Asociatia Gheorghe I. Bratianu
Timpul pentru Mobila de lux
Bookmark this site! Bookmark Aesgs.ro


Noutati


Interviuri, opinii, comentarii - Departamentul Cultural 2015

„Arta zidește sau reface armonia lumii”

15 septembrie 2015| Autor: Dr. Ioana CIODARU-CEAUŞESCU



Domnule Vladimir Bulat, ce credeţi că-l impresionează pe turistul sosit pentru prima dată în Chişinău?

Verdeața multă, deasă, mulțimea parcurilor, varietatea pomilor, a florilor.

Sunteţi un atent observator al spaţiului cultural din Republica Moldova. Sunt „ocrotite”  monumentele culturale şi istorice ale Republicii Moldova?

Asaltul capitalismului sălbatic nu ocolește deloc monumentele, pentru că acest asalt ocolește cu multă dibăcie legile, cadrul juridic. Corupția demolează tot ce i se nimerește în cale. Inclusiv – monumentele istorice și de artă.

Cât de „vii” sunt muzeele din Chişinău?

E mai nuanțată discuția. Dar pot spune, că există destui entuziaști, în posturile de decizie, care fac ca anumite muzee să fie atractive, cu o activitate dinamică, care se opune cu reluctanță inerției.  

Ce ar trebui să reţină atenţia unui vizitator român sau străin atunci când păşeşte prin Muzeul de Artă sau Muzeul de Istorie, de exemplu?

Ceea ce este specific locului, ce nu mai poate vedea altundeva. Să încerce să suprindă irepetabilul, acel genius loci despre care se vorbește, de pildă, în materie de arhitectură. Acel spațiu are o luminozitate solară aparte, iar aceasta se regăsește la pictorii cu adevărat, care o surprind până și în umbre. 

Ce obiectiv cultural nu trebuie ratat când ajungem la Chişinău?

Ar fi câteva. Le enumăr telegrafic: Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală; Biserica de lemn, strămutată din satul Hirișeni, la Muzeul Satului, care e datată din anul 1642 – cea mai veche de pe teritoriul Moldovei; Turnul de apă; Moara Roșie; Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt (ridicat la 1928).

Cât de românească a rămas atmosfera în Chişinău după zeci de ani de înstrăinare administrativă? Există o înstrăinare sufletească?

Nu cred că există nicio înstrăinare sufletească, iar dacă cineva o simte, aceasta nu e diferită de cea pe care o resimt românii înșiși atunci când pleacă departe de patrie...

În opinia unui istoric de artă, cât de cunoscuţi sunt artiştii basarabeni pe plan internaţional?


Se fac eforturi susținute în acest sens de câțiva ani. Recent, chiar eu am semnat un elegant album bilingv, An Anthology of Moldavian Painting (1940-2015), apărut la Chișinău în iunie, 2015 și a cărui distribuție va fi internațională.

Consideraţi că Republica Moldova oferă un mediu propice dezvoltării şi  consacrării ca artist?

Oriunde este locuire umană, un artist poate crea. Nu există locuri neprielnice pentru creativitate astăzi, există doar oameni talentați, meșteșugari sau oameni lipsiți total de talente de orice fel. Sau alții – care caută scuze, oportunități, „timpuri mai bune”. 

Aspectele istorice, frământările, suferinţele prin care au trecut oamenii din acest spațiu geografic, sunt reflectate în picturile artiştilor basarabeni?

Într-o oarecare măsură, da. Dar oare arta trebuie să fie neapărat o radiografiere imediată a fenomenelor politice, sociale, istorice? Lucrurile cu adevărat profunde, care vor rezista timpului, sunt acelea care știu să se detașeze, să sublimeze fenomenele trăite.

Există artişti basarabeni care au creat artă pentru nevoile propagandistice ale aparatului de partid, o artă oficială? Au fost oamenii de artă aserviţi ideologiilor politice?

Mereu au existat, și există. Numele lor nu au importanță; și monarhia, și socialismul, și capitalismul au nevoie de aplaudaci, de trâmbițe, de ilustratori, de cronicari. Mereu istoria artei a avut de consemnat astfel de fenomene. Sunt note de subsol, cel mai adesea.

Modelul estetic a fost influenţat semnificativ de ideologie în spaţiul basarabean?

Esteticul însuși a devenit instrument ideologic de manipulare. Normă de conduită. Însăși existența socialistă devenise în cel mai înalt grad estetică, normativă.

A fost dificilă condiţia de artist în anii ciumei roșii?


Majoritatea s-a adaptat. Cine nu a făcut-o – a ratat orice poziționare socială, materială, cu toate consecințele dureroase care au decurs din această stare de lucruri. Tragediile s-au ținut în lanț.

Sunt pictori  ale căror lucrări pot fi considerate ca fiind semnale de alarmă privind situaţia din Republica Moldova?

Semnalele de alarmă le trage mass-media, nu arta. Scopul artei este tocmai de a-l sustrage pe om de la urgențele zilei, de la semnul roșu al semaforului. Arta zidește sau reface armonia lumii. Contribuie la umanizarea și salubrizarea interioară a omului. Personal, nu-mi doresc ca arta să fie un ecou al cotidianului. Există, e drept, un domeniu care este denumit artă publică, sau artă critică. Dar acesta e mai degrabă statistică, contabilitate sau recensământ public, nu un domeniu al esteticului. Sunt un adept al artei pentru artă, al expresiei artistice pure, care pare de cele mai multe ori – gratuită, sterilă, fără noimă. Nu e însă niciodată ceea ce pare la prima ochire. Dar chiar nu simțiți nevoia unei separații clare între finitudinea banalului zilnic, și ascensiunea perpetuă spre lumea sublimă a frumosului, care nu trebuie să piară?

Un gând pentru cetățenii și artiștii din Republica Moldova?

Să creadă în acea lumină a sudului, în frumusețea contrastelor care-i face să fie ceea ce sunt. Să fie convinși că e mereu Cineva, Care-i veghează și îi inspiră la lucruri bune și sublime.