Asociatia Gheorghe I. Bratianu
Timpul pentru Mobila de lux
Bookmark this site! Bookmark Aesgs.ro


Noutati


13 mai 2011

Răsăritul Turciei: Cum îşi foloseşte Ankara atuurile

În completarea dosarului Răsăritul Turciei, publicat în ediţia FP România nr. 21 (martie/ aprilie 2011), Manuel Donescu a răspuns la 25 martie 2011 la câteva întrebări adresate de FP România.

FP România: Se îndreaptă Turcia, alert şi nestingherită, spre statutul de putere regională? Chiar de putere emergentă globală?

Manuel Donescu: Creşterea profilului internaţional reprezintă un obiectiv strategic promovat constant de Turcia în ultimii ani, iar noua dimensiune a politicii externe nu se reduce la „Pax Otomanica”. Extinderea şi aprofundarea demersurilor diplomatice spre Orientul Mijlociu, Asia Centrală, Federaţia Rusă, Balcani sau statele din Asia şi Africa reprezintă atât o consecinţă a unor frustrări generate de lipsa certitudinilor în procesul de aderare la UE, cât şi o alternativă la aderare, fiind rezultatul unei evoluţii istorice, o proiecţie strategică a guvernării AKP. Profilul regional al Turciei a crescut semnificativ după intervenţia SUA în Irak (2003) şi eforturile forţei multinaţionale de reconstrucţie şi dezvoltare, Ankara fiind unul dintre câştigători nu doar în planul imaginii, atât în lumea islamică cât şi la nivelul statelor emergente. A urmărit cu prioritate creşterea vizibilităţii şi definirea unui rol de mediator între Israel şi Siria, Iran şi Occident sau de apărător al drepturilor populaţiei arabe. Atentă în relaţia cu Iranul şi acidă pe alocuri în dialogul cu Israelul, vocea Turciei a fost în anumite momente mai bine receptată la Damasc sau Ramallah decât la Washington şi Bruxelles. Evoluţiile din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu, îndeosebi criza din Libia, vor fi fructificate de Turcia pentru consolidarea actualului profil, jucând între Occident şi Orient şi gestionând statutul de membru NATO din perspectiva intereselor naţionale şi mai puţin al valorilor şi intereselor comune ale membrilor Alianţei. Ieşirea din scenă a lui Mubarak, un mediator tradiţional în zona extinsă a Orientului Mijlociu, va facilita parcursul regional al Turciei. Politica „zero probleme” a condus la certe progrese, dar şi la involuţii (ex. tensionarea relaţiei cu Israelul), fără a depăşi poziţia inflexibilă în problema cipriotă. Ankara a valorificat statutul de membru nepermanent în Consiliulul de Securitate al ONU (2009-2010), iar formatul G20 constituie o reală oportunitate strategică de a juca un rol în reforma guvernării economice globale, precum şi în relaţiile internaţionale în ansamblu.

FP România: Lasă Occidentul pentru Orient?

Manuel Donescu: Demersurile Turciei au arătat un pragmatism economic ce apropie Ankara de modelul Chinei. Economia turcă este pe locul 16 la nivel mondial din punct de vedere al PIB-ului ca urmare a progreselor înregistrate în ultimii 10 ani. Nu întâmplător statele BRIC au devenit parteneri foarte importanţi, atât în plan politic cât şi economic. Iranul a fost scos din lista ameninţărilor pentru securitatea naţională a Turciei, iar Ankara s-a opus anul trecut în CS/ONU cu privire la impunerea de noi sancţiuni din considerente politice şi economice naţionale. Se remarcă lejeritatea faţă de Iran, deşi un vecin cu capabilităţi nucleare ar constitui o ameninţare pentru Ankara. Unii oficiali turci sunt mai degrabă preocupaţi de acţiunile SUA şi NATO în lumea arabă decât de programul nuclear iranian. Dacă Turcia ar fi candidat acum la integrarea în NATO probabil ar fi existat unele ezitări la momentul votului, deşi o Turcie în afara Alianţei – variantă care nu este exclusă din perspectiva turcă având în vedere noul tip de „gaullism” al AKP – ar crea probleme strategice şi conduce la modificări importante în cadrul politicii de securitate şi apărare. Schimburile comerciale turco-iraniene au crescut de la 1 miliard la 10 miliarde USD în ultimii 10 ani - părţile intenţionează să ajungă la 30 de miliarde USD în următorii 5 ani – iar investiţiile Turciei în Iran se ridică la 5 miliarde USD. Relaţiile cu China au evoluat către un parteneriat strategic de facto în care regăsim nu doar componenta economică. Cooperarea cu Brazilia s-a remarcat  atât la nivelul  CS/ONU, fiind singurele state care s-au opus rezoluţiei privind Iranul, cât ţi în încercarea de mediere în dosarul nuclear iranian (ex. acordul tripartit de la Teheran din mai 2010). Relaţiile cu Rusia au evoluat către dimensiunea strategică, inclusiv în chestiuni care ridică semne de întrebare la nivelul aliaţilor din NATO. Totuşi, aproximativ 88% din investiţiile străine directe din Turcia provin din statele UE, iar Uniunea se menţine încă principalul partener comercial pentru Ankara.

FP România: Câtă putere va avea Ankara în Noul Orient Mijlociu? Este Turcia un model politic şi social pentru noua lume arabă?

 Manuel Donescu: Turcia constituie un model pentru zona extinsă a Orientului Mijlociu, însă ar fi o greşeală să vorbim de formule politice contemporane fără a ne raporta la un proces istoric parcurs de Ankara şi influenţat decisiv de valorile occidentale, relaţia cu SUA şi calitatea de membru NATO. În ultimii ani, se remarcă o creştere a prezenţei în regiune (ex. în anul 2009 exportul Turciei în Orientul Mijlociu indica o tendinţă ascendentă ajungând la 20% de la 12,5% în 2004), această evoluţie fiind mai degrabă expresia voinţei politice a Ankarei decât a evoluţiilor pieţei. Turcia este un jucător regional important, un furnizor de soft power, îndeosebi prin creşterea volumului schimburilor comerciale şi a investiţiilor, precum şi promovarea cu predilecţie a soluţiilor negociate şi angajarea diplomatică  pentru rezolvarea conflictelor.

FP România: Va folosi Ankara robinetul hidrocarburilor aflate în tranzit ca instrument politic?

Manuel Donescu: Poziţia geostrategică constituie un avantaj pentru Turcia în tranzitul resurselor de petrol şi gaze naturale prin coridorul energetic Est-Vest. Ankara a anunţat recent investiţii de 100 miliarde USD în sectorul energetic pentru următorii 20 de ani, ceea ce arată, în egală măsură, ambiţiile de centru regional de putere şi potenţialul financiar. Rolul de hub energetic în tranzitul către Europa va fi o carte politico-strategică pe care Ankara o va juca în funcţie de evoluţia procesului de aderare la UE. Totodată, să nu excludem posibilitatea unei coordonări cu Rusia. Relevanţa strategică a Turciei pentru securitatea energetică a Uniunii nu trebuie neglijată în condiţiile obiectivului european vizând diversificarea surselor de aprovizionare (ex. proiectul gazoductului Nabucco care ar trebui finalizat mai repede decât a fost planificat, având în vedere evoluţiile pieţei de energie, conflictului din Libia şi potenţialului destabilizator din zona extinsă a Orientului Mijlociu). O implicare a Turciei în mod substanţial, indiferent de stadiul negocierilor de aderare, în proiectele europene privind energia sau cooperarea regională din zona Mării Negre ar trebui să constituie o prioritate pentru Uniune.

FP România: De ce susţine România aderarea Turciei la UE?

 Manuel Donescu: Extinderea UE se menţine un factor important care încurajează adoptarea de reforme în statele candidate şi poate juca un rol în promovarea intereselor strategice şi consolidarea profilului de actor global al Uniunii. Dintr-o anumită perspectivă, demersurile pro-active ale Turciei vizând creşterea profilului regional şi global au avut rolul de a atrage atenţia UE, de a prezenta avantajele aderării sale (ex. importanţa geostrategică, inclusiv din punct de vedere al securităţii energetice, factor generator de securitate regională, mediator în vecinătatea sudică a UE etc.).Turcia ar aduce o valoare adăugată, inclusiv în cadrul  dialogului cu lumea islamică, prin promovarea integrării economice şi a reformelor democratice circumscrise „Uniunii pentru Mediterana”. Pe de altă parte, Turcia ar putea fi privită de unele state occidentale ca un potenţial partener incomod în interiorul UE, suficient de puternic pentru a crea asperităţi în negocierile cu Franţa sau Germania, de exemplu.Prelungirea excesivă a negocierilor de aderare, mai ales în contextul evoluţiilor din Africa de Nord şi dinamicii internaţionale, ar putea fi exploatată în lumea islamică ori de actori internaţionali, precum Rusia şi China – care ar aplauda o Turcie nu doar în afara comunităţii europene ci şi euro-atlantice - sau conduce la „oboseala” forţelor politice şi scăderea interesului opiniei publice turce. Scăderea în Turcia a numărului celor care doresc aderarea la UE este un fenomen îngrijorător care se adaugă deficitului de imagine pe care îl cunoaşte SUA. Turcia a înregistrat progrese, însă există o serie de întârzieri în negocierele de aderare, în cadrul căreia se remarca diferendul privind Cipru care rămâne nerezolvat. O decizie majoră a Turciei privind situaţia din Cipru constituie în acelaşi timp un test, care ar indica în ce măsură Ankara doreşte aderarea la UE. Totodată, nu trebuie minimalizată atmosfera discuţiilor. Negocierile cu Turcia ar trebui stimulate prin imprimarea unui ritm constant şi deschiderea de noi capitole, cel privind energia fiind important pentru toate statele UE.

Articol publicat în Foreign Policy România - Adevărul online la 13 mai 2011