Asociatia Gheorghe I. Bratianu
Timpul pentru Mobila de lux
Bookmark this site! Bookmark Aesgs.ro


Noutati


Căderea unei lumi: Rusia Romanovilor

Interesele strategice ale României și ale Rusiei în bazinul Mării Negre

NATO cu ochii pe Ucraina, Siria și Georgia

15 iulie 2015

Surprindere strategică, eșec informativ. Înaltul Comandament German devansează atacul sovietic - 22 iunie 1941 (3)

Autor: Dr. Constantin CORNEANU

Pe 19 iunie 1941, NKGB-ul din RSS Moldovenească a raportat că operaţiunea de deportare a unor categorii de populaţie moldovenească antisovietică, desfăşurată pe 13 iunie 1941, se încheiase cu succes. Zona de frontieră fusese curăţată de elementele antisovietice subversive, astfel încât germanii nu mai putea conta pe sprijinul lor după cum comunicase NKGB-ul URSS la 11 mai 1941 autorităţilor de la Chişinău.


În perspectiva evenimentelor ce se prefigurau, trupele din compunerea Armatei 11 sovietice, din cadrul Regiunii Militare Speciale (RMS) Pribaltica (viitorul Front de Nord-Vest), au fost aduse, de la jumătatea lui iunie 1941, în cel mai mare secret, la stadiul optim de pregătire pentru luptă. Pe 15 iunie 1941, comandantul RMS Pribaltica, generalul-colonel F. I. Kuzneţov, va emite Ordinul nr. 0052 prin care reamintea trupelor din subordine că „astăzi, ca niciodată, trebuie să fim pe deplin pregătiţi pentru luptă...trebuie să fim gata în orice moment să îndeplinim orice misiune de luptă”. Pe 18 iunie 1941, comandantul RMS Pribaltica emite un nou ordin: „Şeful zonei de apărare antiaeriană va aduce la stadiul de pregătire optimă de luptă toată apărarea antiaeriană a regiunii, până la sfârşitul zilei de 19 iunie 1941...Până în dimineaţa zilei de 20.6.41, în punctele de comandă ale frontului şi armatelor vor fi paraşutate echipe cu toate cele necesare pentru organizarea unor noduri de legătură...Vor fi desemnate şi pregătite echipe de transmisionişti care trebuie să fie gata până în dimineaţa 20.6.41. Comandanţii unităţilor vor avea sub control nodurile de legătură aprobate de mine...În direcţiile Telšiai, Šiauliai, Kaunas şi Kalvaria vor fi create detaşamente mobile de luptă antitanc. În acest scop vor avea provizii de mine antitanc, transportate cu mijloace auto. Pregătirea detaşamentelor până pe 21.6.41...Planul distrugerii podurilor va fi aprobat de consiliul militar al armatelor. Termen de realizare 21.6.41...Vor fi luate de la unităţile regiunii (în afară de cele mecanizate şi de aviaţie) toate cisternele cu benzină şi vor fi distribuite câte 50% Corpurilor Mecanizate 3 şi 12. Termen de realizare 21.6.41”.

Comandantul Corpului 12 Mecanizat sovietic va emite, pe 18 iunie 1941, Ordinul nr. 0033 în care se menţionează: „De la data primirii prezentului ordin, toate unităţile vor fi gata de luptă. Pregătirea unităţilor pentru luptă se va face în conformitate cu planurile mobilizării în caz de alarmă de luptă, însă nu se va da alarma...Fiecare va lua cu el doar strictul necesar traiului şi luptei”. Înaintarea către raioanele de concentrare pentru plecarea la ofensivă începea în noaptea de 18 iunie 1941, ora 23.00, şi avea drept punct final pentru toate traseele: pădurile din zonă. Fostul comandant al Diviziei 7 Tancuri sovietică, generalul-maior Semion Vasilievici Borzilov, menţiona, la 4 august 1941, în raportul înaintat către superiorii săi: „(...) 4. Pe 20 iunie 1941 comandantul corpului a ţinut o consfătuire cu comandamentul diviziei, la care a fost pusă problema intensificării pregătirilor de luptă, adică ni s-a ordonat să pregătim proiectilele şi încărcătoarele, să le punem în tancuri, să întărim paza parcurilor de maşini şi a depozitelor, să verificăm încă o dată zonele de adunare a unităţilor la alarma de luptă, să stabilim legătura radio cu Statul-Major al diviziei. Comandantul corpului ne-a prevenit că măsurile trebuie să fie luate fără zarvă, să nu vorbim cu nimeni despre acest lucru, să continuăm instrucţia conform planului. Toate instrucţiunile au fost îndeplinite la termen. 5. Pe 22 iunie la ora 2, printr-un ofiţer al serviciului de informaţii, am primit parola alarmei de luptă cu deschiderea «plicului roşu» (în Armata Roşie această expresie se referea la plicul cu planul operativ al acţiunilor militare ale unităţii, pe care comandantul acesteia avea dreptul să-l deschidă numai la ordinul comandamentului superior lui – Mark Solonin). După 10 minute, la unităţile diviziei s-a dat alarma de luptă iar la ora 4.30 acestea s-au adunat la punctul de concentrare în caz de alarmă”. Divizia 7 Tancuri avea în compunere 368 de tancuri, inclusiv 200 dintre cele mai noi tipuri de KV şi T-34, adică mai mult decât în toate diviziile de tancuri ale Regiunilor Militare Leningrad şi Pribaltica luate împreună.


Comandanţii Corpului 6 Mecanizat, din compunerea Frontului de Vest, şi cel al Corpului 3 Mecanizat, al Frontului de Nord-Vest, au deschis „Plicul Roşu” astfel încât Corpul 6 Mecanizat sovietic a trecut la efectuarea unei recunoaşteri „pe şoseaua Varşoviei spre vest”, astfel încât se poate considera că „«plicul roşu» nu conţinea inexistentul «plan al respingerii agresiunii» - concluzionează istoricul rus Mark Solonin -, ci planul primelor operaţiuni militare de invadare a teritoriului Poloniei ocupate de germani”. Studiind dispozitivul de atac sovietic, putem observa că cea mai puternică armată sovietică (Armata 9) din Primul Eşalon Strategic era îndreptată împotriva României, cea mai puternică armată din Al Doilea Eşalon Strategic (Armata 19), aflată în spatele celei dintâi, era şi ea îndreptată tot împotriva României, ceea ce evidenţiază importanţa geostrategică a României în planurile de război sovietice. „Etapa finală a desfăşurării strategice – avea să mărturisească generalul-maior A. Zaporojcenko – a fost o deplasare secretă a grupărilor de şoc în zonele de plecare pentru ofensivă, deplasare care a avut loc în decurs de câteva nopţi înainte de atac. Acoperirea deplasării a fost organizată de forţe deplasate din timp la graniţă. Rebazarea aviaţiei a început în ultimele zile ale lui mai şi s-a terminat la 18 iunie. În acest scop, aviaţia de vânătoare s-a concentrat pe aerodromuri aflate la o distanţă de 40 de kilometri de graniă, iar aviaţia de bombardament la 180 km”.

În Darea de seamă asupra operaţiunilor armatelor sovietice din campania actuală, întocmită de către Centrul de Informaţii „H”, la 19 august 1941, se menţiona: „Strângerea dispozitivului strategic sovietic aproape cu totalitatea forţelor, pe cap (la frontieră), nu trebuie atribuită incapacităţii comandamentului, ea fiind justă, căci din mărturisirile ofiţerilor sovietici prizonieri, rezultă că sovietele aveau intenţiuni agresive, atât pe frontul român, cât şi pe frontul german. Unul dintre aceşti ofiţeri a afirmat chiar că, ofensiva urma să pornească în ziua de 28 iunie şi că ei – ofiţerii – primiseră şi bani pentru a face cumpărături în Bucureşti”. Pe 24 octombrie 1941, Centrul de Informaţii „H” va raporta în Nota Informativă nr. 26 următoarele: „Din raportul Regimentului 658 Infanterie sovietic cu privire la hărţi, se deduce că: - aceste hărţi au fost distribuite înainte de izbucnirea războiului sau în prima zi de război; - existenţa hărţilor României până la Regimente de Infanterie ne face să bănuim că sovietele erau hotărâte să ne atace sau erau convinse că vor duce lupta pe teritoriul României (cum spuneau mereu că «Vom distruge duşmanul pe teritoriul lui, de vom fi atacaţi»)”.

În Krasnaia Zvezda din 30 iulie 1993, Ministerul Apărării de la Moscova confirmă existența unul semnal intitulat „Furtuna”, însă îi dă o cu totul altă explicație: „Semnalul «Furtuna» a fost într-adevăr stabilit, dar însemna cu totul altceva. La primirea lui, comandanții de divizii ale armatelor de acoperire trebuiau să deschidă «plicurile roșii». Acestea conțineau ordinele cu măsurile care trebuiau luate pentru ocuparea pozițiilor de luptă în vederea respingerii atacului inamicului, în cazul unei agresiuni”. Ministrul Apărării al URSS, mareșalul D. T. Iazov, mărturisea în Voenno Istoriceskii Jurnal (nr. 5/1991, p. 13): „Planul respingerii agresiunii hitleriste avea un caracter contraofensiv. La baza pregătirii operațiunilor inițiale a stat ideea unui puternic atac de răspuns cu trecerea ulterioară la un atac decisiv pe tot frontul. Acestui plan i se subordona tot sistemul desfășurării strategice a Forțelor Armate. Apărarea strategică și alte variante de acțiuni practic nu au fost discutate”. Generalul-locotenent N. G. Pavlenko menționa în Voenno Istoriceskii Jurnal (nr. 11/1988, p. 26): „La mijlocul anilor 1960, G. K. Jukov, dar și noi, istoricii militari, am considerat că la începerea războiului inamicul avea superioritatea în forțe și mijloace asupra grupărilor noastre din zona de frontieră. Acum, raportându-ne la noile materiale...opinia în privința corelației forțelor se schimbă radical”.

Feldmareşalul Erich von Manstein îşi aminteşte că au fost multe controverse, în sânul conducerii militare superioare germane, referitoare la modul de dispunere al trupelor sovietice, respectiv ofensiv sau defensiv. „Dacă ar fi să luăm în consideraţie numărul de unităţi dislocate în partea vestică a Uniunii Sovietice şi puternicile concentrări de blindate din zona Bialystok şi din jurul Lvovului - scria feldmareşalul Erich von Manstein în memoriile sale -, atunci am putea să tragem concluzia - aşa cum a făcut-o şi Hitler - că mai devreme sau mai târziu Uniunea Sovietică ar fi trecut la ofensivă. (...) În foarte scurt timp, Armata Roşie ale cărei grupuri de armate erau din punct de vedere numeric, dacă nu calitativ, superioare grupurilor de armate ale Wehrmacht-ului, putea să avanseze către vest şi să treacă la atac (...) În momentul în care Uniunii Sovietice i s-ar fi oferit o ocazie favorabilă – politică sau militară – ea ar fi putut să ameninţe în mod direct Reichul”. În conformitate cu Inventarul existenţei şi stării tehnice a maşinilor de luptă, conform situaţiei pe 1 iunie 1941 rezultă că la frontiera vestică a URSS, în componenţa celor cinci regiuni militare, se aflau 12.782 de tancuri, dintre care 10.540 era de categoria 1 şi 2 (82,5%), fără a mai socoti tanchetele T-27 învechite şi retrase din circuitul unităţilor militare. Regiunea Militară Specială Kiev (viitorul Front de Sud-Vest) avea, spre exemplu, 5.465 de tancuri, din care 4.788 erau de categoria 1 şi 2 (87,6%).

În dimineaţa zilei de 22 iunie 1941, la ora 05.40, comandantul Corpului 8 Mecanizat sovietic a deschis „plicul roşu” şi, în conformitate cu Ordinul nr. 002 din 17 mai 1941 al comandantului Armatei 26 sovietice, unităţile sale s-au deplasat spre vest, ajungând în după-amiaza zilei de 23 iunie 1941 la râul de frontieră San, la vest de Sambor. „Plicul roşu” cu Directiva nr. 0013 din 31 mai 1941 a Statului-Major al RMS Kiev a fost dechis în dimineaţa zilei de 22 iunie 1941, la ora 04.45, de către comandantul Corpului 15 Mecanizat sovietic. Unităţile Corpului 15 Mecanizat sovietic au pornit în direcţia Radehov. Analiza acestor fapte relevă că Armata Roşie era pregătită pentru „atacul preventiv” împotriva Wehrmacht-ului. 10 iulie 1941 era data de concentrare deplină a celui de al doilea eşalon strategic al Armatei Roşii la graniţa vestică, iar teoria militară sovietică prevedea atacul nu după concentrarea completă a trupelor, ci înaintea ei, în zori. 6 iulie 1941 era ultima duminică înainte de concentrarea completă a trupelor sovietice, ceea ce favoriza declanşarea „atacului preventiv sovietic”, respectiv invazia Europei Occidentale de către Armata Roşie (Operaţiunea „Furtuna”). Într-o astfel de situaţie, Adolf Hitler n-a stat să aştepte până când generalii sovietici vor crea densitatea regulamentară de o divizie la şapte kilometri şi jumătate şi a lovit primul. Istoricul Mark Solonin va consemna: „Planurile unei ofensive de mari proporţii a Armatei Roşii de pe teritoriul «proeminenţei Lvov» în sudul Poloniei au fost aprobate şi adoptate pentru a fi aduse la îndeplinire. Fapt confirmat nu de hârtii (care pot fi falsificate), nici de memorii (care uneori sunt scrise «la comandă» de nişte persoane fără scrupule), ci de desfăşurarea reală a trupelor care a avut loc în primăvara şi vara anului 1941”.

În lucrarea Anul 1941 – lecții și concluzii (1941. God-uroki i vyyvody), editată în 1992 sub egida Marelui Stat-Major al Forțelor Armate Unite ale Comunității Statelor Independente, se pot citi următoarele: „Mişcarea trupelor a fost planificată ţinându-se cont de încheierea concentrării în zonele indicate de planurile operative, de la 1 iunie până pe 10 iulie 1941”. Această frază confirmă faptul că, la 22 iunie 1941, acţiunea de concentrare a Armatei Roşii la frontiera de vest era în plină desfăşurare şi se realiza după un anumit grafic care nu luase în considerare atacul Wehrmacht-ului. „Armata Roşie nu era deloc neînarmată. În cursul mobilizării secrete de dinaintea războiului, ea avea deja un număr uriaş de oameni, tunuri, tancuri şi tractoare, cu mult mai mare decât al inamicului. Eşecul planurilor mobilizării publice i-a slăbit capacitatea de luptă, dar nu a anulat-o. (...) Mult lăudata «ordine» stalinistă s-a preschimbat în anarhie şi haos fără precedent încă din primele ore ale confruntării cu un inamic adevărat, înarmat. Mecanismul unitar (în teorie) al armatei a început să se desfacă într-o mulţime de «rotiţe» înainte de a se auzi primele împuşcături”, concluzionează istoricul rus Mark Solonin. În 1988, mareşalul A. M. Vasilievski mărturisea: „Se înţelege, planuri operative au existat, şi încă destul de bine concepute, la fel ca şi planurile de mobilizare. Planurile pentru mobilizare au fost detaliate efectiv pe fiecare unitate, inclusiv cele mai mici unităţi din spatele frontului, de genul unor depozite oarecare şi echipe de gospodărire...Problema noastră nu a fost lipsa planurilor, ci imposibilitatea realizării lor în contextul care s-a creat”.

Referindu-se la Marele Război pentru Apărarea Patriei, sociologul şi publicistul Aleksandr Zinoviev avea să declare, într-un interviu acordat ziarului Krasnaia Zvezda (organul de presă al Ministerului Apărării al Federaţiei Ruse), cu ocazia aniversării a 60 de ani de la capitularea Germaniei naziste, următoarele: „De la bun început, conducerea sovietică înţelegea că războiul cu Occidentul este inevitabil. Când tot felul de critici scriu că Stalin a «scăpat din vedere» - este aiurea. Toată lumea ştia că războiul va avea loc şi Uniunea Sovietică se pregătea pentru el. Nu ţin minte nici o zi de la şcoală în care să nu ne spună nouă că va fi un război cu Germania şi ne pregăteam. Mai mult decât atât, din punct de vedere ideologic şi psihologic, am fost pregătiţi perfect şi acest lucru a fost unul dintre factorii Victoriei. Dar n-a existat nici o posibilitate fizică să ne pregătim precum trebuia. (…) Făceam serviciul militar în Orientul Îndepărtat, dar, la finele anului 1940, Armata Specială 1 a fost desfiinţată şi am fost redislocaţi în Vest. Toată lumea spunea deschis că mergem să ne luptăm cu Hitler. Spuneau şi politrucii cu patru triunghiuri la butoniere, care ne prezentau informări politice. (...) Un lucru mai important este faptul că nu am apucat să ne pregătim de război…De pildă, primele exemplare ale avionului IL-2 erau în zboruri de încercare deja din anul 1939, iar producţia lor în serie a început abia în 1942. Tancul T-34 exista şi înainte de război. Pistoalele-mitralieră apăruseră deja, dar stăteau la cazarma noastră în lăzi, încă nu ştiam să le mânuim, n-am apucat să învăţăm”.

Documentele politico-militare elaborate în mai-iunie 1941 relevă faptul că, în secret, conducerea politică şi militară sovietică iniţiase crearea unei grupări de atac la graniţa de vest a Uniunii Sovietice. Rememorarea acestor evenimente istorice ne îndreptăţeşte să concluzionăm că 22 iunie 1941 a reprezentat un eşec de analiză a lui Stalin şi al Marelui Stat-Major sovietic în ceea ce priveşte hotărârea lui Hitler de a ataca, precum şi a puterii de luptă a Wehrmacht-ului pe anumite direcţii strategice, şi nu o surpriză strategică de proporţii. Totodată, OKW-ul și OKH-ul au evaluat în mod incorect resursele și voința de luptă a Armatei Roșii, a statului sovietic în ansamblul lui. Cu câteva ore înainte de declanşarea operaţiunii „Barbarossa”, Adolf Hitler a ţinut să declare în faţa comandanţilor Wehrmacht-ului: „Mă simt ca şi cum aş da înlături uşa unei camere întunecoase, pe care n-am mai văzut-o niciodată, fără să ştiu ce se află dincolo de ea”.