Asociatia Gheorghe I. Bratianu
Timpul pentru Mobila de lux
Bookmark this site! Bookmark Aesgs.ro


Noutati


Căderea unei lumi: Rusia Romanovilor

Interesele strategice ale României și ale Rusiei în bazinul Mării Negre

NATO cu ochii pe Ucraina, Siria și Georgia

30 octombrie 2011

Tentaţii integraţioniste în spaţiul post-sovietic

 Autor: Drd. Octavian SERGENTU

Recent s-au consemnat 20 de ani de activitate a Comunităţii Statelor Independente care se află într-un proces de adaptare la noile configuraţii geopolitice, asumându-şi eşecul lipsei unei viziuni asupra formatului comunităţii şi rolul „unificator” pe care organizaţia nu l-a îndeplinit până în prezent. Apariţia unor organizaţii cu caracter şi de nivel subregional, care au înlocuit rolul „integraţionist” al  CSI, precum SEU (Spaţiul Economic Unic), CE (Comunitatea Eurasiatică) sau EvrAzEs (Comunitatea Economică Eurasiatică), au sporit percepţia că Moscova, centrul nodal geopolitic, care proiectează o nouă arhitectură pentru spaţiul post-sovietic, îşi cuantifică potenţialul integraţionist pe verticală, dar şi pe orizontală.

Comunitatea Statelor Independente (CSI) este o alianţă formată din 11 din cele 15 foste republici ale Uniunii Sovietice, excepţiile fiind cele trei ţări baltice: Estonia, Letonia şi Lituania, precum şi Georgia. Crearea CSI a amplificat procesul de destrămare a Uniunii Sovietice[1]. Comunitatea Statelor Independente a fost înfiinţată, la 8 decembrie 1991, prin semnarea unui acord constitutiv de către liderii din Belarus, Federaţia Rusă şi Ucraina. Două săptămâni mai târziu, pe 21 decembrie 1991, la Alma-Ata, liderii a unsprezece state suverane (cu excepţia statelor baltice şi a Georgiei care a devenit membru al CSI în 1993) au semnat Protocolul la Acord în care au subliniat că Republica Azerbaidjan, Republica Armenia, Republica Belarus, Republica Kazahstan, Republica Kîrgîzstan, Republica Moldova, Federaţia Rusă, Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan şi Ucraina pe bază de drepturi egale înfiinţeaza Comunitatea Statelor Independente[2]. În decembrie 1993 s-a alăturat şi Georgia, în circumstanţe controversate, în urma unui război civil în care trupele ruseşti au intervenit de partea guvernului lui Eduard Şevardnadze. În urma evenimentelor din august 2008, când trupele ruseşti au intervenit din nou în Georgia, pentru susţinerea regimurilor separatiste sud-osetine şi abhaze, Parlamentul georgian a votat, la 14 august 2008, în unanimitate, retragerea Georgiei din CSI. Georgia, Ucraina, Azerbaidjan şi Republica Moldova au fondat, în 1997, GUAM cu misiunea de a împiedica răspândirea influenţei ruseşti în fostele republici sovietice. În 1999, Uzbekistanul a aderat la această organizaţie, însă, pe 5 mai 2005, a anunţat preşedenţia în exerciţiu (la acel moment aparţinea Republicii Moldova) că se retrage din organizaţie.

CSI împreună cu China şi SUA deţin 80% din rezervele de cărbuni ale planetei, astfel încât CSI se înscrie între cele mai mari producătoare de cărbuni din lume, deţinând, totodată, între 1/3 şi 2/3 din rezervele mondiale certe şi probabile, din care 90% sunt localizate în partea asiatică. Producţia a crescut de la 66 de milioane de tone în 1940 la 260 de milioane tone în 1950, pentru ca în anul 1991 să atingă 700 de milioane de tone (70% cărbune superior), urmând apoi o uşoară scădere (650 de milioane tone în 1992, circa 500 de milioane de tone în 1996 şi circa 443 de milioane de tone în 2000), dar menţinându-se ca al treilea producător mondial. La 18 august 2008, Comitetul Executiv al CSI a primit o notă de la Ministerul de Externe al Georgiei prin care se anunţă că Georgia se retrage din CSI începând cu data de 18 august 2009. Pe 22 ianuarie 1993, la Minsk, la Summit-ul CSI a fost adoptat Statutul CSI care nu a fost semnat de către Ucraina şi Turkmenistan, care, astfel, de jure, nu sunt state-membre ale CSI, dar pot fi considerate numai ca state-fondatoare şi state-participante ale Comunităţii. Turkmenistan la summit-ul CSI din Kazan (26 august 2005) a anunţat că va participa la CSI doar ca membru asociat.

În conformitate cu Statutul CSI obiectivele Comunităţii sunt:

● cooperarea în domeniile politic, economic, ecologic, umanitar, cultural şi de altă natură;

● dezvoltarea globală şi echilibrată în domeniul economic şi social a statelor membre în cadrul unui spaţiu economic comun, cooperarea între state şi integrare;

asigurarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale, în conformitate cu principiile general recunoscute şi normele dreptului internaţional şi a documentelor OSCE;

cooperarea între statele membre pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, punerea în aplicare a unor măsuri eficiente de reducere a înarmărilor şi a cheltuielilor în domeniul militar, de eliminare a armelor nucleare şi a altor arme de distrugere în masă, realizarea dezarmării generale şi complete;

asistenţa pentru cetăţenii statelor membre în comunicarea liberă, stabilirea contactelor şi circulaţia în cadrul Comunităţii;

asistenţa juridică reciprocă şi cooperarea în alte domenii ale relaţiilor juridice;

soluţionarea paşnică a diferendelor şi conflictelor între naţiunile Comunităţii.

În prezent CSI reprezintă o formă de cooperare între statele independente egale în drepturi, considerată de către comunitatea internaţională ca fiind o organizaţie regională interstatală. Caracteristicile sale distinctive sunt organizarea de interacţiuni în aproape toate sferele de comunicare interstatală, asigurarea flexibilităţii mecanismelor şi formatelor de cooperare colectivă. Flexibilitatea mecanismului organizaţiei interstatale şi interguvernamentale permite să se ia în considerare diferite grade de pregătire a ţărilor pentru integrare şi permite fiecăruia să participe la procesele de integrare în măsura şi în direcţiile care corespund intereselor lor naţionale. Interacţiunea din comunitate are loc în cadrul organelor sale statutare: Consiliul Şefilor de Stat, Consiliul Şefilor de Guvern, Consiliul Miniştrilor Afacerilor Externe, Consiliul Economic, Consiliul Miniştrilor Apărării, Consiliul Comandanţilor Trupelor de Grăniceri, Adunarea Inter-Parlamentară, Curtea Judecătorească Economică.

Consiliul Şefilor de State este autoritatea supremă a CSI în care se discută şi se iau decizii, la nivelul şefilor de stat, privind problemele de principiu referitoare la statele-participante în sfera intereselor lor comune. Consiliul Şefilor de Guvern al CSI coordonează cooperarea puterii executive în domeniul economic, social şi în alte sfere ale intereselor comune. La Consiliul Şefilor de Guvern se discută problemele critice ale colaborării economice, umanitare, sociale, militare între statele - participante, se adopta proiectele documentelor importante, care se vor introduce pentru analiza ulterioară la reuniunile Consiliului Şefilor de Stat. Consiliul Miniştrilor Afacerilor Externe (CMAE) din CSI este principalul organ executiv care asigură cooperarea în domeniul politicii externe a statelor membre CSI în probleme de interes reciproc, în perioada dintre reuniunile Consiliului Şefilor de Stat şi a Consiliului Şefilor de Guvern din CSI. Consiliul Economic - principalul organ executiv, care asigură îndeplinirea condiţiilor acordurilor adoptate în cadrul CSI, de către Consiliul Şefilor de State şi Consiliul Şefilor de Guvern cu privire la formarea şi funcţionarea unei zone de liber schimb şi alte probleme ale cooperării socio-economice. Consiliul Economic este format din adjuncţii şefilor de guvern din statele - membre ale CSI.

În cadrul Consiliului, activează Comisia pentru probleme economice care îşi are sediul în clădirea sucursalei din Moscova a Comitetului Executiv al CSI. Comisia este compusă din reprezentanţii autorizaţi ai tuturor statelor-membre ale CSI, cu excepţia Azerbaidjanului, Turkmenistanului şi Uzbekistanului. Aceasta se ocupă cu completarea şi revizuirea documentelor de proiect pregătite de către Comitetul Executiv al CSI şi organele de natură socio-economică, precum şi cu armonizarea poziţiilor statelor membre. Consiliul Miniştrilor Apărării (CMA) din statele membre CSI este un organ al Consiliului Şefilor de Stat care se ocupă de politica militară şi de dezvoltarea militară a CSI. Membrii Consiliului Miniştrilor Apărării sunt miniştri ai apărării din statele membre CSI (cu excepţia Republicii Moldova, Turkmenistanului şi a Ucrainei). Consiliul Comandanţilor Trupelor de Frontieră (CCTF) este un organ al Consiliului Şefilor de Stat care vizează coordonarea protecţiei frontierelor externe ale CSI şi asigurarea unui mediu stabil pentru statele-membre. Membrii CCTF sunt comandanţii (şefii) trupelor de frontieră (sau alţi reprezentanţi autorizaţi) din statele-membre ale CSI, precum şi preşedintele Serviciului Coordonator al Consiliului Comandanţilor.

Adunarea Interparlamentară desfăşoară consultări interparlamentare, discută problemele de cooperare în cadrul CSI, dezvoltă propuneri comune în sfera activităţii parlamentelor naţionale. Adunarea Interparlamentară a CSI a fost fondată şi funcţionează pe baza Acordului privind Adunarea Interparlamentară a CSI din 27.03.1992 şi pe baza Convenţiei privind Adunarea Interparlamentară a CSI din 26.05.1995. În activitatea Adunării Interparlamentare a CSI participă parlamentele din Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Kazahstan, Kârghâstan, Republica Moldova, Federaţia Rusă, Tadjikistan şi Ucraina.

Curtea economică a Comunităţii a fost creată pentru a asigura îndeplinirea obligaţiilor care parvin din acordurile şi tratatele economice semnate între statele din CSI, prin rezolvarea disputelor care apar în procesul relaţiilor economice. Este formată dintr-un număr egal de judecători din partea fiecărui stat-semnatar al Acordului privind Curtea Economică a CSI (iniţial – 8 membri, la ora actuală – 5 membri, câte un judecător din Belarus, Kazahstan, Kîrghîzstan, Federaţia Rusă şi Tadjikistan). Consiliul Reprezentanţilor Permanenţi ai statelor membre ale CSI pe lângă organele statutare şi alte organe ale CSI este un organ permanent al CSI. Consiliul, în perioada dintre reuniunile Consiliului Şefilor de State, Consiliul Şefilor de Guvern şi CMAE facilitează interacţiunea statelor în probleme de interes comun, discută şi prezintă propuneri statelor membre cu privire la perspectivele de dezvoltare şi priorităţile CSI. Totodată, elaborează proiectele ordinii de zi ale Consiliului Şefilor de State, Consiliului Şefilor de Guvern şi CMAE şi, în limitele competenţei sale, monitorizează îndeplinirea hotărârilor organelor statutare supreme ale CSI. În Consiliu activează reprezentanţi din toate cele unsprezece state ale Comunităţii.

Odată cu organismele menţionate mai sus ale CSI au fost create mai mult de 70 de organisme de cooperare sectorială. Acestea coordonează eforturile comune ale statelor-participante în sectoarele critice ale economiei şi dezvoltării sociale, în cooperarea umanitară, în lupta împotriva criminalităţii şi a terorismului, precum şi în alte sfere ale activităţii statelor - participante la CSI. Organul administrativ, executiv şi coordonator suprem al CSI este Comitetului Executiv al CSI care are sediul la Minsk şi pe cel al Biroului Comitetului Executiv la Moscova. Reprezentanţii Comitetului Executiv al CSI participă la lucrările reuniunilor majore şi forumurile organizate de ONU, UE, OSCE, ONU/CEE, UNESCAP, ASEAN, UNESCO, FAO, OAS, UNHCR şi alte organizaţii internaţionale. O etapă extrem de importantă pentru CSI a fost acordarea de către Adunarea Generală a ONU, în martie 1994, a statutului de observator. Acelaşi statut a fost acordat CSI de către UNCTAD la 19 aprilie 1994.

La summit-ul CSI din Duşanbe (5 octombrie 2007) a fost aprobat Conceptul dezvoltării viitoare a CSI şi Planul de măsuri de bază pentru punerea sa în aplicare. Planul a fost semnat de către toate statele participante, cu excepţia Georgiei şi Turkmenistanului. Odată cu adoptarea acestor documente CSI şi-a început evoluţia, însoţită de acorduri privind afacerile practice. În cadrul întâlnirilor informale ale şefilor de state membre CSI de la Moscova (22 februarie 2008) şi Sankt-Petersburg (6 iunie 2008) au fost desemnate aspectele-cheie care necesită acţiuni comune şi coordonare în cadrul CSI în următoarele domenii: a) cooperarea în domeniul energeticii, inclusiv conservarea energiei; b) cooperarea în domeniul transportului; c) securitatea alimentară; d) lucrul cu privire la formarea unei zone de liber schimb; e) dezvoltarea nanotehnologiei; f) politica de tineret, migraţia şi domeniul umanitar.

Statele membre participă în mod activ la punerea în aplicare a unui plan de acţiuni privind dezvoltarea în continuare a CSI. În cadrul reuniunii Consiliului Şefilor de Stat din CSI desfăşurat la Bişkek (10 octombrie 2008) au fost adoptate Regulamentul privind coordonatorii naţionali ai statelor membre ale CSI şi Regulamentul privind preşedinţia CSI.

Aceste documente sunt menite să îmbunătăţească performanţele activităţii CSI. Cu ocazia acestei reuniuni, şefii de stat au aprobat proiectul Strategiei de Dezvoltare Economică a CSI pentru perioada 2009 – 2020. Strategia a fost adoptată de către Consiliul Şefilor de Guvern cu ocazia reuniunii din 14 noiembrie 2008 de la Chişinău. La 22 mai 2009, Consiliul Şefilor de Guvern din CSI a aprobat un plan de acţiuni pentru punerea în aplicare a primei etape (2009-2011) a Strategiei de Dezvoltare Economică (2009 – 2020)[3]. Prezenta politică de resuscitare a comunităţii post-sovietice se exprimă prin trei niveluri integraţioniste: prin Comunitatea Statelor Independente (CSI) la care participă unsprezece state din spaţiul post-sovietic, cinci state care aparţin de EvrAzEs şi trei ţări integrate în Uniunea Vamală. În prezent opt state post-sovietice s-au înţeles asupra Zonei Liberului Comerţ iar Kîrgîzstanul şi-a propus aderarea la Uniunea Vamală[4].

Actualul premier al Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, a enunţat proiectul de edificare a unei uniuni alternative Uniunii Europene şi care urmează să preia din concepţia, experienţa şi tehnicile comunităţii europene. De la instalarea în funcţia de preşedinte şi, ulterior, în cea de şef de guvern, Vladimir Putin a dorit să readucă în orbita Rusiei fostele periferii, republicile post-sovietice. Deocamdată, Kremlinul nu a reuşit să ajungă la un acord cu majoritatea actorilor din comunitate (Azerbaidjanul, Uzbekistanul şi Turkmenistanul şi-au luat o pauză reflexivă) şi nici asupra tuturor aspectelor din acord. În ultima perioadă, Kîrgîzstanul a manifestat dorinţa de a adera la Uniunea Vamală însă liderii de la Bişkek trebuie să-şi rezolve problemele generate de faptul că zeci de mii de cetăţeni kîrgîzi nu au un loc stabil de muncă şi sunt obligaţi să se îndeletnicească cu specula, respectiv achiziţia de mărfuri din China şi vânzarea lor în alte ţări, inclusiv în ţările din Uniunea Vamală. Operaţiune care deranjează strategia economică a Moscovei.

Un alt actor din siajul geopolitic post-sovietic care a manifestat intenţia să adere la Uniunea Vamală este Tadjikistanul. Numai că Tadjikistanul nu are frontiere comune cu Belorusia, cu Kazahstanul şi nici cu Rusia, iar subiectul aderării la organizaţie va deveni actual doar în contextul aderării la Uniunea Vamală a Kîrgîzstanului. Indiscutabil, o prioritate a Rusiei o constituie aderarea Ucrainei la Uniunea Vamală, numai că acest stat, ca şi alte câteva state post-sovietice din CSI, care fac parte din GUAM sau au aderat la Parteneriatul Estic, nu sunt interesate să adere la organizaţie („Este un subiect legat de profitul economic, trebuie să ne debarasăm de fobiile politice şi să privim spre viitor. Dacă la o anumită etapă de dezvoltare regimul din Ucraina va lua în mână creionul, calculând, ce şi cât costă, noi suntem dispuşi să iniţiem dialogul”, declara premierul rus Vladimir Putin)[5].

Menţionăm faptul că se simte o lipsă a unui model de integrare a spaţiului post-sovietic, respectiv existenţa unui model unic acceptat al actorilor care participă la realizarea acestui proces. Summit-ul jubiliar al CSI-ului, de la Duşanbe, a confirmat incapacitatea acestei organizaţii de a se prezenta ca un model de succes. Federaţia Rusă tinde să pune accentul pe dezvoltarea cu precădere a Uniunii Vamale (UV) sau a OTSC-ului. Preşedintele Dmitri Medvedev consideră că CSI este organismul care nu-şi respectă angajamentele asumate, în schimb UV sau OTSC ar poseda modele şi proiecte integraţioniste mai reuşite. În cadrul CSI interacţionează mai multe state, însă ele nu se pot exprima politic univoc. Într-o astfel de situaţie, Kremlinul, ca nucleu integraţionist, a adoptat politica comunităţilor specializate. Incontestabil, în cadrul CSI există şi un spaţiu al dezbaterilor care vizează conflictele latente moştenite din perioada dezintegrării URSS. La summit-ul jubiliar dedicat aniversării a 10 de ani de la apariţia CSI în arena spaţiului post-sovietic au fost prezentate unele observaţii, printre care intervenţiile Armeniei şi Azerbaidjanului în legătură cu conflictul din Nagorno-Karabah[6].

Apariţia unor organizaţii de monitorizare a alegerilor din spaţiul post-sovietic, precum organizaţia CIS-EMO care îşi revendică calitatea de monitor electoral abilitat în statele din CSI, are drept scop interesul geopolitic al Moscovei de a se implica în procesele politice din statele CSI, de a contesta alegerile care nu sunt în concordanţă cu procesul de vot scenarizat de fosta metropolă şi chiar de manipulare. În perioada „revoluţiilor portocalii” această organizaţie a fost îndelung contestată în mai multe state post-sovietice, membrii acesteia fiind declaraţi „persoana non-grata”. Pe de altă parte, organizaţia, ca şi altele din domeniu, are ca obiectiv descurajarea observatorilor internaţionali, precum şi de prezentare, după caz, a unor date diferite decât cele prezentate de organizaţiile internaţionale de monitorizare a alegerilor. La ultimul summmit al CSI, preşedintele Dmitri Medvedev a criticat Biroul OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului în legătură cu trimiterea unor “delegaţii uriaşe” pentru procesul de mediatizare şi observare a alegerilor atât din Rusia cât şi din celelalte ţări ale CSI. Pentru spaţiul Federaţiei Ruse, delegaţiile respective au fost formate din 300-500 persoane, iar pentru celelalte ţări din 10-15 persoane.

Preşedintele rus a menţionat că în CSI acţionează cu succes propria misiune de observare a alegerilor şi grupul de observatori pe linia Adunării Interparlamentare a CSI, propunând consolidarea colaborării în această direcţie, deoarece abordările internaţionale sunt uneori politizante, folosind duble standarde. În context, Dmitri Medvedev consideră că acele critici aduse în legătură cu ritmul lent de implementare a hotărârilor luate în cadrul CSI sunt justificate, dar acestea nu trebuie să diminueze însemnătatea structurii CSI, rolul istoric al acesteia în menţinerea stabilităţii în spaţiul post-sovietic. Ca proiecte integrationiste de succes, preşedintele Rusiei a menţionat Uniunea Vamală şi Organizaţia Tratatului pentru Securitate Colectivă (OTSC)[7]. El crede că nu există nici o altă alternativă la CSI, ca platformă unică existentă pentru asigurarea colaborării statelor interesate în toate sferele posibile de interacţiune.

Dacă Uniunea Vamală (UV) este concepută ca fiind un efort de integrare după parametri economici, atunci OTSC este concepută ca o organizaţie ce implică o integrare în sfera de securitate. Conform statutului OTSC, statele participante la Tratatul de Securitate Colectivă (15 mai 1992) activează în strictă conformitate cu angajamentele asumate în cadrul statului ONU, cu hotărârile Consiliului de Securitate al ONU şi cu principiile recunoscute ale dreptului internaţional. Statele care au aderat la OTSC sunt Rusia, Armenia, Kîrgîzstan, Belorusia, Kazahstan şi Tadjikistan. OTSC a semnat în 2010 un acord cu ONU care îi conferă, astfel, rolul de participant la procesul de stabilitate şi securitate regională şi internaţională, inclusiv calitatea de pacificator internaţional. Principalul obiectiv al organizaţiei constă în asigurarea stabilităţii şi securităţii în regiunea eurasiatică, în mod special în spaţiul post-sovietic. În Memorandumul de sporire a eficientizării Acordului de Securitate Colectivă din 15 mai 1992 şi adaptarea acestuia la situaţia geopolitică contemporană se stipulează acest scop strategic, respectiv faptul că „statele-participante la Tratatul de Securitate Colectivă din 15 mai 1992, semnatare a Memorandumului, ghidându-se de scopurile şi principiile statului ONU şi a angajamentelor adoptate în cadrul OSCE, reconfirmă aderenţa sa pentru scopurile şi principiile Tratatului, considerându-l un instrument important de asigurare a stabilităţii şi securităţii în regiunea eurasiatică”.

Comunitatea Economică Eurasiatică (EvrAzEs) este o organizaţie economică internaţională, creată de către părţi în scopul avansării eficiente a procesului de formare a Uniunii Vamale şi a Spaţiului Economic Unic, dar şi în scopul realizării unor obiective suplimentare care se află în legătură cu dorinţa de aprofundare a integrarii în sfera economică şi în cea umanitară. Acordul de instituire a EvrAzEs-ului a fost semnat la 10 octombrie 2000 şi a intrat în vigoare la 30 mai 2001 după ce a fost ratificat de către toate statele-membre. Membrii fondatori ai Comunităţii Economice Eurasiatice sunt cinci state: Belorusia, Kazahstan, Kîrgâzstan, Rusia şi Tadjikistan. La 25 ianuarie 2006 a fost semnat procesul verbal de aderare a Uzbekistanului la organizaţie. În octombrie 2008, Uzbekistanul şi-a sistat activitatea din organele EvrAzES. Din luna mai 2002 statutul de observatori de pe lângă EvrAzES îl deţin Ucraina şi Republica Moldova, iar din ianuarie 2003 şi Armenia. De acelaşi statut se bucură Comitetul Interstatal al Aviaţiei (MAK) şi Banca Eurasiatică de Dezvoltare. În concordanţă cu scopurile statutare şi obiectivele Comunităţii şi ghidându-se după principiile integrării cu mai multe viteze, Belorusia, Kazahstanul şi Rusia au creat Uniunea Vamală, în anii 2007-2010, şi printr-o planificare strategică adecvată vor avansa spre următoarea etapă de integrare – Spaţiul Economic Unic al EvrAzES, la care vor adera, atunci când vor fi pregătite, mai multe state din CSI.

Spaţiul Economic Unic are ca prioritate strategică adoptarea unor măsuri comune care ar asigura, din perspectiva sectorului energetic, securitatea energetică a statelor din EvrAzES, precum şi formarea unei pieţe comune a gazelor şi petrolului pentru statele din EvrAzES. Moscova consideră că acest proiect ar facilita atragerea Ucrainei într-un proces de integrare mult mai amplu şi ar determina statul ucrainean să renunţă la opţiunea de aderare la UE. În decembrie 2009, cu ocazia summit-ului informal de la Alma-Ata, preşedinţii Belorusiei, Kazahstanului şi Federaţiei Ruse au aprobat Planul de Acţiuni pentru anii 2010-2011 având drept obiectiv formarea Spaţiului Economic Unic al celor trei state. Acesta prevede elaborarea şi semnarea în decurs de doi ani, până la 1 ianuarie 2012, a 20 de acorduri internaţionale care asigură crearea SEU. Totodată, liderii a opt din unsprezece state din CSI au ajuns la un nou acord care se referă la o zonă a liberului comerţ.

În anul 1994 a fost semnat primul acord cu privire la o zonă de comerţ liber între statele membre ale CSI, însă nici Rusia şi nici alte ţări membre CSI nu au ratificat acordul. Republica Moldova, Armenia, Kîrgîzstan şi Georgia au aderat, în 1995, la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) care luptă pentru desfiinţarea barierelor comerciale în toată lumea, nu numai în cadrul CSI. La începutul anilor 2000, discuţiile cu privire la integrarea teritoriilor spaţiului post-sovietic s-au stins.  Rusia, Belorusia şi alte state din CSI se întruneau ca să discute subiecte cu privire la cooperare, numai că viziunile de politică externă nu se mai exprimau spre o convergenţă, iar diversitatea a impus suspendarea proiectului zonei liberului comerţ. În 2010 a fost elaborat un nou proiect cu privire la crearea zonei liberului comerţ iar premierul rus Vladimir Putin consideră că, mai devreme sau mai târziu, majoritatea statelor vor adera la acest proiect pentru că acesta aduce beneficii economice.

Conform datelor Serviciului Vamal al Federaţiei Ruse, volumul comercial dintre Rusia şi alte state din CSI în luna ianuarie-august 2011 a constituit circa 79 miliarde dolari americani. În acelaşi timp, volumul de export a atins cifra de 332 miliarde de dolari americani, din care estimativ 50 miliarde de dolari au constituit livrările către spaţiul CSI. Mai mult de 4 miliarde dolari au provenit din vânzările către statele din CSI a produselor petroliere şi de ţiţei, iar aproximativ 1,3 miliarde dolari din exporturile de metale feroase. Aceste industrii oferă mai mult de 10% din exporturile ruseşti în ţările CSI, după cum rezultă din statisticile Vămii ruse. Zona liberului comerţ dintre statele din CSI are ca miză recuperarea relaţiilor economice, care s-au destrămat ca urmare a prăbuşirii URSS-ului, dar şi o sporire a competitivităţii, inaugurarea unor noi zone de debuşeu.

Este Rusia tot mai dezinteresată în existenţa CSI, mizând pe noile organizaţii precum Uniunea Vamală sau Organizaţia Tratatului de Securitatea Colectivă? Puţin probabil, deoarece cele două organizaţii au o miză strategică, respectiv dorinţa de-a acoperi golul ivit după prăbuşirea URSS-ului. În clipa de faţă, Moscova depune eforturi considerabile de-ai conferi Uniuniii Vamale şi OTSC funcţii mult mai influente şi a stimula procesul integraţionist. Din acest considerent are loc şi o reformare a acestor structuri. Mai ales că viitoarea organizaţie – Uniunea Eurasiatică, care a fost anunţată de premierul Vladimir Putin, trebuie să aspire la urgentarea procesului integraţionist din spaţiul post-sovietic.

Pentru Uniunea Vamală una din problemele cheie o constituie Ucraina, care sub nicio formă nu vrea să adere la această organizaţie. Kievul şi-a propus aderarea la UE, iar Moscova exercită numeroase presiuni ca să determine Ucraina să adere la Uniunea Vamală. Rusia, Belorusia şi Kazahstanul examinează un proiect de reglementare tehnică dintre Uniunea Vamală şi statele terţe şi conform prevederilor proiectului, în cazul în care un stat-terţ manifestă interes pentru o serie de relaţii avansate cu Uniunea Vamală, acesta trebuie să-şi ajusteze legislaţia în conformitate cu regulile Uniunii Vamale. Ucraina a adoptat reglementarea tehnică europeană, dar în acelaşi timp ea vrea să se bucure de facilităţile din cadrul CSI-ului, în special să beneficieze de preţuri reduse pentru resurse energetice. Un alt aspect care atentează la uniformizarea pan-rusească din CSI şi deranjează procesele integraţioniste, coordonate de Moscova, ţine de existenţa proiectelor europene şi transatlantice de democratizare a spaţiului post-sovietic, precum existenţa GUAM, proiectul NABUCCO şi Parteneriatului Estic. Moscova consideră că aceste proiecte sunt anti-ruse şi contrare procesului de integrare a spaţiului post-sovietic. În ceea ce priveşte Uniunea Eurasiatică, aceasta reprezintă deocamdată o concepţie rusească în stadiu de elaborare. Megaproiectul Uniunii Eurasiatice este văzut ca o uniune economică globală concurenţială, numai că proiectul este ameninţat de către alţi actori regionali (China, Japonia) care doresc şi ei un rol de leadership în regiunea eurasiatică. 



[1] http://ro.wikipedia.org/wiki/Comunitatea_Statelor_Independente

[2] http://www.moldova.ms/?l=ro&a=65

[3] http://www.moldova.ms/?l=ro&a=65

[4] Постсоветская экономическая интеграция: восемь стран договорились о ЗСТ, Киргизия вступит в ТС(Integrația economică postsovietică:opt state s-au înțeles asupra ZEL, iar Kîrgîzstanul va adera la UV, «РБК daily», http://www.rbc.ru

[5] Постсоветская экономическая интеграция: восемь стран договорились о ЗСТ, Киргизия вступит в ТС, „РБК daily”, http://www.rbc.ru

[7] Ibidem.