Asociatia Gheorghe I. Bratianu
Timpul pentru Mobila de lux
Bookmark this site! Bookmark Aesgs.ro


Noutati


Căderea unei lumi: Rusia Romanovilor

Interesele strategice ale României și ale Rusiei în bazinul Mării Negre

NATO cu ochii pe Ucraina, Siria și Georgia

8 septembrie 2016

Putin și granițele istorice românești

Recenta declarație a președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, privitor la posibilitatea unei revizuiri a frontierelor stabilite ca urmare a încheierii celui de-Al Doilea Război Mondial, a generat un dialog al jurnalistului col. (r) dr. Ion PETRESCU cu președintele AESGS „Gheorghe I. Brătianu”, dr. Constantin CORNEANU, în cadrul unei noi emisiuni Ziua Z, sub genericul Putin și granițele istorice românești, în cursul zilei de 8 septembrie 2016, la postul 6TV (a se vedea: https://www.youtube.com/watch?v=En9b36J-f2s).



În contextul discuțiilor purtate în cadrul emisiunii, președintele AESGS „Gheorghe I. Brătianu”, dr. Constantin CORNEANU, a menționat:

● „Dacă suntem oneşti, trebuie să observăm că, pe de o parte, Regele Mihai I este cel care a salvat o sumă de cetăţeni sovietici, cu preţul vieții și libertății a peste 160.000 de ofiţeri şi soldaţi ai Armatei Române, luaţi prizonieri după 23 August 1944, deci este un erou pentru Moscova. Dar, în acelaşi timp, Moscova este aceea care ne-a salvat fruntariile, în condiţiile în care partenerii noştri strategic de atunci, de ieri şi de azi, SUA şi Marea Britanie au achiesat la ideea Ungariei de a ciunti frontierele de stat ale României, după 23 august 1944, în condiţiile în care noi, când am semnat armistiţiul de la Moscova, în 12 septembrie 1944, unde s-a stabilit foarte clar că Ardealul răpit în 1940 se întoarce acasă”;

● „Probabil la acest lucru se referă Vladimir Putin, că Occidentul de azi, cu Germania, sau Polonia, sau cine ar dori să pună în discuţie ordinea stabilită în 1945 şi mai apoi consfiinţită la Paris, în 1947, naște un context în care s-ar putea ca noi românii să avem o mare surpriză strategică. Şi atunci, Federaţia Rusă, care este moştenitoarea URSS s-ar putea să nu ne mai sprijine în apărarea integrităţii României”;

● „Această poveste a independenţei Transilvaniei, mai ales că a fost un voievodat, ţine de dorinţa Ungariei de a convinge Federaţia Rusă că acei cetăţeni români, care sunt de etnie maghiară nu se simt foarte confortabili, şi nu au foarte multe drepturi în România şi atunci ar trebui să reflectăm la faptul că preşedintele Putin nu neapărat ne ameninţă pe noi, ci doar atenţionează asupra faptului că dacă se pun în discuţie frontierele şi se începe un joc politico-diplomatic, în care aliaţii noştri strategici vor participa, alături de Rusia, la rediscutarea frontierelor Europei, în condiţii de pace şi nu de război, s-ar putea să avem foarte multe dificultăţi”;

● „De ce partenerii noştri strategici, de-a lungul istoriei, şi în Primul Război Mondial şi în Al Doilea Război Mondial, ne-au abandonat, pentru interesele lor strategice?! Chiar aşa de orbi am fost? Sau clasa politică românească, de ieri, de atunci, şi să sperăm că nu de mâine, nu a putut să găsească o politică de echilibru, inteligentă?”;

● „Preşedintele Federaţiei Ruse are dreptate când spune că nu vrea să îşi extindă frontierele. El vrea o centură de securitate, o sumă de state prietene, astfel încât să nu existe posibilitatea ca anumite ţări să constituie o ameninţare directă. Această preocupare a fost una constantă, a Imperiului rus, a celui ţarist și a celui sovietic. Nu trebuie să ne surprindă chestiunea aceasta”;

● „Din punct de vedere al dreptului internaţional, formal, istoric, Transnistria nu a făcut parte din statul român modern. Nu avea cum să facă parte, pentru că atunci, în 1918, Republica Democratică Moldovenească Independentă a proclamat în Sfatul Ţării, pe 27 martie 1918, Unirea cu România; ei hotărâseră, cu ceva vreme mai înainte, pe 2 decembrie 1917, ca frontiera de stat a Republicii Democratice menţionate să fie pe Nistru, iar reprezentantul românilor basarabeni în Sfatul Ţării, dovadă că era recunoscută existenţa unei minorităţi româneşti în Transnistria, care avea dreptul de reprezentare politică în Sfatul Ţării de la Chişinău, Toma Jalbă a strigat şi strigătul a rămas celebru în istorie: «Fraţilor! Pe noi, cui ne lăsaţi?!»”;

● „Din acest punct de vedere este corectă afirmaţia că Transnistria nu a făcut parte din fruntariile statului român modern, de după 1918. În acelaşi timp, în 1941, Ion Antonescu nu a dorit să aducă Transnistria în componenţa statului român, a preferat un guvernământ. (...) Marea noastră încercare este – şi aici este o chestiune în care noi ne dovedim, din punctul meu de vedere, lipsa de curaj – că nu vrem să ne asumăm cea mai mare provocare pe care Federaţia Rusă şi Istoria, în primul rând, ne-o oferă. Aceea de a accepta că o reîntregire a României cu spaţiul dintre Prut şi Nistru, nu se poate face decât în nişte condiţii de joc pe care ei înşişi, cei de la Chişinău, şi le-au pus. Şi una dintre condiţii este aceea că ei nu renunţă la reîntregirea Republicii Moldova, aşa cum era ea la 27 august 1991, după care putem purta o discuţie despre o eventuală reîntregire şi în ce condiţii”;

● „Noi nu am ştiut să gestionăm, după 1989, relaţia cu oamenii politici de la Chişinău. Vă dau un singur exemplu. Fostul ambasador al României, la Chişinău, domnul Ion Bistreanu, a explicat cum, la insistenţele domniei sale, cu acordul Ministerului român de Externe, Valeriu Muravschi a venit la Bucureşti, pentru o întâlnire cu premierul Theodor Stolojan, omul care ne fascinase, în acei ani. Cert este că în discuţia cu premierul Valeriu Muravschi, premierul de atunci al Republicii Moldova, care solicita sprijin economic, financiar, pe o situaţie complicată, a Republicii Moldova, răspunsurile au fost: «Nu…nu…nu!». Şi la plecare, în avion, Valeriu Muravschi l-a întrebat, pe ambasadorul român: «Domnul Bistreanu, de ce aţi insistat să vin la Bucureşti, dacă ştiaţi că nu o să ne daţi absolut nimic?»”;

● „Cum putem noi să susţinem o sumă de valori europene, dacă oamenii care le susţin la Chişinău, au o idee a statalităţii lor, gen Marian Lupu, poate şi Iurie Leancă. Vor integrarea europeană, dar nu neapărat cu ajutorul Bucureştiului. Dacă se poate fără acest ajutor ar fi mult mai grozav şi mai interesant...Dovadă este faptul că tot timpul ne-au propus un altfel de tratat bilateral, un tratat politic de bază, un regim al frontierei, ne-au cerut să fim de acord cu o graniţă pe care România dacă o acceptă, din punct de vedere juridic înseamnă că recunoaşte ceea ce noi încercăm să spunem că nu...recunoaştem. Adică, noi am semnat Tratatul de Pace de la Paris, din februarie 1947, unde frontiera de stat este pe Prutul de azi, pusă de acord cu aliaţii noştri de azi, SUA şi Marea Britanie. Pe noi cine ne susţine azi, în a ne redobândi frontiera din 28 iunie 1940, în condiţiile în care însăşi URSS a negat Pactul Molotov-Ribbentrop, la presiunea opiniei publice internaţionale, a statelor baltice şi a unui joc de imagine?”;


● „Politicienii din Chişinău vor să aibă propria lor jucărie. Pe de altă parte, nici România nu şi-a afirmat, la nivel de discurs public, atât la nivelul societăţii civile, la modul cel mai serios, dar şi la acela al statului, idealul unionist”;

● „Noi nu am înţeles foarte clar despre ce este vorba şi ce vrem cu adevărat. Sunt unii care vor să monopolizeze mişcarea unionistă, ideea naţională de reunificare. Sunt alţii care vor să apară numai la televizor”;


● „Modelul german este în capul nostru. RDG a primit ceea ce Republica Moldova nu a primit. A primit un proiect în zece paşi, pe care Helmut Kohl l-a gândit în clipa în care s-a trezit cu Zidul Berlinului căzând peste el. Kohl era la Varşovia, când a fost informat că a căzut zidul Berlinului. CIA recunoaşte, în istoria sa oficială, că nu a avut niciun ofiţer în Berlinul de Vest când s-a prăbuşit Zidul Berlinului. Şeful diviziei sovietice din CIA a recunoscut că a fost o concurenţă între CNN şi CIA!...Şi atunci trebuie să acceptăm că relaţiile internaţionale s-au construit altfel decât ne imaginăm noi. Trebuie să înţelegem că nu se poate aplica ad-litteram modelul german în relaţia cu Republica Moldova. Sunt alte conjuncturi istorice, sunt alte personaje şi alte concepţii”;

● „Pentru reunificarea naţională trebuie să fim pregătiţi. Să avem o strategie coerentă. Una întărită cu fapte, cu atitudini, cu gesturi concrete, politice, economice, financiare, astfel încât să ne afirmăm locul şi rolul în Uniunea Europeană şi în NATO, pentru că nu am intrat în aceste organizaţii doar pentru că am trimis trupe în Afganistan, apoi în Irak. Am intrat şi pentru că însemnăm ceva pe harta geopolitică a lumii, în istoria acestui spaţiu”;

● „Pragmatismul în relaţia cu Federaţia Rusă nu are legătură cu o poveste economică care a murit demult, pentru că România nu mai produce ca să poată vinde pe piaţa rusească, ci are o legătură cu capacitatea diplomaţiei româneşti de a se poziţiona la un dialog cu Kremlinul şi de a fi o punte de legătură, între lumea euroatlantică, la nivel politico-diplomatic, şi Moscova. Astfel să ne putem prezenta interesele strategice, să putem discuta despre acestea, şi să fie un balet politico-diplomatic, cu efecte benefice pentru ambele părţi. Noi avem acum nevoie de o înţelegere politico-diplomatică, cu Federaţia Rusă”.