Asociatia Gheorghe I. Bratianu
Timpul pentru Mobila de lux
Bookmark this site! Bookmark Aesgs.ro


Noutati


17 noiembrie 2016

Radiografia unui model existențial românesc și-a evoluției relațiilor internaționale (I)

Apariția volumului dr-ului Liviu TURCU, intitulat Recurs la istorie. Un sfert de veac pe călușeii iarmarocului politic românesc, a generat o discuție cu autorul volumului pe tema avatarurilor modelului existențial românesc, a evoluției relațiilor internaționale în perioada Războiui Rece, a locului și rolului României, precum și al realităților de pe actuala scenă a relațiilor internaționale. Interviul a fost publicat de către portalul de știri ROMÂNIA BREAKING NEWS.

Liviu Turcu s-a născut pe 12 iulie 1948, la Galați și este absolvent al Facultății de Filozofie, Secția Sociologie a Universității București. A lucrat în calitate de cercetător științific și șef de birou la Institutul de Studii și Cercetări pentru Prognoză Economică din cadrul Comitetului de Stat al Planificării (CSP). Totodată, a ocupat și funcția de asistent universitar la Centrul de studii și cercetări interdisciplinare al Universității București și la Conservatorul „Ciprian Porumbescu”. Obține un doctorat în 1977 cu un subiect extrem de interesant și provocator pentru acei ani, respectiv o analiză a grupurilor de interese și de presiune în sistemul politic capitalist contemporan. A colaborat simultan la diferite ziare și reviste. În anul 1983, după echivalarea şi completarea examenelor la Facultatea de ziaristică, a înaintat dosarul la Uniunea Ziariştilor din România şi a obţinut atestarea ca ziarist profesionist. În 1976, în timp ce se afla în „rezerva de cadre” a Ministerului de Externe, a fost cooptat în baza expertizei recunoscute în domeniul relaţiilor internaţionale în Serviciul de Informaţii Externe (DIE, ulterior CIE) din Departamentul Securităţii Statului. Iniţial, a fost afectat Diviziei politico-economice, serviciul pentru America de Nord (Divizia V-2). A fost promovat succesiv şef de birou, apoi şef al Serviciului Operativ pentru SUA-Canada şi şef al Serviciului Europa de Vest, grupul de spaţii Germania, Austria, Elveţia. A fost implicat în activităţi informativ-operative în domeniul politico-economic, sub acoperirea diplomatică a Ministerului de Externe, în SUA, Austria, Elveţia, Spania, Danemarca şi pe lângă organisme internaţionale ale ONU. În ianuarie 1989, pe când se afla în misiune temporară la Viena, sub acoperirea de consilier diplomatic, a decis să nu se mai întoarcă în România şi a solicitat azil politic în SUA.

În conformitate cu propriile mărturisiri, Liviu Turcu a părăsit România din trei motive:

1) regimul lui Nicolae Ceauşescu intrase într-un conflict acut cu interesele fundamentale ale statului român, iar situaţia se agravase şi mai mult în urma amestecului brutal şi incompetent al Elenei Ceauşescu în procesul decizional, inclusiv în cel al activităţilor informativ-operative;

2) ofiţerii de informaţii au fost obligaţi să semneze un nou jurământ militar de loialitate şi credinţă, dar nu atât în faţa statului român, ci faţă de Nicolae Ceauşescu;

3) totala pasivitate şi obedienţă a conducerii CIE, în condiţiile cunoaşterii condiţiilor de izolare fără precedent a României pe plan internaţional şi a lunecării sale spre dezastru. În decembrie 1988, întors dintr-o misiune în Austria, Liviu Turcu a raportat direct şefului CIE, generalul-locotenent Aristotel Stamatoiu, o informaţie provenită din surse verificate, aflate în cercurile politice occidentale: România avea să fie supusă în curând unui regim de izolare şi represalii politico-economice şi diplomatice fără precedent pe plan internaţional, după modelul aplicat în trecut Africii de Sud şi regimului Pinochet din Chile. În finalul discuţiei, Liviu Turcu şi-a permis să facă o observaţie atent pregătită pentru a sonda atitudinea politică reală a şefului său: „Ar trebui să facem şi noi ceva ca să evităm un dezastru complet pentru România”. Șeful CIE a reacționat extrem de vehement și a declanșat o tiradă politică dură la adresa ofiţerului nonconformist, tiradă din care reieşea destul de clar, deşi la modul implicit că, pentru astfel de opinii, Liviu Turcu ar merita arestat. „Excesul de zel al generalului menţionat în acea punere la punct se explică nu numai prin lipsa de curaj a şefului CIE, ci şi prin faptul că se aflau într-un spaţiu controlat prin tehnică operativă de UM 0195, unitate independentă cu atribuţii contrainformative în Centrul de Informaţii Externe”, mărturisește Liviu Turcu.

Analistul și ofițerul CIE Liviu Turcu a rămas în Occident şi a cerut azil politic nu din motive de ordin personal, ci pentru a deveni un opozant activ al regimului Ceaușescu prin desfăşurarea de activităţi menite să contribuie la căderea/schimbarea regimului lui Nicolae Ceauşescu. Principalele mijloace folosite au fost contactele/întâlnirile cu factorii politici decizionali importanţi ai democraţiilor occidentale (SUA, Marea Britanie, Franţa, Germania, Canada) ca şi luările de poziţie critice publice prin intermediul mass-mediei internaţionale. După acordarea primului interviu postului de televiziune francez TV5, CIE a folosit una dintre imagini drept afiș şi l-a răspândit în comunităţile emigraţiei româneşti şi a unor organizaţii particulare cu profil de securitate pentru obţinerea de informaţii cu privire la localizarea exactă a celui urmărit, oferind o recompensă pecuniară. În paralel, DSS a lansat o campanie de dezinformare în Occident pentru intoxicarea opiniei publice, dar mai ales a serviciilor de informaţii occidentale.

Totodată, s-au declanşat demersuri informale la nivelul cel mai înalt în Statele Unite şi RFG pentru a fi predat regimului de la Bucureşti; regimul ceauşist a oferit succesiv, „în contrapartidă” la momentul respectiv, lucruri considerate de importanţă şi interes statal deosebit pentru fiecare dintre interlocutori: prima a fost oferta confidenţială, lansată pe căi informale, de a elibera la schimb un condamnat la moarte identificat ca fiind un important colaborator al serviciilor de informaţii americane, respectiv Mircea Răceanu; a doua a fost oferta deblocării şi accelerării procesului acordării de vize de emigrare a etnicilor germani din România. Ambele acţiuni au eşuat. Prima, prin scrisoarea personală a preşedintelui Statelor Unite, adresată printr-un înalt emisar politic lui Nicolae Ceauşescu şi care îl atenţiona că va fi personal răspunzător dacă aplică decizia de condamnare la moarte a celui menţionat mai sus şi aflat atunci în detenţie. Autorităţile vest-germane au declinat la rândul lor oferta regimului ceauşist. Este şi motivul pentru care guvernul american a dispus, după cele întâmplate, asigurarea îndelungată a gărzii de corp protectoare pentru Liviu Turcu. Pe 11 iulie 1989, Liviu Turcu a fost condamnat la moarte în contumacie de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti şi la confiscarea totală a averii de către un complet de judecată al cărui preşedinte a fost colonelul de justiţie Gică Popa.

Liviu Turcu a acordat interviuri, a publicat articole şi studii despre evoluţia regimului lui Nicolae Ceauşescu, a fost frecvent prezent în spaţiul tematicii româneşti prin emisiunile de radio şi televiziune occidentale, ale posturilor Radio Vocea Americii, Radio Europa Liberă şi BBC. Lungul interviu difuzat de Radio Vocea Americii în timpul Congresului al XIV-lea al PCR a constituit, potrivit aprecierilor din acel timp, un excelent serial de analiză politică a situaţiei reale din România. În interviul apărut în ziarul american The Washington Times în toamna anului 1989, Liviu Turcu a fost primul analist care a prevăzut în mass-media din SUA că schimbarea regimului de la Bucureşti se va realiza prin mişcări violente de stradă şi că Ion Iliescu va fi şeful primului regim postceausist.

În planul activităţii academice a fost invitat la Boston University, College of Communication, ca „James Olin Fellow”, să ţină prelegeri şi să participe la un Program de studii şi cercetare pe tema evoluţiei regimurilor comuniste din Europa de Est. A participat de asemenea cu comunicări ştiinţifice la Congresele anuale ale Asociaţiei de Studii Avansate Slave şi Est-Europene (AAASS), devenită ulterior Asociaţia de Studii Avansate Slave, Est-Europene şi Euro-Asiatice (ASEEES). Pe 1 octombrie 1990, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul extraordinar declarat de Procurorul General împotriva sentinţei nr. 33 din 11 iulie 1989 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti şi a casat hotărârea atacată cu privire la infracţiunile de trădare şi transmitere de secrete, înlăturând totodată şi alte pedepse prevăzute în sentinţa menţionată. Decizia a fost publicată de ziarul Evenimentul Zilei încă din anul 1992 şi este de notorietate publică. Ca recunoaştere publică a expertizei analitice şi a calităţii de opozant activ al regimului dictatorial, a fost invitat/audiat de două ori în Congresul Statelor Unite cu ocazia dezbaterilor privind situaţia din România şi din zona regimurilor comuniste din Europa de Răsărit.

„Trebuie să vă spun, dr. Turcu, că vă admir foarte mult nu numai pentru profunda cunoaştere a realităţilor din România, dar şi pentru dedicarea persistentă arătată cauzei drepte a românilor. Dumneavoastră aţi întâmpinat multe obstacole, cu riscuri importante la adresa vieţii personale, întrucât aţi fost condamnat la moarte în România. Dar dumneavoastră aţi refuzat să acceptaţi un mod de viaţă în recluziune şi într-un timp foarte scurt, de numai câteva luni, aţi fost publicat şi citat pe scară largă. (…) Ca un profund analist, aţi prezis condiţiile căderii preşedintelui Ceauşescu. (…) Dumneavoastră aţi vorbit în nenumărate rânduri compatrioţilor despre obstacolele cărora le vor face faţă înainte de a obţine libertatea reală. (…) În caz de reuşită, eu sunt sigur că dumneavoastră vă veţi bucura la reîntoarcere, într-o bună zi, de o primire triumfală. Până atunci, noi, în Statele Unite, vă vom considera un erou al propriei noastre cauze”, va declara congresmenul Henry J. Hyde III, ce a condus audierile lui Liviu Turcu în Congresul SUA. este edificator pentru definirea conceptului de credibilitate personală, profesională, politică şi morală:

Liviu Turcu este membru al American-Romanian Academy for Sciences and Arts, Associations of the Former Intelligence Officers (AFIO) și Society of Competitive Intelligence Professionals (SCIP).

„Aş începe prin a spune că, din punct de vedere istoric, România se află într-un punct de răscruce, atât prin prisma situaţiei interne politice, economice şi sociale, cât şi a contextului internaţional în care sistemul comunist ca atare suferă modificări radicale sub presiunea milioanelor de oameni care nu mai acceptă să fie manipulaţi în numele unor idealuri utopice. Izolat tot mai mult, atât în Vest cât şi în Est, Nicolae Ceauşescu este mai derutat ca oricând, deşi continuă să mimeze siguranţa liderului adulat zilnic în termeni superlativi de către aparatul de propagandă. El este obligat să-şi consume în mod ireversibil ultimele rămăşiţe ale capitalului politic acumulat în ultimele două decenii în numele naţionalismului şi aşa-zisului curaj de a-i sfida pe sovietici. Am folosit în mod intenţionat expresia «aşa-zisul curaj» pentru că majoritatea deciziilor politice de acest gen luate de Nicolae Ceauşescu în trecut nu au depăşit niciodată limitele impuse de poziţia geopolitică a României, dar au constituit în schimb instrumentul favorit de manipulare a aspiraţiei seculare a poporului român de a fi stăpân la el acasă. Avalanşa schimbărilor din celelalte ţări socialiste nu este de natură să-i ofere conducătorului român prea mult timp de meditaţie. Şi exact ca într-o partidă de şah, atunci când eşti în criză de timp faci mult mai multe greşeli decât în mod obişnuit. (...) Ceea ce părea la început a fi un fel de furtună într-un pahar cu apă se dovedeşte a fi în prezent un taifun devastator pentru teoria şi practica construcţiei societăţii socialiste de tip stalinist. Şi, oricât de înalte ar fi zidurile construite de regimul actual pentru izolarea poporului român, nimeni şi nimic nu va putea opri în cele din urmă pătrunderea valului reformelor în România. Nu am nicio îndoială în legătură cu aceasta, este o chestiune de timp şi legată de voinţa poporului nostru de a fi în pas cu ora Europei de astăzi”, declara dr. Liviu TURCU în interviul acordat lui Dorin Tudoran, pe 20 octombrie 1989, pentru Radio Vocea Americii. O analiză ce va fi confirmată de cele ce aveau să se petreacă în decembrie 1989 în România.

 (Va urma)