Asociatia Gheorghe I. Bratianu
Timpul pentru Mobila de lux
Bookmark this site! Bookmark Aesgs.ro


Noutati


Căderea unei lumi: Rusia Romanovilor

Interesele strategice ale României și ale Rusiei în bazinul Mării Negre

NATO cu ochii pe Ucraina, Siria și Georgia

2 aprilie 2013

Unirea Basarabiei cu România (27 martie 1918) şi viaţa politică din Republica Moldova sub lupa analiştilor

Aniversarea a 95 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, la 27 martie 1918, precum şi evoluţiile actuale din spaţiul public şi de pe scena politică a Republicii Moldova s-au aflat în atenţia Centrului Transfrontalier de Conexiune din Tecuci care a organizat o masă rotundă intitulată „Criza politică din Republica Moldova şi repercusiunile asupra integrării europene”. Masa rotundă a fost onorată de prezenţa unor oameni politici, jurnalişti, analişti şi istorici din România şi Republica Moldova. Moderatorul mesei rotunde a fost Cristian Pohrib, directorul Centrului Transfrontalier de Conexiune şi al postului Radio Tecuci.

În cuvântul de deschidere, primarul Municipiului Tecuci, Daniel Gerhardt Ţuchel, a salutat prezenţa oaspeţilor din Republica Moldova şi, între altele, a amintit că la sfârşitul anului 1917 din Tecuci a plecat spre Chişinău Regimentul 24 infanterie pentru a ocroti Sfatul Ţării, parlamentul de atunci al Basarabiei. În 1941 Regimentul 24 infanterie din Tecuci s-a implicat în Războiul Sfânt de eliberare a Basarabiei, Nordului Bucovinei, Ţinutului Herţa, răpite de sovietici în iunie 1940. În Cimitirul Militar de la Ţiganca îşi dorm somnul de veci şi mulţi militari români din acest regiment, căzuţi la trecerea Prutului. Dezbaterea a fost continuată de senatorul Ionel-Daniel Butunoi (PSD), urmat de deputatul Eugen Tomac (PDL), preşedintele Comisiei Parlamentare pentru Comunităţile de români din afara graniţelor ţării, istoricul Anatol Petrencu, directorul Institutului de Istorie Socială PROMEMORIA, Doru Braia, analist politic, Angela Aramă, fondatoarea Şcolii de Televiziune şi Dezvoltare Personală din Chişinău, Viorel Patrichi, analist de politică externă, redactor la Radio România, Grigore Pătraşcu, directorul Centrului Românesc din Republica Moldova şi Veaceslav Ţâbuleac, directorul postului Radio „Vocea Basarabiei”.

Preşedintele Consiliului-Director al AESGS “Gheorghe I. Brătianu”, dr. Constantin CORNEANU, a fost prezent la acest eveniment şi a trecut în revistă problemele existente în raporturile dintre cele două state româneşti, a subliniat necesitatea unei strategii coerente a României faţă de românii din spaţiul ex-sovietic şi minorităţile etnice aflate în spaţiul dintre Prut şi Nistru, precum şi faptul că poporul român trebuie să fie mandatat să înfăptuiască prin liberă autodeterminare, precum şi în temeiul principiilor Actului Final al CSCE de la Helsinki din 1975 şi ale dreptului internațional, reîntregirea României şi afirmarea acesteia ca un membru egal în drepturi într-o Europă unită. Cu această ocazie a fost lansat în mod public Centrul Transfrontalier de Conexiune şi a fost semnat un Protocol de colaborare cu Asociaţia Europeană de Studii Geopolitice şi Strategice „Gheorghe I. Brătianu”, precum şi un Protocol de cooperare între Radio Tecuci şi Radio „Vocea Basarabiei”.

Menţionăm faptul că Centrul Transfrontalier de Conexiune şi Asociaţia Europeană de Studii Geopolitice şi Strategice "Gheorghe I. Brătianu” şi-au propus să furnizeze expertiză de politici publice în dorinţa de a contribui la sprijinirea demersurilor de reformă, bună guvernare şi dezvoltare, precum şi a procesului decizional la nivelul instituţiilor din România şi Republica Moldova, aprofundarea procesului de integrare europeană, configurarea unui profil robust al României în interiorul Uniunii Europene şi conturarea unei atitudini post-aderare active în politica de vecinătate, în cadrul parteneriatelor strategice şi relaţiilor bilaterale prioritare, în conformitate cu interesele naţionale, poziţia geopolitică şi strategică, dimensiunea şi capabilităţile statului român. În finalul manifestării, Maria Gheorghiu a emoţionat profund publicul prin citirea Jurământului tinerilor orheieni, depus de aceştia în timpul primei ocupaţii bolşevice a Basarabiei, precum şi prin melodiile dedicate celor căzuţi în 1941 în luptele pentru redobândirea Basarabiei.