Asociatia Gheorghe I. Bratianu
Timpul pentru Mobila de lux
Bookmark this site! Bookmark Aesgs.ro


Noutati


Căderea unei lumi: Rusia Romanovilor

Interesele strategice ale României și ale Rusiei în bazinul Mării Negre

NATO cu ochii pe Ucraina, Siria și Georgia

7 martie 2014

Republica Moldova în contextul evoluţiilor geopolitice şi strategice din spaţiul ex-sovietic

Rolul şi locul Republicii Moldova în actualul context geopolitic şi strategic din spaţiul ex-sovietic, aflat într-o reconfigurare permanentă, a reprezentat subiectul unei dezbateri organizată de către Asociaţia Europeană de Studii Geopolitice şi Strategice Gheorghe I. Brătianu” în parteneriat cu Institutul Fraţii Golescu pentru relaţii cu românii din străinătate, în cursul serii de 5 martie a.c., la Clubul Ţăranului Român. Moderatorii dezbaterii au fost dr. Constantin CORNEANU, preşedintele Consiliului-Director al AESGS Gheorghe I. Brătianu” şi avocat dr. Mihai NICOLAE, directorului Institutului Fraţii Golescu pentru relaţii cu românii din străinătate. Preşedintele Consiliului-Director al AESGS „Gheorghe I. Brătianu” a ţinut să menţioneze la începutul dezbaterii că realizarea unei astfel de întâlniri, în actualul context, trebuie să fie considerată şi înţeleasă ca fiind un gest de solidaritate cu eforturile Republicii Moldova de integrare în UE şi, totodată, de încurajare a continuării acestora.

În prima parte a serii, coordonatorul Centrului de Studii ruse şi sovietice Florin Constantiniu, istoricul dr. Vasile Buga, specialist în problematica relaţiilor româno – sovietice/ruse, a abordat problematica Republicii Moldova în relaţia bilaterală dintre URSS şi România socialistă, modul în care existenţa RSS Moldovenească era percepută la Bucureşti de către Nicolae Ceauşescu. Colonelul (r) dr. Ion Petrescu, analist politico-militar şi blogger al cotidianului Adevărul, a făcut un scurt expozeu al evoluţiei crizei din Ucraina şi Peninsula Crimeea, al tensiunilor dintre Moscova şi Washington, precum şi al modului în care poate fi afectată Republica Moldova şi a sa evoluţie pe cale integrării în UE. Dacă Republica Moldova va fi pusă într-o situaţie ipotetică asemănătoare, aşa cum Polonia, îngrijorată de situaţia din Ucraina, a cerut Consiliului NATO să se reunească, aşa şi România, dacă va fi o situaţie nedorită, are dreptul, ca vecin al Republicii Moldova, să ceară Consiliului NATO să discute problema respectivă”, a declarat reputatul analist Ion Petrescu. Analistul a menţionat faptul că noua putere de la Kiev a făcut o greşeală foarte mare în clipa în care a abrogat legea privind statutul limbilor minorităţilor, dând un pretext şi o justificare Federaţiei Ruse, care a invocat protejarea cetăţenilor ruşi, pentru a interveni politic şi militar în spaţiul ucrainean. Colonelul (r) dr. Ion Petrescu şi-a exprimat convingerea că, totuşi, preşedintele Vladimir Putin va negocia în continuare cu SUA şi UE, existând semnale în acest sens din partea Kremlinului.

Analistul drd. Claudiu Degeratu, expert în relaţii internaţionale şi fost Director General al Departamentului pentru Politică de Apărare și Planificare din MApN și șef al Secției pentru Politică de Apărare în cadrul Delegație Permanente a României la NATO, Bruxelles HQ, a realizat un expozeu privind evoluţia Republicii Moldova în relaţia cu NATO şi UE, şi a relevat modul în care Republica Moldova participă la realizarea securităţii în spaţiul european. Expertul a reamintit publicului faptul că în 2014 Republica Moldova a pregătit un prim contingent de militari care urmează să fie trimişi în misiune în Kosovo sub mandat ONU-KFOR. Totodată, Republica Moldova este singura poveste de succes a Parteneriatului Estic, o dovadă în acest sens fiind parafarea Acordului de Asociere cu UE în noiembrie 2013, la Vilnius.

Preşedintele Consiliului-Director al AESGS „Gheorghe I. Brătianu”, dr. Constantin CORNEANU, a relevat faptul că parcursul european al Republicii Moldova poate să fie influenţat în mod decisiv de evenimentele care se petrec la Kiev şi în Peninsula Crimeea, însă într-un sens pozitiv deşi pericole sunt multe. Elita politică conducătoare de la Chişinău trebuie să fie sprijinită, de către România, pentru ca procesul de aderare la setul de valori al UE să fie încununat de succes la sfârşitul anului 2014. Declaraţiile pe care le-au făcut înalţi responsabili ai Administraţiei americane (Statele Unite ale Americii vor susține parcursul european al Republicii Moldova, înțelegînd că acest drum nu este unul ușor, precum şi integritatea teritorială şi suveranitatea Republicii Moldova), inclusiv faptul că premierul moldovean Iurie Leancă a dialogat cu preşedintele Barak Obama la Washington, relevă faptul că Republica Moldova se bucură de încrederea şi sprijinul SUA în eforturile de integrare europeană. Interesul strategic al SUA pentru păstrarea integrităţii teritoriale şi suveranităţii Republicii Moldova reprezintă un semnal extrem de preţios pentru guvernul de la Chişinău în contextul actual al evoluţiei relaţiilor din spaţiul ex-sovietic, având în vedere că Republica Moldova are o rană deschisă: Transnistria.

Abordând acest subiect al vulnerabilităţii Republicii Moldova care face eforturi imense pentru reîntregirea întregii ţări şi reinstaurarea ordinii constituţionale în spaţiul nistrean, după încheierea războiului de pe Nistru din 1992, dr. Constantin Corneanu a declarat că elita politică de la Chişinău este obligată să înfătuiască reîntregirea ţării în conformitate nu numai cu prevederile Legii cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stînga Nistrului (regiunii transnistrene a Republicii Moldova), adoptată în unanimitate de către Parlamentul Republicii Moldova la 22 iulie 2005, dar şi mandatată de Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova din 27 august 1991 care relevă foarte clar faptul că elita politică din 1991 a avut conştiinţa faptului că spaţiul nistrean este parte componentă a teritoriului istoric şi etnic al devenirii poporului român (ex: Subliniind dăinuirea în timp a moldovenilor în Transnistria – parte componentă a teritoriului istoric şi etnic al poporului nostru, se menţionează în preambului Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova). Dintr-o astfel de perspectivă, conform adevărurilor istorice recunoscute şi asumate de elita politică a Republicii Moldova din 1991 şi până astăzi, nu pot fi acceptate soluţii de federalizare sau decupare a Transnistriei de Republica Moldova, propuse de către terţi, ci trebuie sprijinit de către România efortul de reinstaurare a ordinii constituţionale în spaţiul nistrean şi de integrare a întregii Republici Moldova în UE. Dialogul permanent dintre elitele politice de la Bucureşti şi Chişinău, respectarea şi valorizarea reciprocă dintre cele două elite politice, mai cu seamă în acest efort de integrare europeană al Republicii Moldova, pot constitui premisele unui posibil dialog, şi necesar dealtfel, privind o modificare pe cale paşnică a frontierelor dintre cele două state, în condiţiile în care Actul Final de la Helsinki fixează nu intangibilitatea frontierelor, ci inviolabilitatea lor prin forţă. Actul Final de la Helsinki oferă posibilitatea unei modificări paşnice a frontierelor, prin autodeterminarea popoarelor şi cu acordul celeilalte părţi implicate, ambele condiţii fiind obligatorii, nu numai prima.

Obligaţia şi dreptul la o astfel de perspectivă derivă din precedentul istoric al perioadei 1917 – 1918 când elita politică a Republicii Democratice Moldoveneşti, proclamată pe 2 decembrie 1917, a decis în deplină cunoştinţă de cauză, în pofida reticenţelor manifestate de către unele minorităţi naţionale, să se unească cu România la 27 martie 1918 (Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani, din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama ei România).

Participanţii la această dezbatere au putut să vadă în prezentarea powerpoint făcută de către preşedintele Consiliului-Director al AESGS „Gheorghe I. Brătianu” menţiunea privind faptul că Senatul SUA, după cum scria cotidianul Moldova Suverană din 20 iunie 1991, a recomandat guvernului american: „1. să sprijine dreptul la autodeterminare al poporului din Moldova şi nordul Bucovinei, ocupate de sovietici, şi să elaboreze o hotărâre în acest sens; 2. să sprijine eforturile viitoare ale guvernului Moldovei de a negocia paşnic, dacă o doreşte, reunificarea Moldovei şi nordului Bucovinei cu România aşa cum s-a stabilit în Tratatul de pace de la Paris din 1920, conform normelor în vigoare ale dreptului internaţional şi Principiul 1 al Actului de la Helsinki”.

Elita politică a Republicii Moldova şi Parlamentul de la Chişinău, asemenea Sfatului Ţării la 27 martie 1918, are obligaţia morală, politică, juridică şi istorică de a decide, după integrarea în UE, o perspectivă de reîntregire a spaţiului istoric şi etnic al devenirii neamului românesc. Valorizarea şi determinarea elitei politice a Republicii Moldova să reflecteze la o astfel de perspectivă istorică, după integrarea în UE şi reinstaurarea ordinii constituţionale în spaţiul nistrean, va trebui să devină un obiectiv strategic al elitei politice de la Bucureşti, al societăţii civile, al mass-media etc. precum şi, totodată, conceperea unei strategii răsăritene de către România având drept obiective strategice: resetarea relaţiei cu Federaţia Rusă şi sprijinirea comunităţilor de români din spaţiul ex-sovietic în afirmarea şi conservarea identităţii lor etnice, religioase şi culturale.

Dintre ideile înfăţişate publicului de către dr. Constantin Corneanu în prezentarea sa powerpoint menţionăm următoarele:

● în contextul reaşezării raporturilor de putere în arena relaţiilor internaţionale, geopoliticianul Aleksandr G. Dughin, extrem de preţuit în cercurile naţionaliste ruseşti, consideră că Rusia trebuie să aibă hotare maritime în Occident, acesta fiind un imperativ strategic al dezvoltării geopolitice a Eurasiei. O Europă unită din punct de vedere politic şi economic, în jurul axei Paris – Berlin, reprezintă un obiectiv strategic al Kremlinului. Federaţia Rusă este interesată să contribuie la unificarea europeană, să consolideze legăturile de integrare cu Europa Centrală sub semnul axei Moscova-Berlin, axa de bază a politicii externe ruseşti;

● în efortul de „finlandizarea” a întregii Europe, Kremlinul se confruntă cu procesul de reorganizare a spaţiilor apropiate nemijlocit de Rusia, respectiv apariţia unui „cordon sanitar” şi care grupează, în aceste momente, o serie de state membre NATO (Polonia, Cehia, România, Bulgaria, Turcia);

● reîmpărţirea noilor formaţiuni statale şi crearea în locul statelor a federaţiilor sau a câtorva state a căror orientare geopolitică va fi univocă, respectiv formaţiuni mici, unitare din punct de vedere etnic, cultural şi confesional, va permite o integrare mai uşoară în blocuri geopolitice mari. Dintr-o astfel de perspectivă geopolitică poate fi înţeles planul Kremlinului de a întreţine o serie de „conflicte îngheţate” în spaţiul ex-sovietic, în speţă Transnistria, care pot împiedica constituirea acelui „cordon sanitar” atât de temut de sovietici şi, mai apoi, de ruşi;

● într-un context geopolitic marcat de instalarea părţilor componente ale scutului american antirachetă în România dublată de continua presiune a SUA, UE şi NATO pentru retragerea trupelor ruse din Republica Moldova, precum şi de nesfârşitele tratative în formatul „5+2”, putem aprecia că menţinerea actualului format de menţinere a păcii, respectiv prezenţa GOTR în Transnistria, precum şi-a Flotei Mării Negre în portul militar Sevastopol permite un control strategic al Federaţiei Ruse asupra Peninsulei Crimeea şi implicit asupra evoluţiilor geopolitice ale Republicii Moldova, Ucrainei, Turciei şi a celor din zona Orientului Mijlociu;


● pierderea de către Rusia, în decursul istoriei, a controlului strategic al Peninsulei Crimeea a determinat pierderea controlului strategic asupra bazinului Mării Negre precum şi evoluţii geopolitice ale Turciei aflate în conflict cu interesele de securitate şi cele geopolitice ale Rusiei;

● într-un interviu acordat presei ruse în 2007, generalul-locotenent (r) Alfred Gaponenko, fost comandant al Grupului de Sud al Tratatului de la Varşovia, consideră că decolând de la Baza aeriană “Mihail Kogâlniceanu”, avioanele militare americane pot zbura fără alimentare până la orice punct al aşa numitului “arc al instabilităţii”, care traversează, în opinia Pentagonului, Orientul Mijlociu şi Asia Centrală. Totodată, bazele militare americane din România vor deveni puncte de sprijin pentru armata americană în efortul acesteia de-a impune supremaţia Statelor Unite asupra Europei Răsăritene, Orientului Mijlociu şi Caucazului, facilitând, astfel, încercuirea Federaţiei Ruse şi avansarea grupurilor armate mobile ale NATO (SUA) până la graniţele spaţiului CSI;


● Forţele Armate ale Transnistriei (circa 120.000 de oameni mobilizaţi în caz de război), împreună cu armamentul şi tehnica din dotare, la care se poate adăugă complexul militaro-industrial transnistrean capabil de a produce necesarul de armament şi muniţii, reprezintă un element extrem de important pentru planificatorii securităţii naţionale a Federaţiei Ruse, în noul context de reaşezare a dispozitivului său strategic din spaţiul caucaziano-pontic şi de împiedicare a concretizării unui “cordon sanitar” al Occidentului talasocratic;

● extinderea NATO, de la Marea Baltică la Marea Neagră, precum şi eforturile care se fac, de-o parte şi de alta, pentru includerea Georgiei în NATO, ne dau dreptul să concluzionăm că SUA au început bătălia pentru cucerirea celui de-al patrulea cerc geopolitic al lumii, prin efortul de-a controla “Rimland”-ul, respectiv regiunea de margine sau “bordura maritimă” a Eurasiei, care începe cu Finlanda şi Ţările Scandinave, continuă cu Polonia, România, Turcia şi Georgia, cuprinde zona Orientului Apropiat şi a Indiei şi se încheie pe teritoriul Mongoliei, Chinei şi Japoniei;

● în raportul cu privire la problemele securităţii naţionale, adresat guvernului SUA în martie 1992 de către Paul Wolfovitz, se vorbea despre “necesitatea neadmiterii apariţiei pe continentele european şi asiatic a unei forţe strategice, capabile să se opună SUA”, iar în acest sens se atrăgea atenţia că ţările “cordonului sanitar” (în special ţările baltice) sunt “teritorii de cea mai mare importanţă strategică, iar atentatul asupra lor din partea ruşilor trebuie să atragă după sine rezistenţa armată din partea ţărilor NATO”;

● având în vedere că o simplă integrare a Moscovei şi Kievului este imposibilă şi nu se va crea, astfel, un sistem geopolitic stabil, chiar dacă aceasta se va întâmpla în pofida oricăror dificultăţi obiective, geopoliticienii ruşi sunt de părere că Moscova trebuie să se implice activ în refacerea spaţiului ucrainean conform singurului model geopolitic logic şi firesc, astfel încât divizarea Ucrainei va permite, în perspectivă, reunificarea părţilor de Est ale Ucrainei cu Federaţia Rusă ceea ce va transforma Rusia într-o mare putere navală care va domina Marea Neagră;

● prezenţa unor importante categorii de tehnică militară şi trupe ruseşti în spaţiul caucazian, precum şi continua lor sporire în ciuda prevederilor CFE, confirmă faptul că, în adoptarea celor mai importante decizii geopolitice şi geostrategice, specificul armamentului unei sau altei ţări este mai convingător decât declaraţiile oficiale şi neoficiale ale diplomaţilor şi liderilor politici;

●  Rusia a anunţat un nou concept al securităţii sale naţionale, prin care face posibilă recurgerea la armele nucleare nu numai în cazuri extreme. Prima prezentare publică a noii doctrine a avut loc la 2 octombrie 2003 în faţa activului de comandă al Armatei ruse şi a cuprins o întreagă pleiadă de teme de la dreptul de intervenţie, în special în spaţiul post sovietic sub diverse pretexte (protejarea ruşilor din “vecinătatea apropiată”, protejarea conductelor de petrol şi gaze, menţinerea accesului Moscovei înspaţii de interes), până la adoptarea unei strategii a loviturilor preventive, după model american, precum şi reconsiderarea posibilităţilor utilizării arsenalului nuclear din epoca sovietică;

● între convingerea lui Brzezinski (“O Rusie imperială nu ar putea fi o Rusie democratică”) şi cea a lui Kerenski (“Rusia va deveni o ţară democratică”) se află Rusia lui Vladimir Putin ale cărei evoluţii, în arena relaţiilor economice şi politice internaţionale, sunt surprinzătoare astfel încât “necunoscuta rusă” rămâne, la acest început de mileniu, la fel de tainică precum a fost de atâtea ori în decursul istoriei.

Menţionăm faptul că experţii şi analiştii invitaţi la această dezbatere au răspuns întrebărilor publicului, au nuanţat anumite opinii şi interpretări. Generalul (r) Mircea Chelaru, fost şef al Statului Major General al Armatei Române (07.03.2000 – 31.10.2000) a punctat câteva aspecte ale relaţiei României cu statele din vecinătatea apropiată, respectiv Ucraina.

Dezbaterea a fost onorată de prezenţa domnului Emil Jacotă, Ministru-consilier al Ambasadei Republicii Moldova în România, şi a domnului Ivan Parinov, Secretar III al Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti.