Având în vedere că Anul 1989 nu a fost un an al ideilor, ci al stărilor de spirit, a fost Anul în care oamenii erau gata să se lase împușcați pentru revendicările lor, jurnalistul Valentin PROTOPOPESCU l-a avut invitat la o nouă ediție a emisiunii Născut în România pe președintele Consiliului-Director al AESGS „Gheorghe I. Brătianu”, dr. Constantin CORNEANU, care exercită, totodată, și mandatul de Director General-adjunct al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989. Adevărurile, trăirile și emoțiile acelei clipe istorice, precum și luminile și umbrele acelui timp devenit istorie, au făcut obiectul discuțiilor din emisiunea difuzată pe 2 februarie 2019. „Subiectul Decembrie 1989 este extrem de contestat, mai ales la 30 de ani după, pentru că, pe de o parte, noi nu lucrăm cu concepte, pe de altă parte noi lucrăm cu speranțe neîmplinite sau cu așteptări pe care nu le-am împlinit. Cert este că în Decembrie 1989, într-un context internațional în care Uniunea Sovietică a fost dispusă să renunțe la hegemonia ei asupra spațiului geografic al fostului Tratat de la Varșovia (Cehoslovacia, Polonia, Bulgaria, Ungaria și România), a existat posibilitatea ca o sumă de nemulțumiri, alimentate în special de nivelul de viață extrem de scăzut în 1989 pentru marea majoritatea a poporului român, precum și dorința de libertate politică, libertate de gândire, de exprimare și de manifestare a opțiunilor religioase, să se facă auzite. România lui 1989 era un cocktail în care mocnea o profundă nemulțumire față de ideea continuării lui Nicolae Ceaușescu ca șef al statului, a regimului Ceaușescu, iar pentru anumite categorii sociale și socio-profesionale sau pentru anumite segmente ale societății românești se punea în discuție și ideea de comunism”, a declarat dr. Constantin CORNEANU.