Într-o recentă intervenție publică pe marginea dimensiunii răsăritene a politicii externe românești, fostul consilier prezidențial pentru probleme de securitate națională, Iulian Fota, menționa faptul că cea mai mare greșeală a României în relația cu Rusia a fost trecerea Nistrului în iulie 1941. O afirmație…care necesită nuanțări și o bună înțelegere a unui timp istoric, precum și a unei decizii, controversate în epocă și după, însă corectă din punct de vedere militar și strategic. Istoricul Gheorghe Brătianu identifica printre cele două „poziţii-cheie” – respectiv poziţii geopolitice decisive pe care România trebuia să le includă obligatoriu în calculele ei strategice – şi Peninsula Crimeea, care, prin „porturile ei naturale, prin cetăţile ei din timpurile cele mai vechi, prin bastionul maritim înaintat pe care-l reprezintă în Marea Neagră este evident o poziţie stăpânitoare peste tot complexul maritim de aici”. Referindu-se la deciziile luate în vara anului 1941, respectiv trecerea Nistrului, Mareşalul Ion Antonescu afirma, în august 1943, într-o scrisoare de răspuns adresată liderilor PNL şi PNŢ, următoarele: „În Transnistria, la Odessa şi în Crimeea se găseau bazele marinei şi aviaţiei ruseşti. Dacă aceste baze rămâneau în mâna ruşilor, în aceşti doi ani de război, oraşele şi teritoriile noastre ar fi fost continuu bombardate, iar coastele ameninţate de o debarcare. (…) Transnistria şi Crimeea au reprezentat şi reprezintă zona noastră de securitate militară dinspre est şi gajul nostru politic”. În memorandumul înaintat lui...
Read More
