Lună: august 2016

Încă un puci și lumea poate sări în aer

De câteva săptămâni preşedintele Recep Tayyip Erdoğan a intrat în categoria extrem de restrânsă a liderilor politici înlăturaţi de la putere, dar reinstalaţi în funcţii de către anonimi definiţi prin conceptul generos de „stradă”. În situaţii asemănătoare s-au mai aflat în istoria recentă Mihail S. Gorbaciov şi Hugo Chavez. Primul, favorit al propagandei occidentale, a mai rezistat în funcţie câteva luni; al doilea, după ce a fost câteva zile captivul colegilor lui purtători de uniformă, a revenit şi a stat ceva mai mult pe vechea funcţie, pentru că oricum cancerul avea să rezolve problema. După sprijinul general de care s-a...

Read More

Regii și Reginele României

În contextul aniversării a 100 de ani de la intrarea României în Marele Război, în ceea ce avea să devină Războiul Întregirii noastre (1916 – 1919), rolul și locul instituției monarhice, respectiv al regelui Ferdinand I și al reginei Maria, în evoluțiile politico-diplomatice și militare ale României în perioada 1916 – 1919, relația cu Armata Română și națiunea română, raporturile stabilite cu reprezentanții Antantei și nu numai, au făcut obiectul unei noi emisiuni Ziua Z din data de 4 august 2016, intitulată Regii și Reginele României, realizată de către jurnalistul și analistul de politică externă col. (r) dr. Ion...

Read More