La împlinirea a 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România prin votul Sfatului Țării din 27 martie 1918, Asociația Europeană de Studii Geopolitice și Strategice „Gheorghe I. Brătianu” (AESGS „Gheorghe I. Brătianu”) și Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina au organizat o masă rotundă cu tema 27 Martie 1918 – Unirea Basarabiei cu România. Considerațiuni istorice, dedicată unuia dintre momentele fundamentale ale istoriei noastre naționale. Evenimentul s-a desfășurat în data de 27 martie 2026, ora 17.00, la sediul Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina. Organizatorii evenimentului și-au propus să ofere un cadru de dezbatere și analiză asupra contextului istoric, politic și geopolitic al Unirii Basarabiei cu România. Manifestarea a fost moderată de doamna Gabriela IOV-IELENICZ, iar prezentările au fost susținute de istoricul dr. Ion CONSTANTIN, Marian CLENCIU, președintele Consiliul Național al Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina, precum și președintele Consiliului-Director al AESGS „Gheorghe I. Brătianu”, dr. Constantin CORNEANU. În cadrul dezbaterii au fost abordate aspecte privind contextul internațional al Anului 1918, rolul Sfatului Țării în decizia de Unire a Republicii Democrate Moldovenești (Basarabia) cu România, implicațiile geopolitice ale Actului Unirii, precum și relevanța acestui act istoric în evoluția statului român spre modernitate și progres.