Suntem deja prea mulți, prea sătui, tot mai pretențioși și gălăgioși în susținerea drepturilor noastre și obligațiilor lor, au constatat personajele aflate în vârful vârfului lanțului trofic global. Ne-am obișnuit cu prosperitatea, ne-am cam uitat aptitudinile de vânători, ne sugerează ele, dar avem și neobrăzarea de a le trage din când în când de mânecă. După ce povestea cu pandemia s-a dezumflat, altceva nu au încă la îndemână; și-au reamintit de veșnica și inepuizabila sperietoare numită geopolitică.

Avem în continuare război în Europa. Nimeni nu a oferit cuiva vreodată dreptul de a duce continentul spre distrugere, dimpotrivă, alta era retorica la începuturile post-bipolarității, exprima securitate, pace și prosperitate. Noi credeam și votam. Războiul care se aude peste Dunăre și de la Isaccea este ceea ce a oferit o clasă politică narcisistă și mioapă la oportunitățile unice deschise cu trei decenii în urmă. A promis securitate și ne-a condus spre război, folosind toate instrumentele oferite de exercițiul generalizat și implacabil al unei democrații deformate. Ea funcționează tot mai evident doar pentru elitele care au altă agendă, deosebită de a celor care le-au ales. În noua cultură politică, elitele compromit valorile democrației și drepturilor omului, folosindu-le în proiectarea unui nou colonialism. Asistăm la revigorarea brejnevistei suveranități limitate, dar din sens contrar. Totul se petrece pe continentul unde a apărut și s-a practicat tot ceea ce omenirea a cunoscut în exercițiul politic.

Europa a jucat alba-neagra cu o superputere energetică și nucleară care în toți acești ani a cheltuit pentru război de zeci de ori mai puțin. Acum liderii ei culeg ce au semănat. Au ales cu inconștiență permanentul motiv al rusofobiei doar pentru a se menține la putere, dar au răscolit demonii urii. Astăzi Rusia le reamintește că, doar cu câțiva ani înainte de a deveni campioana libertății, Europa a generat ideologia fascistă în toate nuanțele ei, iar europenii se întreceau în aplicarea soluției finale pentru un vechi popor și au făcut-o, înainte de toate, doar pentru a-i fura averile. Într-un sinistru spectacol, liderii europeni își pun speranțele într-un actor de comedie în rol tragic de erou de război al lumii. În campania electorală eroul a promis pacea, deci ar fi trebuit să o aducă. Principala responsabilitate a lui și a sistemului politic care l-a susținut era să-și respecte promisiunea pentru care a fost ales cu peste două treimi din voturi, nu să interpreteze rolul zeului Marte.

El – etnic evreu – și-a făcut scut din batalioane de asalt cu practici și inspirații fascistoide, create de oligarhii moderni în tradiția unor personaje de care, cândva, până și patronii lor naziștii s-au delimitat când practicau Holocaustul și genocidul. Aceiași oligarhi pe care lumea democrată îi considera tumori maligne pentru valorile ei, iar candidatul promitea că-i va elimina când va ajunge președinte. Sub patronajul eroului nostru și cu complicitatea Occidentului s-a intensificat procesul de constituire prin teroare de stat a unei entități pure și ariene într-un spațiu pe care l-au dimensionat progresiv liderii sovietici  și care era la fel de multinațional precum imperiul pe care ei îl conduceau. El zdruncină Europa și își sacrifică poporul într-un show macabru aplaudat, cum altădată aclamau romanii scoaterea creștinilor omorâți din arenele pentru gladiatori, cere continuu bani mulți nu pentru dezvoltare, ci pentru a-i îngropa în război. El cheamă întreaga lume la confruntare cu Rusia, dar nu i-a declarat război, pentru că spectacolul nu ar mai fi avut rețetă și nu ar mai fi beneficiat de atâta generozitate. A devenit intangibil, iar curtenii Europei îi caută blagoslovirea.

Politica europeană nu a știut să gestioneze realitățile post-bipolare imediate. În doar trei decenii speranțele oferite de Carta de la Paris pentru o nouă Europă au fost distruse de geopolitică, iar despre document nu-și mai amintește nimeni. China acuză că războiul din Europa este rezultatul continuării filosofiei Războiului Rece. Din același motiv ea consideră că este posibil și un conflict SUA-Rusia. Liderii chinezi comuniști știu bine ce spun, deoarece antecesorii lor au avut un rol important în destructurarea acelei confruntări care, acum, se mută și în spațiile lor de interes. Rusia de astăzi afirmă că a fost obligată să acționeze pentru a contracara dezvoltarea infrastructurii NATO, înainte de a fi prea târziu pentru propria-i securitate.

Dacă s-ar face un studiu comparativ al strategiilor de securitate ale statelor europene din ultimele trei decenii, s-ar observa paradoxul că, după fiecare val al lărgirii spațiului euroatlantic, urmat de restrângerea celui non-alianță, conținutul documentelor, inclusiv al celor românești, exprima și mai multă îngrijorare, deci era și mai necesar un nou val. Occidentul nu mai ascunde că întreține războiul din estul Europei pentru a neutraliza Rusia pe termen lung, sacrificându-i pe ucraineni. Situația din Ucraina se poate rezolva doar pe câmpul de luptă, este rețeta sugerată de la Bruxelles, dar actorii principali își oferă unul altuia, în spațiul european, fie un nou Afghanistan, fie un Vietnam. Încet-încet, consecințele războiului de pe continent intră în cotidian.

Europa este teatru complet al confruntării mondiale aflate în plină desfășurare. Dimensiunile politice, economice, financiare și informaționale ale dinamicii cuprind progresiv tot globul, violența armată este locală, dar pe continentul nostru e prezentă de decenii. S-a mutat dinspre periferia balcanică spre clasica axă strategică pe care s-au desfășurat marile războaie, începând cu cele napoleoniene. De fiecare dată ele au schimbat continentul, la fel se va întâmpla și acum și niciun om politic responsabil nu poate afirma că nu știe către ce se îndreaptă. Preliminariile războiului global au durat trei decenii, dar înfrângerea din Afganistan a ridicat vălul de pe rapoartele de putere reale ale lumii. Generațiile viitoare vor scrie sau nu această confruntare cu majuscule, istoricii lor se vor decide asupra datei de început, îi vor cizela mozaicul și modela narativul în funcție de realitățile vremilor lor, dar noi îi trăim astăzi desfășurările. Deocamdată, a crescut rapid valoarea acțiunilor producătorilor de armament pe piață.

Mai avem încă îndoieli asupra viitorului, pentru că totul este acoperit de războiul informațional. Clausewitz l-ar fi numit ceața războiului. Este un nou tip de război total, fără reguli sau legi, purtat de specialiști îndelung pregătiți și încălcând tot ceea ce credeam despre dreptul nostru de a fi informați. Se permite orice pentru a ni se cuceri mințile. Albul este alb astăzi, mâine nu mai are importanță, informația devine propagandă, enunț cu încărcătură emoțională, pentru că mâine oricum va fi pusă alta în circulație, mai șocantă. Este un război în care spațiile sunt atât de bine delimitate și protejate, încât par carantinate, fiecare cu adevărurile sale bine dezinfectate, fără nicio posibilitate de a le analiza comparativ, iar durata lor este cât perioada dintre două emisiuni de știri.

Adversarul este eliminat informațional, obținându-se, astfel, exclusivitate în modelarea adevărului și formarea opiniei. Ca în vreme de război. Fiecare parte își acuză adversarul de toate păcatele, opiniile disidente sunt rapid neutralizate, iar imaginea ca suport al emoției devine armă strategică. Perioada de perfecționare a vectorilor violenței armate se măsoară în ani, procesul de uzare morală a lor în decenii, în schimb, mijloacele războiului informațional se perfecționează zilnic și nu sunt obligate să respecte nicio lege a războiului clasic, nu au nicio restricție, iar distrugerea fizică, precum în cazul armelor, este imposibilă. Războiul informațional este tabloul în care fiecare privește doar scena pe care o dorește, eliminându-le printr-un click pe toate celelalte, actorii își permit să fie superficiali, pentru că oricum nu vor explica nimic.

Localitatea Bucea este cunoscută azi în toată lumea, a devenit loc de pelerinaj politic obligatoriu pentru confirmare (nu am reușit încă să înțeleg, victimele se dezgroapă pentru fiecare vizită ori se află încă pe străzi?), dar nu ni se explică de ce morții de acolo, descoperiți mai întâi de operatorii TV, abia apoi de oficialități, zăceau pe străzi, nimeni nu-i veghea și nu aveau flori sau lumânări la căpătâi. Fuseseră locuitori ai orașului, avuseseră familii sau prieteni, inamicul nu mai era acolo, dar nimeni nu le aducea un omagiu, deși ucrainenii, ca și românii sunt credincioși și pioși când e vorba de moarte.

Rusia desfășoară operația militară specială în condițiile în care nu are acces la spațiul informațional occidental, l-a pierdut, tot ceea nu poate fi folosit împotriva ei se elimină, politic, mediatic, cultural, sportiv etc. Blocajul de astăzi continuă un proces început de ani de zile. A generat și o ciudățenie, cu cât este mai puțin cunoscută, cu atât crește numărul experților rusologi. Dostoievski și Ceaikovski au devenit nomina odiosa, nu știu ce se va întâmpla cu Taras Șevcenko, poetul național ucrainean, dar care a comis și imprudența de a scrie în limba rusă. Operația din Ucraina este specială doar pentru ruși, pentru Occident este război. Coaliția celor 40 încearcă să mențină ordinea impusă prin regulile ei, sacrificând ucrainenii și folosind o bună parte din potențialul economic, militar, financiar și tehnologic doar pentru război. Nu oferă și vreo soluție politică. În Europa nu există o partidă a păcii. Televiziunile, societatea civilă, propaganda cultivă războiul cum au făcut-o antecesoarele lor înaintea Primului Război Mondial. Doar acest detaliu și este suficient să realizăm că scopurile urmărite depășesc cu mult ceea ce se petrece la granițele noastre, iar Occidentul nu mai are timp să aștepte 20 de ani ca în Afganistan. Ucraina este doar o parte a spațiului războiului global, unul dintre teatrele acestuia, dar nu cel mai important.

SUA au reușit rapid să strângă rândurile aliaților lor, folosind motivul ucrainean, dar, în documentele lor de planificare strategică, scrie că adversarul de cursă lungă tot China rămâne. Procesul început cu decenii în urmă pentru îngrădirea spațiului sovietic a intrat în faza decisivă, dar acum evoluează în alți parametri. Cu siguranță euroatlantismul va triumfa în Finlanda și Suedia, unul asemănător se profilează în Pacific, dar nu se va întări securitatea lumii, se vor accentua doar dependențele, polarizările și instabilitatea. Marile probleme de securitate nu sunt de natură militară, ci economică, financiară, în general, de dezvoltare. Întreaga lume, inclusiv continentul american, simte, într-un fel sau altul, presiunea acestei realități, deși focurile de armă se aud doar pe Frontul de Est din Europa. Economia americană nu mai reprezintă peste 50% din economia lumii, cum era atunci când SUA modelau mediul global de securitate, și nu pentru că economia lor nu s-ar fi dezvoltat, ci pentru că au apărut și alte centre de dezvoltare.

Sub ochii noștri se destramă mitul că interdependențele economice între marii actori ai lumii generează securitate. Lumea se polarizează economic, financiar, civilizațional. Poziția de lider mondial a SUA este amenințată nu cu instrumente militare, ci cu argumente economice folosite de către actori pe care superputerea le-ar fi dorit doar ateliere de confecții și cu atacuri la dolar și la întregul sistem financiar care-l sprijină. Cu cât spațiul dolarului se restrânge, cu atât riscă SUA să nu-și mai poată disipa în lume imensa datorie externă. Exportul dolarului este o afacere extrem de profitabilă. Nu cred că liderii SUA și-au dorit vreodată să depindă atât de mult de veniturile generate de complexul militar-industrial, dar acum acest lucru se întâmplă. Fostul președinte al SUA, Donald Trump, acuză fără menajamente actuala administrație pentru războiul din Ucraina. Chiar și acum, pe fondul mobilizării informaționale generale, multe voci susțin că războiul din Ucraina este afacerea democraților și a președintelui Biden care astfel își acoperă fapte de corupție. Congresul SUA a adoptat legea transferului prin land-lease a armelor pentru Ucraina și aliații europeni. Acest lucru reprezintă sfârșitul perioadei donațiilor care, oricât ar fi de generoase, își au limitele lor. Odată cu legea, încep livrările nelimitate de arme, dar pe bani mulți.

Uniunea Europeană, târâș-grăpiș, a ajuns membru deplin și cuminte al coaliției celor 40, care se războiesc prin intermediar cu Rusia. Rusia nu a considerat UE adversar. Până nu demult, UE i-a fost cel mai important partener economic. De altfel, nici NATO nu a fost amenințare la începuturile extinderii. A devenit adversar din momentul apariției primelor baze militare americane în proximitatea granițelor ei. Propunerile ruse din decembrie anul trecut nu cereau desființarea NATO, ci retragerea infrastructurii sale militare pe aliniamentele din 1997, când s-a semnat acordul dintre cele două părți. Cu doar câțiva ani în urmă UE își propunea să devină centru prosper de putere al lumii. Își construia speranțele însă pe…resurse energetice din Rusia. Acum este obligată să navigheze între Marea Britanie, ieșită din imperiul european, și Germania, care-și dublează bugetul apărării. Este la începutul cursei. Nu știu când s-a simțit Europa bine cu o Germanie bine înarmată. A aplicat cu sârguință sancțiuni economice și financiare împotriva Rusiei, i-a confiscat rezervele bancare, i-a interzis total accesul în spațiul său terestru, maritim și aerian, gest ce aduce a clasica declarație de război. Totul a fost exemplar până s-a ajuns la energie. Din totalul consumului propriu de resurse energetice, UE își asigură astăzi din Rusia 30% din petrol, 40% din gaze naturale, fără a mai vorbi de cărbune și alte resurse minerale. Cantitățile trebuie înlocuite de undeva. Brusc, statele membre și-au amintit că UE este o asociere între state suverane, independente și cu interese proprii, iar situația lor energetică și economică nu este identică pentru a susține un embargo generalizat. Brusc lucrurile s-au complicat, voința generală s-a înmuiat, pozițiile s-au individualizat, încadrările în timp au devenit elastice.

Declarațiile oficiale ale înalților funcționari europeni sunt la fel de hotărâte, spiritul la fel de belicos, dar în retorica liderilor politici au început nuanțările. Desigur, sancțiunile au lovit Rusia, dar și europenii au fost loviți, deși nu ei erau ținta: inflație, scumpirea alimentelor, devalorizare, lipsuri, șomaj, perspective tulburi. Rusia răspunde în oglindă, caută alternative, crede în autosuficiență, se adaptează la efectele blocadelor și amenință că va recurge și ea la confiscări de active occidentale. Globalizarea a generat mutarea multor capacități industriale și rezerve financiare naționale pe teritorii ademenitoare, ce garantau creșterea profiturilor. China și țările arabe, de exemplu, dispun de imense resurse depozitate în Occident, acesta – în lumea arabă și China. Toți caută acum soluții pentru a se evita efectele scenariului folosit pentru Rusia, ceea ce înseamnă că pentru UE lucrurile se pot complica și mai mult în următorii ani. Creșterea prețurilor la resursele energetice lovește economia europeană reală, producătoare, nu sursele virtuale de profit, industria UE încă produce, dar producția se va scumpi devenind astfel mai puțin concurențială față de giganții economici ai lumii. Prețurile crescute de pe piața europeană au atras gazele naturale americane. Până mai ieri ele erau orientate spre piața asiatică, unde profitul era mai mare. Eliminarea concurenței va face ca prețurile să rămână ridicate permanent, cu toate consecințele ce se întrezăresc.

În tot acest timp depozitele NATO și UE s-au eliberat de armele mai vechi ori mai noi, de producție sovietică ori occidentală, și așteaptă să fie reumplute. Golirea depozitelor a început cu tehnica neletală și în două luni s-a ajuns la tancuri, artilerie și rachete etc. Cam tot de atunci, în Rusia se discută dacă transferul unor arme care omoară soldați ruși către un guvern ce sprijină neo-nazismul reprezintă participarea Occidentului la război sau nu. Deocamdată nu s-a ajuns la un răspuns. Împreună cu ceilalți din grupul celor 40, UE depune toate eforturile pentru a destabiliza Rusia, dar sprijinul rușilor pentru operația specială, armată, conducerea și instituțiile lor politice crește.

Europa geopolitică de astăzi este mai mică și în pragul renașterii multora dintre vechile coșmaruri. De asemenea, se află într-o perioadă în care nu prea mai are multe de oferit lumii, ea însăși privește către alte centre de interes. Hitler și-a închipuit-o până la Volga, De Gaulle și-a dorit-o până la Ural, Gorbaciov până la Vladivostok, dar ea a ajuns până la Sulina. În schimb, propagandiștii ei pot folosi acum fără inhibiții conceptul Europa, având în minte elitista UE, cu capitala la Bruxelles, parlamentul la Strasbourg, șef de guvern german, ministru de externe spaniol, trupe între Baltica și Marea Neagră, dar și cu realitatea că prioritățile reale ale portughezilor, de pildă, sunt altele decât cele ale românilor. Hitler și-a dorit-o germană, ceilalți doi multinațională. Acum Europa trebuie să-și amintească de vremurile când Sulina era porto-franco, dar, spre deosebire de atunci, Marea Britanie și Imperiul Otoman își au drumul lor.

Rusia își continuă operația militară specială declanșată pentru apărarea co-naționalilor din cele mai recente state care și-au folosit dreptul la autodeterminare, de asemenea, pentru demilitarizarea și denazificarea Ucrainei. A început-o cu o grupare de aproximativ 150.000 de militari împotriva unei armate cu efective superioare, dar care nu a avut niciodată inițiativă ofensivă reală. Orice operație militară se planifică și se desfășoară pe durata căreia i s-a estimat și asigurat materialul de război necesar. Putem fi convinși că și în cazul acesteia este la fel. Nu au apărut evidențe care să sugereze că estimările au fost greșite. Probabil că și pierderile se încadrează în limitele planificării. Rusia nu a trecut la mobilizări și suplimentări de trupe ori la pregătirea altei operații, ci doar la ajustări și redislocări specifice în teatru. În cadrul operației militare, trupele ruse au ajuns în faza confruntării cu gruparea principală de forțe ucrainene aflate în dispozitiv de apărare în estul țării, fază ce ar putea fi decisivă. Acolo se află efectivele pregătite și ideologizate ani de zile de instructori NATO, militarii ruși afirmă că sunt și conduse de la distanță de ofițeri ai Alianței Nord-Atlantice. Acolo practică procedeul tocării cu foc a dispozitivelor de apărare. Intensitatea propagandei și a declarațiilor privind infinitatea fluxurilor de arme către Ucraina sugerează că lucrurile nu stau prea bine pentru apărători. Armele sosite sunt vânate peste tot, în locurile de depozitare de pe teritoriul Ucrainei deocamdată. Trupele ucrainene din apărare sunt pe cale de a fi încercuite.

Operația continuă să rămână specială. Se distruge de la distanță potențialul de război al statului, se lovesc infrastructura militară, elementele principale ale dispozitivelor. Obiectivele civile din adâncimea teritoriului sunt lovite noaptea, când se presupune că personalul lipsește. După ce noile fluxuri de arme s-au intensificat, trupele ruse au început să distrugă locurile unde sunt depozitate, dar și elementele de infrastructură civilă, precum nodurile de cale ferată și pistele aeroporturilor. Nu au trecut încă la distrugerea principalelor poduri peste Nipru, dar se pare că vor lovi armele occidentale pe timpul deplasării. La Mariupol s-a demonstrat – și, probabil, s-a urmărit acest lucru – ceea ce mai ales comandanții milițiilor separatiste au afirmat de la început: forțele neo-naziste ucrainene luptă sub protecția scuturilor umane formate din civili, precum teroriștii din Siria. Combinatul metalurgic Azovstal este ultima redută a batalionului Azov. După ce luptătorii lui au intrat în subteranele industriale, pe rețelele de socializare au apărut imagini cu civili, inclusiv copii, aflați acolo. Asediatorii au cerut de mai multe ori apărătorilor să elibereze civilii, dacă sunt acolo, iar ei să se predea pentru că nu mai au altă șansă. Până la urmă președintele Putin a ordonat stoparea asaltului final pentru a evita pierderile proprii și omorârea civililor, iar obiectivul să fie blocat. Au fost într-adevăr civili acolo, inclusiv copii, dar pentru evacuarea lor a fost nevoie de autoritatea Secretarului General al ONU. Nu se știe dacă au părăsit toți subteranele. De altfel, se crede că acele subterane vor oferi multe surprize.

Rusia nu are un motiv special pentru a finaliza rapid operația din Ucraina, ea se confruntă cu coaliția celor 40 și transmite mesaje atât pentru adversari, cât și pentru suporteri. A declanșat-o împotriva unui adversar care a beneficiat de experiența și armele NATO, de sprijinul material și moral occidental, de expertiza și informațiile oferite de Alianță. Și-a etalat capacități convenționale de proiectare a forței din Marea Neagră în Europa Centrală. Dispune de ele în Marea Baltică și Kaliningrad (după căderea Zidului Berlinului, au fost dezbateri publice în Rusia pentru a modifica denumirea orașului în Kantgrad, pentru că acolo s-a născut filosoful german, alte vremuri), deci poate proiecta forța până spre Atlantic. A vorbit despre acele arme cu mult înainte de a le folosi. Vorbește și acum despre arme cărora nu le-a venit încă rândul.

Occidentul își golește depozitele de arme, se mândrește cu cantități impresionante pentru a-și demonstra bunele intenții. Situația nu va dura prea mult, depozitele se cer a fi reumplute. Cu siguranță și depozitele rusești se golesc, cu cât doar planificatorii militari știu. Aceștia pot pot ajunge la concluzia că depozitele lor sunt mai pline decât cele occidentale, știu, de asemenea traseele armelor către Ucraina și unde se produc, sunt conștienți că trupele lor beneficiază de o experiență de război unică, iar Occidentul demonstrează că este dispus să lupte doar prin intermediari, iar până a porni războiul împotriva Rusiei, Europa nu știe cu ce să înlocuiască energia importată de la ea. Sunt circumstanțe care nu pot fi compensate prin război informațional. Ne întrebăm: ce se va întâmpla dacă planificatorii militari vor convinge conducerea politică de la Moscova că armele Occidentului ucid soldații ruși, situația nu mai poate fi tolerată, iar fereastra de oportunitate creată nu va dura prea mult?

Ordinea post-bipolară a lumii se modifică, se activează centre noi de putere cu argumentele și interesele lor, ies pe rând din circulație tratate, acorduri și înțelegeri ce garantau încrederea și stabilitatea și nu se aduce mai multă securitate. A rămas în vigoare doar Tratatul ruso-american START 3, singurul de care SUA sunt interesate, dar nu știm în ce măsură și Rusia. Într-un viitor nu prea îndepărtat, superputerea americană trebuie să se pregătească de războaie simultane majore pe două teatre. Occidentul pare unit ca niciodată, dar a ajuns la fundul sacului cu sancțiunile antirusești care încep să i se întoarcă împotrivă și să-i dezvăluie vulnerabilitățile, UE se transformă într-o anexă a NATO, în coaliția celor 40, și nu se știe cât timp va mai avea resurse pentru a rămâne imperiu ademenitor. Rusia este lovită cu sancțiuni de peste un deceniu și își adaptează economia pentru o blocadă de durată, dar are mâinile libere în căutarea alternativelor pentru comerțul ei cu produse, de a căror valoare este tot mai conștientă, în perspectiva crizelor ce se profilează, și așteaptă momentele să lovească și ea. Are tot interesul ca schimbările în ordinea mondială să continue – operația militară specială din Ucraina contribuie la aceasta – și nu ea trebuie să-i pună capăt, deocamdată. De ce s-ar opri în fața unui Occident amenințător, dar vulnerabil?

Uniunea Europeană, ultimul imperiu de pe continentul care a generat atâtea altele, pare că-și construiește șanț de apărare adânc pentru a se izola de Rusia. Împăratul Petru cel Mare a început anevoiosul drum de modernizare a statului său efectuând mai întâi un stagiu de ucenicie pe un șantier naval din Amsterdam. Era un imperiu eurasiatic, i-a mutat și capitala de la Moscova la Sankt-Petersburg, pentru a-și demonstra opțiunea europeană. De atunci, deși nu s-a rupt definitiv niciodată de spațiul eurasiatic, elita politică a Rusiei a menținut orientarea europeană. Chiar și imperiul sovietic s-a constituit pe baza unei ideologii colectiviste pur europene, opuse liberalismului individual, tot european. Europa și Rusia au fost prezențe active una în realitățile celeilalte. Moscova de astăzi pare pornită și ea spre finalizarea rupturii, amintindu-și de tradiția eurasiatică și privind mai departe, spre Pacific. Tot încolo privește și ceea ce rămâne din Europa de dincolo de șanț, ceea ce înseamnă că falia va dispărea, cum s-a mai întâmplat.