Aţi început studiile la Universitatea din Chişinau, dar aţi absolvit Facultatea de Litere din Cluj. De ce aceasta schimbare?

Și eu, ca majoritatea basarabenilor, îmi doream Unirea. Am să răspund printr-un șablon: mi-am făcut unirea personală. Apoi, voiam mai multe cărți, nu doar din două librării (cam atâtea erau când am plecat) din Chișinău. Nu în ultimul rând, voiam să văd și să simt România.

Se spune despre dvs. că sunteţi un scriitor controversat. Cum comentaţi?

Nu comentez, fiecare mă vede cum vrea.

Din scrierile dvs. transpare un anumit sentiment de dispreţ şi de reproş la adresa generaţiilor vechi, dar şi la adresa timpurilor actuale?!

Păi asta e, nici în România, nici în Basarabia lucrurile nu sunt roz. Nici măcar în lume. Iar eu nu fac parte din scriitorii apropiați de realismul socialist, nu pot scrie cântece pentru conducătorul iubit.

Este scrisul un mijloc de a vă uşura de povara realităţilor? Sau consideraţi că este o datorie de a avertiza, de a transmite, de a trezi cumva conştiinţele amorţite?

Probabil că scrisul este și o boală, cum spunea Constantin Acosmei. Nu știu dacă ușurează „povara”, probabil că da, doar că oamenii nu scriu exclusiv când sunt nefericiți, dacă ar fi așa Moldova ar avea foarte mulți scriitori geniali, dar nu-i are. Scrisul e diferit: nu-i același lucru când scrii literatură sau editoriale, de exemplu. Literatura poate să nu aibă nimic cu trezitul, dar să fie în schimb de calitate.

Proza dvs. conţine şi pasaje ce redau realitatea sau este ficţiune pură? Vă găsiţi inspiraţia în cotidian?

Personajul principal și naratorul din ultimul meu roman, 157 de trepte spre iad sau Salvați-mă la Roșia Montană, e o femeie. Semăn eu a femeie? Sigur că mă inspir și din cotidian. Cotidianul este tot, chiar și ultima carte citită.

Dar poezia? Cum se creează? De la o stare, un cuvânt, un raţionament?

De exemplu acum, în proiectul la care lucrez, Priveliști, dedicat lui Fundoianu, pornește de la poezie și de la priveliști. Noi nu mai vrem să fim rataţi ca părinţii noştri. Noi trebuie să stârpim odată pentru totdeauna resturile mucegăite…

Consideraţi că generaţia dvs. de scriitori reuşeşte să schimbe într-o oarecare măsură, mentalităţi şi obiceiuri lipsite de demnitate, slugarnice?

Fiecare generație de scriitori schimbă ceva. Sper că după generația noastră oamenii măcar să înceapă să-și dea seama ce-i cu literatura.

Sunteţi şi analist al vieţii politice şi sociale. Cât de mult afectează concentrarea asupra situaţiei politice, la care sunteţi în permanenţă conectat, producţia literară? Reuşiţi să fiţi creativ şi să pătrundeţi cu uşurinţă pe tărâmul imaginar?

Cu tărâmul imaginar n-am probleme, am probleme cu timpul. E prea puțin pentru a face mai multe lucruri.

Cât de des mergeţi în Antoneşti? Ce sentimente vă încearcă?

Merg în Antonești aproape în fiecare lună sau cel puțin o dată la două luni. Acolo e mama, vrem să fim mai des lângă ea, s-o ajutăm când e cazul. În curând vom merge la cules strugurii și la făcut vinul. Nu că ne-am duce s-o ajutăm, chiar ne place via. Mă bucur să merg în Antonești, e acasă pentru mine.

Cât de des vizitaţi România?

Vin în România cam de 3-4 ori pe an. Când sunt invitat la festivaluri și în Tomești, de unde e soția mea.

Ce sau cine vă consolează?

Parcă nu prea am nevoie de consolare, am crescut mare.

Aveţi un ideal?

Am idealuri mai mici, mai mari, chiar și pe lumea cealaltă.

Ce aţi dori în viitor pentru Republica Moldova?

I-aș dori Moldovei decesul ca stat. Și revenirea acasă, acolo unde îi este locul, în România.