În Decembrie, precum în fiecare an din cele peste trei decenii trecute de atunci, subiectul „adevărurilor” privind Revoluția Română din Decembrie 1989 generează în mass-media un val de discuții pro și contra, alimentează diferitele teorii conspiraționiste și readuce în prim-plan întrebări care încă nu-și găsesc răspunsul. A fost o revoluție autentică sau o lovitură de stat cu sprijin militar extern? A fost România amenințată cu destrămarea? Mișcările de trupe sovietice, bulgare și ungare de la frontiera de stat a României făceau parte dintr-un plan sau nu?

Pe 9 decembrie 1989, Direcția de Informații a Armatei (DIA) comunica conducerii MApN că Ungaria ,,acționează pentru internaționalizarea problemei Transilvaniei, precum și pentru izolarea politică și economică” a României și, totodată, ,,simultan cu provocarea unor demon­strații ale populației de origine maghiară din Transilvania, Ungaria are intenția să provoace incidente la granița” cu România ,,care să degenereze în conflict militar între cele două țări, după care apoi să ceară intervenția unor țări ale Tratatului de la Varșovia, îndeosebi din partea URSS, cu scopul unei așa-zise «împăcare a părților»”. DIA informa conducerea MApN că în realizarea acestui proiect, Ungaria urma să se sprijine pe Austria, precum și pe alte state occidentale, însă cu știrea URSS. Toate acele mișcări de trupe ungare, bulgare și sovietice s-au constituit în factori meniți a pune presiune asupra regimului Ceaușescu care trebuia ,,încurajat” să accepte implementarea unor reforme interne, a modelului de perestroika și glasnosti, și, totodată, pentru susținerea unei atitudini de ostilitate, de revoltă, împotriva regimului comunist de la București. Totodată, era transmis un semnal Armatei Române, considerată ca fiind naționalistă și fidelă lui Nicolae Ceaușescu, precum și Miliției și Securității, privind reevaluarea rațiunii pentru care structurile de forță ale statului român se puteau implica în susținerea și consolidarea regimului Ceaușescu.

În condiţiile în care Războiul Rece era în plină desfăşurare, fără un final previzibil, putem înţelege comportamentul unor diplomaţi occidentali, precum şi a unor am­ba­sa­de din Bucureşti, de încurajare a unei disidenţe active faţă de regimul politic al lui Nico­lae Ceauşescu, precum şi monitorizarea evoluţiilor politico-diplomatice, economice, so­ciale şi militare ale României socialiste. Dintr-o astfel de perspectivă putem lua în considerație și mărturia lui Ghennadi I. Ianaev, vice­pre­şedinte al URSS, privind monitorizarea evoluţiei evenimentelor din România sfârşi­tului de decembrie 1989, de către Washington şi Moscova, în condiţiile în care naţiona­liş­tii unguri incitau la o intervenţie a celor două blocuri militare în România lui Ceau­şes­cu. Miza: protejarea identităţii minorităţii maghiare, grav afectată de socialismul lui Ceau­şescu, însă cu nădejdea că vor putea fi repuse în discuţie frontierele din Europa, în speţă cea româno-maghiară.

Având în vedere cele enumerate mai sus, putem înţelege, astfel, mai bine afirmaţiile lui Mihail S. Gorbaciov, din interviul acordat jurnalistei Felicia Meleşcanu, în primăvara anului 1991, privind faptul că ,,Ro­mânia a fost în pericol să se divizeze în cursul evenimentelor” din Decembrie 1989, precum şi opiniile lui Ghennadi I. Ianaev, cu referire la persoana președintelui Ion Iliescu, respectiv: ,,El a făcut pentru români ceea ce altul nu putea să facă în împrejurările respective”.

_____________________________

*Editorial apărut în nr. 4 (5)/2023 al revistei CLIO