Autor: Dr. Nicolae DOLGHIN

Brexit – episodul care va schimba istoria

Se vor calma bursele, lira sterlină va rămâne ceea ce a fost, prețul petrolului își va urma evoluțiile de până mai ieri, ratele de schimb vor intra în relativa lor realitate, China își va vedea de drumurile mătăsurilor sale, fluturând tuturor speranța unor câștiguri nevisate, încetarea focului în războiul civil din Ucraina se va declara pentru a nu știu câta oară, NATO va mai efectua ceva manevre prin țările baltice, pentru a se convinge iarăși că nu le poate apăra într-o situație dificilă, în sfârșit, multă apă va mai curge pe Tamisa, dar Brexit-ul va continua iavaș-iavaș, dacă se...

Read More

Responsabilități, geopolitică și cinism

În luna aprilie, după o pauză de doi ani, a avut loc reuniunea Consiliului NATO – Rusia. În actuala conjunctură, însăşi realizarea întâlnirii a constituit singurul mesaj pozitiv al evenimentului. Alte aşteptări nu au existat, ceea ce s-a adeverit curând. Incidentele din Marea Baltică dintre militari ruşi şi americani, petrecute chiar în ajunul evenimentului, au prefigurat oarecum rezultatele. Repetând o formulă des folosită altădată, părţile au convenit că nu s-au înţeles asupra niciuneia dintre problemele discutate. Cel puţin aşa s-a sugerat în declaraţii. A fost un fel de seminar cu prezentări de poziţii şi ameninţări voalate. Totuşi, reuniunea ar...

Read More

Propagandă, manipulare, inducere în eroare?

Au trecut deja două luni din acest an, dar primele semnale nu ne dau de înţeles că 2016 intenţionează să fie mai bun, cel puţin judecat prin binomul pace-război. Ne oferă însă destule indicii să înţelegem că va fi unul mai sincer şi mai dur ca discurs şi acţiuni. Redescoperim, din păcate foarte repede, că aceleaşi valori sunt interpretate diferit în locuri diferite şi asta generează dezordinea căreia politicul nu i-a găsit încă soluţia. Paradoxal, în loc să ducă la dezvoltarea conceptelor axiologice ale democraţiei, aceste diferenţe întăresc dogmele. Acea „…retorică sistematic populistă, adaptată la nivelul de candoare al...

Read More

Rachetele – mereu în actualitate

Este greu de spus dacă părinţii rachetelor au ştiut vreodată că realizarea lor va ajunge să domine antinomia pace-război. Dar cu siguranţă au fost conştienţi de imensul potenţial al rachetelor ca armă. De aceea le-au şi dezvoltat. În combinaţii cu alte realizări ale tehnicii racheta a devenit treptat arma versatilă, adaptată la toate mediile, care aduce tot mai aproape visul războinicilor de a se lupta cu adversarul de la distanţă, fără contact fizic. Combinaţia cu energia nucleară a transformat-o în arma extremă. Deocamdată, aceasta este combinaţia care menţine relativa pace a lumii şi permite eliberarea încărcăturilor beligene doar la...

Read More

O operație militară rusă cu scopuri mult mai profunde decât pare

Ceea ce se aştepta s-a produs. Operaţia militară a Rusiei în Siria a început pe 30 septembrie 2015, adică la două zile după discursul preşedintelui Putin în Adunarea Generală a ONU. Acum, pe cei 185.181 km2 cât era teritoriul administrat de guvernul de la Damasc cu patru ani în urmă (aproximativ trei sferturi din teritoriul României), şi nu se ştie dacă-i va mai avea vreodată, se desfăşoară în paralel operaţiile militare ale giganţilor lumii. De atunci, spaţiul informaţional este dominat de această temă, deşi refugiaţii continuă să divizeze Uniunea Europeană, arar se mai aminteşte de Ucraina, vecina noastră, nu...

Read More