În contextul evenimentelor aflate în derulare la Timişoara, precum şi în alte capitale de judeţ, la ora 02.00 din dimineaţa zilei de 21 decembrie 1989, sunt alarmate Gărzile Patriotice şi personalul întreprinderilor industriale de pe platformele Pipera şi Băneasa. Au fost distribuite uniforme şi materiale de propagandă, după care muncitorii au fost trimişi să aştepte în birouri şi în secţii ordinul de plecare. Ideea iniţială a lui Nicolae Ceauşescu privind organizarea unor mari mitinguri în marile întreprinderi industriale bucureştene, mediatizate amplu prin televiziune şi radio, avea să fie înlocuită de ideea unui mare miting în Piaţa Palatului.

În rândul activului de partid şi de stat va fi multă confuzie în ceea ce priveşte organizarea acestui miting. Barbu Petrescu, prim-secretarul Comitetului Municipal de Partid Bucureşti, se va întoarce de la sediul CC al PCR, după ora 22.00, în seara de 20 decembrie 1989, pentru a discuta detaliile mitingului cu secretarii Comitetului Municipal de Partid, cu vicepreşedinţii de la Consiliul Popular al Municipiului Bucureşti şi cu şeful Inspectoratului Ministerului de Interne, al Securităţii Municipiului Bucureşti, cu comandantul Garnizoanei Bucureşti şi cu cel al Gărzilor Patriotice. Şeful Securităţii Municipiului Bucureşti (UM 0800), colonelul Gheorghe Goran, va declara cu referire la acest episod: ,,Pe la 11 (noaptea – n. n.), el (Barbu Petrescu) a dat un telefon din proprie iniţiativă, a întrebat şi pe Croitoru (secretarul cu propaganda al Comitetului Municipal Bucureşti al PCR – n. n.) – care n-a fost de acord să facă mitingul -, m-a întrebat şi pe mine şi i-am spus: «Asta-i treaba dv. Nu pot eu să zic da sau nu». Aşa, şi a zis: «Politrucul ăsta al meu nu prea e de acord, dar o să-i spun lui tovarăşul să nu mai facem atâtea adunări în întreprinderi, să facem…Tovarăşul e iubit…Să facem un miting puternic şi combatem, şi nu ştiu ce…»”[1].

În cursul dimineţii de 21 decembrie 1989, începând cu ora 06.00, ofiţerii DSS-ului vor raporta faptul că muncitorii din mai multe întreprinderi bucureştene au început afluirea către zona mitingului. La ora 08.30, Nicolae Ceauşescu îl va convoca pe Barbu Petrescu în cabinetul său pentru a afla dacă se putea ţine mitingul sau nu. Totodată, la ora 08.10, ministrul Apărării Naţionale, generalul-colonel Vasile Milea, ordonase comandantului Armatei a IV-a ca militarii să folosească forţa doar la ordin şi numai pentru contracararea elementelor teroriste şi menţinerea ordinii publice. Ordinul a fost reiterat la orele 10.40, 11.50 şi 13.40. În acest timp, Nicolae Ceauşescu va convoca o şedinţă de CPEx, la ora 10.30, cu scopul de a-i informa pe membrii acestuia despre creşterile salariale pe care urma să le anunţe la miting şi pe care le hotărâse singur în acea noapte.

Pentru o bună desfăşurare a mitingului, din punct de vedere al securităţii conducerii de partid şi de stat, în dimineaţa zilei de 21 decembrie 1989 au fost concentrate în perimetrul Pieţei Palatului un efectiv de 147 cadre de Miliţie echipate, majoritatea în militari, dar şi în civil, 300 de ofiţeri de la Şcoala de Perfecţionare a Cadrelor de Miliţie din Bucureşti, aceştia fiind toţi în civil. Comanda întregului dispozitiv de securitate şi ordine era asigurată de către generalul-maior Geanu Bucurescu, adjunct al Ministrului de Interne şi locţiitor al şefului DSS. Efectivele forţelor de ordine au fost organizate în zece baraje şi o rezervă. Dispozitivul militarilor din CTS a fost constituit din opt plutoane a 24 de militari în termen care erau îmbarcaţi în autobuze şi dispuşi ca rezerve în opt puncte din jurul Pieţii Palatului. Totodată, s-au format 4 rezerve pentru intervenţie, având valoarea unei companii de securitate dispuse astfel: două în cazarma Băneasa, una în cazarma Roşu şi una în cazarma Măgurele. Căile de acces adiacente spre Piaţa Palatului au fost blocate pentru a se interzice pătrunderea unor eventuali intruşi sau părăsirea locului de către unii dintre manifestanţi. Pentru blocarea anumitor străzi au fost dispuse mijloace de transport de mare tonaj.

 Prăbușirea unei imagini

Începând cu ora 12.00 se va desfăşura mitingul care va marca începutul revoltei populare din Bucureşti şi, totodată, al sfârşitului regimului Ceauşescu. Mitingul se născuse din dorinţa lui Nicolae Ceauşescu de a obţine adeziunea populaţiei la politica sa şi a regimului, astfel încât o serie de reprezentanţi ai ,,oamenilor muncii” vor con­damna ,,huliganii” de la Timişoara şi îşi vor exprima hotărârea de a îndeplini sarcinile stabilite de cel de-al XIV-lea Congres al PCR şi indicaţiile secretarului general. Scandările erau regizate: ,,Vom munci şi vom lupta, ţara o vom apăra!”, ,,Ceauşescu-Pace!”, ,,Condamnăm cu fermitate trădătorii şi vânzătorii de ţară!”, ,,Să înceteze mani­festările şoviniste ale cercurilor străine!”, ,,România a ales. Socialism, pace, progres!”, ,,Stima noastră şi mândria, Ceauşescu – România!” etc. La ora 12.30, Nicolae Ceauşescu va lua cuvântul şi va declara că este hotărât să restabilească ,,ordinea” în ţară şi să asigure victoria socialismului în România. În foarte scurt timp (ora 12.31) se va auzi un vuiet nemaiîntâlnit în timpul unei asemenea manifestaţii, urmat de intrarea mulţimii într-o stare de panică. Uluit de cele ce se întâmplau, Nicolae Ceauşescu repetă de mai multe ori ,,Alo!, Alo!” şi cere mulţimii, lovind în microfon, să se aşeze la locurile ei. Elena Ceauşescu va cere şi ea ,,Linişte!”. Banda video a consemnat faptul că, la 12.36, cineva din spatele lui Nicolae Ceauşescu va clama: ,,Asta-i o provocare !”. Transmisia TVR s-a întrerupt, trecându-se pe generic de carton. În continuare, Nicolae Ceauşescu încearcă să-şi ţină discursul, în pofida ţipetelor din Piaţa Palatului şi a unei rumori din ce în ce mai insistente, promiţând că va mări retribuţia cu 200 de lei, pensiile cu 100 de lei, ajutoarele sociale cu 300 de lei, alocaţiile de stat pentru copii cu 30 – 50 de lei, că va institui indemnizaţia de naştere în valoare de 1.000 – 2.000 de lei, însă nimeni nu-l mai asculta. Mulţimea începuse să părăsească Piaţa Palatului.

Există numeroase supoziţii despre ceea ce a provocat rumoarea mulţimii[2] şi spargerea mitingului: explozia unor petarde, agresarea mulţimii cu ajutorul unor instrumente speciale (,,ţepuşe”), un sunet de joasă frecvenţă emis de dispozitive speciale, apelul la nesupunere al unor revoluţionari veniţi de la Timişoara, grupuri de cetăţeni sovietici care incitau la violenţă şi nu numai. Fostul redactor-şef adjunct de la Redacţia Programe a TVR, Stoica Meteleanu, a declarat că tulburările au fost generate de două explozii de petarde, urmate de ţipete de femei şi copii care au stârnit panică şi au provocat dezordine în Piaţă. Jurnalistul sovietic Nikolai Morozov a scris: ,,În piaţă s-a auzit explozia, probabil, a unei grenade lacrimogene”[3]. Viorel Neagoe, şeful Carului 3 color al TVR, va declara că pe la 12.30, când Nicolae Ceauşescu abia începuse să vorbească, a auzit nişte pocnituri în centrul Pieţei. A deschis uşa carului şi, de la înălţimea acestuia, a văzut nişte dâre de fum în zona din centrul Pieţei pe fondul aceloraşi pocnituri. Totodată, s-au auzit şi proteste ale unor persoane sau grupuri de persoane, captate cu claritate de către microfoane. Fostul director al SRI, Virgil Măgureanu va emite ipoteza că mitingul a fost ,,dezorganizat profesionist”[4].

O serie de mărturii converg spre ideea că un rol important, dacă nu chiar decisiv, l-au jucat timişorenii şi nu „agenturile” străine. Colonelul (r) Ionel Bejan, căpitan de Miliție Judiciară în 21 decembrie 1989, va mărturisi cu referire la prezența unor timișoreni în Piața Palatului: ,,Din discuțiile avute cu aceștia (ofițerii de la Securitatea Municipiului București care erau în același dispozitiv – n. n.) s-au conturat clar câteva elemente, care, legate de evenimentele care s-au derulat în continuare în Piața Palatului cu ocazia mitingului, nu ni s-au mai părut deloc ciudate. În primul rând, mi s-a relatat că de la Timișoara urma să sosească la București, cu trenul nr…, un grup de circa…persoane (se cunoștea cu exactitate numărul de persoane ce urmau să sossească în București)[5], care de la Gara de Nord aveau să se deplaseze pe jos în Piața Palatului unde era în desfășurare mitingul. Ei urmau să acționeze de așa manieră – nu mi s-a spus cum, dar am avut impresia că se cunoștea și cum vor acționa în mulțime – încât să se producă dezordinea care să ducă la spargerea mitingului”[6].

În urma consultării materialelor aflate în fototeca Agerpres-ului, se poate observa că, la un moment dat, unii dintre demonstranţi, după producerea busculadei, au scos la iveală alte lozinci, însă ,,nu există dovezi că a existat o acţiune premeditată sau a fost vorba despre iniţiative personale”[7]. În numeroase interviuri ale cadrelor fostului DSS și ale Miliției se menționează existența unor ,,turiști” sovietici care au influențat evoluția evenimentelor din Timișoara, precum și a celor din București. În toate aceste supoziții privind modul de declanșare a revoltei românilor, bazate pe o certitudine, respectiv prezența unor ,,turiști” sovietici, cu aspect atletic și în grupuri de câte doi în mașini de tip LADA, se neglijează un element important: nevoia de schimbare, de revoltă împotriva unui sistem din ce în ce mai închis și mai refractar la orice idee de modernizare, de schimbare. Foarte probabil că aceste grupuri de ,,turiști” sovietici au desfășurat o anumită misiune în teritoriul național al României, însă nu se poate susține, cu argumente pertinente, că manifestanții din Timișoara, Arad, Cugir, Cluj, Sibiu, București etc. s-au revoltat la inițiativa acestor ,,turiști” sovietici.

Barbaria unei represiuni

După spargerea mitingului, între orele 13.00 – 14.00, participanţii se vor regrupa în mai multe locuri din apropierea Pieţei Palatului unde se afla sediul CC al PCR: Piaţa Ro­mană, iniţial lângă restaurantul ,,Grădiniţa”, Piaţa Universităţii, Hotelul Intercon­tinental, Sala Dalles, Hotelul Bucureşti, Parcul Cişmigiu, Casa Centrală a Armatei, Piaţa Unirii etc. Manifestanţii scandau lozinci împotriva lui Nicolae Ceauşescu: ,,Jos Ceauşescu!”, ,,Jos cizmarul!”, ,,Veniţi cu noi!”, ,,Români nu cedaţi!”, ,,Timişoara, Timi­şoara!”, ,,Nu vă fie frică, Ceauşescu pică!”. Unităţile şi subunităţile Ministerului de Interne şi ale DSS-ului primesc ordin să blocheze Piaţa Palatului şi să nu permită pătrunderea către sediul CC al PCR în care fusese depozitată o mare cantitate de armament. Încep arestările în rândul demonstranţilor. Manifestanţii arestaţi (bărbaţi, femei, copii) au fost crunt bătuţi şi dirijaţi spre ,,punctele de colectare” din faţa Hotelului Negoiu şi lângă clădirea Ministerului Comerţului Exterior de unde vor fi urcaţi în dube şi duşi spre triere, înregistrare şi identificare la Miliţia Capitalei. Vor fi crunt bătuţi în incinta Miliţiei Capitalei şi duşi, mai apoi, la închisoarea Jilava. Abuziv s-au purtat ofiţerii şi subofiţerii Secţiilor 1, 10, 11, 14, 17, 18 (cu precădere) şi 19 Miliţie. Începând cu ora 14.00, în Piaţa Palatului, precum şi în alte zone din centrul Bucureştiului vor sosi unităţi şi subunităţi ale MApN, inclusiv tancuri şi TAB-uri. În cursul după-amiezii vor fi scoase şi alte efective, astfel încât, la ora 19.45 se aflau în dispozitiv un număr de 37 TAB-uri (24 de la Regimentul 1 Mecanizat şi 13 de la Regimentul 2 Mecanizat).

La ora 16.30, un autocamion militar DAC, aparţinând MApN, plin cu lăzi cu muniţie, care se deplasa de la Piaţa Universităţii spre Hotelul Intercontinental, va fi blocat de mulţimea de demonstranţi. Lovit în cap de o cărămidă aruncată de un cetăţean, soldatul Nicolae Cismaru (şoferul) îşi pierde cunoştinţa şi controlul asupra autocamionului, care continuă deplasarea lovind o parte dintre demonstranţii şi militarii aflaţi în dispozitiv. Rezultatul: 7 morţi şi 5 răniţi. Într-o astfel de situaţie, confuză, mulţimea ajunge faţă în faţă cu militarii, o parte dintre aceştia intră în panică şi trag fără comandă. Se înregistrează 8 morţi şi 5 răniţi prin împuşcare. Aflând despre acest lucru, generalul-colonel Vasile Milea ordonă: ,,Să nu se mai execute foc şi să nu fie băgaţi militarii în linia întâi. Dacă pleacă scutierii, să plece şi militarii”[8]. La ordinul ministrului Apărării Naţionale, două elicoptere militare vor trece la survolarea spaţiului aerian al Capitalei pentru a constata modul în care se deplasau manifestanţii în diferite zone ale oraşului. Cu acest prilej se lansează şi manifeste cu conţinut pro-regim, în timp ce se desfăşoară arestări masive ale demonstranţilor. TAB-urile circulă în viteză pe bulevardele principale ale Bucureştiului.

La ora 17.00 va începe, în zona Hotelului Intercontinental, ridicarea Baricadei ce va reprezenta în orele următoare simbolul luptei împotriva regimului Ceauşescu. Unul dintre cei mai reprezentativi lideri ai mulțimii din Piața Universității, Dan Iosif, va mărturisi cu referire la acea noapte: ,,Am început să construim baricada prima dată din jardinierele de flori, scaunele luate de la Pescaru, după aceea am luat de la Dunărea de pe terasă scaune şi mese din acelea de tablă şi coşurile de gunoi de pe stâlpi. Dacă vă imaginaţi că noi credeam că vom opri tancurile cu aceste obiecte mărunte…Acolo au fost bătăi crunte între revoluţionari şi scutieri”[9]. La ora 18.00, Nicolae Ceaușescu va desfășura o teleconferință cu activul de partid și de stat, precum și ce reprezentanții structurilor de forță, repetând ideea că în România există în acele momente o acţiune organizată şi dirijată, cu orientare precisă de destabilizare şi îndreptată împotriva integrităţii şi independenţei României, fapt care impune decretarea mobilizării generale a întregului activ de partid şi de stat şi a tuturor forţelor noastre de Interne – Miliţie, Securitate – inclusiv a unităţilor militare pentru lichidarea în cel mai scurt timp a acestor acţiuni conjugate împotriva inte­gri­tăţii, independenţei, a construcţiei socialiste, a bunăstării poporului. Nicolae Cea­u­şes­cu precizează: ,,Nu există decât o singură cale – lupta!”.

În acele momente extrem de tensionate din după-amiaza zilei de 21 decembrie 1989, șeful CIE, generalul-locotenent Stamatoiu Aristotel va organiza o ședință în care, într-o exprimare impersonală şi în termeni generali, va face cunoscut şefilor de unităţi ordinul de a se analiza situaţia persoanelor supravegheate de DSS şi de a se lua măsuri pentru izolarea celor care ar fi putut prezenta pericol în condiţiile concrete existente în acel moment, respectiv de a deveni conducători ai mulțimii revoltate. Disidentul Dumitru Mazilu și familia sa a constituit obiectul unei atenții speciale a ofițerilor din DSS. Declarațiile foștilor lideri ai DSS-ului, de după 22 decembrie 1989, privind intenția acestora de a-i proteja pe disidenți sau pe opozanții politici de posibile situații negative, nu se poate accepta în condițiile în care, spre exemplu, Mircea Răceanu se va trezi în celulă cu Mircea Popa, un vechi opozant al regimului Ceaușescu suspectat de legături cu KGB. În arestul DSS-ului din Rahova vor mai fi internați în acele zile și alți disidenți și opozanți politici ai regimului Ceauşescu.

Pentru coordonarea şi conducerea forţelor de ordine, Nicolae Ceaușescu cere să se constituie un Comandament Militar Unic, format din ministrul Apărării Naţionale, ministrul de Interne, şeful DSS, şeful Securităţii Municipiului Bucureşti şi şeful de Stat-Major al Gărzilor Patriotice. Comandamentul urma să se afle sub comanda generalului-colonel Vasile Milea, ministrul Apărării Naţionale, iar secretar a fost numit Silviu Curticeanu. Totodată, din ordinul ministrului Apărării Naționale se constituie o Grupă Operativă a MApN, între orele 21.00 – 21.30. La dispoziția ministrului Apărării Naționale se va afla, începând cu ora 17.30, o grupă de transmisionişti, cu mijloacele necesare, pentru a realiza o legătură radio proprie cu unităţile şi comandamentele militare. În volumul Armata Română în Revoluția din Decembrie 1989 se menționează că, totuși, ministrul Apărării Naționale trebuia să aibă mijloace de comunicare și legături directe cu unitățile MApN și ale Ministerului de Interne, precum și DSS, pentru a putea exercita o comandă unică. Aceste elemente de legătură cu unitățile și subunitățile Ministerului de Interne și ale DSS-ului nu au existat. În Bucureşti, în perioada 21 decembrie 1989, ora 13.00, şi 22 decembrie, ora 11.00, Brigada 11 Securitate, aflată sub comanda locotenent-colonelului Tudor Cearapin, a fost prezentă ca forţă de represiune. În conformitate cu Planul de Operaţii al Brigăzii au plecat în misiune 130 de militari în termen, coordonaţi de şapte ofiţeri şi patru subofiţeri care urmau să coopereze cu efectivele UM 0829 şi UM 0396.

La ora 19.00, revoluţionarii concentraţi în faţa Hotelului Intercontinental vor înfrunta forţele de represiune, în special în jurul Baricadei, aflată în proces de consolidare, în timp ce pe străzile din zonă acţionează alte grupuri de manifestanți care scandează lozinci anti-Ceaușescu. Concomitent, se execută foc de avertisment, trăgându-se în sus cu cartuşe trasoare, în timp ce persoane îmbrăcate în civil reţin cu brutalitate manifestanţii pe care îi urcă în autocamioane. În perioada de timp care a urmat până la reprimarea totală a manifestanților, Nicolae Ceaușescu s-a consultat cu Ilie Verdeţ, preşedintele Comisiei Centrale de Revizie a PCR, și cu generalul (r) Mihail Burcă şi Vasile Vâlcu, membri ai Comisiei. Aceștia au cerut cu insistenţă să fie primiţi în audienţă pentru a discuta cu secretarul general al PCR situația creată și au cerut o soluție politică la cele aflate în derulare. Vechii activiști de partid au propus să se discute cu manifestanţii, să se găsească o cale de mediere și să nu se apeleze la forţă. În pofida celor discutate cu cei trei, Nicolae Ceauşescu, profund îngrijorat de turnura pe care o luau evenimentele în oraș și în țară, i-a convocat jurul orelor 21.00-21.30 în cabinetul său la o scurtă şedinţă pe Tudor Postelnicu, generalii Marin Neagoe, Iulian Vlad, Vasile Milea, Andruţa Ceauşescu, colonelul Marin Bărbulescu, precum și pe Manea Mănescu, Constantin Dăscălescu, Emil Bobu, Ion Dincă și Silviu Curticeanu. Miniștrii Apărării și de Interne vor fi admonestați extrem de sever având drept temei lipsa de coordonare a forțelor MApN și Ministerului de Interne. Ministrul Apărării Naționale va primi ordinul de-a merge direct în stradă pentru a conduce efectiv operaţiile de reprimare. Martor al momentului, Mihai Hârjeu va declara că Ion Dincă a fost cel care a preluat, de facto, comanda întregii acţiuni, în timp ce Tudor Postelnicu, ministrul de Interne, va susține că întreaga comandă i-a fost încredinţată generalului-colonel Vasile Milea.

Totodată, Nicolae Ceauşescu îi convoacă, în jurul orei 21.00, pe Elena Ceauşescu, Emil Bobu, pe doi dintre responsabilii UTC, Dinu Drăgan şi Poliana Cristescu – adjuncţii primului secretar al CC al UTC, precum și pe ministrul pentru problemele tineretului, Ioan Toma, revenit de urgenţă la Bucureşti. Secretarul general al PCR va critica într-un mod extrem de dur activitatea conducerii UTC, având în vedere că mulți dintre cei aflați în stradă erau tineri, recomandând organizarea imediată a unor dezbateri şi constituirea unor brigăzi de tineret care să patruleze pe străzi, aşa cum făcuseră în perioada Congresului al XIV-lea al PCR.

În conformitate cu dispozițiile exprese ale lui Nicolae Ceaușescu, unitățile MApN, Ministerului de Interne și ale DSS-ului au trecut la intensificarea represiunii. Locotenent-colonelul Marin Oană menționează faptul că, între orele 20.00 – 20.30, a observat pe trotuarul din faţa Hotelului Negoiu mai multe persoane culcate cu faţa în jos şi mâinile la ceafă, păzite de militari în termen şi subofiţeri de miliţie, despre care a fost informat că sunt demonstranţi arestaţi. După spargerea Baricadei de la Universitate, locotenent-colonelul Marin Oană a primit ordin, din partea generalului-colonel Vasile Milea, ca subunitățile Regimentului 1 Mecanizat să se deplaseze în Piața Unirii și, mai apoi, să ocupe un dispozitiv de pază pe podul Şerban Vodă. În conformitate cu datele Procuraturii Militare Bucureşti, în noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989, au fost ucise 48[10] de persoane, 463 au fost rănite şi 698 au fost reţinute[11]. Până în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989 au fost arestate 1.245 de persoane, dintre care 670 au fost conduse direct la Penitenciarul Jilava. Au mai fost reţinute şi alte persoane, fără însă a fi luate în evidenţă. În acea noapte se va desfăşura în sediul CC al PCR, la ora 03.00, o discuţie între şeful DSS, generalul-colonel Iulian Vlad, şi ministrul Apărării Naţionale privind dorinţa şefului DSS de a face ,,ceva împreună”[12], respectiv a da o lovitură de stat militară şi să-l aresteze pe Nicolae Ceauşescu şi camarila sa. ,,Dragul meu, nu pot, nu mai sunt în stare”[13], îi va declara generalul-colonel Vasile Milea.

Jurnalistul sovietic Nikolai Morozov este martorul curăţeniei care s-a făcut în dimineaţa de 22 decembrie 1989, după represiunea autorităţilor, în Piaţa Universităţii. „N-a rămas nicio urmă de maşini incendiate, de ba­ricade, chiar şi de gunoi – totul a fost curăţat şi spălat, ca şi cum naoptea trecută aici nu s-ar fi întâmplat nimic. Trecătorii se grăbeau pe trotuare ascunzându-şi privirile, pe feţele lor încremenise expresia amestecată de teamă şi curiozitate, toată atmosfera era apăsătoare şi deprimantă”[14], scria jurnalistul Nikolai Morozov. În vâltoarea evenimentelor, Nikolai Morozov a înţeles că jurnaliştii riscau să devină din „cronicarii” Revoluţiei, şi încă străini, chiar participanţii ei direcţi iar un cetăţean i-a chestionat: „Unde plecaţi? Abia acum începe totul!”[15].

Începând cu ora 03.00, din dimineaţa de 22 decembrie 1989, lucrătorii de la salubritate, sub supravegherea prim-secretarului Barbu Petrescu, vor începe să spele străzile de sângele manifestanților și să acopere cu vopsea lozincile de pe pereţii zidurilor din zonă. În acest timp, numeroase grupuri de revoluţionari se deplasează în cartierele muncitoreşti ale Bucureștiului, unde vor relata despre atrocităţile săvârşite la Piața Universității și vor cere populaţiei să vină dimineaţa devreme în centrul Capitalei pentru a protesta și a determina demisia lui Nicolae Ceauşescu. Constantin Bebe Ivanovici, participant la manifestația din Piața Universității, va mărturisi că, după ce a scăpat din represiunea de la Universitate, s-a îndreptat, în jrul orei 04.30, către căminul de nefamiliști al uzinei în care lucra. Dorea să-i convingă pe tinerii lui colegi de la Electroaparataj să-l urmeze. Intersectându-se cu alte coloane de demonstranți, de pe platforma industrială de la ,,23 August”, Constantin Bebe Ivanovici va decide să meargă la Televiziune.

La ora 06.30, informat despre deplasarea coloanelor de muncitori spre centrul Capitalei, Nicolae Ceauşescu replică: ,,Dacă sunt în Metrou, să se dea cu gaze lacrimogene!”[16]. Începând cu ora 07.00, coloane constituite din zeci de mii de mun­citori din cartierele Pantelimon, Militari, Griviţa, Berceni, Pipera etc. ieşiţi în stradă, se îndreaptă spre centrul Capitalei, scandând: ,,Jos dictatorul!”, ,,Jos călăul!”, ,,Jos Ceauşescu!”, ,,Vom muri şi vom fi liberi!”, ,,Noi suntem poporul, Jos cu dictatorul!”, ,,Libertate, Libertate!”, ,,Veniţi cu noi!” etc. Forţele de ,,ordine” nu mai intervin cu brutalitate şi încep să discute cu manifestanţii. Începând cu ora 09.00, unităţile DSS-ului vor începe retragerea din dispozitivul militar aflat în zona sediului fostului CC al PCR. Va rămâne în misiune doar subunitatea USLA care asigura securitatea Ambasadei SUA.

Sinuciderea lui Vasile Milea

Generalul-locotenent dr. Ilie Ceaușescu, adjunct al ministrului Apărării Naționale și șef al Consiliului Politic Superior al Armatei, îi va cere lui Nicolae Ceaușescu, din postura de frate, o soluție politică și rațională: destituirea guvernului condus de Constantin Dăscălescu și începerea unui dialog cu manifestanții, în condițiile în care muncitorii începeau să vină spre sediul CC al PCR. Nicolae Ceaușescu refuză și convoacă, în jurul orelor 08.15 – 08.30 (după unii martori la ora 08.00, iar după alţii la ora 09.00) o nouă şedinţă fulger cu unii membri ai CPEx al CC al PCR, respectiv Constantin Dăscălescu, Emil Bobu, Tudor Postelnicu, Silviu Curticeanu, Manea Mănescu, şeful DSS şi ministrul Apărării Naţionale. Secretarul general al PCR l-a jignit şi umilit pe ministrul Apărării Naţionale pentru faptul că unităţile MApN chemate în Bucureşti nu sosiseră încă şi i-a cerut să aducă cât mai multe tancuri în Capitală. Şedinţa s-a desfăşurat în cerc restrâns, fără stenografă, fără înregistrare şi a durat între 10 – 15 minute.

Fostul ministru al Apărării Naţionale, generalul (r) Constantin Olteanu, susţine că, în acea şedinţă, Nicolae Ceauşescu îngrijorat de informaţiile care certificau venirea masivă a muncitorilor spre CC al PCR, l-a acuzat pe generalul-colonel Vasile Milea: ,,Ce  ai făcut, Milea? Aseară, te-am trimis la Baricadă să faci ordine şi tu ai omorât oameni. Ce ai făcut, Milea?! Ai tras în muncitori. Cine te-a pus, Milea, să tragi în muncitori?!”[17], a strigat Nicolae Ceauşescu. Maiorul Alexandru Rafailescu, martor al acelor clipe istorice, mărturiseşte: ,,De la şedinţa fulger cu Nicolae Ceau­şescu, generalul Milea a ieşit desfigurat. Şedinţa a fost la etajul 1. A venit singur spre noi, a intrat în camera de stat-major. Starea sa de tensiune s-a amplificat când i-au spus că mulţimea s-a urcat pe tehnică. Eu eram în uşa camerei, unde aveam dispeceratul. A început să ţipe la mine, era de nerecunoscut. A strigat să nu se tragă în mulţime, să nu se răspundă la provocări, militarii să rămână grupaţi lângă tehnică. Noi am transmis imediat ordinul”[18].

Plutonierul Oprea Vasile şi locotenent-colonelul Stărulescu Ion din Direcţia a V-a a DSS vor con­firma primirea ordinului de a instala o maşină de amplificare în faţa CC al PCR ,,pentru a vorbi cineva din Conducere”[19]. Totodată, soseau diferite informaţii privitoare la faptul că mai multe dispozitive militare din Capitală erau înconjurate şi blocate de mulţime, că militarii începeau să fraternizeze cu demonstranţii, că oamenii se urcau pe tancuri şi TAB-uri şi că „un grup de muncitori de la Uzinele 23 August au intrat cu forţa în magazia de armament a Gărzilor Patriotice, luând un număr de 43 de arme de diferite categorii cu care au plecat spre Piaţa Palatului”[20]. Între orele 09.25 şi 09.35, ministrul Apărării Naţionale se va sinucide[21] cu pistolul împrumutat de la căpitanul Marius Tufan. Maiorul Eugen Burghelea, ofiţer în Statul-Major al Gărzilor Patriotice va mărturisi: ,,Din momentul în care am intrat în biroul lui Pârcălăbescu, deci, imediat după ce s-a auzit împuşcătura, Milea a vorbit cu noi – greu, dar a vorbit! Curticeanu l-a acoperit cu cuvertura care era pe canapea, iar noi cu un cearşaf ca să nu fie recunoscut de personalul CC-ului, de demonstranţi, dar şi de soldaţi – să nu se demoralizeze trupa. Până la salvare, nimeni n-a ştiut că pe acea targă era ministrul apărării…Iar Milea, aflat pe targă, pe hol şi în lift, repeta într-una: «-Mai repede, băieţi…Mai repede băieţi…», semn că dorea să trăiască, să fie salvat, că nu voise să-şi pună capăt zilelor, ci doar să fie scos din luptă”[22]. Căpi­tanii Vlad Dumitrescu şi Gheorghe Mateescu împărtăşesc aceeaşi opinie a maiorului Eugen Burghelea.

În Raportul Comisiei Parlamentare pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989 se menţionează faptul că ministrul Apărării Naţionale, generalul-colonel Vasile Milea, de la plecarea Salvării din faţa CC al PCR şi până la internarea în Spitalul Elias, s-a aflat în viaţă. Publicistul Viorel Domenico consideră că medicii şi asistentele de la Spitalul Elias au interpretat Comunicatului de la Radio şi Televiziune, de la ora 10.51, ca fiind ,,un ordin al comandantului suprem: Milea este mort!”[23]. În agenda sa personală, generalul-maior Gheorghe Voinea, comandantul Armatei a I-a, va consemna: „Gr. Eftimescu. 9.54. Toate unităţile armatei execută numai ordi­nele cdt. Suprem. Toate unităţile subordonate Armatei I din garnizoanele Mihai Bravu şi Târgovişte se concentrează în Bucureşti în cazărmile din Şos. Olte­niţei”[24]. Această însemnare relevă faptul că Nicolae Ceauşescu era conştient de faptul că trebuia să ia decizii radicale în ceea ce priveşte Armata, precum şi continuarea represiunii. Şeful de cabinet al secretarului general al PCR, Constantin Manea va declara: „În perioada asta, după sinuciderea lui Milea, (Nicolae Ceauşescu – n. n.) se gândea la un înlocuitor. L-a căutat pe Ilie Ceauşescu, generalul. Nu a fost de găsit. Atunci mi-a zis mie să fie căutat Stănculescu. Să văd întâi dacă a venit de la Ti­mişoara. Eu ştiam că venise de la Timişoara, îmi spusese mie, atunci, dimineaţa. Am vorbit la cabinet la Stănculescu, pe Scurt, şi mi-a spus că e acasă. Pe guver­na­mental (telefonul – n. n.) era ocupat. Am încercat eu. Şi atunci…i-am spus să vină cu ce ştie imediat, că aşa a spus Nicolae Ceauşescu. Am lăsat telefonul deschis şi m-am dus şi i-am spus lui N. C. (Iar el): «Cu picioarele rupte să vină şi să vină în 5 minute, să nu se joace, că-l aduc arestat». A venit. Într-un sfert de oră a fost acolo”[25].

Totodată, a fost convocată o şedinţă a CPEx pentru ora 10.00, precum şi pe generalul-locotenent Nicolae Eftimescu, prim-locţiitor al şefului Marelui Stat-Major şi şef al Direc­ţiei Operaţii, în clădirea CC-ului, generalul-maior Gheorghe Voinea, comandantul Armatei a I-a, şi colonelul Corneliu Pârcălăbescu, şeful Statului-Major al Gărzilor Patriotice. ,,După un timp, adică după ora 10.30, am fost poftiţi în anticamera Cabinetului 1. Mai erau acolo, pare-se Gogu Rădulescu, Dincă, Bobu, Postelnicu. Unii din ei sau toţi. Ei stăteau într-o parte, noi, Stănculescu, Voinea şi eu – în altă parte. La foarte puţin timp în cabinet a intrat Nicolae Ceauşescu şi după el Elena Ceauşescu. Fără să dea mâna cu noi, după ce ne-am prezentat fiecare, ne-a spus pe un ton vizibil marcat, iritat şi oarecum răstit: «Milea a trădat. Armata să-şi facă datoria, să apere patria, poporul, potrivit situaţiei şi ordinelor primite» (ceva de genul acesta). Urmând să primim precizări. Şi a plecat imediat în cabinet”[26], va declara fostul şef al Direcţiei Operaţii, generalul-locotenent Nicolae Eftimescu.

Colonelul Mircea Dumitru, şeful Biroului Special din Direcţia Operaţii a Marelui Stat-Major în decembrie 1989, menţionează faptul că în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, ora 11.00, a sunat pe telefonul special din cabinetul şefului Marelui Stat-Major, generalul-locotenent L. Borsicz, şeful Marelui Stat-Major al armatei ungare, care a cerut, în limba rusă, să vorbească cu cineva din conducerea MApN. Din dispoziţia generalului-locotenent dr. Ilie Ceauşescu, adjunct al ministrului Apărării Naţionale şi şeful CPSA, generalul-maior Costache Codrescu a purtat o convorbire cu şeful Marelui Stat-Major al armatei ungare care a dorit să afle dacă toată Armata Română este în stare de alarmă aşa cum menţionează mass-media, dacă ministrul Vasile Milea este mort şi dacă alarmarea Armatei Române prezintă vreun pericol pentru Ungaria, precum şi dacă Armata Română are nevoie de vreun ajutor. Reprezentantul MApN a confirmat moartea ministrului Vasile Milea şi a cerut, din ordinului generalului-locotenent dr. Ilie Ceauşescu, ca „gen. Borsicz să influenţeze asupra mijloacelor de informare în masă pentru a nu mai face propagandă antiromânească”[27]. Înaltul demnitar al armatei ungare a declarat că va raporta ministrului Apărării de la Budapesta, însă, a menţionat el, în armata ungară nu se face o astfel de propagandă. După încheierea convorbirii telefonice cu şeful Marelui Stat-Major al armatei ungare, generalul-locotenent dr. Ilie Ceauşescu a cerut să fie convocaţi, la ora 12.00, la sediul MApN, ataşaţii militari ai principalelor ţări socialiste „pentru a-i informa el despre situaţia în care se găsea România”[28]. La ora 12.00 se va prezenta la sediul MApN, ataşatul militar sovietic, contraamiralul Mihailov, locţiitorul reprezentantului comandantului-şef al CFAU la Bucureşti, generalul-maior G. N. Boceaev, în condiţiile în care generalul A. C. Gaponenco era plecat la Chişinău la comandamentul Forţelor Armate Unite aflat acolo. Alături de cei doi înalţi demnitari militari sovietici se va afla şi locotenent-colonelul Masiuc, translatorul de limbă română.

Cine a dat ordinul de intrare a Armatei în cazărmi?

Începând cu ora 10.00 se va desfăşura o nouă şedinţă a CPEx care a început precipitat, Nicolae Ceauşescu nemaiaşteptând sosirea tuturor membrilor CPEx, mulţi sosind în primele 20 de minute ale şedinţei. „Spre deosebire de alte şedinţe, în care aveam notată de la început prezenţa participanţilor, de această dată nu am mai trecut numele acestora deoarece şedinţa a început înainte de a se aduna toţi cei chemaţi, întrucât Nicolae Ceauşescu nu a mai avut răbdare să aştepte”[29], va declara stenografa Lidia Trandafir. Şedinţa a fost extrem de tensionată. Stenografa Lidia Trandafir va declara că, în opina ei, şedinţa din 22 decembrie 1989 a CPEx s-a caracterizat prin împărţirea participanţilor în două tabere: de o parte, Nicolae şi Elena Ceauşescu care vroiau să lupte până la capăt, de cealaltă parte, membrii CPEx în care nu s-a putut stabili un acord, câţiva dintre cei prezenţi având o atitudine rezervată. „Spre deosebire de alte şedinţe ale CPEx, cea din 22 s-a caracterizat printr-o mai vizibilă rumoare, care mie mi s-a părut dezaprobativă în raport cu cele spuse de Nicolae Ceauşescu. Murmurul dezaprobativ nu mi s-a părut că ar fi produs vreo impresie asupra lui Nicolae Ceauşescu. Am avut impresia că Radu Ion, secondat de Gere Mihai, a hiperbolizat informaţiile în mod deliberat pentru a-l determina pe Nicolae Ceauşescu să adopte o atitudine rezonabilă, în concordanţă cu ceea ce rezulta din informare”[30], conchide Lidia Trandafir.

În finalul şedinţei CPEx al CC al PCR, Nicolae Ceauşescu hotărăşte: „Sigur că nu putem trage în muncitori. Noi suntem reprezentanţii muncitorilor şi nu putem trage în muncitori. (…) Dar sunt şi lichele. Dacă cineva dezarmează Armata, atunci Armata este obligată să se apere. Aşadar, nu se trage în muncitori!”[31]. Imediat după şedinţa CPEx, Nicolae Ceauşescu, în calitate de preşedinte al Republicii Socialiste România şi comandant suprem al Forţelor Armate, decide: 1) instituirea stării de necesitate pe întreg teritoriul ţării; 2) oprirea unităţilor militare chemate din provincie la periferiile Bucureştiului; 3) intrarea în contact cu manifestanţii pentru a vedea modalităţile de rezolvare a problemelor lor pe calea dialogului; 4) deschiderea postului naţional de televiziune la ora 12.00; 5) luarea unor măsuri preliminarii privind eventualitatea părăsirii sediului CC al PCR în varianta în care manifestanţii vor ocupa clădirea, după modelul de la Timişoara. Totodată, Petre Constantin, directorul general al Radio-Televiziunii Române, a fost convocat la sediul CC al PCR  întrucât era posibil ca Nicolae Ceauşescu să se adreseze din nou ţării.

Una dintre marile controverse ale Revoluţiei Române din Decembrie 1989 este reprezentată de răspunsul la întrebarea: cine a dat ordinul de intrare a Armatei în cazărmi? După o atentă investigaţie a mărturiilor legate de acest eveniment crucial din desfăşurarea Revoluţiei Române din Decembrie 1989, publicistul Viorel Domenico concluzionează: „Or, din cele cca. 30 de informări venite de la comandanţii cu responsabilităţi în dinamica trupelor, nicăieri nu există numele lui Tufan şi Stănculescu, iar indicativul Rondoul, consemnat de generalul Voinea la ora 10.07, era trimis de colonelul Negrea, de la MStM, prin care se transmitea în fapt ordinul generalului Milea, dat în jurul orei 09.00, la ieşirea de la întrevederea cu Ceauşescu şi înainte de sinucidere. Tot astfel, ordinul de stopare a unităţilor chemate din provincie de a intra în Bucureşti este consemnat a fi transmis la ora 09.54 de generalul Eftimescu – şeful Direcţiei Operaţii şi, în lipsa generalului Guşă, şef al Marelui Stat-Major. Mai departe, în agenda generalului Voinea este consemnat faptul că ordinul de retragere a armatei în cazărmi este primit tot de la Grupa Operativă a MApN. Mai mult, acest ordin era transmis de contraamiralul Petre George, şef al Direcţiei Organizare din Consiliul Politic Superior al Armatei, primul adjunct al generalului Ilie Ceauşescu, şi de colonelul Costin din Direcţia Operaţii a MStM. Deci, generalul Ilie Ceauşescu nu putea fi străin de un asemenea ordin, ţinând cont de faptul că în aceste momente, în lipsa celorlalţi adjuncţi ai lui Milea, preluase frâiele conducerii MApN şi lucra cu generalii şi ofiţerii din MStM la o Directivă a MApN privind retragerea generală a Armatei din evenimentele în derulare. Nu este întâmplător, deci, ordinul pe care generalul Voinea îl primeşte de la generalul Ilie Constantinescu şi îl notează în agenda sa, pentru ora 12.15: «Retragerea unităţilor în cazărmi paşnică…»”[32]. Viceamiralul Dinu Ştefan, şeful DIA şi component al Grupei Operative a MApN, va afirma că „ordinul de intrare a Armatei în cazărmi l-a dat Ilie Ceauşescu, ca să scoată Armata de sub influenţa revoluţionarilor”[33], precum şi faptul că, un posibil ordin de retragere al Armatei dat de către generalul-locotenent Victor A. Stănculescu, „la unităţile DIM (în fapt DIA – n. n.) un asemenea ordin nu s-a primit”[34].

Fuga și preluarea puterii

În clădirea CC al PCR, Nicolae Ceauşescu va solicita generalului-locotenent Victor A. Stănculescu, să preia comanda dispozitivului militar din zona CC al PCR şi să întărească apărarea acestuia. Generalul-maior Iosif Rus, comandantul Aviaţiei Militare, va confirma faptul că, în dimineaţa de 22 decembrie 1989, a primit ordinul generalului-locotenent Victor A. Stănculescu de-a trimite la sediul CC al PCR patru elicoptere cu paraşutişti, cu muniţie la ei. Acest episod confirmă faptul că Nicolae Ceauşescu şi-a exercitat până în ultima clipă funcţia de comandant suprem al Forţelor Armate ale Republicii Socialiste România, iar comanda supremă a MApN a fost la ordinul său până la ora 12.06 şi, surprinzător, puţin temătoare şi indecisă după.

La ora 10.51, Radioul şi Televiziunea prezintă conţinutul Decretului Prezidenţial cu privire la instituirea stării de necesitate pe întreg teritoriul României. Totodată, se va da citire unui comunicat prin care se informa că ministrul Forţelor Armate a acţionat ca un trădător împotriva independenţei şi suveranităţii României şi, dându-şi seama că este descoperit, s-a sinucis. Pe măsură ce manifestanţii se îndreptau în număr tot mai mare spre Piaţa Palatului şi în condiţiile în care dispozitivul militar de protecţie era depăşit de situaţie, mai ales după ora 10.51, Nicolae Ceauşescu a decis că trebuie să părăsească sediul CC al PCR atât el, cât şi ceilalţi membri ai CPEx. După ultima încercare a lui Nicolae Ceauşescu de a vorbi mulţimii intrate în piaţa Palatului, s-a decis că trebuie să evacueze clădirea CC al PCR. Elicopterul prezidenţial a părăsit sediul CC al PCR la ora 12.06. Regimul Ceauşescu începea să-şi trăiască agonia. Trebuie subliniat faptul că şeful DSS-ului, generalul-colonel Iulian Vlad, şi Tudor Postelnicu, ministrul de Interne, s-au aflat într-unul din cele două lifturi cu care s-a încercat evacuarea de pe terasa CC al PCR a conducerii de partid şi de stat a României socialiste.

În condiţiile declarării stării de necesitate pe întreg teritoriul României se va trece la redactarea Notei Telefonice nr. 37 cu următorul conţinut: „Toate unităţile militare să se con­si­dere în stare de luptă şi să acţioneze conform condiţiilor stării de necesitate”[35]. Generalul-locotenent (r) Ilie Ceauşescu va confirma: „Ordinul este al meu, recunosc. Dar n-am iscălit Nota Telefonică transmisă la unităţi”[36]. Pe măsură ce informaţiile despre fraternizarea şi trecerea militarilor şi a subunităţilor MApN de partea demonstranţilor soseau la sediul MApN, generalul-locotenent dr. Ilie Ceauşescu îi va ordona generalului-maior Ilie Constantinescu să pregătească o nouă notă telefonică pentru întreaga Armată, din toată ţara, privind retragerea trupelor în cazărmi. Începând din acele momente, o grupă de ofiţeri de stat-major din Direcţia Operaţii a Marelui Stat-Major va încerca redactarea unei dispoziţiuni pe Armată prin care se cerea unităţilor militare revenirea în cazărmi. În jurul orei 13.30, şeful Direcţiei Operaţii, generalul-locotenent Nicolae Eftimescu se va întoarce la sediul Marelui Stat-Major şi va povesti despre cele ce se întâmplau în stradă şi despre cele petrecute în sediul CC al PCR. Nota Telefonică nr. 38 privind retragerea Armatei de pe stradă a fost elaborată, din iniţiativa generalului-locotenent dr. Ilie Ceauşescu, de către generalii şi ofiţerii Direcţiei Operaţii din Marele Stat-Major, în conformitate cu evoluţia situaţiei politico-militare din acel moment. În urma consultărilor dintre generalii Iosif Rus şi Gheorghe Zărnescu s-a decis că nu mai decolează niciun avion sau elicopter, nici de la aviaţia militară, nici de la cea civilă, inclusiv să fie interzise zborurile altor avioane din alte state care doresc să survoleze România. În urma deciziilor luate de către conducerea Aviaţiei Militare, comandorul Vasile Maluţan va fi lăsat să se descurce singur cu Nicolae Ceauşescu şi cu ofiţerii din garda personală.

Postul de Televiziune fusese deschis la ora 10.50 pentru a se putea citi comu­nicatul privind introducerea stării de necesitate şi cel privind sinuciderea ministrului Apărării Naţionale. Pe măsură ce situaţia în oraş devenea tot mai haotică, salariaţii TVR înce­peau să părăsească clădirea. Redactorul-şef interimar al Departamentului de Actu­alităţi Interne şi Externe al Radio-Televiziunii Române, Teodor Brateş, va consemna acest fapt ca fiind o măsură a profesionalismului unora dintre angajaţii TVR. La ora 11.15, un grup de manifestanţi în frunte cu Mihai Voicu pătrund în curtea Televiziunii, cu permisiunea subunităţilor de Securitate aflate în dispozitiv de pază, care primiseră ordin de la generalul-maior Grigorie D. Ghiţă să nu se opună. Pătrunderea în Tele­vi­ziune s-a făcut în diferite modalităţi: unii au sărit gardul, pur şi simplu, alţii pe intrarea din strada Pangrati sau prin Dorobanţi. Constantin Bebe Ivanovici îşi aminteşte despre faptul că mulţimea invadase curtea, iar o parte dintre revoluţionari s-au îndreptat spre birourile conducerii RTV de la etajul XI al blocului-turn. Directorul-general al RTV, Petre Constantin, găsit de revoluţionari în biroul său va promite că va coopera cu ma­ni­festanţii şi va da ordin ca toată aparatura să funcţioneze. Constantin Bebe Ivanovici îşi va aminti, peste ani, de faptul că l-a pus pe directorul-general al RTV să jure, pe un steag tricolor ce se afla sub pufoaica sa, credinţă idealurilor Revoluţiei Române.

La Televiziune și în Balcon

Începând cu ora 12.55, pe ecranele televizoarelor apare primul grup de revo­lu­ţio­nari, printre care actorul Ion Caramitru, care afirmă că ,,mulţumită lui Dumnezeu (îşi face cruce) ne aflăm în studiourile televiziunii”[37] şi îl prezintă pe poetul dizident Mircea Dinescu. Acesta face cunoscut întregii ţări că ,,dictatorul a fugit”, că peste 10 minute urma să se transmită un apel/proclamaţie către populaţie, către ,,eroicul popor român” şi cere forţelor Ministerului de Interne ,,să depună armele, să intre în cazărmi”[38]. Televiziunea începe să transmită, concomitent cu imaginile din Stu­dio­urile 4 şi 5, ceea ce se întâmpla în curtea instituţiei care era plină de oameni care scan­dau: ,,Libertate!”, ,,Suntem români!”, ,,Jos cu dinastia Ceauşescu!”, ,,Să fie judecat pentru sângele vărsat!”, ,,Ole, ole, ole, Ceauşescu nu mai e!” etc. Prima intervenție de sine stătătoare a Radiodifuziunii a început cu anunțul Coraliei Meteleanu (,,Aici București, România!”), urmată de o voce care a rostit cu solemnitate: ,,Transmitem un co­mu­nicat important pentru țară!”. Pe post va interveni Alexandru Mironov care va da de știre poporului român că Radioul este de partea poporului român care se află acum înăuntru.

Din Studioul 4, regizorul Sergiu Nicolaescu va aduce un elogiu eroismului şi sacrificiului timişorenilor și va face un apel către Armată şi Ministerul de Interne cerând să fie alături de popor, să jure credinţă poporului. Mircea Dinescu va prezenta un scurt Comunicat către ţară. Adresându-se adepţilor Frontului Unit Muncitoresc (care nu exista), întregului popor român, poetul disident cere calm şi ordine, precum şi solidaritatea MApN şi Ministerului de Interne cu revoluţionarii. În acest timp, manifestanţii pătrunseseră în sediul CC al PCR şi din balconul CC-ului, Petre Roman declară, la ora 12.30: ,,Compatrioţi! Noi, acum, aici, decretăm moartea dictaturii lui Ceauşescu! Noi, acum, aici, decidem că puterea este a poporului”[39]. Generalul-maior Gheorghe Voinea, comandantul Armatei a I-a, pre­cizează: ,,Fraţilor! Armata – gata. Şi-a încheiat misiunea! Acum, voi trebuie să spuneţi ce-i de făcut!”[40]. În timp ce revoluţionarii ocupau sediul CC al PCR, apăreau în Balcon, ţineau discursuri şi căutau formule de organizare a haosului ce începuse să se instaleze, generalul-locotenent Victor A. Stănculescu va ajunge la MApN şi se va impune printre generalii din MApN şi Marele Stat-Major aflaţi acolo. ,,Puterea trebuia imediat cedată unui lider civil. La noi nu se mai putea face regimul militar, pentru că populaţia nu ar fi suportat o nouă dictatură”[41], va mărturisi Victor A. Stănculescu peste ani.

În Studioul 5 al TVR, în jurul orelor 14.00 – 14.15, conferențiarul universitar de la Politehnică, Petre Roman, va prezenta un document intitulat Declaraţia Poporului, fiind urmat de generalul-maior Gheorghe Voinea, comandantul Armatei a I-a, care face apel la militari ,,să respecte întru totul ordinele comandanţilor direcţi”[42] şi îi roagă pe comandanţi ,,să nu ordone represalii împotriva populaţiei”[43]. Totodată, va cere tuturor structurilor MApN şi Ministerului de Interne ,,să sprijine actuala orientare politică din ţara noastră”[44] şi ,,să fie în măsură oricând să dea o contralovitură, o ripostă hotărâtă oricăror ar încerca…acelora care ar încerca să zdruncine noua orientare politică, socialistă democratică în ţara noastră”[45]. În final se va adresa comandanţilor de garnizoane în care ,,mai sunt încă focare, în mod deosebit Garnizoana Sibiu şi altele, să ia legătura cu forţele populare şi să ia măsuri urgente de terminare în cel mai scurt timp a operaţiunilor militare sau de altă natură, cu caracter de violenţă, ţinând seama că în realitate ele sunt zadarnice”[46].

Constantin Bebe Ivanovici va declara că aflat în biroul lui Petre Constantin, directorul general al Radio-Televiziunii, în jurul orei 13.00, a primit un telefon de la cineva de la Editura Tehnică care s-a recomandat: Ion Iliescu.  Acesta a fost informat cu situația existență în TVR și a mulțumit. La ora 13.40, în timp ce discuta cu Ilie Ceauşescu, generalul-locotenent Victor A. Stănculescu primeşte telefon de la Ion Iliescu. Fostul înalt demnitar militar al României socialiste va mărturisi: ,,I-am vorbit politicos, cu condescendenţa faptului că ştiam că a fost adjunct la Timişoara, prim-secretar la Iaşi, apoi coborât de Ceauşescu. L-am informat despre lucrurile principale: că am oprit coloanele, că pe Ceauşescu l-am evacuat şi că este la Snagov, că am ordonat ca toate unităţile să treacă în cazărmi şi că sunt probleme la Sibiu…şi că eu sunt la minister în cabinetul Ministrului. Atunci, i-am cerut să vină la minister pentru a-i asigura protecţia. (…) În mintea mea numirea lui Iliescu drept succesor era o posibilitate, dar nu sigură. Încă ezitam…”[47].

Telefonul dat de către colonelul Gheorghe Raţiu, şeful Direcţiei a I-a Informaţii Interne (UM 0610) a DSS, cu acceptul foarte probabil al şefului DSS, lui Ion Iliescu, aflat în sediul TVR, în ziua de 22 decembrie 1989, după ora 13.30, şi prezenţa acestuia la MApN, la ora 16.00, alături de comanda Armatei, de comandantul Comandamentului Trupelor de Securitate (CTS), general-maior Grigorie D. Ghiţă, şi de locotenent-colonelul Stan Gheorghe, adjunctul şefului Direcţiei a II-a Contrainformaţii Economice (UM 0617), relevă faptul că DSS-ul a ales să se subordoneze celor care păreau că deţin perspectiva preluării controlului politic asupra statului român. Având în vedere această atitudine a liderilor DSS-ului, fără a mai vorbi despre cea a comandanţilor Armatei, pare mai mult decât de neînţeles de ce se vorbeşte, în memorialistica ofiţerilor DSS şi nu numai, despre o „lovitură de stat”, de inspiraţie sovietică, dată de către Ion Iliescu şi grupul de revoluţionari venit din Televiziune la sediul MApN. În pofida numeroaselor mărturii şi argumente privind modul în care Ion Iliescu a sosit la Televiziune, „adversarii” săi politici şi istoriografici insistă pe ideea unei legături telefonice între Ion Iliescu şi Ambasada URSS la Bucureşti înainte de sosirea acestuia în Televiziune.

La ora 14.15, generalul-locotenent Victor A. Stănculescu ordonă, în calitate de ministru al Apărării Naţionale, numit verbal de către Nicolae Ceauşescu, ca subunităţi de infanterie şi paraşutişti să se îndrepte spre Televiziune pentru asigurarea pazei acestei instituţii. În Studiourile 4 şi 5 ale TVR se vor prezenta numeroase personalităţi ale disidenţei româneşti (Silviu Brucan, Alexandru Bârlădeanu), generali din MApN (Gheorghe Voinea şi Mihai Chiţac), ofiţeri de miliţie şi de securitate, preoţi, funcţionari, muncitori etc. Toţi îşi aduceau adeziunea la victoria poporului împotriva regimului Ceauşescu.

La ora 14.35, Ion Iliescu va intra în Studioul 4 al TVR şi va fi primit cu multă bucurie. Ion Iliescu va preciza că ,,va veni vremea judecăţii limpede, lucide, pe bază de judecată ordonată”[48] şi că în acel moment ,,situaţia este oarecum stăpânită”[49], după cum îi spusese generalul-locotenent Victor A. Stănculescu, cu care vorbise la telefon. Viitorul lider al CFSN va cere cadrelor DSS-ului ,,să se trezească în acest ultim ceas, să se lepede de această clică ordinară, de trădători ai patriei”[50] şi face cunoscut că ,,există garanţii că armata este alături de popor”[51]. Totodată, cere întregii populaţii ,,să dea dovadă de luciditate şi de disciplină socială necesară pentru a face ordine”[52] şi anunţă că în cursul zilei se va constitui un ,,Comitet al Salvării Naţionale”, care va începe să pună ordine. În finalul discursului, solicită ca ,,toţi cei responsabili, care se pot angaja în această operă constructivă”[53], inclusiv autorii ,,Scrisorii celor şase”, să vină la sediul fostului CC al PCR unde se aflau ,,repre­zen­tanţii populaţiei”.

După încheierea discursului, Ion Iliescu va urca la etajul XI al TVR şi va poposi într-un birou în care se aflau mai mulţi revoluţionari: Ion Cara­mi­tru, Constantin Bebe Ivanovici, Mircea Dinescu, Silviu Brucan, Petre Roman, Nicolae Militaru, Cico-Dumi­tres­cu, Mihai Bujor Sion etc. În acest timp, con­du­cerea TVR va decide trimiterea unui car de reportaj în Piaţa Palatului pentru a transmite în direct evoluţia eveni­men­telor de acolo. O echipă de revoluţionari în frunte cu Petre Roman, însoţit de generalii Gheorghe Voinea şi Mihai Chiţac, va pleca spre sediul MApN, urmaţi, mai apoi, de Ion Iliescu, Gelu Voican-Voiculescu, Silviu Brucan, Nicolae Militaru etc. Sergiu Nicolaescu se va îndrepta către sediul fostului CC al PCR. Generalii Armatei erau timoraţi de prezenţa grupului de revoluţionari care preluau sub control instituţiile de forţă ale statului. Scena întâlnirii dintre generalii şi ofiţerii superiori din MApN, Ministerul de Interne şi DSS relevă dorinţa de-a conlucra cu grupul lui Ion Iliescu, mai ales că acesta era foarte cunoscut din trans­mi­siunile posturilor de radio occidentale şi din afirmaţiile şi zvonurile răspândite de către activul de partid şi de stat. Fostul ministru al Apărării Naţionale, Victor A. Stănculescu va recunoaşte că s-a aflat în contact permanent cu ofiţerii DIA, infiltraţi printre revoluţionarii din fostul sediu al CC al PCR, astfel încât a putut fi la curent, în timp real, cu evoluţia luptei pentru putere.

În conformitate cu cele declarate în Studioul 4 al TVR, Ion Iliescu se va deplasa de la sediul MApN către sediul fostului CC al PCR pentru a-i putea întâlni şi coagula, într-o formulă politică, de conducere, pe toţi cei care doreau să pună umărul la reconstrucţia României. În clădirea fostului CC al PCR se făceau şi se desfăceau guverne, se prezentau demisii, se ţeseau firele unor posibile noi structuri de putere politică etc. Sosit la fostul sediu al CC al PCR, în jur de ora 17.00, Ion Iliescu va urca în Balcon, nu înainte de-al invita şi pe Ilie Verdeţ alături de el, și va anunţa poporul român că scopul celor care preiau conducerea este de-a construi o nouă structură a puterii politice. Şeful Marelui Stat-Major, generalul-maior Ştefan Guşă va declara mulţimii că ,,Armata în întregime, în toată ţara, este alături de popor, este a poporului”[54], că ,,toate unităţile sunt în cazărmi”[55] şi că în toate oraşele este linişte. ,,Armata va fi cu noi întotdeauna şi cu dumneavoastră !”[56], va declara şeful Marelui Stat-Major român. După o sumă întreagă de discuţii, unele chiar tensionate şi după venirea lui Dumitru Mazilu în TVR, se va reuşi redactarea[57] unui document devenit Proclamaţia CFSN ce va fi citită la TVR de către Ion Iliescu, la ora 23.25. Începând din acel moment se intra într-o nouă etapă a Revoluţiei Române din Decembrie 1989: con­­solidarea structurii politice care îşi asuma responsabilitatea restruc­turării statului şi a instituţiilor sale în conformitate cu principiile enunţate în articolul 1 din Proclamaţia CFSN, respectiv ,,abandonarea rolului conducător al unui singur partid şi statornicirea unui sistem democratic pluralist de guvernământ”.

Începând cu seara zilei de 22 decembrie 1989, ora 18.30, „accidentele, lipsa profesionalismului celor implicați la toate nivelurile în luarea deciziilor şi a celor care acţionau direct pentru victoria Revoluţiei, greşelile de ordin personal, lipsa comunicării, panica, confuzia, stresul, oboseala, dezinformarea, lipsa coordonării şi planificării, deficienţele de tot felul în cadrul instituţiilor armate, posibila intenţie rău voitoare (cazul Trosca), contextul (noapte, vizibilitate redusă etc.), teroriştii, vendetele personale, posibila ură interetnică (zona Târgu-Mureș) etc.”[58] se vor constitui în cauzele care au stat la baza sporirii numărului celor care au murit în timpul Revoluţiei Române din Decembrie 1989. O ultimă cercetare în ceea ce priveşte statistica decedaților din orașele martir ale Revoluţiei Române din Decembrie 1989, relevă faptul că numărul total de oameni care au murit în perioada 17 – 31 decembrie 1989 se ridică la 1.167 de persoane: ● 272 în perioada 17 – 22 decembrie 1989; ● 715 în perioada 22 – 25 decembrie 1989; ● 113 după 25 decembrie 1989; ● 67 fără o dată exactă a decesului[59].

________________________________________________

* Articol publicat în revista HISTORIA, Anul XIX, nr. 215, decembrie 2019, p. 10 – 31.

[1] Alex Mihai Stoenescu, ,,Tovarăşul e iubit! Să fie un miting puternic!”, în Jurnalul Naţional, 25 ianuarie 2005, pe http://jurnalul.ro/special-jurnalul/tovarasul-e-iubit-sa-fie-un-miting-puternic-52315.html (accesat pe 20.10.2014, ora 19.15).

[2] Scurt-circuitarea megafoanelor, bruiaj amplificat la maximum prin difuzoare şi lansarea unor mesaje subliminale.

[3] Nikolai Morozov, Corespondentul Agenției TASS care a văzut totul, Editura Fundației Culturale Române, București, 2002, p. 57.

[4] Virgil Măgureanu, Alex Mihai Stoenescu, De la regimul comunist la regimul Iliescu, Editura RAO, București, 2008, p. 115 – 116.

[5] Având în vedere această mărturie, se naște întrebarea: în ce măsură ofițerii DSS-ului au putut stabili numărul ,,turiștilor” sovietici care veneau în București, cu trenul, precum și modul în care vor acționa, sau, în fapt, este vorba de cetățeni ai Timișoarei sau care trăiseră revolta de la Timișoara?!

[6] Alex Mihai Stoenescu, Interviuri despre revoluție, Editura RAO, București, 2004, p. 141.

[7] Mihail M. Andreescu, Ion Bucur, Revoluţia Română în Bucureşti, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2009, p. 94.

[8] Armata Română în Revoluția din Decembrie 1989 (Ediția a II-a revăzută și completată), Editura Militară, București, 1998, p. 116.

[9] Mărturie publicată în Caietele Revoluţiei, nr. 3 (47)/2013, p. 39 – 40.

[10] 39 de persoane au decedat prin împuşcare în zona Intercontinental – Piaţa Universităţii, iar alte 9 persoane au decedat ca urmare a unor accidente.

[11] În conformitate cu adresa nr. H – 64.469/PBJB7 din 26.09.2012 remisă IRRD 1989, rezultă că la Penitenciarul Jilava au fost întemniţaţi, în perioada 21 – 22 decembrie 1989, un număr de 575 persoane.

[12] Alesandru Duțu, Revoluţia din Decembrie 1989. Cronologie (ediţia a II-a, revăzută şi adăugită), Editua Sitech, Craiova, 2010, p. 152.

[13] Ibidem.

[14] Nikolai Morozov, op. cit., p. 65.

[15] Ibidem, p. 67.

[16] Alesandru Duțu, op. cit., p. 153.

[17] Viorel Domenico, Revoluţia de ghips, Editura Adevărul Holding, Bucureşti, 2011, p. 65.

[18] Ibidem p. 66.

[19] Ibidem, p. 67.

[20] Ibidem.

[21] Geralul-maior Ştefan Guşă, şeful Marelui Stat-Major, a fost informat telefonic despre sinuciderea ministrului Apărării Naţionale de către colonelul Popescu, şeful comandamentului Transmisiunilor din MApN, înainte ca Radio-Televiziunea să emită comunicatul de la ora 10.51.

[22] Viorel Domenico, op. cit., p. 161 – 162.

[23] Ibidem, p. 166.

[24] Ibidem, p. 29.

[25] Ibidem, p. 24.

[26] Ibidem, p. 53 – 54.

[27] Şerban Săndulescu, Decembrie ’89. Lovitura de stat a confiscat Revoluţia Română, Editura Omega Ziua Press, Bucureşti, 1996, p. 308.

[28] Ibidem.

[29] Viorel Domenico, op. cit., p. 29 – 30.

[30] Ibidem, p. 45 – 46.

[31] Ibidem, p. 48.

[32] Ibidem, p. 77.

[33] Ibidem.

[34] Ibidem, p. 78.

[35] Revoluţia Română din Decembrie 1989. Documente, vol. I, Editori: Ion Calafeteanu (coordonator), Gheorghe Neacşu, Daniela Osiac, Sebastian Rusu, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2009, p. 253.

[36] Viorel Domenico, op. cit., p. 200.

[37] Alesandru Duţu, op. cit., p. 166.

[38] Ibidem, p. 166.

[39] Ibidem, p. 165.

[40] Ibidem.

[41] Alex Mihai Stoenescu, În sfârșit adevărul…, Editura RAO, București, 2009, p. 71.

[42] Ibidem.

[43] Ibidem.

[44] Ibidem.

[45] Ibidem.

[46] Ibidem.

[47] Ibidem, p. 211 – 212.

[48] Trilogia Revoluţiei Române în direct. Câteva zile dintr-o viaţă, vol. I – 22 decembrie ’89 în Studioul 4 al RTV, Editura AGER – Economistul, Bucureşti, 2004, p. 162.

[49] Ibidem.

[50] Ibidem.

[51] Ibidem.

[52] Ibidem.

[53] Ibidem.

[54] Alesandru Duţu, op. cit., p. 186.

[55] Ibidem.

[56] Ibidem.

[57] Referindu-se la modul în care s-a armonizat textul lui Dumitru Mazilu cu ideile lui Ion Iliescu şi ale celor din jurul său, Silviu Brucan va scrie: ,,Apoi am înlocuit în text Forumul Cetăţenesc cu Frontul Salvării Naţionale. La punctul 5, privitor la agricultură, am scris: sprijinirea micii proprietăţi ţărăneşti şi oprirea distrugerii satelor, la punctul 8 am înlocuit cuvintele care mi s-au părut prea tehnice cu fraza: În acest scop vom pune capăt exportului de produse agroalimentare, vom reduce exportul de produse petroliere, acordând prioritate satisfacerii nevoilor de căldură şi lumină ale oamenilor, iar la punctul 9, privitor la politica externă, am adăugat: integrându-se în procesul de constituire a unei Europe unite, casă comună a tuturor statelor europene. Vom respecta angajamentele internaţionale ale României, în primul rând pe cele privitoare la Tratatul de la Varşovia. În sfârşit, am şters: Aşa să ne ajute Dumnezeu, deoarece ne adresam întregii populaţii a ţării, şi nu numai creştinilor…Ulterior (după ce textul a fost citit la TVR – n. n.), la sugestia juriştilor, s-a adăugat un paragraf cu caracter politico-juridic privind demiterea tuturor organelor vechi ale Puterii şi instituirea unei Puteri la nivel central şi local” (Apud Alesandru Duţu, op. cit., p. 192).

[58] Alexandru Grigoriu, Eroii martiri în statistici, Editura IRRD, Bucureşti, 2013, p. 101. Susţin cele afirmate de către istoricul Alexandru Grigoriu ca fiind elemente care au determinat confruntări sângeroase în timpul desfăşurării Revoluţiei Române din Decembrie 1989.

[59] Această statistică ia în considerare eroii martir decedaţi din Alba-Iulia, Arad, Braşov, Brăila, Bucureşti, Buzău, Caransebeş, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Cugir, Hunedoara, Lugoj, Reşiţa, Sibiu, Târgovişte, Târgu-Mureş, Timişoara.