Decizia președintelui Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, privind începerea construcției unui Canal Istanbul, a suscitat interesul și preocuparea mass-media internaționale și al cancelariilor diplomatice. Într-un astfel de context, președintele Consiliului-Director al AESGS „Gheorghe I. Brătianu”, dr. Constantin CORNEANU, și-a expus opiniile referitoare la această decizie a președintelui Turciei în interviul acordat jurnalistului Nikolai MOROZOV, corespondentul Agenției TASS în România și preluat de către mass-media românească.

Recentele declarații ale președintelui Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, referitoare la începerea construcției unui Canal Istanbul, reprezintă o provocare geopolitică și strategică pentru statele riverane de la Marea Neagră, precum și pentru actorii geopolitici interesați de zonă, respectiv NATO, UE și China. În pofida discuțiilor pro și contra privind utilitatea economică și financiară a proiectului, posibilitatea ca Turcia să susțină financiar această construcție, precum și a influențelor sale asupra arealului ecologic, proiectul devine un instrument geopolitic în mâna unui președinte doritor să reinstaureze măreția unui Imperiu.

Posibilitatea ca regulile Convenției de la Montreux să se aplice și asupra noului culoar de trecere dintre cele două mări, va impune existența unor negocieri politico-diplomatice privind statutul juridic al Canalului Istanbul astfel încât Turcia va putea negocia cu marii actori geopolitici pentru prezervarea intereselor sale geopolitice și de securitate. Anularea Convenției de la Montreux va conduce la militarizare zonei Mării Negre, deoarece forțele navale NATO vor putea intra oricând, oricât și oricum în Marea Neagră ceea ce va pune în dificultate absolută Federația Rusă în ceea ce privește direcția operativ-strategică caucaziană și cea ucraineană. Păstrarea regimului juridic al strâmtorilor Bosfor și Dardanele în baza Convenției de la Montreux, însă neaplicarea ei pentru noul culoar de trecere va permite Turciei să dicteze regulile jocului în arealul Mediteranei de Est și al Mării Negre. NATO, UE, Federația Rusă și China având interese economice, geopolitice și strategice în arealul celor două mări vor trebui să satisfacă sau nu interesele geopolitice și de securitate ale Turciei.

Pe măsură ce puterea navală a Turciei va crește, având în vedere perspectivele de dotare ale Forțelor Navale ale Turciei cu noi submarine, fregate și nu numai, regimul politic de la Ankara va deveni un actor geopolitic esențial în orice construcție regională de securitate. Evoluțiile Turciei în arealul Orientului Mijlociu, Africii și al Mediteranei, respectiv războiul din Siria și, mai apoi, implicarea în Libia, evidențiază ambiții pe care regimul Erdoğan le afișează și le susține militar și politic. Oscilațiile din relația cu Federația Rusă, precum și buna colaborare cu regimul de la Kiev în ceea ce privește înzestrarea cu armament modern a Ucrainei, relevă capacitatea președintelui Erdoğan de-a afirma Turcia ca o piesă esențială în arhitectura de securitate a regiunii extinse a Mării Negre. Canalul Istanbul va deveni un instrument în arsenalul regimului Erdoğan în efortul constant al acestuia de poziționare a Turciei în jocurile geopolitice regionale, iar statul juridic al acestuia va impune o negociere politico-diplomatică astfel încât să nu existe un dezechilibru regional în ceea ce privește arhitectura de securitate regională. 

La 80 de ani de la intrarea lumii ruse în cel de-Al Doilea Război Mondial, prin atacul din 22 iunie 1941 împotriva Uniunii Sovietice, se conturează o nouă amenințare de natură să creeze multă emoție la Kremlin și să îndreptățească opiniile conform cărora undeva în Vest se conturează un nou plan de încercuire a lumii ruse. Temeri care pot amplifica cursa înarmărilor și modificări în arhitectura de securitate regională. Regimul președintelui Recep Tayyip Erdoğan sfidează Istoria și Geopolitica.