Recentele evoluţii ale Federaţiei Ruse în arena relaţiilor internaţionale sunt considerate de către majoritate liderilor politici occidentali şi de mass-media ca fiind rodul voinţei şi viziunii politice a preşedintelui Federaţiei Ruse, fostul colonel KGB Vladimir Vladimirovici Putin.

Biografia profesională a preşedintelui Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, a fost cercetată de către numeroşi istorici, jurnalişti, ofiţeri de intelligence occidentali, şi nu numai, însă trecutul lui de ofiţer KGB a fost considerat destul de şters. O misiune de rutină, de birocrat al KGB-ului la Dresda, urmată, mai apoi, de o carieră de funcţionar la primăria din Sankt-Petersburg. Sovietologul german Alexander Rahr a observat că preşedintele Putin este, mai presus de toate, un perfecţionist şi nu poate accepta dezordinea şi lipsa de disciplină. Motive importante pentru ca Vladimir Putin să dorească o carieră în elita societăţii sovietice: KGB. Referindu-se la puterea KGB-ului, fostul general KGB Oleg Kalughin declara: „KGB-ul a fost întărit sistematic, şi-a regăsit puterea din trecut, efectivele sale nu au încetat să crească…A pătruns în toate sferele societăţii, s-a ocupat în stilul său de problemele militare, politice şi economice. A reuşit, totodată, să-şi asigure un control deplin asupra tuturor acţiunilor ce ar putea duce la constituirea unei opoziţii reale la regim”. Nouvelles de Moscou din 24 iunie 1990 va consemna afirmaţiile lui Oleg Kalughin: „KGB-ul este un stat în stat, dispune de o putere colosală, poate să strivească orice guvernare”. În 1991, KGB-ul avea 513.000 funcţionari, în vreme ce Gestapo-ul avea 32.000 de funcţionari. Trebuie menţionat faptul că în 1970, 51% dintre ofiţerii KGB aveau o formaţie universitară pentru a se ajunge la cifra de 88% în 1987. Unii sovietologi sunt de părere că KGB ar fi reprezentat pentru URSS ceea ce însemna École Nationale d’Administration pentru Republica Franceză.

Sovietologul Thierry Wolton consideră că ofensiva împotriva corupţiei – începută de către KGB în ianuarie 1982, la indicaţia secretarului general Iuri V. Andropov, împotriva corupţilor din PCUS – reprezintă începutul ofensivei KGB-ului de a prelua controlul asupra partidului după moartea lui Mihail Suslov. „Până atunci – scria Thierry Wolton –, un acord între PCUS şi Lubianka voia ca liderii comunişti să nu aibă a se teme de poliţia secretă. Între nomenclaturişti, aceste practici nu trebuiau să-şi aibă locul. (…) Partidul şi poliţia secretă aveau să opereze ca două departamente ale unuia şi aceluiaşi organism; oamenii din Lubianka încetau să mai fie nişte forţe de ordine în slujba PCUS, devenind executivul din conducerea partidului. Mersul evenimentelor avea să-i convingă pe cekişti, aflaţi acum la porţile Kremlinului, să parcurgă şi ultima etapă, înainte de a prelua frâiele ţării”. În mai 1991, KGB a primit o serie de noi competenţe, precum: 1) dreptul de a supraveghea comerţul exterior, politica externă şi informaţiile referitoare la „progresul ştiinţific şi tehnic”; 2) controlul şi sprijinul „organizaţional şi tehnic” pentru ministere; 3) controlul asupra tuturor deplasărilor sovieticilor în străinătate; 4) „menţinerea securităţii statului” în timpul manifestărilor şi conflictelor interetnice; 5) dreptul de a promulga decrete cu putere de lege la nivelul Federaţiei şi al republicilor; 6) dreptul de a pătrunde în locuinţe, fabrici şi administraţii fără mandat; 7) supravegherea, fără mandat, a tuturor comunicaţiilor (poştă, telefon, radio); 8) înfiinţarea unor spaţii de detenţie speciale.

Analizând efortul de subminare a puterii PCUS, putem observa că această mică lume de viitori reformatori a căutat modele alternative şi mijloacele necesare pentru a face sistemul mai raţional, mergând până la a se exprima în publicaţii intelectuale redactate într-un limbaj sociologic sofisticat, pentru un public restrâns. Cu toţii erau de acord cu privire la faptul că PCUS constituia principalul obstacol în calea îmbunătăţirii sistemului. Cu sprijinul unei anumite grupări din Direcţia Generală I (Informaţii Externe) a KGB, Iuri V. Andropov va începe procesul de reformare a socialismului de tip sovietic. Se năştea, astfel, o conspiraţie a unei elite din interiorul KGB. Elită pe care o vom regăsi, prin diferitele personalităţi care vor ocupa scena politică de la Moscova după 25 decembrie 1991, în actualele structuri de putere ale Federaţiei Ruse. Ex-colonelul KGB Vladimir Vladimirovici Putin este…alesul, aleşilor din această elită conspiraţionistă a sistemului.

În Nezavisimaia Gazeta, din 28 decembrie 1990, Filip D. Bobkov, fost prim-adjunct al preşedintelui KGB, mărturisea că, încă din 1985, KGB-ul a înţeles limpede că URSS nu se mai putea dezvolta fără perestroika şi glasnosti. Oleg Hlobâstov, fost consilier al ideologului PCUS, Mihail A. Suslov, va scrie: „Am văzut cum trebuie lucrurile în ceea ce-l priveşte pe Andropov (…). Însă, oricât de puternic a fost acesta, înţelegea că nu putea reuşi decât graţie unei trădări secrete a ţării de către Comitetul Securităţii Statului”. Unul dintre colaboratorii apropiaţia ai lui Andropov din cadrul contraspionajului KGB, mărturiseşte faptul că Iuri V. Andropov „se gândea la posibilitatea de a stabili un acord cu intelighenţia rusă, pentru ca aceasta, la rândul ei, să-l ajute în a reforma sistemul”. Modelul lui Andropov era Anatoli Lunacearski care, sub Lenin, ştiuse să coopereze cu acest grup social. Moshe Lewin este de părere că Andropov înţelesese perfect că principala infirmitate a Partidului era nivelul intelectual redus al înalţilor săi conducători şi al cadrelor superioare.

Preşedintele KGB a avut relaţii bizare şi extrem de strânse cu Aleksandr Zinoviev, autor al romanelor Înălţimi prăpăstioase (1976) şi Homo sovieticus (1986), care mărturisea, referindu-se la prima sa carte din 1976: „Andropov mi-a adorat cartea. Apoi, mi-a propus să predau în Occident”. Mihail A. Suslov ceruse arestarea şi condamnarea la moarte a lui Aleksandr Zinoviev, însă Andropov i-a propus lui Brejnev o expulzare şi o privare de cetăţenie pentru următorii 12 ani. Se va întoarce în URSS în 1990, în pofida faptului că publicase pamfletele Katastroika şi Gorbaciovismul. Istoricul Serghei Semanov, fost redactor-şef la publicaţia lunară Celovek i zakon (Omul şi legea), va scrie: „La prima vedere, Andropov era sever şi dur. Ceea ce nu l-a împiedicat să întindă mâna poetului liber-cugetător Evgheni Evtuşenko, să-l patroneze pe viitorul vestitor al Perestroikăi, ziaristul Lev Karpinski, şi pe alţi liberali. Sub Andropov, s-au deschis pentru mulţi disidenţi frontierele spre Occident”. Spre exemplu, Irina I. Andropov, fiica preşedintelui KGB, a lucrat la Celovek i zakon în calitate de corector.

(Va urma)

____________________________________________________________________

*Material publicat pe blogul ADEVĂRUL  (a se vedea: http://adevarul.ro/international/rusia/colonelul-vladimir-vladimirovici-putinalesul-alesilor-1-1_535f7bd60d133766a8318258/index.html).