În ultimul interviu pe care l-a acordat televiziunii vest-germane, la 10 octombrie 1991, la Moscova, Erich Honecker, fostul lider al RDG, avea să declare că este o greşeală grosolană să se presupună că cei care la Leipzig proclamau în cor „Noi suntem poporul!”, precum şi în alte părţi, au provocat schimbarea pe care a cunoscut-o RDG.

În opinia fostului lider politic est-german era necesară revizuirea ideii care există în legătură cu acest episod al istoriei. După derularea evenimentelor din 1989 din Europa Centrală şi de Est, opinia publică internaţională avea să fie informată de către disidentul sovietic Vladimir Bukovski, prin intermediul ziarului parizian Libre Journal, din septembrie-octombrie 1990, de existenţa unei „antene” ultra-secrete a KGB, codificată „Liuci” („Rază”), care acţionase în RDG, de la mijlocul anilor ’80, independent de sediul KGB de la Karlshorst şi fără să aibă vreo legătură cu STASI. „Liuci” aparţinea Departamentului 4 (RFG, RDG şi Austria), din Direcţia Principală I a KGB-ului din Moscova, aflat sub comanda generalului Anatoli Novicov, şi avea drept misiune „restructurarea peisajului politic est-german, conform strategiei Kremlinului în vederea reunificării”. Uriaşele demonstraţii de masă din RDG, cu caracter anticomunist şi antisovietic, ce însumau câte 100.000 de oameni, compromiterea unor lideri politici est-germani, precum Hans Modrow, demolarea Zidului Berlinului, şi nu numai, sunt – după cum confirmă istoricii germani Ralf Georg Reuth şi Andreas Bonte în lucrarea Das Komplot (München, 1993) – opera „Liuci”. La 21 noiembrie 1990, cu prilejul unui interviu, referitor la politica „Casei Comune Europene”, al lui Mihail S. Gorbaciov, Erich Honecker va declara că destituirea lui din funcţia de şef al partidului şi al statului est-german este rezultatul unei manevre de mare anvergură, planificată de multă vreme la scară europeană şi chiar mondială, în condiţiile în care reunificarea Germaniei era considerată ca fiind o contribuţie însemnată la construirea „Casei Comune Europene”, iar acest lucru nu putea fi atins decât printr-o transformare a sistemului politic din RDG.

Vladimir V. Putin se afla acolo în acele momente istorice, la Dresda, şi se ocupa de colectarea ilegală de date din spaţiul RDG, însă putem presupune că nu a fost, totuşi, un obscur ofiţer KGB cum se încearcă acreditarea ideii. Jurnalistul Pierre Lorrain crede că Vladimir V. Putin a avut de-a face cu grupul „Liuci”, opinie la care subscriu, în condiţiile în care Hans Modrow, ultimul şef al guvernului comunist din RDG, era secretarul PSUG din Dresda. În dialogul cu biografii săi, preşedintele Putin a mărturisit că se afla acolo, pe 15 ianuarie 1990, când demonstranţii est-germani au luat cu asalt sediul STASI din Dresda şi puneau în pericol şi sediul unităţii KGB din acelaşi oraş. În urma intervenţiei unităţilor sovietice, sediul KGB din Dresda a fost salvat de furia protestatarilor, însă Putin a înţeles că Uniunea Sovietică era bolnavă. „Suferea de o boală fatală numită paralizie. O paralizie a puterii”, mărturisea Vladimir V. Putin. Întors din misiune în URSS, Putin acceptă să lucreze în Leningrad, şi nu în Centrala KGB din Moscova. „M-am dus cu plăcere să lucrez, sub acoperire, la Universitatea de Stat din Leningrad. Aveam de gând să scriu o teză şi să mă instalez acolo, poate definitiv. În 1990, am devenit adjunctul preşedintelui universităţii pentru relaţii internaţionale. După cum se spune la noi, eram trecut în rezerva activă”, va declara preşedintele Vladimir V. Putin.

Rectorul Institutului Minier de Stat din Sankt-Petersburg, Vladimir Litvienko, va confirma faptul că Vladimir V. Putin a devenit, la mijlocul anului 1990, „candidat în ştiinţe economice” cu o teză de doctorat intitulată „Planificarea strategică a împrospătării bazei materiale a minereurilor din regiune, în condiţiile formării economiei de piaţă (Regiunea Sankt-Petersburg şi Leningrad)”. Teza a fost susţinută pe 27 iunie 1997, însă a fost retrasă din circuitul public al bibliotecii Institutului. Într-un articol publicat în ziarul Institutului în 1999 şi intitulat Resursele mineraliere în cadrul strategiei de creştere a economiei ruse, viitorul preşedinte al Federaţiei Ruse sublinia faptul că materiile prime reprezintă baza transformării Rusiei într-o supraputere economică, în cel mai scurt timp, fiind nevoie, totodată, de reglementări la nivel de stat mai aspre care să însoţească mecanismele economiei de piaţă. Vladimir V. Putin susţinea că este nevoie să se creeze companii competitive şi eficiente, să fie reduse taxele şi mărite încasările pe resursele minerale, precum şi crearea condiţiilor pentru investiţiile companiilor occidentale şi asigurarea unei stabilităţi sociale.

La sugestia unui prieten, Vladimir V. Putin s-a prezentat într-o audienţă la Anatoli Sobceak, primarul Sankt-Petersburgului şi fostul său profesor de la Facultatea de Drept, care căuta un colaborator ce urma să-l sprijine în activităţile din primărie. În ciuda a numeroase controverse privind demisia formală a lui Putin din KGB, ex-generalul KGB Oleg Kalughin confirmă faptul că primarul Sobcek dorea să obţină un sprijin în interiorul KGB-ului iar Vladimir V. Putin părea să fie omul de care avea nevoie. Analistul politic Boris Vişnevski, activist al partidului Iabloko din Sankt-Petersburg, este convins de faptul că cei din KGB l-au introdus pe Putin în intimitatea lui Sobceak deoarece aveau, probabil, nişte materiale compromiţătoare despre primarul democrat al Sankt-Petersburgului. Un fost coleg din KGB al lui Putin, Serghei Bezrukov, va mărturisi jurnaliştilor că generalul-maior Iuri Drozdov, şeful Direcţiei de colectare ilegală de date din KGB, a avut o discuţie cu Vladimir V. Putin în RDG, în februarie 1990. „Singurul scop posibil al unei asemenea întâlniri cu Putin era atribuirea unei noi misiuni. Din ce altă cauză s-ar fi întâlnit şeful direcţiei cu un agent care urma să revină acasă? Asemenea lucruri nu se întâmplau aşa, pur şi simplu”, mărturisea Serghei Bezrukov

 (Va urma)

___________________________________________________________________

*Material publicat pe blogul ADEVĂRUL (a se vedea: http://adevarul.ro/international/rusia/colonelul-vladimir-vladimirovici-putinalesul-alesilor-3-1_5379c7dc0d133766a8c86a2b/index.html).