Întâlnirea cu o carte ne bucură atât prin ineditul ei, prin povestea pe care ne-o transmite, dar şi prin valoarea sa literară. Este incontestabil faptul că cele mai tulburătoare aspecte ale unui fenomen istoric sunt cele care ne prezintă mărturiile oamenilor care au avut de suferit, fizic şi psihic, în timpul unui regim dictatorial sau (şi) în timpul desfăşurării unui eveniment istoric. Aşadar, când este abordată o temă istorică, un moment tensionat al istoriei, şi, mai precis, când ne sunt relatate existenţe mutilate de nedreptăţile acelor vremuri, cartea este cu atât mai tulburătoare şi emoţionantă. Este şi cazul cărţii Colonia Fabricii (Editura Cartea Românească, București, 2015, 88 p.), recent lansată şi la Bucureşti, pe 20 mai 2015, în prima zi a celei de-a zecea ediţii a Salonului Internaţional de Carte Bookfest. O istorie subiectivă, aşa cum mărturiseşte Moni Stănilă, autoarea cărţii, însă o istorie în care regăsim tragedii, drame existenţiale pe care le-au îndurat mulţi dintre conaţionalii noştri. Mărturiile devoalează destine supuse ororilor şi suferinţelor cauzate de greutăţile vieţii de zi de zi, de boli, de foamete sau de acte de violenţă. Temele abordate sunt dintre cele mai profunde, dar tonul ce traversează întreaga carte este mai degrabă unul al seninătăţii, al acceptării, un soi de împăcare cu viaţa şi cruzimea acelei perioade istorice, toate relatate într-un firesc şi într-o naturaleţe (de esenţă filosofică) dezarmantă. Un insectar de vieţi-morţi-loialităţi-răzvrătiri-trădări (Ruxandra Cesereanu) din care însă răzbat gândurile, emoţiile şi sentimentele cutremurătoare ale autoarei. Moni Stănilă valorifică propria sa moştenire istorică, comunică şi transmite realităţi din viaţa familiei sale, şi contribuie astfel, la recuperarea şi reaşezarea unui trecut istoric tulbure şi chinuit de ideologii, propagandă, laşităţi, duplicităţi şi îngenunchere a poporului. O carte pe care o citeşti, într-adevăr, dintr-o răsuflare şi ale cărei povestiri vor continua să străbată timpurile. În acest context, Moni Stănilă a avut disponibilitatea de a ne răspunde la câteva întrebări legate de acestă carte, dar şi de viaţa literară în care este implicată.

Care este povestea acestei cărţi? Ce v-a condus la scrierea ei?

Povestea cărții e lungă și intimă. Cea din carte e acum expusă. Moși și strămoși, tata și mama, străbunicul și bunicul, Baloșești, Tomești. Orice scriitor vrea să spună ceva ce i se pare important. De ce sunt importanți cei trei bărbați din Colonia Fabricii? Fiindcă e felul meu de a spune că orice om e o rotiță, orice microcosmos se înscrie în macrocosmos. Și nu poți, într-o carte de poezie, să ții o prelegere despre felul în care istoria influențează un simplu om sau cum el devine parte a istoriei.

Este, aşadar, istoria o temă ce vă preocupă în mod special?

Da. Ca pe oricine. Așa cum toți vrem să știm unde și cum s-au cunoscut mama și tata. Dacă acceptăm că umanitatea e un întreg, că suntem, dacă vrei, neamuri de la Adam și Eva, ar trebui să ne preocupe istoria.

V-aţi construit personajele inspirându-vă din istorie?

Din istoria personală.

A fost mai greu de scris Colonia Fabricii decât alte cărţi?

Nu îmi dau seama. Nu cred. Sagarmatha m-a solicitat cel mai mult, fiindcă acolo era un risc mult mai mare să alunec într-un retorism gratuit. Era o experiență istorică pe care nu am experimentat-o direct. Cea din Colonia Fabricii e din mine. Că până la urmă viața unui bunic e o moștenire intimă.

Cum ne-aţi explica, nouă, cititorilor, titlul acestei cărţi?

Cu buletinul. Între Baloșești, satul lui Dan și Alexandru, și Luncani, satul lui Ion, e Tomeștiul. O localitate organizată în 1820 în jurul unei fabrici. De aceea în actele vechi e numită Colonia fabricii. E locul în care am crescut. Vezi, așa ne fentează literatura. La școală ne spuneau că titlul lui Rebreanu, Pădurea spânzuraților, e un oximoron fiindcă pădurea e simbolul vieții, când de fapt Rebreanu a spus exact ce a spus: pădurea plină de spânzurați în care a fost executat și fratele lui.

Care a fost cel mai frumos moment pe care l-aţi trăit legat de apariția acestei cărți?

Sunt încă la început, sunt sigură că vor veni aceste momente.

Are aceasta o însemnătate diferită faţă de celelalte cărţi pe care le-aţi scris?

Cu cărțile e invers decât cu copiii. Prima nu e cea mai mare, ci cea mai mică. Debutul e mezinul familiei. Dar nu pot spune despre o însemnătate diferită. Sagarmatha e un poem cu abordare teologică, însă nu așa cum e în Al 4-lea, ci abordează iconomia mântuirii. Colonia Fabricii e în altă direcție.

Lecturând cartea dvs., avem sentimentul unei reveniri la copilărie, la adolescenţă. Cât de mult v-a marcat această perioadă?

Copilăria e spațiul pe care sper și cred că nu îl voi pierde niciodată. Un cățărat în copaci e întotdeauna mai neprețuit decât o pereche de pantofi.

Cum explicaţi sintagma „conştiinţă naţională”? Se regăseşte în sufletul şi în mintea conaţionalilor dvs.?

Din Banat sau din Basarabia? Uite, Colonia Fabricii, spre deosebire de celelalte cărți ale mele, este o carte de conștiință identitară. Conștiința națională apare doar atunci când trăiești sub amenințare. Să vorbim despre Putin. Da, basarabenii știu cine sunt, își cunosc identitatea și dacă nu ar exista atâția factori externi, nu ar fi nevoiți să și-o strige în stradă. Ar putea fi calmi ca bănățenii din Baloșești care nu simt nevoia să își atârne drapelul de casă sau de poșetă. Lucrurile sunt mult mai complexe decât se văd ele din România.

Care sunt trăsăturile generaţiei de scriitori din care faceţi parte?

Bună cum e Cosmin Perța, atentă ca Radu Vancu, hotărâtă ca Mihail Vakulovski, spumoasă ca Ion Buzu și Victor Țvetov, bonomă ca Dumitru Crudu, de încredere ca Ana Pușcașu, pretențioasă ca Hose Pablo, complicată ca V. Leac, fascinată de natură ca Ștefan Manasia, exotică precum Ruxandra Cesereanu, aventuroasă ca Bogdan Lypkhan, prietenoasă ca Doșa și Coșa, solidară ca proiectele Anei și ale lui Komartin, nebună ca Miki Vieru, tonică așa cum e BASul, fragilă ca Andrei Gamarț, spectaculoasă ca Bogdan Crețu, activă ca Răzvan Țupa, visătoare ca grupul de la Bistrița, de treabă ca Miticov, astrală precum Vlad Moldovan și Andrei Doboș, selectivă ca Discuția Secretă. Sau – pentru mine – bună, atentă, hotărâtă, spumoasă, bonomă, de încredere, pretențioansă, complicată, fascinată, exotică, aventuroasă, prietenoasă, solidară, nebună, tonică, fragilă, spectaculoasă, activă, visătoare, de treabă, astrală, selectivă ca Alexandru Vakulovski.

Ce scriitori v-au influenţat în creaţia dvs. literară? Scriitorii sau poate poveştile oamenilor care vă sunt aproape?

Cred că fiecare carte citită, care mi-a plăcut în mod deosebit, a lăsat o urmă. Ca și oamenii apropiați.

Care ar fi „rezumatul vieţii dvs. ca o notă la primărie” de până acum?

Toate pădurile din Colonia Fabricii, arc, praștie, undiță, sabie, colibă din brad, metallica, patericul, teologie ortodoxă, teologie ortodoxă, teologie ortodoxă, Basarabia, Sandu.

Vă mulţumesc!