În contextul aniversării a 35 de ani de la izbucnirea, desfășurarea și victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, Biblioteca Metropolitană București (BMB) a vernisat, în cursul zilei de 12 decembrie 2024, expoziția „Reflecții asupra Revoluției: 35 de ani de istorie”, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu”. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu AGERPRES și Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), marcând trei decenii și jumătate de la momentul care a schimbat destinul României. Doamna Ramona Ioana Mezei, Directorul General al BMB, a subliniat importanța acestei inițiative pentru păstrarea vie a memoriei colective: „Această expoziție este un omagiu adus celor care au luptat și s-au sacrificat pentru libertate. Este, de asemenea, o invitație adresată generațiilor tinere să reflecteze asupra unui moment crucial din istoria noastră. Prin parteneriatul cu AGERPRES și CNSAS, am reușit să aducem în prim-plan imagini, documente și emoții care ne ajută să înțelegem mai bine această pagină de istorie”. Președintele Consiliului-Director al AESGS „Gheorghe I. Brătianu”, dr. Constantin CORNEANU, a fost unul dintre invitații care și-au expus punctul de vedere asupra Revoluției Române din Decembrie 1989, precum și-al impactului acesteia asupra evoluțiilor politice interne și asupra procesului de destrămare al glacisului strategic al Uniunii Sovietice. Totodată, vicepreședintele CNSAS, Mădălin HODOR, a evidențiat faptul că în expoziţie s-a încercat focalizarea atenţiei nu doar exclusiv asupra evenimentelor care s-au întâmplat în Decembrie 1989, aşa cum, de regulă, se face, ci asupra întregului an 1989 și nu numai în România, ci în întreaga lume. Cu ocazia desfășurării acestui eveniment, Alexandru Scorțar, elev în clasa a VII-a la Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc”, a declarat: „Noi, cei care nu am trăit acele vremuri, trebuie să prețuim ceea ce s-a câștigat prin sacrificiu. Este responsabilitatea noastră să ducem mai departe lecțiile istoriei”.