Raporturile cu ofițerii DIA în cadrul Centralei informațiilor militare, cele cu ministrul Apărării Naționale și cu ofițerii de contrainformații militare, în contextul defecțiunii generalului Ion Mihai Pacepa în iulie 1978, precum și raporturile dintre conducerea Armatei Române și Nicolae Ceaușescu au făcut obiectul discuțiilor cu fostul șef al DIA din Decembrie 1989, viceamiralul (r) Ștefan Dinu. Prezentăm partea a II-a din dialogul în care sunt relevate, în premieră, gândurile și amintirile ultimului șef al DIA din perioada regimului comunist.

Cum s-a născut legenda privind faptul că DIA a fost penetrată și controlată de către GRU și, mai apoi, a organizat o lovitură de stat în decembrie 1989?

Viceamiral (r) Ștefan Dinu: Nu  sunt în posesia ordinului de misiune a GRU privind România în decembrie 1989, însă sunt sigur că terorismul sau diversiunea teroristă a fost pusă la punct şi executată de către GRU. Am şi scris-o!

Cei 12.000 de oameni? La ei vă referiți?

Viceamiral (r) Ștefan Dinu: 10.000 – 12.000! Diferența rezultă din statistica intrărilor și ieșilor din țară în decembrie 1989. Probabil nu au fost singurii, că au colaborat cu alte puteri şi s-ar putea să fi colaborat cu francezi în problema războiulului radio-electronic, precum și cu americanii în ceea ce priveşte simularea atacurilor aeriene. Îmi pun și problema zvonisticii! Erau români care raportau că au fost atacate familiile ofiţerilor din blocul cutare, iar când te duceai acolo nu era nimic. Într-o singură zi s-au primit opt sute de telefoane la Marele Stat-Major!

Un fost ofițer de contrainformații militare, Valentin Raiha, scrie într-o carte de amintiri despre faptul că DIA a avut în organigramă o rețea informativă-operativă „246” internă sub coordonarea colonelului Paul Şarpe.

Viceamiral (r) Ștefan Dinu: „276”! Vom vorbi şi despre asta!

Reîntorcându-ne la clipa în care ați preluat conducerea DIA în 1978, ce ne puteți spune despre ofițerii care lucrau în DIA? Erau ofițeri cu studii militare făcute la Moscova și care ocupau funcții de conducere?

Viceamiral (r) Ștefan Dinu: Şi în conducere şi pe teritoriu!

Aţi reuşit în zece ani de zile de mandat să faceţi ca DIA să fie mai naţională?

Viceamiral (r) Ștefan Dinu: Am reuşit graţie îmbătrânirii lor, ieşirii la pensie a unora sau altora, cum a fost cazul lui Ilie Drăgoi[1] sau alții pe care i-am întrebat dacă nu vor să se retragă.

Ca şef al DIA aţi avut o relaţie cu Nicolae Ceauşescu? V-a chemat personal să-i raportaţi ceva?

Viceamiral (r) Ștefan Dinu: Niciodată! Se ducea ministrul şi-l dădea afară Elena Ceauşescu. Când m-a numit pe mine şef în ’78, Constantin Olteanu, care era atunci şeful Secţiei Militare şi de Justiţie din CC, m-a pregăit, mi-a dat documente să citesc şi mi-a zis că mă va primi Tovarăşul sau Tovarăşa când o să ia hotărârea. Eram primul după lista celor trei, după cum se proceda atunci. Am stat prin sediile CC şi am tot citit ștatele Direcţiei, structura etc. Eu încă nu știam ce este Direcția! Pe 10 octombrie 1978, sunt chemat la CC, dar nu de Elena sau Nicolae ci de secretarul CC cu probleme organizatorice, Emil Bobu. Mă cunoşteam cu Bobu! Venea mereu pe Lacul Mamaia, la pescuit şi eu mai organizam un echipaj care îl ajuta. Ne cunoşteam! După numire, m-am dus la MApN şi m-am prezentat la șeful Direcției. Generalul Dumitru I. Dumitru a rămas uluit! Dumitru a fost luat prin surprindere. Tot în aceeaşi zi a primit ordin să predea legitimaţiile şi să nu mai intre în Direcţie.

De ce credeţi că i s-a întâmplat asta? Era suspectat de ceva?

Viceamiral (r) Ștefan Dinu: Cu toţi s-a procedat în acest fel. Ion Mihai Pacepa fugise din ţară şi urma să destăinuiască secretele sistemului militar și de securitate. În structurile DSS-ului s-au petrecut lucrurile cam la fel. Era descuranjat pentru mine să descopăr în ce lume am intrat. Am apreciat munca lui Dumitru I. Dumitru şi ce am găsit în Direcţie. Prima grijă a fost să mă documentez şi să discut cu ofițerii din toate compartimentele, să ştiu ce e specific, ce probleme au şi pe urmă să trec la luarea nor decizii. Până atunci am lăsat problemele în mâna locţiitorului meu, Cucu, care era bun prieten cu Dumitru I. Dumitru. Referitor la modul în care DIA s-a desprins de GRU, după aprilie 1964, vă pot spune că mulţi, din cei cu studii la Moscova sau bănuiţi de legături cu sovieticii, au fost încet, încet scoşi din Direcţie. Totodată, acele şedinte de cooperare DIA-GRU care se desfășurau anual și-au schimbat configuraţia. În cadrul conferinței era o primă parte în care se raportau activitățile realizate și succesele, iar în partea a doua se discuta un plan de căutare a informațiilor în care se transmiteau sarcini. Partea a doua nu s-a mai organizat sau românii nu au mai participat, considerând că îşi fac singuri planul care nu se supunea aprobării niciunui alt for  internaţional, ci numai nouă: Marelui Stat-Major, Ministrul Apărării Naționale. Încet, încet ne-am desprins, dar odată cu desprindere de ei am intrat sub presiunea sistemului nostru de Securitate. Suspiciunea era generală. Nu puteai să faci nicio mişcarea fără să-ţi faci treaba şi ei să nu fie în posesia acelui lucru. Când vroiam să raportăm o informaţie, ni se spunea că se ştie deja! Aflau prin cei de la Contrainformații Militare, gen Pavel Coruț!

Să înțeleg că de aici s-a născut revolta şi dispreţul Armatei faţă de ideea de Contrainformaţii, precum și comportamentul Armatei din Decembrie 1989 pe care cei de la Contrainformaţiile Militare îl acuză?

Viceamiral (r) Ștefan Dinu: Această revoltă sau atitudine de împotrivire faţă de ceea ce însemna Direcția a IV-a Contrainformaţii Militare porneşte de la maiera lor de lucru, care se întemeia pe şantaj, pe ameninţare. Când auzeai că s-a dus contrainformatorul la o discuţie cu cineva, acela săracu…Am văzut un film în care mai să facă pe ei. Nu era un semn bun că te-a chemat cineva de la contrainformaţii. Dacă se afla toţi îşi luau privirile de la tine. Năştea teamă, groază. Erau un organism sperietoare pentru orice şi se pricepeau să pună la cale tot felul de scenarii, acuze sau să nască o suspiciune generală. Oamenii mai greşeau! Mai scapi o vorbă, faci o glumă cu Bulă. Ei bine, acestea se întorceau împotrivă ca un blestem. Nu erai niciodată sigur că nu vei avea probleme cu cei de la Contrainformații!

Care au fost raporturile între dvs. şi miniştrii Apărării Naţionale? Au fost relaţii de încredere între șeful DIA și ei?

Viceamiral (r) Ștefan Dinu: Relații de încredere cu toţi!

Cât credit acorda Ministrul Apărării Naționale informațiilor care veneau pe linia Direcţiei de Informaţii?

Viceamiral (r) Ștefan Dinu: După conţinutul şi valoarea informaţiilor trebuia, după părerea mea,  să aibă încredere deplină şi avea. Ceea ce îi deosebea pe miniștri era nivelul lor de înţelegere şi de cultură.  De pildă, într-un fel se purta Constantin Olteanu, într-un fel îşi însuşea tot ce-i duceam și nimeni nu putea să-l îngenuncheze, în vreme ce ministrul Milea, un om mai simplu, cu orizonturi mai limitate, nu prea înţelegea. Era mai superficial! Când era întrebat de un eveniment pe care trebuia să-l ştie era în aer. Nu ştia nici măcar să mintă! Venea la mine, foc aprins: „Băi Fănică, de ce nu-mi spui şi mie?!”, iar eu îi replicam: „Tovarăşe, azi dimineaţă v-am zis!”. În fiecare dimineaţă aveam un buletin cu tot ce se întâmplă în lume și-i spuneam că „la pagina aceea v-am rugat să reţineţi acest lucru”, cum a fost, spre exemplu cu Cernobîlul. Ministrul Vasile Milea îmi răspundea: „Lasă băi, poveştile voastre!”. Nicolae Ceauşescu avea un obicei, îi chema pe toţi, nu pentru a se sfătui, ci să-i întrebe ce ştiu şi Milea pus în două, trei situaţii de acest gen şi-a dat seama că trebuie să ştie bine treburile acelea. De fiecare dată ieşea muştruluit de-a binelea de acolo!

În dialogurile dintre dvs. şi ministrul Apărării Naționale, precum și cu șeful Marelui Stat-Major, prezentați opinii privind starea de spirit a Armatei, pregătirea de luptă, viaţa politică internă, perspectivele internaţionale?

Viceamiral (r) Ștefan Dinu: Discutam despre perspectivele internaţionale dar nu şi despre viaţa internă a Armatei. Pentru că  nu ne ocupam de ea!

Fenomenul de perestroika şi glasnosti a făcut obiectulul atenţiei DIA?

Viceamiral (r) Ștefan Dinu: A făcut vrând, nevrând. Nu era misiunea noastră! Pentru noi era importantă informaţia militară. În perestrokia existau nişte reforme de natură militară care puteau să intre în viziunea noastră. Am spus vrând, nevrând pentru că, probabil, la indicaţia GRU toate celelalte Direcţii de Informații din Tratatul de la Varșovia aveau obligaţia să ne îndoctrineze cu ce înseamnă perestroika şi glasnosti. În acest context, de fiecare dată, solicitau întrevederi particulare, confidenţiale, în care aveau sarcina, şefii sau ataşaţii militari, să ne informeze cu mersul reformelor din Uniunea Sovietică. Nu aveai cum să refuzi şi atunci participam la aceste întâlniri, preluam informaţiile, făceam raport, pe lângă rapoartele profesioanle şi le prezentam Ministrului, care le ducea mai departe. Duse mai departe, Ministrul era făcut praf…Era acuzat că ne aplecăm urechea la străinătate.

Dincolo de raportul scris pe care Ministrul Apărării îl ducea lui Ceauşescu exista o discuţie între dvs. şi acesta de la om la om?

Viceamiral (r) Ștefan Dinu: În fiecare zi, aproape!

Pe acest subiect, pe perestroika?

Viceamiral (r) Ștefan Dinu: Ministrul avea o cameră de odihnă. De regulă, prânzurile vroia să le servească cu mine. Şi acolo, punând radioul să meargă ca să nu se audă, deoarece se descoperise aparatură de interceptare şi în ziduri, discutam şi îi duceam şi documente primite direct din afară cu hotărârile plenarei lui Gorbaciov în problemele economiei de piaţă, de liberă iniţiativă.

Care era poziţia ministrului Milea?

Viceamiral (r) Ștefan Dinu: El aprecia şi mai venea cu exemple. Fiind şi membru al CPEx al CC al PCR avea obligaţia să consilieze anumite judeţe şi cum se minţea cu producţiile în agricultură, industrie era obligat să treacă cifre fictive şi spunea: „Uite, Fănică, asta e deosebirea mare, ăia, ruşii, fac treaba ca lumea, progresează şi noi suntem sclavii unei tehnologii vechi!”.

Viceamiral (r) Ștefan Dinu: Împotrivirea nu era în sensul de a trece la acţiune. Nu-i aproba politica! Era o politică falimentară!

Nu l-aţi simţit niciodată ca fiind un om de acţiune?

Viceamiral (r) Ștefan Dinu: Era fricos! Înainte de a fi Ministru fusese la Cluj, șef de stat-major al Armatei a IV-a când Nicolae Militaru era comandant. Nicolae Militaru mi-a spus, până în Revoluţie, că nu avea încredere în Milea pentru că era fricos şi că nu ştia să ţină un secret. A avut necazuri din cauza lui! Cred că aşa era! Vasile Milea era un om simplu, prea deschis, îşi destăinuia off-ul şi din familie cu prea multă uşurinţă.

Ion Mihai Pacepa povesteşte că la o petrecere care a avut loc la Neptun, Milea s-a îmbătat, a căzut în genunchi şi beat fiind săruta portretul lui Ceuşescu?!

Viceamiral (r) Ștefan Dinu: Nu cred că a ajuns până acolo, dar era mai sperios. După ce ieşea de la Tovarășul, cobora în camera de odihnă și îmi povestea, mai mult în lacrimi, cum l-a jignit, cum l-a umilit, zicându-i: „Măgarule, dobitocule, să nu mai calci pe aici!” şi i-a azvârlit documentele în mijlocul biroului.

Faptul că Ceauşescu îl ţinea din punct de vedere psihologic sub control pe Milea poate să fi jucat un rol important în tot ce a fost în decembrie 1989? În sensul că nu a putut să iasă din această supunere, această teamă faţă de Ceauşescu. În 1989 ar fi trebui să fie puţin mai hotărât în relaţia cu puterea politică, ori el a fost mai mult decât obedient puterii politice!

Viceamiral (r) Ștefan Dinu: Nu aş spune că a fost obedient, ci a fost între ciocan şi nicovală. Nu vroia să transmită mai departe ordinele abuzive. O singură greşeală a făcut: a cedat în noaptea aceea, la Piaţa Universității. Actul lui de sinucidere l-am luat şi ca o mare mustrare. Nu a mai admis să i se supună lui Ceaușescu, chiar cu preţul vieţii. Unii cred că s-a sinucis din cauza remuşcării! Actul de sinucidere a reprezentat un refuz de-a accepta ordinul lui Ceauşescu din aceea dimineaţă, când i s-a spus că îl aşteaptă plutonul de execuţie dacă nu îndeplineşte ordinul. Având în vedere că el hotărâse să nu-l execute şi nu vroia să ajungă la pluton, s-a sinucis.

Generalul-maior Ştefan Guşă era un om de acţiune?

Viceamiral (r) Ștefan Dinu: Cred că pe Guşă îl descrie bine Iliescu. El nu era un om cu o gândire profundă. Era şi el superficial, dar era stăpânit de un sentiment al funcţiei. Străduinţa lui să facă faţă acestei funcţii l-a determinat să dea nişte ordine, dispoziţii  pripite, negândite.

Vă referiţi la momentul Decembrie 1989 sau şi până în acel an?

Viceamiral (r) Ștefan Dinu: Şi până în acel an! Ştefan Guşă avea sentimentul de inferioritate în relaţia cu funcţia şi mediul în care era. În Armată erau oameni deştepţi, cum ar fi Nicolae Eftimescu, Marin Niculescu, Ilie Constantinescu, Victor A. Stănculescu. El avea gradul cel mai mic dintre noi. Nu înţeleg de ce l-a pus acolo şi nici măcar nu i-a mai dat un grad. În sinea lui era un timid, dar când punea mâna pe telefon să vorbească cu regiunile şi dădea ordine, devenea agresiv. Asta nu înseamnă conducere! Închipuiţi-vă,  ce se întâmplă cu asemenea oameni în caz de război. Cum la noi numirile se făceau pe alte criterii, el a fost numit pentru că era bun prieten cu Milea care îl plăcuse. Vasile Milea a fost adus pentru că era prieten cu Olteanu, iar acestuia îi plăcea că Milea era docil. Puşi în scaunele astea erau depăşiţi. Nu şi  Olteanu!

Credeţi că generalul Constantin Olteanu a fost înlocuit pentru că ar fi fost un adversar al lui Ceauşescu? E doar o legendă sau…

Viceamiral (r) Ștefan Dinu: Pe Olteanu l-a lucrat Securitatea. El îmi povestea şi am dedus şi eu că Securitatea nu-l vedea cu ochi buni pentru că era prea înţelept şi le cunoştea metehnele. Fusese şeful Secţiei Militare şi de Justiţie în CC. Suspiciunea era un mod al tuturor dictaturilor. Au început să strecoare în urechile lui Nicolae şi Elenei Ceauşescu că Olteanu este un om care pretinde mai multă putere decât are. Au plătit nişte ziare prin America, după ce făcuse Olteanu o vizită specială, în care au strecurat că este un potenţial conducător al României. Aceştia au luat repede ziarele şi le-au băgat sub nasul Tovarăşului şi Tovarăşei. Vă închipuiţi ce efect a produs acest lucru! Era o făcătură! I-au mai făcut lucruri de acest fel lui Olteanu. Spuneau că Olteanu ar fi beţiv pentru că şi-a pierdut şapca. Odată, ieşind de undeva, de la o unitate militară, când a intrat în maşină i-a zburat şapca din cap. Nu ştiu de câte ori nu mi-a zburat mie pălăria! Ei au zis că era beat mort. Nişte exagerări! Olteanu era lucrat pentru că era un pericol pentru ei. A fost luat de la Minister şi trimis la Primărie, după ce a făcut treabă la Primărie l-au făcut secretar pe probleme internaţionale. Eu îi mai făceam vizite şi la Primărie şi la CC. El avea o atitudine anti-Ceauşescu! Vine odată cu o carte scrisă de cineva care i-o trimitea lui Ceauşescu. În dedicaţie, autorul scria următoarele: „Tovarăşe Nicolae Ceauşescu opriţi-vă! Nu mai distrugeţi satele. Nu mai distrugeţi bisericile!”. Olteanu mă întreabă: „Măi Fănică, tu cu cartea asta ce ai face? Ai duce-o la Tovarăşul?”, la care i-am răspuns: „Dvs. închideţi ochii şi i-o duceţi. Dar de ce nu trimiţi pe altcineva?”. Nu cred că acea carte a ajuns vreodată sub ochii lui Ceauşescu.

Aţi observat la nivelul conducerii Armatei o opoziţie în faţa lui Ceauşescu sau doar nişte bârfe? Aţi sesizat că lumea ar fi putut să gândească o lovitură de stat? Ar fi fost comanda Armatei capabilă de aşa ceva?

Viceamiral (r) Ștefan Dinu: Poate că trebuia să mai treacă nişte vreme. Armata e bună la foarte multe lucruri, dar în problemele acestea ea este prea fidelă regulamentelor şi legilor, chiar dacă în sufletul militarilor mocnea o împotrivire şi chiar dacă se dăstăinuiau din om în om, acestea rămâneau treburi de culise. Nu afişau în public nimic, decât într-o intimitate ermetizată. Trebuia să intru cu Ministrul în camera de odihnă. După ce ospătarul aducea tot ce era nevoie, închidea uşile, dădea drumul la radio şi îmi şoptea. Nimeni nu vorbea în plen. Toţi ziceau că e insuportabil.

Credeţi că cineva s-ar fi putut organiza în secret?

Viceamiral (r) Ștefan Dinu: Cineva a încercat! Militaru…

Confirmaţi o posibilă lovitură de stat militară în 1984 despre care Radio Europa Liberă a vorbit la vremea respectivă?

Viceamiral (r) Ștefan Dinu: Cred că se merge prea departe cu ideea de lovitură de stat! Cred că ei ar fi vrut să se ralieze unei forţe populare, ca să-l dea jos pe Ceauşescu, dar  noi  nu aveam educaţia necesară. Generalii români din acea vreme refuzau conceptul de lovitură de stat. Îl tratau din start ca pe ceva negativ, ca pe ceva care pune în pericol ţara. Şi ar fi fost un pericol în condiţiile în care noi eram membrii unui Tratat. Toată lumea se leagă de acordul pe care sovieticii îl dăduseră cu privire la răsturnarea lui Ceauşescu şi a dictaturii sale, dar nu a comunismului, trecând mai departe la perestroika.

Există o carte de aminitri a unui ofiţer de securitate, a lui Valentin Raifa, care vorbeşte despre o încercare de lovitură de stat militară în 1988, cu ocazia unei aplicaţii a Diviziei 81 Mecanizate! Ce părere aveți?!

Viceamiral (r) Ștefan Dinu: Sunt poveşti, senzaţionisme. Nu are de unde să ştie! Uitaţi-vă şi la poziţia pe care a avut-o acest ofiţer. Care era orizonul lui? Acum a apărut cartea fostului secretar al generalului Iulian Vlad, lansată la Oradea şi la fel ştie multe şi de toate.

E vorba de cartea lui Aurel Rogojan. El crede că DIA avea un ştat secret anexă de care Direcţia a IV-a nu a ştiut!

Viceamiral (r) Ștefan Dinu: Se referă la Rețeaua 276. Iau ca paralelă o situaţie cu Pavel Coruţ. Nici măcar el  nu era la un nivel la care să aprecieze ce putea Armata să facă sau ce intenţiona. Era prea jos.

Deci nu s-a ridicat la înălţinea oamenilor pe care îi urmărea?

Viceamiral (r) Ștefan Dinu: Nu! E o mare greşeală să luăm de bun ceea ce spun nişte inşi al căror orizont nu lumina nici cât opaiţul. Acum, pentru că toată lumea are libertatea de a se exprima, îşi face imagine la nivel naţional, cum că ar fi putut să știe cei din Aiud de o lovitură de stat la nivel naţional? Lumea îl crede dacă spune că a lucrat la Contrainformaţii, după cum spune şi Pavel Coruţ că este un mare ofiţer de informaţii şi contrainformaţii. De informaţii nu a fost niciodată! Nu ştiu să fi făcut meseria asta, dar de contrainformaţii da.

Ar fi putut să fie DIA creuzetul unei posibile lovituri de stat împotriva lui Nicolae Ceauşescu? V-aţi gândit la aşa ceva?

Viceamiral (r) Ștefan Dinu: Nu, dar v-aş putea răspunde şi eu ca Stănculescu! Să adun capital!

Cum vă explicaţi că generalul Victor A. Stănculescu a identificat nişte structuri în cadrul DIA…

Viceamiral (r) Ștefan Dinu: Minte!

Lasă să se înţeleagă că Armata era implicată sau putea să se implice într-o lovitură de stat militară!

Viceamiral (r) Ștefan Dinu: Nu ştia pentru că era superficial. La şedinţele cu Ministrul se plângea că nu are date, nu are informaţii.  Iar eu, adeseori, îi arătam buletinele cu date: „La data de, dvs. aţi avut acest buletin. Uitaţi. Aveţi toate datele, cum se vând şi proectilele şi blindatele”. A înghiţit-o de câteva ori. După ce a devenit Ministru, după Revoluţie, eu nu mai eram acolo, dar colonelul Paul Şarpe care m-a înlocuit, mi-a spus că el nu citea buletinele. Odată, la televiziune, confundând că nu mai eram acolo, a spus că: „Nu înţelege de ce viceamiralul Dinu nu a vrut să mă informeze!”. În primul rând trebuie să-ţi formezi o manieră de lucru cu Direcţia de Informaţii, să-ţi faci un stil de lucru. Olteanu începea la 7 fără 10 zi de zi. Cinci ani cât a fost el la conducere,  eu eram zi de zi la 7 fără 10 la el în birou cu Buletinul. Timp de o oră nu intra nimeni acolo şi înregistra informaţiile. Avea memorie! Lui Stănculescu când îi trimiteai Buletinul, pentru că nu avea timp să te primească, nu-l deschide cu săptămânile! Ce pretenţii să ai de la DIA?!

Respingeţi acuzaţia!

Viceamiral (r) Ștefan Dinu: Singura chestiune de care putea să se lege, că nu o pricepea, era această reţea 276!

276 sau 246? Care era diferenţa?

Viceamiral (r) Ștefan Dinu: E aceaşi structură! Despre ce era vorba?! În doctrina militară a războiului întregului popor, care s-a născut după august 1968, după intrarea în Cehoslovacia, se prevedea ca în cazul în care părţi din teritoriul ţării ar fi fost ocupate de inamic şi s-ar pierde legătura cu acele zone, trebuie să avem pregătite condiţii de a menţine legătura informativ. Atunci s-au creat nişte grupuri de oameni pregătiţi în domeniul informativ care trebuiau să rămână pe teritoriul ocupat, indiferent de ocupaţie: muncitor la uzină, profesor, cfr-ist ş.a.m.d. Când şi când îi mai aduceam la un centru şi le împrospătam cunoştinţele. Dacă vreodată teritoriul ar fi fost ocupat, le spuneam să-şi noteze şi să ne transmită mişcările trupelor, unităţile care se constituie etc.

Să înţeleg că erau pregătiţi în domeniul transmisiunilor telegrafice?

Viceamiral (r) Ștefan Dinu: Noi îi pregătea, rămânând însă, totdeauna, deschisă problema modului în care rezolvam această legătura. Trebuia să-i înzestrăm cu un fel de aparatură de emisie-recepţie. Industria şi economia noastră naţională nu au putut rezolva niciodată treaba asta! Şi cum niciun război nu bătea la uşă, nimeni nu s-a grăbit în acest sens!

Această reţea 246 sau 276 intra în acţiune în cazul unei invazii străine pe teritoriul României!?

Viceamiral (r) Ștefan Dinu: Da!

Colonelul Paul Şarpe şi colonelul Spătaru sunt acuzaţi că au plecat în teritoriu pe 17 decembrie 1989 pentru a coordona această reţea!

Viceamiral (r) Ștefan Dinu: Nu au plecat! Şarpe era la comandă când eu eram plecat în concediu. Eu pe 17 decembrie 1989 am venit din concediu şi colonelul Şarpe m-a primit. Mi-a raportat ce se întâmplă și a rămas lângă mine până ce am plecat din Direcţie. Deci, nu avea cum să o conducă, pentru că nu aveam legături cu reţeau, decât telefonice!

Era o reţea cu pregătire pur informativă sau era pregătită și pentru lupta de gherilă!?

Viceamiral (r) Ștefan Dinu: Pur informativă!

Memorialistica lasă să se înţeleagă că această reţea…

Viceamiral (r) Ștefan Dinu: Asta este speculaţia lansată de Coruţ…Îi plăcea să umfle acest balon al minciunii pentru că totdeauna a avut un colţ pentru Direcţie.

Când făceaţi planurile de apărare și culegerea de informaţii din teritoriul ocupat, vă bazaţi numai pe resursele Armatei sau cooperaţi şi cu resursele informative ale Securităţii?

Viceamiral (r) Ștefan Dinu: Nu aveam cum să mă bazez pe resursele Securităţii pentru că nu ni le dădea niciodată. Nu aveam în plan aşa ceva! Singurul plan comun cu Securitatea era că, dacă întâmplător, pică în plasa lor o informaţie de natură militară şi putea să interese Armata, trebuiau să ne-o predea nouă!

De unde a apărut nevoia de-a specula pe seama reţelei 246?

Viceamiral (r) Ștefan Dinu: Toţi cei care au declanşat un război de defăimare a Armatei au speculat tot ce se putea specula. Pentru această structură nu era publică, era frumos să apară în presă ca o descoperire a secolului: „O reţea a Armatei care nu a fost ştiută de nimeni, a fost folosită ca diversiune împotriva noastră, a poporului!”. Este vorba de o făcătură! Ăsta e adevărul! Vrea cineva să-l ştie?

Fostul comandant al Securităţii judeţului Buzău în 1989, colonelul Ilie Merce, acuză faptul că toate telefoanele care s-au primit pe 21 decembrie în Buzău, cu mesajul „Vin teroriştii! Atacă!” ş.a.m.d., aparţineau unor cadre militare în rezervă sau în retraegere!

Viceamiral (r) Ștefan Dinu: Nici vorbă! Cine îl verifică pe el?! A azvârlit această informaţie în eter şi a avut efectul urmărit!

Cui aparţineau stimulatoarele?

Viceamiral (r) Ștefan Dinu: Fie Securitatății, fie GRU, ăştia din Marile Puteri!

În ipoteza că ar fi fost ale Securităţii, credeţi că a existat o grupare în Securitate care nu a depus armele?

Viceamiral (r) Ștefan Dinu: Cu Securitatea este un capitol special. În primul rând exista o mare ciudăţenie despre care nu am văzut nicăieri scriindu-se decât oficial, că dl. Iulian Vlad pe 22 decembrie dimineaţa a dat ordin să se retragă în cazărmi. Până în momentul acela nu ni se spune cu ce se ocupa Securitatea. Nu ni se spune ce s-a întâmplat cu miile de case conspirative. Nu ne-a spus nimeni oficial de unde s-a tras. Când vom lămuri această ciudăţenie? Armata a rămas în stradă, la vedere. S-a văzut când s-a tras şi când au fost omorâţi ofiţerii(?!). Securitatea nicăieri! Îmi pun problema unde au fost?! Nu spun că ei au fost teroriştii, dar ei ştiu cine au fost aceşti terorişti. Doar că, în loc să recunoască ce spunem noi, ei spun că a fost Armata. Cu asta s-au spălat pe mâini!

Cine au fost teroriştii? Cine credeţi dvs. că au fost teroriştii?

Viceamiral (r) Ștefan Dinu: GRU. Zece, doisprezece mii de oameni ca turişti la neamuri, care, probabil, ajutaţi de spionajul sovietic din ţară, au primit tot ce le trebuia.

Ar fi dat Armata o lovitură de stat?

Viceamiral (r) Ștefan Dinu: Armata are şi ea concepţiile şi tradiţiile ei. Eu nu cunosc în istoria Armatei să fi existat lovituri de stat!

Probabil că nu ar fi dat niciodată!

Viceamiral (r) Ștefan Dinu: Da!

A fost Revoluţie sau lovitură de stat?

Viceamiral (r) Ștefan Dinu: Revoluţie!

De ce?

Viceamiral (r) Ștefan Dinu: Pentru că a răsturnat un regim comunist. Iar acest regim ne băgase pe un drum înfundat care ducea la dezastru. Nimic din ce a fost până la Revoluţie nu mai este în picioare. Mai cunoaşteţi industria de stat? Mai cunoaşteţi proprietatea de stat ca bun al întregului popor? Mai cunoaşteţi partidul unic? Acum există pluripartidism, există presă liberă, media care e şi bună şi rea.

Ar fi putut să existe în cadrul DIA, pe vremea când eraţi dvs. comandant, o grupare secretă care să fi avut o relaţie cu GRU şi să pregătească o lovitură de stat?

Viceamiral (r) Ștefan Dinu: Niciodată! Cât timp am fost în funcţie!

Există o acuzaţie că pe 10 decembrie 1989 un grup de ofiţeri, printre care şi colonelul Paul Şarpe și Ioan Mircea Paşcu ar fi călătorit cu un avion, cursă regulată, la Moscova![2]

Viceamiral (r) Ștefan Dinu: Pe 10 decembrie 1989 l-am lăsat pe colonelul Paul Şarpe la comandă. Nu putea să plece de la comandă fără să ştiu! Pe Ioan Mircea Paşcu nici nu cred că îl cunoşteam!

(Va urma)

__________________________________________________________________________

* Articol publicat în revista CAIETELE REVOLUȚIEI, nr. 2 (76)/2019, p. 46 – 52.

[1] Colonelul Ilie Drăgoi din DIA, fost șef al Secției a II-a din DIA care se ocupa de ofițerii sub acoperire ai serviciului secret al Armatei, avea studii militare pe linie de informații la Moscova, în anii ’50, și a fost trecut în rezervă în 1980. După Revoluție a fost reactivat, avansat general de brigadă la 18 mai 1990 și numit la conducerea fostei Unități de Filaj a DSS-ului, integrată în MApN după 22 decembrie 1989. Generalul de brigadă (r) Ilie Drăgoi a fost implicat, din postura de consilier al Comisiei parlamentare pentru controlul activității SRI, în scandalul „Timofte – KGB”.

[2] În mass-media din România anilor ’90 s-a vorbit despre o călătorie efectuată la Moscova, pe 11 decembrie 1989, de către un grup de civili și ofițeri din MApN și DIA, printre care cercetătorul științific dr. Ioan Mircea Pașcu, colonelul Paul Șarpe, maiorul Gheorghe Lungu, la „un colocviu pe tema securității în Balcani”. O astfel de călă­torie va amplifica supozițiile memorialiștilor din DSS privind implicarea DIA într-un posibil scenariu al unei lovituri de stat militare împotriva lui Nicolae Ceaușescu, cu concursul GRU. În volumul său de memorii intitulat Jurnal de… „Front” (p. 14), Ioan Mircea Pașcu va scrie că un grup de specialiști din domeniu și câțiva diplomați din MAE au plecat la Moscova, pe 11 decembrie 1989, la invitația Academiei Diplomatice din Moscova adresată Asociației de Drept Internațional și Relații Internaționale din România, pentru o reuniune științifică pe problematica Balcanilor. „Deplasarea a avut loc cu TAROM-ul în ziua de 11 decembrie 1989, cu revenirea pe 16 decembrie, odată cu de­clanșarea evenimentelor de la Timișoara, de care noi nu aveam habar. Spre Moscova, am călătorit, desigur, fără să știm cine erau ceilalți pasageri, cu o dele­gație a Ministerului Apărării, care mergea la o activitate pe linia Pactului de la Varșovia. Acel fapt a fost ulterior intens exploatat mediatic, ca o dovadă, chipurile, a legăturilor secrete pe care cei veniți la putere după Revoluție le-ar fi avut cu Armata și cu… Moscova!?”, scrie Ioan Mircea Pașcu.