Evenimentele petrecute în urmă cu doi ani în Peninsula Crimeea, începând cu 26 februarie 2014, respectiv intervenția în forță a Federației Ruse pentru a „sprijini” dorința de libertate și independență a populației rusești/rusofone, a bulversat opinia publică internațională, mass-media și cancelariile diplomatice. Scena relațiilor internaționale s-a schimbat în mod semnificativ cu consecințe puțin intuite în acele clipe de către actorii dramei ce începuse a se prefigura. În pofida „adevărurilor” istorice rostite la Moscova și Kiev, a realității demografice din Peninsula Crimeea și a poziționării strategice a acesteia, există o dramă care pare să se repete: drama minorității tătare. Deportarea populației tătărești din Crimeea, începând cu 18 mai 1944, din ordinul lui Stalin, reprezintă o dureroasă amintire păstrată permanent în conștiința generațiilor de tătari, oriunde s-ar afla ei. O tragedie ce amplifică teamă față de o repetare a istoriei acelor clipe și care a generat un uriaș efort internațional pentru apărarea identității și libertății minorității tătărești din Crimeea în relația cu noile autorități locale. Istoricul Metin OMER, titularul cursului Istoria și civilizația tătarilor de la Universitatea „Ovidius” din Constanța, ne oferă ocazia de-a realiza o incursiune în istoria celei mai loiale minorități a statului român, precum și a efortului care se face pentru apărarea identității și libertății conaționalilor săi din Peninsula Crimeea aflați sub vremuri, însă neîmpăcați cu ele.
Ce reprezintă acest curs de istorie a tătarilor în economia procesului de menținere/renaștere a identității pentru tătarii din România și nu numai?
Cursul de Istoria tătarilor reprezintă o parte a efortului comunității tătare de a-și păstra identitatea. De-a lungul timpului, istoria tătarilor a fost prezentată, scrisă, falsificată în funcție de interesele politice ale anumitor state sau regimuri politice. Spre exemplu, în cazul tătarilor din Dobrogea, în timpul regimului comunist, pentru a se bloca legăturile acestora cu exteriorul, în mod special cu Crimeea și Turcia, s-a promovat ideea că tătarii din România sunt „tătari dobrogeni” în sensul că au o identitate aparte de cea a tătarilor din Crimeea. Această identitate era o creație artificială, mai ales că marea majoritate a tătarilor din Dobrogea sunt urmașii emigranților crimeeni. Cursul de Istoria și civilizația tătarilor își propune să prezinte istoria tătarilor așa cum a fost ea, fără interese politice sau de altă natură.
Cum s-a născut acest curs și care au fost ecourile generate de existența cursului?
Ideea organizării acestui curs i-a aparținut lui Florin Anghel, profesor la Facultatea de Istorie și Științe Politice a Universității Ovidius. Propunerea a fost foarte bine primită atât de conducerea universității cât și de reprezentanții Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR). În ceea ce privește ecourile generate, acestea au fost pozitive. Avem un număr mare de înscrişi, iar mulţi dintre aceştia nu sunt tătari.
Cine sunteți dvs. și unde s-a format istoricul Metin Omer?
Sunt membru al comunității tătare din România, născut în Medgidia, oraș fondat de către sultanul otoman Abdul Megid special pentru tătarii care au fost nevoiți să părăsească Crimeea în urma Războiului Crimeii. Am urmat cursurile Facultății de Istorie și Științe Politice a Universității „Ovidius”. Apoi, am absolvit masteratul Politică mondială și europeană la aceeași facultate. În prezent, sunt doctorand în istorie la Universitatea „Hacettepe” din Ankara.
Reconstituirea istoriei tătarilor implică și un efort de documentare în arhivele țărilor riverane Mării Negre? Sunteți sprijiniți de aceste state?
Cercetarea istoriei tătarilor necesită un efort de documentare care depășește spațiul Mării Negre. Statele pe care le-au creat tătarii – Hoarda de Aur, Hanatul Crimeii – au dezvoltat relații politice, culturale și comerciale cu toți actorii statali importanți din timpul lor. De aceea documente referitoare la istoria lor se regăsesc în toate arhivele importante europene și nu numai. În ceea ce mă privește, subiectul tezei mele de doctorat abordează un fenomen din istoria tătarilor în secolul XX: emigrarea din România în Turcia în perioada interbelică. De aceea principalele surse pe care le folosesc se regăsesc în bibliotecile și arhivele din România și din Turcia. Stagiul de cercetare din Turcia mi-a fost facilitat și de bursa doctorală pe care am obținut-o.
Ce sprijin vă acordă statul român în eforturile dvs. de-a recupera istoria și adevărurile privind identitatea și trecutul tătarilor din spațiul Mării Negre?
România oferă posibilitatea tuturor minorităților să își dezvolte și promoveze cultura. În ceea ce privește comunitatea tătară, există o organizație, UDTTMR, recunoscută de statul român, care primește anual o sumă de bani pentru derularea activităților propuse. Aceasta publică reviste, cărți, organizează conferințe, cursuri prin intermediul cărora încearcă să își păstreze și promoveze tradițiile. De asemenea, tătarii au și un reprezentant în Parlamentul României. Cu alte cuvinte, în România există cadrul necesar pentru păstrarea identității tătare. Ține de tătari să își cunoască istoria, cultura, tradițiile și obiceiurile.
Care este situația minorității tătare în România și, totodată, cum sunt percepute de dvs., ca istoric, evenimentele în care este implicată minoritatea tătară din spațiul ex-sovietic?
Comunitatea tătară din România este foarte bine integrată în societatea românească. Exceptând perioada comunistă, când întreaga populație a avut de suferit, tătarii din România au beneficiat de cadrul necesar pentru a-și proteja și dezvolta cultura. După 1878, când Dobrogea a intrat în granițele românești, statul român a păstrat instituțiile reprezentative pentru musulmani: Muftiatul, instituția care se ocupă de organizarea și administrarea cultului musulman, și Cadiatele, tribunalele religioase islamice. Cadiatele au fost desființate în perioada interbelică, la inițiativa elitelor turce și tătare. Până în primii ani ai regimului comunist, au existat școli și asociații tătărești. În ceea ce privește situația tătarilor din spațiul ex-sovietic, evenimentele în care sunt implicați aceștia în prezent sunt o consecință a politicilor țariste și mai apoi sovietice. Încă de la anexarea Hanatului Crimeii, în 1783, de către Imperiul Rus, un număr foarte mare de tătari (estimările istoricilor sunt de ordinul milioanelor) au fost nevoiţi să emigreze. În urma acestor emigrări și a colonizărilor masive cu etnici ruși, compoziția etnică a peninsulei a fost schimbată radical. Din majoritari, tătarii au ajuns să fie minoritari. Apogeul acestor politici a fost atins în timpul Uniunii Sovietice, atunci când, la 18 mai 1944, din ordinul lui Stalin, întreaga populație tătărească a Crimeii a fost deportată în Siberia, Urali și Asia Centrală. Din acel moment, până la desființarea URSS, tătarii crimeeni au luptat pentru a li se permite să se întoarcă în patria lor mamă. Cu toate că au obținut acest drept în 1987, au continuat să întâmpine greutăți după 1991, când Crimeea a intrat în componența noului stat independent Ucraina, care nu a sprijint de fiecare dată procesul de întoarcere a tătarilor crimeeni. Oficialii ucraineni au început să facă câțiva pași pentru repararea greșelilor din trecut: minstrul de Externe de la Kiev, Pavlo Klimkin, și-a cerut scuze pentru atitudinea din trecut a statului ucrainean față de tătari și, recent, Rada de la Kiev a votat o lege prin care deportarea din 18 mai 1944 este recunoscută ca genocid.
Care este rolul dvs. în cadrul Congresului Mondial al Tătarilor Crimeeni (CMTC)? Cum s-a ajuns la constituirea acestei structuri?
CMTC s-a înființat la inițiativa organizațiilor comunităților tătarilor crimeeni din întreaga lume. Prima ședință a Congresului s-a ținut la Akmescit/Simferopol, Crimeea, în luna mai a anului 2009. Ca urmare a anexării Crimeii de către Federția Rusă, în februarie 2014, și a presiunilor pe care noile autorități au început să le exercite asupra tătarilor crimeeni, locuitorii indigeni ai peninsulei, ONG-urile reprezentative ale tătarilor crimeeni au decis să țină cea de a doua ședință a CMTC. La ședința Congresului, care s-a desfășurat la Ankara în perioada 1-2 august 2015, au participat 180 de organizații ale tătarilor crimeeni din 12 țări diferite. Ca organe de conducere, Congresul are un președinte, un Consiliu de conducere format din 23 de persoane și o Comisie de cenzori formată din 5 persoane. Din Consiliul de conducere fac parte persoane care reprezintă zonele în care trăiesc cele mai importante comunități de tătari crimeeni: Crimeea, Ucraina, Turcia, România, Bulgaria, Germania, Polonia, Lituania, Canada, Statele Unite și Asia Centrală. Eu sunt unul dintre reprezentanții României în acest Consiliu. Ceilalți doi sunt Gelil Eserghep și Samir Menan, preşedintele şi prim-vicepreședintele UDTTMR. De asemenea România, este reprezentantă și în Comisia de cenzori de către Murat Iusuf, Muftiul Cultului Musulman din România.
Care este statutul juridic al CMTC în sistemul relațiilor internaționale și care sunt perspectivele în acest sens?
CMTC este organizația internațională care reunește pentru prima dată asociațiile tătarilor crimeeni din întreaga lume care sprijină Meclisul Național al Tătarilor Crimeeni, organul reprezentativ al tătarilor din Crimeea. Așa cum am precizat, din el fac parte reprezentanți ai tătarilor crimeeni din toate comunitățile. Din acest motiv, el poate fi considerat o voce a tătarilor crimeeni din întreaga lume.
Cum influențează CMTC viața tătarilor din Peninsula Crimeea?
După anexarea Crimeii, Meclisul, a fost închis. Președintelui Meclisului, Refat Ciubarov, împreună cu alți membrii ai acestui organ, și liderului tătarilor crimeeni, Mustafa Abdulcemil Kirimoglu care printre altele este și câștigător al Premiului Nansen în 1998 și al Premiului Solidaritatea în 2014, nu li se mai permite să intre în peninsula anexată de Federația Rusă. În aceste condiții, CMTC preia în mare măsură atribuțiile pe care le avea Meclisul tătarilor în Crimeea.
România are o voce în CMTC? Reprezentanții tătarilor din România se pot defini ca fiind în avangarda luptei pentru drepturile tătarilor în spațiul Mării Negre?
România are patru reprezentanți în organele de conducere ale CMTC. Mai mult, prima ședință a Consiliului de conducere al Congresului Mondial al Tătarilor Crimeeni s-a ținut la Constanța, ca urmare a invitației Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România. Tătarii din România sunt preocupați de soarta fraților lor din Crimeea. Pentru ei Crimeea nu este doar un spațiu în care trăiește o comunitate de tătari, ci, având în vedere că cei mai mulți dintre tătarii din România s-au stabilit în Dobrogea în urma valurilor de emigrare de după 1783, această zonă reprezintă teritoriul lor natal, patria mamă care pentru ei este „Yeșil Ada” (Insula Verde). Reprezentanții României în CMTC participă la ședințele acestuia și pun în aplicare deciziile adoptate.
Care sunt propunerile reprezentanților din România?
CMTC are câteva obiective generale: respectarea dreptului internațional, a drepturilor omului în Crimeea, protejarea identității tătarilor crimeeni, întărirea relațiilor dintre comunitățile de tătari crimeeni din întreaga lume. Toate măsurile și deciziile sunt luate avându-se în vedere aceste obiective generale. Membrii CMTC nu reprezintă interesele anumitor zone sau comunități, ci ale tuturor tătarilor crimeeni. Orice propunere este dezbătută în Consiliul de conducere, în cazul în care este aprobată ea punându-se în aplicare. Spre exemplu, la ședința care s-a desfășurat la Kiev, în data de 7 noiembrie 2015, una din acțiunile propuse a fost organizarea de proteste în fața reprezentanțelor diplomatice ale Federației Ruse în ziua de 10 decembrie. Așa ne-am gândit noi că ar putea fi marcată Ziua Drepturilor Omului. Ca urmare a acestei decizii, toate organizațiile afiliate CMTC au organizat astfel de proteste.
Care este țara și/sau personalitățile care au impulsionat/impulsionează activitatea CMTC?
Niciun alt stat sau personalitate în afara tătarilor crimeeni nu influențează deciziile CMTC. Desigur că există state și organizații care susțin demersurile tătarilor crimeeni. Această susținere se datorează principiilor pe care le apără tătarii crimeeni. Orice stat sau organizație care nu recunoaşte anexarea Crimeii, sprijină automat cauza tătarilor crimeeni. De asemenea, există state, cum este cazul Turciei, care i-au sprijinit pe tătari de-a lungul istoriei datorită legăturilor culturale. Mai sunt state care au fost apropiate de cauza tătarilor prin prisma existenței unei diaspore importante a tătarilor crimeeni, cum sunt România, Polonia sau Statele Unite. De asemenea, în cazul Turciei, țara cu cea mai importantă diaspora a tătarilor crimeeni, un rol important îl au și asociațiile acestora care se implică activ în păstrarea identității și îmbunătățirea situației semenilor din Crimeea.
Există posibilitatea unui dialog între CMTC și reprezentanții Federației Ruse în ceea ce privește situația minorității tătare din Peninsula Crimeea?
CMTC vede un partener de dialog în oricine respectă dreptul internațional și drepturile omului. În primele zile de după anexarea peninsulei, Moscova a promis tătarilor crimeeni că le va acorda o serie de drepturi. În schimb, de atunci până în prezent, peste 20 de tătari crimeeni au dispărut, o parte fiind găsiți morți, mai mulți lideri politici ai tătarilor crimeeni sunt arestați, iar președintele Meclisului, Refat Ciubarov, împreună cu alți membrii ai acestuia și liderul tătarilor crimeeni de pretutindeni, Mustafa Abdulcemil Kirimoglu, nu au voie să intre în Crimeea. Nu numai că drepturile tătarilor din Crimeea nu sunt respectate, dar Federația Rusă încalcă tratatele și normele internaționale. În aceste condiții, reprezentanții Federației Ruse nu par niște parteneri de dialog credibili.
Ce reprezintă acest ultim Congres al CMTC în economia luptei pentru drepturile tătarilor crimeeni?
Ultima ședință a CMTC s-a ținut la Henicesk, Ucraina, în perioada 16-17 ianuarie 2016. În urma acestei întâlniri, s-a decis stabilirea refugiaților tătari crimeeni și a celor care doresc să se întoarcă din Surghiun denumirea sub care este cunoscută deportarea tătarilor la 18 mai 1944, în regiunea ucraineană Herson, crearea unui Muftiat al tătarilor crimeeni în zona continentală a Ucrainei, sprijinirea educației în limba tătară crimeeană și demararea demersurilor necesare pentru a recunoaște deportarea tătarilor crimeeni din 18 mai 1944 ca genocid. Noi sperăm că fiecare ședință să fie un pas către recăpătarea drepturilor tătarilor crimeeni. Dacă cele mai multe dintre acțiunile întreprinse până acum necesită timp pentru a li se vedea rezultatele, cel mai important lucru pe care l-a reușit CMTC este crearea unei coeziuni la nivel mondial între comunitățile de tătari crimeeni.
