Adevărurile despre cele petrecute în decembrie 1989 în România, precum și în fostul spațiu al țărilor socialiste, continuă să stârnească numeroase comentarii, opinii și analize. La 28 de ani de la izbucnirea și desfășurarea Revoluției Române din Decembrie 1989, am acordat un interviu site-ului jurnaliștii.ro cu referire la cele petrecute în spațiul românesc în acel Decembrie de neuitat.

În acest sfârșit de decembrie comemorăm 28 de ani de la Revoluția Română din Decembrie 1989. Ce s-a câștigat și ce s-a pierdut? Mai este România astăzi urmărită de fantoma comunismului?

Românii au crezut în decembrie 1989 că este suficient să dispară Nicolae Ceauşescu pentru ca în România să curgă râuri de lapte şi miere. Însă, euforia a durat doar trei zile, în care toţi românii se simţeau fraţi, şi a fost înlocuită de deziluzii din ce în ce mai multe, iar românii au învăţat să supravieţuiască singuri, după o perioadă în care ura împotriva lui Ceauşescu îi unise. Insuportabilitatea prezentului de după 22 Decembrie 1989 i-a făcut pe unii dintre români să uite că în Decembrie 1989 a fost o Revoluție în urma căreia ni s-a schimbat modul de viață, elita politică și Constituția. Politologul Anneli Ute Gabanyi consideră că Revoluția Română, precum toate re­vo­luțiile, va rămâne veșnic neterminată, și istoria despre revoluție va fi încă multă vreme, după spusele lui Umberto Eco, operă deschisă. În pofida faptului că Revoluția Română din Decembrie 1989 este contes­tată și deni­gra­tă permanent, în ultimii 28 de ani, mai ales într-un context politic și eco­nomic intern extrem de delicat și de fragil pentru ideea de democrație, trebuie subli­niat faptul că nu Revoluția Română din Decembrie 1989 este vinovată pentru modul de­fectuos în care ne-am gestionat, în acești ultimi 28 de ani, libertatea pe care ne-a adus-o. Pe măsură ce tranziția către un regim democratic și o economie de piață se do­ve­dea aducătoare de mari suferințe și sacrificii, Revoluția Română din Decembrie 1989 a devenit, sub impulsul unor teorii precum cea a „loviturii de stat”, vinovată de eșecul unei societăți și a unui sistem politic. Am pierdut valorile unei lumi care a eșuat în încercarea de-a ne oferi fericire veșnică și bunăstare materială pentru toți. Am câștigat libertatea de-a ne alege opțiunile de viață și educație, de muncă și călătorie. Am devenit liberi în a alege în cunoștiință de cauză și am plătit pentru alegerile noastre personale sau colective, ne-am trăit viețile între iluzii și deziluzii, între împliniri și neîmpliniri. În anumite cercuri politice și intelectuale există o teamă, mai mult sau mai puțin justificată, de o posibilă fantomă a comunismului, însă cred că, totuși, comportamentul anumitor elite politice ține de obținerea și conservarea unor privilegii sub mantia unei idei de dreptate socială. O dreptate socială identificată ca fiind una din valorile lumii care s-a prăbușit pe 22 decembrie 1989.

De ce în România, sfârșitul regimului comunist a trebuit să ceară jertfe de vieți omenești? De ce evenimentele de atunci nu sunt nici astăzi cunoscute și interpretate corect din punct de vedere istoric?

În contextul evoluţiei relaţiilor internaţionale din ultimii ani ai Războiului Rece, ai destinderii Est – Vest, precum şi al faptului că oamenii erau gata să se lase împuşcaţi pentru idealurile şi visele lor, şi chiar au şi fost, România lui Nicolae Ceauşescu nu putea să rămână o Coree de Nord într-o viitoare ,,Casă Comună Europeană”. Pe măsură ce se prefigura o revoltă internă având în vedere condiţiile de viaţă, elita politico-militară şi de ,,intelligence” a României socialiste refuza să accepte noile realităţi. În pofida tuturor sem­nalelor primite, în diferite formule politico-diplomatice şi nu numai, percepţia can­ce­lariilor diplomatice occidentale şi ale ţărilor membre ale Tratatului de la Varşovia era aceeaşi: la Bucureşti nimeni nu poate, nimeni nu încearcă sau nimeni, de fapt, nu vrea să schimbe ceva. Comportamentul structurilor de forţă (MApN, Ministerul de Interne şi Departamentul Securității Statului/DSS), începând cu 16 decembrie 1989, vor confirma întru-totul această convingere existentă în cancelariile diplomatice ale lumii. În numele unei primejdii externe, mai mult presupusă decât confirmată, struc­tu­rile de forță ale României socialiste vor deschide focul, vor aresta și maltrata cetățeni români care scandau împotriva dictatorului Nicolae Ceaușescu, într-un cuvânt își vor face datoria până aproape de capăt, un capăt atât de fragil încât ar fi putut aduce cu sine, la sfârșitul lui, orice: război civil, intervenție străină, occidentală sau a Tratatului de la Varșovia, precum și o represiune inimaginabilă. O primejdie externă în spatele căreia s-au refugiat toți cei care nu doreau o reformare a sistemului intern, cu precădere elita politică a României socialiste, membrii CPEx al CC al PCR, fără a mai vorbi de liderii comunității de ,,intelligence”. Scandarea numelui lui Ion Iliescu la Timi­șoa­ra, pe 20 decembrie 1989, venea, astfel, din nevoia de schimbare a unei garnituri politice compromise în ochii opiniei publice, cu speranța că valul reformelor din spațiul răsăritean ne va cuprinde și pe noi în mrejele sale. Acuzele foștilor membri ai CPEx al CC al PCR aduse guvernării post-decembriste, în legătură cu situația lor politică și juridică de după 22 decembrie 1989, sunt nedrepte, în condițiile în care contribuția lor la înfrânarea pornirilor autoritare ale lui Nicolae Ceaușescu a fost minimă, fără a mai vorbi despre stoparea sângeroasei represiuni din decembrie 1989. Apariția lui Ion Iliescu la TVR și, mai apoi, subordonarea structurilor de forță, față de acesta și grupul constituit în jurul său, a dat naștere unui sentiment de echilibru și speranță. ,,Armata e cu noi!” devenise strigătul unei victorii însângerate și care părea fără de izbândă, până în zorii zilei de 22 decembrie 1989, iar apariția pe micul ecran a acestui apărea să fie de bun augur pentru un viitor în stil Gorbaciov. Surpriza a venit la ora 18.30 când s-a auzit celebrul strigăt, ,,Fără comuniști!”. Se intra, astfel, într-o nouă etapă a Revoluției Române din Decembrie 1989, o etapă sân­ge­roasă în care rolul principal îl va juca o ,,forță misterioasă”, rămasă în mare parte necu­nos­cută, și cu un obiectiv mai mult intuit decât dovedit. S-a insistat foarte mult asupra ideii că totul a fost pus la punct pentru a legitima echipa lui Ion Iliescu care nu ar fi avut dreptul să preia puterea în statul român, după fuga lui Nicolae Ceaușescu, având în vedere trecutul conspiraționist al membrilor ei; trecut care s-a aflat în vizorul celebrei UM 0110 (anti-KGB). Nu cred că era nevoie de punerea în aplicare a unui asemenea scenariu în condițiile în care reprezentanții de rang înalt ai MApN, DSS și Ministerului de Interne se subordonaseră, la ora 16.00, celui care părea a fi un fel de ,,Mihail S. Gorbaciov” în variantă locală. Într-o astfel de situație, teoria complicității între echipa lui Ion Iliescu și teroriști nu se poate susține cu argumente credibile. În mod ciudat, ea a devenit o acuzație reite­rată în contextul evoluțiilor de pe scena politică post-decembristă a multor actori-cheie ai Revoluției Române din Decembrie 1989. Paradoxal, în ianuarie 1990, șeful DSS-ului, generalul-colonel (r) Iulian Vlad îi indica drept teroriști pe foștii săi subordonați de la UM 0544, UM 0195, precum și elita ofițerilor din CIE (UM 0101, UM 0102 și UM 0103). Peste acest mo­ment jenant din biografia ultimul șef al DSS, istoriografia și memorialistica Securității, ca serviciu național de ,,intelligence”, trece cu ușurință. Ex­plo­zia mass-media, de după 22 decembrie 1989, a generat o multitudine de subiecte, o „foame” după senzațional a opiniei publice astfel încât denigrarea și răstălmăcirea Revo­lu­ției Române din Decembrie 1989 a fost ușor de realizat. Mass-media a încercat să dezlege unele dintre cele întâmplate în decembrie 1989 în România lui Ni­co­lae Ceaușescu, însă rămasă în seama mass-media, aflată în căutare de senzațional și a im­pu­nerii unor adevăruri parțiale, revanșa celor înfrânți în decembrie 1989 nu a întârziat în a se produce, astfel încât Revoluția Română din Decembrie 1989 a devenit o „lovitură de stat” dată de către forțe antiromânești, cu sprijinul direct al fostei Uniuni Sovietice și nu numai. În ceea ce privește interpretarea celor petrecute în Decembrie 1989, există cercuri politice și intelectuale care doresc să-și promoveze propriile interpretări care sunt extrem de politizate și care nu țin cont de evoluțiile din arena relațiilor internaționale din acel moment, de corecta lor înțelegere și interpretare

Au existat teroriști? Cine a tras în noi pe 22 decembrie 1989 și după?

Începând cu ora 18.30 se va petrece unul dintre cele mai misterioase fenomene ale Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi, în acelaşi timp, tragice, respectiv atacul unor forţe rămase necunoscute, denumite ca fiind ,,teroriste”, asupra unităţilor MApN, TVR, Radioului şi populaţiei civile. În condiţiile în care mulţimea din Piaţa Palatului scanda ,,Fără comunişti!, Fără comunişti!”, preconizându-se astfel o epocă nouă, precum şi al apariţiei lui Ion Iliescu, considerat ca fiind un apropiat al lui Mihail S. Gorbaciov, sunt de părere că o reţea secretă de rezistenă a PCR (Reţeaua internă „246” din subordinea Direcției de Informații a Armatei/DIA) a deschis focul. Motivaţia?! Onoare şi fidelitate împinse până la extrem, naţionalism exacerbat, fanatism?! În fundamentarea unei astfel de ipoteze se pot exemplifica câteva acţiuni:

  • Cazul lui Sorin Botarde la Alba-Iulia care a fost împuşcat, după arestare, într-un schimb de focuri declanşat ca urmare a cererii sale exprese de-a se deschide focul pentru reinstaurarea socialismului în România. Sorin Botar, şeful de cabinet al prim-secretarului Ion Savu, a dispărut din sediul fostului Comitet Judeţean de Partid Alba în noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989. Începând din acea noapte s-au declanşat în Alba-Iulia primele acţiuni teroriste. Capturat de către forţele MApN în seara de 24 decembrie 1989, Sorin Botarva declara că face parte dintr-o reţea de rezistenţă care dispune de arme şi legături. În conformitate cu declaraţiile lui Sorin Botar, în timpul anchetei la care a fost supus de revoluţionari şi ofiţerii MApN, şefii Securităţii şi Miliţiei făceau parte şi ei din reţea. În timpul percheziţionării locuinţei sale, Sorin Botar va încerca să evadeze şi va striga să se tragă asupra grupului de revoluţionari din curtea casei sale („În numele lui Brihac şi Lupeş, trageţi!”), ceea ce s-a şi întâmplat. În schimbul de focuri din ambuscada pusă la cale de terorişti, Sorin Botar va fi ucis.
  • Arestarea fostului prim-secretar de la Alba-Iulia, Ion Savu, ca urmare a faptului că deţinea în servieta-diplomat mai multe tuburi goale ale unor rachete de semnalizare.
  • Cazul lui Tudor Molan, factor poştal din Braşov, care a fost prins de populaţie în Cimitirul Evanghelic de pe Strada Karl Marx din Braşov, în cursul zilei de 23 decembrie 1989, având asupra sa o puşcă semiautomată cu lunetă cu care trăgea asupra oamenilor.
  • Distribuirea de către locotenentul-major de securitate Morariu din Braşov a unor arme (PSL, pistol-mitralieră, pistol) şi muniţii către Victor Adochiţei, Ion Budileanu, Vasile Petrache, Florin Irimia, Ioan Pinochi, Ilie Duţu, Luca (Florin) Dorin şi Imbrea Nagy.
  • Reţinerea maiorului de securitate Mihai Brândă de la Securitatea Municipiului Bucureşti, în seara de 22 decembrie 1989, în jurul orei 22.30, de către cetăţenii din cartierul Drumul Taberei, ca urmare a faptului că asupra lui s-au găsit un încărcător cu şase cartuşe, o lanternă halogen cu 4 acumulatori, acte de identitate false pe numele de Mihai Barbu (ofiţer de miliţie). În clipa în care a fost predat la Circa 21 Miliţie, ofiţerul de securitate a scos din gheata semicizmă pistolul şi un al doilea încărcător. Ofiţerul a fost scos de sub urmărire penală, la 10 aprilie 1992, de către Secţia Parchetelor Militare care a clasat Dosarul nr. 2089/P/1991. Nu a fost verificată nici măcar versiunea ofiţerului care a declarat că se îndrepta spre domiciliul unei cumnate, deoarece acasă îi era frică să meargă.
  • Reţinerea locotenent-colonelului de securitate Grigore Zăgărin de la SMB, în cursul zilei de 23 decembrie 1989, ca urmare a faptului că avea asupra sa un pistol şi muniţie. Ofiţerul s-a prezentat ca fiind avocat şi a fost dus în redacţia cotidianului Informaţia Bucureştiului. Va fi eliberat ca urmare a intervenţiei maiorului Ion Dosan de la SMB care răspundea de cotidianul Informaţia Bucureştiului. Pistolul ofiţerului a dispărut şi nu s-a putut stabili dacă s-a tras cu el sau nu. Dosarul nr. 2114/P/1991 al Secţiei Parchetelor Militare s-a clasat.
  • Cercetările efectuate în Dosarul nr. 1380/P/1991 al Secţiei Parchetelor Militare care a evidenţiat faptul că din blocul în care locuia maiorul de securitate Paul Baciu (Bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 24, sc. A, et. 5, ap. 1, în dreptul fostei străzi Oneşti) s-au executat focuri de arme.
  • Telefoanele de ameninţare date la TVR privind intenţia de aruncare în aer a unor tuburi cu azot şi hidrogen de la garajul din Bucureştii Noi, al fostului CC al PCR, în cazul în care Nicu Ceauşescu nu era eliberat imediat.
  • Răspândirea de zvonuri şi de informaţii false de către maiorii Gheorghe Nicolaescu şi Jilavu, ambii pe atunci în Serviciul de Protocol şi Relaţii Externe al MApN (DIA), care intrau din oră în oră în biroul generalului-locotenent Victor A. Stănculescu, unde se afla şi viceamiralul Ştefan Dinu, iar la ieşire declarau: Se va deschide foc asupra elicopterelor care vin din partea de vest”, „Blindate venind dinspre Târgovişte vor ataca Buucreştiul”, „Sibiul este înecat în sânge de către Securitate” etc.
  • Informaţiile strânse de membrii „Club – TV 22” privind producerea, în perioada august – septembrie 1989, la Uzina de armament Sadu (judeţul Gorj) a unor cartuşe explozive şi perforante în urma ordinelor venite de la conducerea superioară a PCR.
  • În perioada 22 – 31 decembrie 1989, unităţile MApN au reţinut un număr de 532 persoane considerate a fi suspecte, dintre care 516 cetăţeni români şi 16 cetăţeni străini. Un număr de 299 persoane suspecte au fost predate organelor de miliţie/poliţie pentru cercetări şi 113 procuraturii, în timp ce 120 de militari au fost cercetaţi de către comenduirile de garnizoană.

Referitor la acuzaţiile privind rolul TVR în lansarea diversiunii mediatice, menită a bulversa noile structuri de putere şi pe susţinătorii lor, în speţă Armata Română şi structurile Ministerului de Interne (Miliţie şi Securitate), trebuie menţionat faptul că, totuşi, începând din seara de 22 spre 23 decembrie 1989 va funcţiona o comisie de verificare şi avizare a ştirilor care se vor da pe post. Această Comisie va funcţiona la etajul XI al TVR, în biroul în care se aflau membrii CFSN care avizau, uneori, personal aceste ştiri. Exista un sistem de curieri care aduceau ştirile la verificat şi apoi în Studioul 4 pentru transmitere. Începând din ziua de 22 decembrie 1989, ora 19.00, după cum afirmă Constantin Bebe Ivanovici, nicio informaţie despre lupte și despre acţiunile teroriste nu s-a difuzat fără viza reprezentanţilor Armatei. Referindu-se la fenomenul teroriștilor, fostul ministru al Apărării Naţionale, Victor A. Stănculescu va mărturisi că există informații referitoare la ofițeri din MApN care au plecat din unităţi, au dispărut un timp şi pe urmă au revenit în unităţi, iar nimeni nu știe ce au făcut în timpul ăsta. În Raportul preliminar al Serviciului Român de Informaţii privind evenimen­tele din decembrie 1989 se menţionează faptul că, în perioada 22 decembrie 1989 – 6 ianuarie 1990, la Institutul Medico-Legal Bucureşti au fost aduse persoane decedate prin împuşcare, despre care personalul militar şi medical din institut afirma că sunt terorişti. Cadavrele erau întotdeauna aduse de maşini militare şi însoţite de ofiţeri MApN, iar întocmirea documentelor de predare se realiza într-un birou în care nu intrau decât aducătorii, procurorul, criminaliştii şi medicul de gardă. Cele enumerate mai sus îmi întăresc convingerea că acea grupare secretă de rezistenţă a PCR, formată din diverse persoane aflate în diferite funcţii din viaţa civilă şi militară, şi aflată în susţinerea logistică, şi nu numai, a DIA, a trecut la acţiune, însă fără o raţiune politică şi fără o perspectivă de viitor. Privind lucrurile din această perspectivă, putem înţelege astfel, mai uşor, faptul că după execuţia lui Nicolae şi Elena Ceauşescu, pe 25 decembrie 1989, atacurile teroriste au încetat ca prin farmec. Într-un interviu pe care l-am realizat, în septembrie 2011, cu viceamiralul (r) Ștefan Dinu, fost șef al DIA în decembrie 1989, acesta a recunoscut existența acestei rețele interne „246”, însă a declarat că ea s-a numit, mai apoi, „276” iar componenții ei nu au putut lucra deoarece DIA nu reușise să realizeze dotarea membrilor rețelei cu aparatură de emisie-recepție. Menționăm faptul că această „Rețea internă 246” din cadrul DIA s-a născut cu ajutorul și sub atentul control al Secției pentru Probleme Militare și Justiție a CC al PCR. Plecând de la afirmațiile colonelului (r) Remus Ghergulescu, fost comandant al Batalionului 404 Cercetare, care susține că au existat, în decembrie 1989, luptători din Rețelele „R” (a MApN) și „S” (a DSS), se încearcă o discretă manipulare a adevărurilor privind originea acestei rețele și a responsabililor pentru destinul ei. O rețea care se poate identifica cu fidelii regimului Ceaușescu? O rețea care a manipulat masele în tumultul Revoluției Române sau care s-a implicat în lupta pentru putere începută de către diferitele grupuri aflate, în după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, în clădirea fostului CC al PCR?

(Va urma)