Inspirați de evenimentele din spațiul Uniunii Sovietice, de faptul că românii de la Chișinău și din întreg spațiul basarabean se organizau și se revoltau împo­triva comunismului, un grup de intelectuali și muncitori ieșeni aveau să îndrăz­nească să sfideze regimul comunist și al său aparat represiv în acel Decembrie 1989. În contextul unei frici generalizate în întreaga societate românească, un grup de bărbați și femei și-au învins teama și au trecut la acțiune într-un amestec de curaj și inconștiență, însă convinși că trebuie făcut ceva.

 Curaj, discreție și hotărâre

Încurajați de Radio Europa Liberă și fascinați de cele ce se petreceau la Chișinău, precum și în întreg spațiul Uniunii Sovietice, un minuscul grup de intelectuali și muncitori ieșeni aveau să îndrăznească nu numai să viseze, ci și să acționeze pentru o schimbare. Având în minte modelul polonez al Solidarității, al împotrivirii față de regimul comunist, Ștefan Prutianu, un economist de la Centrul de Cercetări Științifice și Inginerie Tehnologică pentru Utilaj Metalurgic și Prese (CCSITUMP) Iași, va decide, în toamna anului 1989, să organizeze o formă secretă de rezistență împotriva regimului Ceaușescu. Obiectivul strategic al acestei structuri secrete de rezistență urma să fie răsturnarea lui Nicolae Ceaușescu prin provocarea unei revolte populare concretizată în mitinguri și marșuri anticomuniste, după modelul manifestațiilor din Republica Democrată Germană (RDG).

Un grup de ingineri de la CCSITUMP Iași, Com­bi­natul de Utilaj Greu (CUG), fabricile Nicolina și Metalurgica, se raliază, în perioada septembrie – noiembrie 1989, la propunerile lui Ștefan Prutianu care va concepe o structură organizată după legile conspirativității: fiecare din cei contactați de Ștefan Prutianu trebuia să contacteze, la rândul său, alți trei oameni de maximă încredere, care la rândul lor să contacteze alți trei. Nici unul dintre cei care formau baza acestei piramide nu cunoștea decât pe cel care l-a cooptat, alături de cei pe care-i cooptase la rândul său. Ștefan Prutianu a rămas necunoscut, ca lider principal al conspirației, de către majoritatea rețelei sale care trebuia să fie convinsă că în fruntea acțiunii se afla un grup de universitari. Totuși, secretele organizării acțiunii conspirative le mai știa și inginerul Maria Cassian Spiridon.

Totodată, inginerul Dan Emilian Stoica, maistrul Fodor Petru, economistul Vasile Ilașcu și inginerul Mihai Sfidineac vor îndrăzni și se vor angrena în efor­tul de-a realiza și răspândi manifeste anti-Ceaușescu și anticomuniste. Ideea orga­ni­zării unui astfel de grup de rezistență i-a venit lui Dan Emilian Stoica după ce a găsit în cutia poștală, pe 26 septembrie 1989, manifeste anticeaușiste. Astfel s-a născut ideea de a pune umărul la crearea unei atmosfere potrivnice politicii lui Ceaușescu. „Manifestația studenților din 16 februarie 1987, dar și a muncitorilor de la Nicolina, m-a bucurat nespus de mult și mi-a făcut o reală plăcere faptul că cineva îndrăznise să se opună regimului comunist. Nu a fost ceva de amploarea celor ce aveau să se petreacă la Brașov în 15 noiembrie 1987, dar totuși autoritățile au intervenit în forță cu Miliția, cu mașini de la Securitate, dar a intervenit și prim- secretarul județului Iași care a aplanat totul repede, mă refer mai cu seamă la cele întâmplate la Nicolina. Studenții din Iași au scandat: «Vrem lumină, vrem căldură!» etc. În condițiile în care observam ce se petrecea în Răsăritul Europei, în acea vară – toamnă a anului 1989, precum și pe baza ascultării postului de radio Europa Liberă, am hotărât împreună cu un prieten foarte bun, Petruț și cu inginerul Sfidineac Mihai cu care am lucrat la Vaslui, să adoptăm o formă de protest. La început am făcut prostioare, adică scriam pe o foaie de hârtie cu carioca și cu mâna stângă: «Jos comunismul!», «Jos Ceaușescu!» și le împrăștiam prin oraș, până când am început să prindem curaj. Ulterior am mai cooptat un băiat, Ilașcu Vasile, un economist pe care l-am angajat eu la întreprinderea unde lucram. Începând din acest moment mi-am făcut grupul meu de acțiune: inginerul Mihai Sfidineac, maistrul Vasile Fodor, cu care lucram permanent la întreprindere, și economistul Vasile Ilașcu. Cu ei am început activitatea de protest, în special noaptea, pentru a avea o oarecare protecție, mai ales din octombrie 1989”, mărturisea inginerul Dan Emilian Soica cu referire la implicarea sa în rezistența anticomunistă și anti-Ceaușescu din toamna – iarna anului 1989.

Primele acțiuni au fost redactarea unor manifeste, scrise cu mâna stângă, pe care le împrăștiau prin gări, pe la porțile întreprinderilor, prin piețe și stațiile de tramvai. „Ulterior mi-a venit ideea să vorbesc despre ceea ce făceam și cu fratele meu, inginerul Stoica Vasile. Stăm de vorbă cu el, îi explic despre ce-i vorba și stabilim să ne auzim peste 2-3 zile. În clipa în care îi povesteam ce făceam eu și colegii mei, el era deja implicat în Frontul Popular Român și avea o structură a sa împreună cu inginerul Moraru Georgel. După câteva zile de la acea discuție, mă sună, ne vedem și îmi explică despre ce este vorba și îmi spune că din acel moment grupul meu va deveni grup operativ al Frontului Popular Român. Practic, urma ca noi să facem munca de jos, să împărțim manifeste etc. (…) Da, eram subordonați lor, dar nu era o subordonare admi­nis­tra­tivă, era o chestie care urmărea să mărească grupul de opozanți și să aibă și niște oameni de acțiune”, mărturisea inginerul Dan Emilian Stoica cu referire la relația sa cu Frontul Popular Român. La sfârșitul lunii noiembrie 1989, grupul lui Dan Emilian Stoica avea deja matrițele pentru manifeste, confecționate dintr-o folie de plastic, pe care imprimaseră litere cu ajutorul unui aparat de pirogravat și din gume de șters în care decupaseră litere cu o lamă de ras.

Totodată, Ștefan Prutianu va continua procesul de realizare a structurii piramidale a ceea ce avea să devină Frontul Popular Român, o primă formă coagulată de opoziție politică în România lui Ceaușescu. Pe 10 noiembrie 1989, conspirația avea deja un nucleu de conducere, format din Ștefan Prutianu, inginerii Maria Casian Spiridon, Georgel Moraru, Petrică Dușa și Ionel Săcăleanu, precum și muncitorul Titi Iacob (cunoscut de ceilalți încă din 16 februarie 1987, de la acțiunea grevistă de la fabrica Nicolina). Acestora aveau să li se alăture: Aștefănoaie Dorin, Crauciuc Gheorghe Bujor, Dascălu Alexandru, Fodor Vasile, Ilașcu Vasile, Moraru Maria, Manea Cornel, Nica Gheorghe, Odobescu Valentin, Panaite Jănică (Nicolae Panaite), Rășcanu Dumitru, Dan Emilian Stoica, Vasile Stoica, Sfidineac Mihai și Vicol Vasile. La sugestia lui Ștefan Prutianu, condu­cerea grupului decide, pe 27 noiembrie 1989, ca mișcarea să poarte numele de Frontul Popular Român, după numele organizației de opoziție ce se înființase la Chișinău. Ștefan Prutianu avea să declare după 1989: „Nu exista nici o legătură cu Frontul de la Chișinău. Noi eram contaminați de ceea ce vedeam la televizor. Așa cum bucu­reș­tenii aveau antene spre bulgari, noi le aveam spre ruși. Ne-a venit ideea văzând ce e acolo”. Referindu-se la acele momente de curaj și organizare, inginerul Petre Dușa mărturisea: „Noi urmăream postul de televiziune din Republica Moldova. Știam bine ce se petrecea acolo. Revista Literatură și Artă scria deja despre partidul lui Iurie Roșca, despre românism. Era anacronic ce se întâmpla în România. Erau mult mai liberi basarabenii decât eram noi aici”. O serie de greșeli tactice, într-o societate supusă controlului absolut al Securității și Partidului, respectiv o tatonare neinspirată a inginerului Vasile Vicol, va aduce în atenția ofițerilor din Departamentul Securității Statului (DSS) ceea ce se pregătea. Dorin Vlădeanu, nepot al primului-secretar al județului Vaslui, a refuzat să participe la conspirația anticomunistă ce se pregătea și a informat DSS-ul.

În căutarea unui aliat

În efortul lor disperat de a face să se schimbe lucrurile în acea uriașă închisoare care era România lui Ceaușescu, Maria Cassian Spiridon și Nicolae Panaite, doi poeți cenzurați de regimul comunist, vor îndrăzni să caute simpatia și, de ce nu chiar protecția Uniunii Sovietice, în lupta cu regimul Ceaușescu și acoliții lui. O luptă ce devenea tot mai necesară pe măsură ce încremenirea regimului, imobilitatea lui, sufoca vieți și ucidea visuri. Solicitarea făcută poetului Florin Iaru, de-al contacta pe jurnalistul Agenției TASS la București, Nikolai Morozov, și a-l informa că se va petrece ceva la Iași, pe 14 decembrie 1989, relevă curajul nebun și disperarea contemporanilor acelor clipe. Cei doi membri ai Frontului Popular Român credeau că Nikolai Morozov are relații extrem de bune la Kremlin și, astfel, se putea atrage atenția asupra celor aflate în pregătire și desfă­șurare și, totodată, încercau să obțină protecția unei Mari Puteri în relația cu regimul de la București. Despre cele aflate în pregătire a mai aflat, cu această ocazie, și scriitorul Ghighi Bejan. „Cei de la Iași, printre care și Maria Cassian Spiridon și Nicolae Panaite erau la curent cu ceea ce se întâmpla în Basarabia, în Moldova Sovietică. Și mi-au spus: «Florine, noi avem o rugăminte la tine! Am vrea să iei legătura cu atașatul cultural sau cu atașatul de presă al Ambasadei Sovietice! Să iei legătura cu el și să-l previi să arunce un ochi și asupra Iașiului că se va întâmpla ceva!». «Ce?», am întrebat eu. «Nu pot să-ți spun, dar te rog să fii atent! Te rog să-l anunți și să trimită pe cineva în Iași!», mi-au zis ei. Nu mi-au spus nimic concret. Nu eram foarte buni prieteni, dar ne cunoșteam de aproape zece ani, cred că aveau încredere în mine. Evident, în zilele următoare, am întrebat în stânga și-n dreapta, cum să fac să ajung la acest jurnalist. Nimeni nu știa, nimeni nu fusese vreodată la Ambasada Sovietică! Asta a fost tot. După această întâlnire, n-am primit niciun telefon de la ei, n-am știut ce s-a întâmplat cu ei. N-am știut că au fost arestați”, mărturisea Florin Iaru cu referire la rolul jucat de el în cele petrecute pe 14 decembrie 1989 la Iași.

Incapacitatea unei înțelegeri

Pe 2 decembrie 1989, un număr de 50 de manifeste, din cele realizate de către inginerul Dan Emilian Stoica, sunt tipărite și semnate în numele Frontului de Salvare Națională. Ștefan Prutianu solicită, prin intermediul oamenilor de legătură, schimbarea sintagmei Frontul de Salvare Națională cu Frontul Popular Român și data de 16 decembrie 1989, ora 18.00, cu cea de 14 decembrie 1989, ora 16.00, pentru desfășurarea mitingului de protest. Se plănuia provocarea a trei demonstrații în următoarele zile de sâm­bătă ale lunii decembrie, respectiv pe 16, 23 și 30 decembrie 1989. În manifest, cetățenii erau chemați la o de­monstrație împotriva „coșmarului stalinist am­plificat de o conducere incompetentă și răuvoi­toare” și se cerea înlăturarea de la conducerea statului a lui Nicolae Ceaușescu și a familiei sale. Autorii manifestului[1] făceau un apel la Miliție și Securitate pentru a da dovadă de luciditate po­litică în acele clipe istorice. Referindu-se la denumirea de FSN, inginerul Dan Emilian Stoica avea să declare după 1989: „Denumirea de Front de Salvare o auzisem încă din vară, de la Europa Liberă, nu avea nici o legătură cu ce a urmat la București”.

În perioada de până la 14 decembrie 1989 se va continua acțiunea de răspândire a manifestelor și vor începe, totodată, să fie date telefoane anonime către ieșeni prin care aceștia erau anunțați de mitingul care urma să se desfășoare pe 14 decembrie 1989. Oamenii urmau să se adune la ora 16.00 în Piața Unirii din Iași, iar fiecare cetățean urma să aibă asupra sa o strofă din textul cântecului „Deșteaptă-te române!” și o lumânare pe care trebuiau să o aprindă în timpul marșului către sediul Comitetului Județean de Partid Iași. Economistul Ștefan Prutianu urma să vorbească despre dezastrul economic, poetul Maria Casian Spiridon despre cel cultural, iar muncitorul Titi Iacob, în numele muncitorilor, despre nivelul de trai. Se preconiza scandarea unor lozinci precum: „Jos Ceaușescu!”, „Jos comunismul!”, „Vrem libertate!” și „Fără violență!”. Ștefan Prutianu reușise să inoculeze în cadrul grupului convingerea că Miliția și Securitatea nu vor interveni, întrucât și aceste structuri doresc căderea lui Nicolae Ceaușescu, iar mișcarea are un puternic sprijin din exterior. „Asta am fi făcut acolo! Noi nu am fi strigat: «Vrem perestroika sau glasnost!». Noi n-aveam nicio treabă cu asta! Manifestul spune destul de clar! Era o chestie politică sută la sută! La Nicolina, în 16 februarie 1987, a fost o chestiune economică, sindicală. Noi, când ne‑am adunat în Piața Unirii, nu vroiam nici să ne crească salariile sau să avem concedii mai lungi. Toate revendicările noastre erau strict politice. Că altfel ne-am fi adunat în curtea fabricii și am fi strigat vrem pâine mai multă! Sau lapte mai mult! Nu! Ceea ce am făcut noi are un caracter revoluționar pentru că noi vroiam o schimbare a regimului, nu vroiam o îmbunătățire a lui sau o ameliorare! Vroiam o schimbare radicală!”, mărturisea Maria Cassian Spiridon cu referire la obiectivul strategic al încercării de revoltă din 14 decembrie 1989.

Publicistul Alex Mihai Stoenescu în ale sale scrieri insistă asupra ideii că organizatorii Frontului Popular Român erau oamenii KGB-ului, precum și asupra faptului că Proclamația-manifest din 14 decembrie 1989 era „un text curajos, destul de explicit, dar strict anticeaușist, fără nicio nuanță antico­mu­nistă” și a fost, potrivit vârfurilor Securității locale și centrale, compusă „în URSS, sub controlul KGB, și pusă la dispoziție fraților Stoica”. Referindu-se la aceste acuzații privind implicarea și manipularea de către KGB a membrilor Frontului Popular Român de la Iași, poetul Maria Cassian Spiridon va declara pe 30 martie 2012: „În timpul anchetei nu am fost niciodată întrebat de KGB. Niciodată. (…) I-am spus și lui Alex Stoenescu, care a discutat și cu mine, exact adevărul. Că nu am avut nicio treabă cu KGB-ul. Era o treabă perestroikistă?! Ce treaba aveam noi cu asta? (…) Sovieticii au fost în Iași. Erau turiști. Era acolo, în Piața Unirii, un autobuz de turiști ruși lângă Hotelul Traian. Dar nu aveau treabă cu noi! Aici este toată neclaritatea pe care vor unii s-o instituie, să facă ceață. Este foarte interesant că tot noi trebuie să explicăm că n-aveam nicio treabă cu sovieticii! Să explice ei cu ce aveam noi treabă!”.

În dimineața zilei de 14 decembrie 1989, începând cu ora 03.00 – 04.00, patru bărbați vor cutreiera străzile din Iași, având asupra lor plicuri cu 2.000 de manifeste în care era scris: „Participați la demonstrația din Piața Unirii, la 14.XII, ora 16.00”. La ora 07.30, toți organizatorii manifestației din acea după-amiază s-au prezentat la locurile lor de muncă. În jurul orei 08.00, inginera Tiron Ionela îl chestionează pe Maria Cassian Spiridon în legătură cu „Dinamoviada” de judo aflată în curs de desfășurare, conform celor relatate de către presa locală din Iași. La ora 10.00, inginerul Vasile Vicol va fi arestat de către ofițerii DSS-ului. „A venit ziua de 14 decembrie 1989. Luasem legătura cu cei de la Mitropolie, ca să tragă clopotele, să reedităm momentele din Cehoslovacia, și i‑am spus soției, care nu știuse nimic până atunci, ca să nu o pun în pericol, să spună la cât mai mulți oameni, când ies de la serviciu, să nu le fie frică și să vină în Piața Unirii. În dimineața aceea m‑a apucat așa o euforie în clipa în care am ieșit din casă, însă ajuns la serviciu eram foarte nemulțumit de faptul că nu anunțasem destulă lume. Am intrat într-o încăpere unde erau multe planșete și le-am spus tuturor să vină, le-am zis și de cântec, al cărui text îl aveam în buzunar, iar pe la 09.00-10.00, la vreo două ore după ce făcusem apelul, am fost chemat în biroul șefului de atelier, unde erau trei oameni; rețin un nume, un domn care s-a recomandat maiorul Matei, șeful Biroului de Cercetări Penale sau ceva de genul ăsta, de la Inspectoratul Județean de Securitate”, mărturisea inginerul Vasile Vicol cu referire la arestarea sa.

Începând cu ora 12.00, inginerul Maria Cassian Spiridon, inginerul Petrică Dușa și economistul Ștefan Prutianu se îndreaptă către Uzinele „Nicolina” pentru a-i încuraja pe cei care știau de manifestația din Piața Unirii de la ora 16.00. Vestea arestării inginerului Vasile Vicol se răspândise în Combinatul de Utilaj Greu și în CCSITUMP. „Dimineața, pe 14 decembrie, m‑am dus la Institut și l-am întrebat (pe Ștefan Prutianu – n. n.) ce facem acum și el zice: «Taci din gură că aici la CUG au început deja să-i aresteze!». Am întrebat: «Ce facem atunci?». Ștefan mi-a zis să ieșim în stradă. Împreună cu el și cu Maria Cassian Spiridon, care lucra acolo, am ieșit din Institut. Ne-am gândit că, totuși, ca oamenii din Nicolina să iasă – așa cum doream – era bine să fim văzuți împreună, să se știe de către oameni că nu suntem arestați. Am decis să mergem în fabrică, prin toate locurile în care noi am anunțat oamenii despre acțiune, și să vorbim despre realizările noastre tehnice. Am observat pe drum, când veneam spre Nicolina, că erau mulți militari pe stradă care nu lăsau să existe grupuri mai mari de două – trei persoane împreună. Am ajuns la poartă la Nicolina unde am fost legitimați foarte sever. (…) Cei de la poartă erau civili, oameni de-ai lor. Când am intrat în fabrică, l-am văzut pe alee pe ofițerul de securitate al fabricii, care întâmplător a fost coleg cu noi în facultate. Noi am trecut pe lângă el, iar el ne-a salutat. Am mers prin toate halele, având deja conturat un traseu de parcurs și am comunicat că la ora 16.00 trebuie să fim în Piața Unirii”, va declara inginerul Petrică Dușa în martie 2012.

Începând cu ora 15.00, Maria Cassian Spiridon și Ștefan Prutianu se vor îndrepta spre Piața Unirii, însă mitingul, preconizat pentru ora 16.00, nu a mai avut loc în condițiile în care cei din Frontul Popular Român se aflau acolo. Miliția și Securitatea au desfășurat un dispozitiv preventiv de-a dreptul impresionant. Nu mai puțin de șapte mașini de pompieri, cu gratii la ferestre, au înconjurat Piața Unirii, într-un spațiu care avea și așa o configurație foarte strâmtă. Hotelul Unirea, care închide Piața către Splaiul Independenței, era ticsit de forțe de ordine. Mașini cu prelată și numere de Suceava, Botoșani și Vaslui blocaseră orice intrare în piață, iar spațiul era plin cu forțe de ordine și era dispersat orice grup mai mare de patru persoane. Pentru a preîntâmpina formarea de grupuri compacte, autoritățile au desființat printr-un simplu ordin stația de tramvai din Piața Unirii, dat fiind că un număr compact de oameni ar fi putut coborî și ar fi putut coagula o masă care să nu mai poată fi controlată de către forțele de ordine. Conspiratorii au dat ocol pieței de câteva ori, s-au recunoscut, dar nu au putut întreprinde nimic. „Pe drum însă – mărturisește inginerul Petrică Dușa -, din Podul Roș și până în Piața Unirii, erau soldați cu arme, cu tot ce trebuie, cam la 20 – 30 de metri. Am ajuns în Piața Unirii care era înconjurată. Miliția nu lăsa lumea să intre (…) Se vedeau pe marginea pieței oameni, dar Miliția nu-i lăsa să intre. În Piața Unirii era o mașină de pompieri, mai era una acolo unde este expoziția de artă și una la cinematograful Victoria. De pe strada Lăpușneanu a coborât soția lui Ștefan Prutianu cu o altă prietenă. Era extrem de galbenă la față și începusem și noi să ne dăm seama că lucrurile nu sunt foarte simple. Îmi amintesc fraza ei: «Nici nu vă dați seama în ce v-ați băgat capul!». Ea venea din Copou și, probabil, că a văzut și pe Copou mișcările de trupe, cum erau așezate forțele de ordine…”.

Represiune și denigrare

Desfășurarea de forțe din ziua de 14 decembrie 1989 a fost atent organizată de însăși conducerea de la București a DSS-ului, iar generalul-maior Victor Neculicioiu, șeful UM 0110 din DSS, s-a deplasat la Iași în cursul zilei de 14 decembrie 1989. În fața Comisiei Senatoriale pentru Anchetarea Evenimentelor din Decembrie 1989, pe 12 iunie 1994, generalul Victor Neculicioiu a declarat cu referire la cele găsite în Iași, pe 15 decembrie 1989, dimineața: „În 14 decembrie eu am fost trimis la Iași cu o echipă care, pe specificul meu, să vadă implicarea rușilor. Adică s-a semnalat că acolo, cum s-a raportat la conducere precis nu știu, ce mi s-a spus mie, că acolo urmează să fie o acțiune mai de anvergură și toată treaba a fost că trebuia să văd implicarea rușilor în ceea ce însemna că vor să facă ăia acolo. (…) O fi mâna rușilor, n-o fi mâna rușilor? Și am mers și cu niște ofițeri din cadrul unității, pe ruși, pe alte categorii, să vedem ce fac rușii. E drept că zona era bătută de ruși; aveau oameni care îi țineau la curent și cadre de informații de la ambasadă”. O lectură critică a afirmațiilor șefului UM 0110 relevă faptul că liderul ofițerilor anti-KGB din DSS nu era sigur, în clipa plecării spre Iași, dacă KGB-ul este sau nu în spatele acțiunii Frontului Popular Român.

În cursul zilei de 15 decembrie 1989 au fost ridicați pentru anchetă, de la serviciu, Ștefan Prutianu și Maria Cassian Spiridon. Rând pe rând, i-au urmat în arest Valentin Odobescu, Ionel Săcăleanu, Aurel Ștefănachi, Titi Iacob și Sandu Dascălu, care au primit, mai apoi, și mandate de arestare, după ce DSS-ul a mai trecut prin anchetă alte câteva zeci de persoane. Mijloacele de convingere ale celor arestați au fost bătaia cu bastonul la tălpi și pe brațe. Între anchetatori, maiorul Matei Constantin, căpitanul Lazăr, un oarecare „Ionescu”, alături de ofițeri de securitate din județele Neamț, Vaslui și Brăila. În timpul anchetei, inginerul Georgel Moraru n-a putut fi convins să deconspire pe cineva, astfel încât rețeaua fraților Stoica, pe care o racolase el, nu a ajuns în ancheta Securității. ,,Am stat în arest începând cu 15 decembrie până pe 22 decembrie la prânz. Ce metode de anchetare? Începând cu setea. Trebuia să scriu sute de pagini ca să primesc un strop de apă. Pot spune că Securitatea m-a învățat să scriu, scriam ca un student fără bani de cursuri pentru o gură de apă. (…) Primele trei zile am stat într-o celulă fără pat. Doar cu o masă și un scaun. La un moment dat în celulă a intrat Ciurlău, Alexa (Ioan Alexa – șeful Procuraturii – n. n.) și încă un anchetator. Ciurlău era unul dintre cei duri. Țin minte că după un șir lung de întrebări și răspunsuri i-am spus: «N-aveți ce face. Suntem unul într-o parte și altul în cealaltă». (…) Erau foarte instruiți. Unul susținea că-i doctor în filosofie. Era căpitan și studiase Heidegger, subaltern de-al lui Ciurlău. Nu l-a împiedicat să mă bată la tălpi. A fost o anchetă înfiorătoare. Presiunea psihică era combinată cu cea fizică. Am cedat și le-am spus tot ce știam. Nu m-au crezut că n-am legături superioare. Nici nu aveam, de la mine pornise totul. Mulți au spus că sunt un laș, dar așa Iașul n-a fost Timișoara și acum sunt viu”, va mărturisi despre perioada de detenție liderul acțiunii din 14 decembrie 1989, Ștefan Prutianu.

Memorialistica fostei Securități încearcă să acrediteze versiunea unui complot organizat de către KGB&GRU cu obiectivul de a bulversa România socialistă, de a alerta aparatul de represiune din zona Moldovei și de a-l ține ocupat, pentru a se putea acționa la Timișoara în 16 decembrie 1989. Prezența unor turiști sovietici la Iași, în acele mo­mente, descoperirea unei hărți cu însemnări ciudate, într-o cameră de hotel ieșean, tele­foa­nele de convocare, manifestele greșite etc. sunt, în opinia ofițerilor fostului DSS, tot atâtea dovezi ale unei întinse conspirații sovietice în care s-au integrat perfect, conștient sau nu, liderii și simpatizanții Frontului Popular Român. În acreditarea acestei versiuni asupra evenimentelor se neglijează faptul că oamenii care s-au împotrivit regimului Ceaușescu și comunismului aveau propriile convingeri, atitudini, sentimente și speranțe, astfel încât nu era nevoie de prezența unui serviciu de informații al unei puteri străine care să-i convingă pe oameni că regimul este putred și că nu se mai poate trăi așa. Încercarea de-l contacta pe jurnalistul sovietic Nikolai Morozov, bănuit că avea relații aparte la Kremlin, contrazice logica unui complot pus la cale de KGB&GRU, deoarece specialiștii KGB-ului nu ar fi riscat să ofere informații despre cele aflate în pregătire unor poeți și scriitori din București aflați sub lupa Securității române.

Represiunea dezlănțuită asupra membrilor Frontului Popular Român și a familiilor lor reflectă incapacitatea aparatului de partid și de stat de a înțelege că este nevoie de o schimbare majoră și că ISTORIA își urma, totuși, cursul. Păstrarea dosarului de anchetă, de către Serviciul Român de Informații, într-un con de umbră și într-o discreție absolută, nu poate fi justificată decât de faptul că teoria complotului extern nu se putea susține atunci și nici acum, iar probele din dosar sunt irelevante pentru a demonstra acest lucru. Declarația unuia dintre temnicerii din strada Triumfului nr. 6 („Tovarășul colonel, nu-i mai oprim nici cu tancurile!”) reprezintă răsplata tuturor suferințelor nu numai ale lui Vasile Vicol, Maria Cassian Spiridon, Ștefan Prutianu, Titi Iacob, Petrică Dușa și a tuturor celorlalți arestați, anchetați și persecutați. Și totuși…după Revoluție, economistul Ștefan Prutianu a suferit un accident (și-a rupt mâna după ce a fost împins de pe bicicletă de către doi motocicliști), precum și mama sa, iar soția avea să-i moară ca urmare a unui cancer galopant. Totodată, procurorul militar care-l anchetase, în decembrie 1989, i-a cerut să dea o declarație în care să menționeze că nu va avea nicio pretenție față de tratamentul la care a fost supus în ancheta DSS-ului. În 1990, o declarație similară i se va cere și inginerului Vasile Vicol care va fi căutat, la serviciu, de același procuror Constantin Crâșmaru.

Iași, 14 decembrie 1989 ar fi putut fi înce­putul… după o atât de mare așteptare, însă elita politico-militară și de „intelligence” a României socialiste nu a îngăduit existența unei alternative politice la clanul Ceaușescu, reformarea vieții noastre de zi cu zi și reconfigurarea viito­rului.

__________________________________________________________________________________________________

* Conferință susținută la Iași pe 14 decembrie 2017 cu ocazia aniversării a 28 de ani de la încercarea de revoltă a membrilor Frontului Popular Român

[1] „A sosit ceasul descătușării noastre. Să punem capăt foamei, frigului, fricii și întunericului care ne stăpânește de 25 de ani. Să punem capăt terorii dezlănțuite de dictatura ceaușistă care a adus poporul întreg în pragul deznădejdii. Am rămas ultima țară din Europa în care mai persistă coșmarul stalinist amplificat de către o conducere incompetentă și răuvoitoare. Să arătăm că noi, cei din urmă, vom fi cei dintâi. Stă în puterea noastră și numai a noastră să ne eliberăm de cel mai odios jug pe care l-a avut vreodată țara noastră. Pentru aceasta chemăm toți cetățenii de bună credință, sâmbătă 16 decembrie ora 18 la demonstrația de protest care va avea loc în Piața Unirii. Dorim ca demonstrația să se desfășoare într-o tăcere deplină, iar la ora 19 să pornim cu toții către Piața Palatului Culturii, unde va avea loc sfârșitul demonstrației, urmând să ne întâlnim sîmbătă, 23 decembrie, la aceeași oră, în același loc. Ultima demonstrație va avea loc la 30 decembrie ora 18, când vom cere înlăturarea de la conducerea statului a lui Ceaușescu și a familiei sale. Facem apel la Armată, Miliție și Securitate, să dea dovadă de curaj, patriotism și clarviziune politică și să sprijine acțiunea noastră de salvare a acestui neam, care este al nostru, al tuturor”, se menționa în Chemarea către toți românii de bună credință a Frontului Popular Român din 10 decembrie 1989.