MOTTO:

Fiecare are atâta dreptate câtă putere are!

Spinoza

Așadar, ceea ce era considerat slogan de campanie electorală al candidatului Donald Trump cu câteva luni în urmă este realitate geopolitică după alegeri. SUA renunță la practicile construirii imperiului non-teritorial, tot mai dificil de controlat, și trec la verificatele în istorie stăpâniri de pământuri pentru a-și asigura mai eficient securitatea și dominația. Președintele republican Donald Trump continuă să agite lumea. Aruncă în stânga și-n dreapta cu proiecte geopolitice combinate cu măriri de taxe și tarife ca în războaiele comerciale, democrații nu și-au revenit încă din lovituri, luna de miere cu susținătorii continuă, deocamdată. America vrea să-și asume partea leului dintr-o dinamică a lumii pe care nu ea a inițiat-o, dar o alimentează. Administrația sa nu dispune decât de patru ani pentru a-și realiza intențiile, iar reacțiile au început să se coaguleze chiar din primele zile. A debutat tumultuos cu imigrația ilegală ce i-a adus multe voturi. Este una internă, dar cu profunde reverberații în relațiile SUA cu aliați și parteneri. Au urmat proiecte geopolitice, care tulbură și mai mult ordinea internațională. Ideea strămutării palestinienilor din Fâșia Gaza prin țările arabe vecine și ocupării teritoriului este un fel de punct culminant, deoarece anulează toate reglementările internaționale din ultimele decenii și reaprinde întregul Orient Mijlociu. A fost susținută cu entuziasm doar de Israel. Măsurile specifice războiului comercial complică economia lumii, pentru că vor fi urmate de contramăsuri corespunzătoare, ce se vor răsfrânge până la urmă și asupra economiei SUA și americanilor. S-a uitat despre principiile funcționării Organizației Mondiale a Comerțului.

Pentru SUA, dimensiunea soft a relațiilor de putere, atât de eficient gestionată în bipolaritate, nu a mai fost suficientă în deceniile de monopolaritate, când, treptat, s-au dezvoltat valori, realități strategice și raporturi de putere, altele decât și-au dorit. Ele au fost generate nu numai de evoluțiile din lumea reală, dar și de erorile geopolitice ale excepționalismului superputerii unice. Confruntarea politică internă din SUA începe să dezvăluie adevăruri care până nu demult erau susținute doar de adversari. Aflăm astfel că șiragurile de mărgelușe despre democrație și libertăți întinse băștinașilor de către Agenția USAID aveau în spate imense sume de bani, cu care s-au cumpărat lideri și s-au modelat politici, s-au finanțat tulburări sociale, revoluții colorate, lovituri de stat și s-a stimulat corupția în societățile țintă, slăbindu-le. Dar au generat corupție și în societatea americană și despre ea vrea să afle noua administrație de la Washington. Albul nu mai este atât de imaculat, negrul – de abisal. S-a ridicat puțin vălul de pe ceea ce se știa, dar nu se spunea, că nu există scrupule pentru a atinge obiective geopolitice. Vicepreședintele SUA, investit odată cu președintele, a declarat chiar din primele zile ale mandatului său că, în ultimii 40 de ani, SUA au purtat multe războaie, dar nu au câștigat niciunul și este nevoie de schimbări pentru a readuce America unde a fost. Cu alte cuvinte, a recunoscut că dimensiunea militară este insuficientă pentru asigurarea locului unic în lume. Dar va rămâne o infinită sursă de bani.

Prelungirea războiului hibrid dintre Occident și Rusia accelerează competiția pentru modificarea ordinii lumii, schimbă realități geopolitice ce păreau bine ancorate pentru decenii și deschide noi direcții. Miile de sancțiuni care ar fi trebuit să epuizeze statul rus îi afectează tot mai mult pe inițiatori. Rusia nu a intrat în crize economice ori sociale. Actorii politici abili – globali, regionali ori locali – își caută în noua situație oportunități pentru susținerea intereselor lor. Toți încearcă să câștige ceva. S-a dorit izolarea Rusiei, dar s-au obținut multipolaritatea în locul puterii unice și un proces de reașezare a lumii după alte criterii, evidențiindu-se cel real, al resurselor. Ceea ce se întâmplă demonstrează, dacă trebuia demonstrat, că unei superputeri nucleare, pe deasupra și posesoare a tuturor resurselor care-i permit ducerea unui război îndelungat, nu-i poate fi impusă înfrângerea. Când surprinzătorul și tânărul vicepreședinte al SUA, veteran de război, printre altele, a vorbit despre războaie necâștigate, nu a rostit cuvântul înfrângere, pentru că ea nu este proprie superputerii nucleare. Pur și simplu, statul său își modifică strategiile pentru alte priorități cu perspectivă și nu a face altceva decât să accentueze haosul, care-l avantajează acolo unde se află, între oceane. Astăzi competiția globală se poartă în jurul hidrocarburilor care asigură prosperitate, dar la orizont se profilează și resurse care afectează viața însăși: apa, hrana, calitatea aerului și mediului. Nu este o întâmplare că guvernul SUA cere liderilor ucraineni să-și plătească datoriile cu resurse. Nici vorbă despre stingerea lor ca preț al libertății.

Semnalele transmise de noul președinte către Canada, Danemarca ori Panama demonstrează că SUA sunt decise să se implice în competiția pentru resursele știute ori bănuite ale Arcticii și pentru controlul sigur al căilor de acces către ele. O vor face prin achiziția de teritorii noi, ca altădată, prin stabilirea unor zone de influență negociate, tot ca altădată, ori prin decizii unilaterale pur și simplu, ne va spune timpul. Oricum, SUA inițiază procese a căror durată va depăși cu mult limitele unui mandat prezidențial și odată pornite nu va exista cale de întoarcere. Vor avea state noi în compunere? Rămâne de văzut, dar semnalul asupra intereselor lor geopolitice a fost transmis și toți cei vizați vor fi nevoiți să se conformeze, dincolo de bravadele publice. Lumea revine la criteriul realist de așezare, cel al surselor de putere. S-ar putea să devină mai puțin dreaptă, dar așa ar fi mai stabilă. Probabil, peste nu multă vreme, vom avea ocazia să ne lămurim și dacă România a fost implicată în geopolitica ultimelor decenii, datorită potențialului ei real, generator de pace, sau oportunităților pe care le oferă ca bază de susținere a unui război împotriva Rusiei. Rămâne unic faptul că noile proiecte vizează direct nu marii lor competitori geopolitici imediați din lume, ci aliații ori partenerii cu care au încheiat tratate internaționale și nu au avut probleme până acum. Nu sunt exceptate nici state membre NATO, mai mult, ele au fost primele nominalizate, deși securitatea le este garantată prin Tratatul de la Washington.

Ceea ce s-a dorit a fi o demonstrare a coeziunii și puterii Occidentului pentru întreaga lume – confruntarea cu Rusia – începe să se năruiască prin stepele în care cu decenii în urmă a început să se deșire și coaliția lui Hitler, la care participa nemijlocit, într-un fel sau altul, aproape întreaga Europă. Uniunea Europeană, actor politic important al lumii, este activă în războiul hibrid în desfășurare, dar aici au apărut și cele mai multe probleme. Organizația s-a bazat încă de la constituire pe fundamente economice și comerciale ce au transformat-o treptat în competitor economic al SUA. Astăzi peste ocean se afirmă că UE vinde mult mai mult în SUA decât cumpără, deficitul este imens și situația nu poate continua. Euro a devenit a doua monedă de rezervă valutară a lumii, concurând dolarul. Succesele au împins organizația spre atitudini politice și geopolitice greu de imaginat cu unul-două decenii în urmă și au implicat-o în relații de putere ce-i afectează dezvoltarea. Aceasta se datorase cheltuielilor mici pentru apărare, resurselor energetice ieftine din Rusia și relațiilor speciale economice cu China. Acum, este lovită exact în aceste izvoare ale dezvoltării nu de către Rusia, ci de către principalul său partener și aliat – SUA. Se susține ipocrit că doar Germania a avut relații energetice privilegiate cu Rusia. În realitate, întreaga UE avea de câștigat, pentru că de pe teritoriul german gazele din Siberia ajungeau peste tot prin Europa. Firmele germane prosperau făcând comerț cu gaz rusesc.

Statele Unite au reușit să impună ceea ce și-au dorit mereu – întreruperea în cvasitotalitate a fluxurilor energetice ieftne dinspre Rusia către Europa. Europenii sunt nevoiți acum să-și diversifice sursele, dar trebuie să se orienteze către SUA, desigur, gazele naturale sunt scumpe, dar li se transmite că dacă nu vor cumpăra mai multe li se vor suprataxa mărfurile. Totul se scumpește, UE devine mai puțin competitivă, omul obișnuit descoperă că gazele înseamnă nu numai căldură în calorifere, ci și petrochimie, îngrășăminte agricole, industrie, transporturi, electricitate, ecologie etc. Principalul aliat din spațiul euroatlantic îi cere pe deasupra să i se alăture și în războiul eonomic cu China, dar să-și mărească și cheltuielile pentru apărare. Sunt afectate, astfel, toate circumstanțele care au favorizat dezvoltarea UE. Ca în orice început de negocieri, s-ar putea ca SUA să fi ridicat ștacheta la înălțimea convenabilă lor, urmând să se ajungă la compromisuri, pentru că și partenerii își au atuuri proprii. Între timp și complexul militar-industrial european a prins gustul pentru război ca sursă de bani. Oricum, printre scenariile vehiculate în spațiul informațional pentru viitorul Europei, începe să se impună și cel conform căruia Europa va trebui să-și asume sarcina principală în asigurarea securității proprii, dar și misiunea gestionării situației din Ucraina. Alte cheltuieli și alte eforturi. Deocamdată, președintele Donald Trump nu a implicat UE în viitoarele negocieri asupra Ucrainei, considerând-o, probabil, actor colectiv cu prea multe interese și scopuri individuale ce ar complica finalizarea lor. De asemenea, nici nu s-a întâlnit până astăzi cu vreun lider european.

Propaganda Europei continuă să susțină că războiul ruso-ucrainean este principala amenințare pentru securitatea continentului, nu doar un episod al confruntării globale multidimensionale, cu formula păcii aflată în soluțiile pentru detensionarea acelei confruntări. Devine tot mai evident că negocierile despre care au vorbit la telefon liderii american și rus vor dura. Ucraina va fi doar unul dintre subiecte. Probabil, nu vor fi evitate temele de securitate propuse spre discuție de către Rusia Occidentului în decembrie 2021, înaintea declanșării operației militare speciale. Deocamdată liderii europeni știu doar ce li se spune. Președintele Rusiei nu a declarat niciodată că-și dorește desființarea statului ucrainean. A susținut doar că Ucraina trebuie să-și respecte statutul de neutralitate, așa cum s-a angajat constituțional atunci când s-a aplicat înțelegerea pentru autodestrămarea imperiului sovietic după granițele stabilite de Lenin și Stalin, cu modificări ulterioare. Statului ucrainean i-a revenit mare parte a moștenirii din Europa. Teritorial, Rusia a ajuns la dimensiunile avute prin secolele XVII-XVIII, în timp ce Ucraina a devenit unul dintre marile state europene, cum nu fusese vreodată. La declanșarea operației militare speciale, Vladimir Putin a declarat că scopurile urmărite sunt denazificarea, demilitarizarea și neutralitatea vecinului său, nu ocuparea sa. După declanșarea violențelor împotriva etnicilor ruși rămași în afara Rusiei a apărut și tema protecției lor.

Viitoarele negocieri ruso-americane sunt deocamdată la nivel de intenții, există multe probleme acumulate, iar timpul este scurt. Peste doi ani în SUA va începe un alt ciclu electoral. Tema păcii din Ucraina va fi una dintre multele și ar putea influența desfășurarea tratativelor și asupra altora. Nu se cunosc detaliile Planului Trump pentru pace, nu se știe nici ce i se va cere Rusiei și nici dacă aceasta va obține garanțiile că situația nu se va repeta în viitor, cu sprijinul Occidentului. Deocamdată vicepreședintele J. D. Vance a anunțat că dacă Moscova nu va accepta viitorul acord, SUA vor trimite trupe în Ucraina, oficiali ruși anunțaseră dinainte că trupele străine din Ucraina vor fi obiective de lovit, reprezentanți ai UE declară că vor sprijini Ucraina dacă nu va fi de acord cu rezultatul tratativelor ș.a.m.d. S-ar putea spune că, într un fel, negocierile au început. Probabil vor fi inevitabile și discuțiile despre viitorul NATO și al arhitecturii de securitate europene ori chiar eurasiatice. Președintele Trump a nominalizat echipa sa pentru negocieri. Media europeană începe să se întrebe dacă președintele SUA se va afla la Moscova pe 9 Mai, la Parada Victoriei, alături de președinții Vladimir Putin, Xi Jinping și premierul indian Narendra Modi. Noi ne întrebăm, oare, când au aflat învinșii din Europa ce proiectaseră învingătorii la Ialta în 1945?

Toate referirile occidentale la soluțiile de pace sunt încercări de a întări poziția liderului de la Kiev în viitoarele tratative. Dar ele nu sunt susținute de evoluțiile de pe front. Armata rusă se află în ofensivă, cea ucraineană prezintă simptomele uneia în dezagregare: pierderi mari, insuficiența efectivelor și pregătirii pentru luptă, dezertări, arestări și demiteri de comandanți cu rang înalt, erori în planificarea și ducerea operațiilor. Evoluțiile de pe câmpurile de luptă și schimbările de atitudine din societatea ucraineană nu constituie circumstanțe favorabile pentru a impune condiționări Moscovei. Fluxurile de arme către Ucraina continuă. Alimentând proxi-războiul, Occidentul a adus statul ucrainean într-o situație fără ieșire: imense distrugeri ale industriei și infrastructurii energetice, sute de mii de morți și răniți, milioane de ucraineni emigrați din țară și un viitor tulbure.

Desigur, sunt firești întrebările despre motivele reale pentru care liderul ce a câștigat alegerile promițând electoratului pacea a ajuns la război. Președintele Trump declară că soluția războiului a fost o eroare gravă a administrației precedente și dacă lui nu i s-ar fi furat rezultatul alegerilor nu ar fi existat război. Un fost deputat al Radei, aflat desigur în închisoare, oferă o explicație. Datorită războiului, afirmă el, numai în anul 2024, liderul de la Kiev și grupul său au câștigat 36.000 de dolari pe minut. Acesta ar fi motivul real. Tot în Parlament s-a declarat și că ucrainenii au fost trimiși la moarte pentru că partenerii din Occident promiseseră că statul lor va intra în NATO și acum au uitat.

Doar presiunile aliaților și amenințările cu sistarea ajutoarelor vor determina liderul să accepte negocieri, cu multe necunoscute și vulnerabilități. La Moscova se susține că pur și simplu nu este înțelept să se semneze documente cu un lider căruia i-a expirat mandatul, iar mâine-poimâine succesorii vor declara că nu sunt valide. Pacea înseamnă o stare mult mai complexă decât simpla încetare temporară a focului.