În contextul demarării procesului de modernizare a fregatelor „Regina Maria” și „Regele Ferdinand”, ca parte a eforturilor făcute de către statul român pentru consolidarea capacităților naționale de apărare și ale NATO în arealul Mării Negre, președintele AESGS „Gheorghe I. Brătianu”, dr. Constantin CORNEANU a declarat pentru Știrile TVR, la solicitarea jurnalistei Alina GRIGORE, următoarele: „Regretul este că atunci când s-au cumpărat aceste fregate nu s-au făcut de la început aceste operaţiuni de înzestrare, dar pentru noi este extrem de important în aceste momente să stabilim priorităţile: întărim dispozitivul strategic naval de la Marea Neagră, ca să fim o forţă care va putea să-şi apere interesele strategice naţionale şi în acelaşi timp să reprezinte această forţă navală românească un partener credibil pentru aliaţii NATO, cât şi pentru SUA, cu precădere, sau întărim alte structuri din cadrul sistemului naţional de apărare, de tip forţe aeriene sau forţe terestre” (a se vedea: http://stiri.tvr.ro/patru-consortii-internationale-se-bat-sa-modernizeze-fregatele-regina-maria-si-regele-ferdinand_76937.html).