În cursul zilei de 28 iunie 1989, militanții FPM vor bloca desfășurarea ceremoniilor oficiale de sărbătorire a intrării trupelor sovietice în Basarabia în 28 iunie 1940, precum și mitingul Mișcării Internaționaliste Edinstvo (Unitatea). „Așadar – rememorează Mircea Snegur -, Frontul Popular declanșase niște acțiuni necontenite care nu plăceau tuturor. Într-un fel sau altul, ele se răsfrângeau negativ asupra relațiilor interetnice. Orașele rusofone cereau desfășurarea unui referendum în problemele limbilor, acordarea statutului de limbă de stat nu numai limbii moldovenești, ci și celei ruse, în caz contrar (amenințau liderii locali de aici), situația putea deveni imprevizibilă”.

Chișinăul se radicalizează

Mișcarea „Edinstvo”, o ramură a mișcării unionale „Interfront”, era condusă de Piotr Șornikov și Vasili Iakovlev, iar prima întâlnire a membrilor acestei mișcări se desfășurase în iulie 1989, în Chișinău, fiind puternic sprijiniți în demersurile lor de către personalități ale URSS, precum mareșalul Serghei F. Ahromeev, consilier militar al lui Mihail S. Gorbaciov și deputat al Congresului Deputaților Poporului din URSS din partea orașului Bălți. Pe 20 iulie 1989, Prezidiul Sovietului Suprem al RSSM a organizat o masă rotundă cu participarea reprezentanților FPM (Vasile Nedelciuc, Nicolae Negru și Ion Țurcanu) pentru a se discuta asupra cererilor FPM din 25 iunie. Autoritățile de la Moscova țineau sub o permanentă supraveghere evoluția evenimentelor din RSSM, iar în prima jumătate a lunii iulie 1989, la Chișinău, va sosi din nou V. I. Nakonecinîi, șef de sector la CC al PCUS pentru Ucraina și Moldova. Liderii de la Kremlin erau extrem de nemulțumiți de modul în care CC al PCM gestiona situația în republică și, totodată, doreau să știe care este poziția minorităților rusofone din RSSM, precum și a FPM. La finalul vizitei, V. I. Nakonecinîi a recomandat activului de partid și de stat de la Chișinău să se folosească de punctele slabe ale FPM care era considerat ca fiind un adversar politic extrem de periculos. V. I. Nakonecinîi se referea la lipsa de unitate în sânul conducerii FPM și la lupta pentru putere din sânul conducerii.

În cursul zilei de 29 iulie 1989, la recomandarea prim-secretarului Simion Grossu, Mircea Snegur va fi ales în funcția de Președinte al Prezidiului Sovietului Suprem al RSSM după ce trecuse prin furcile caudine ale Secției Organizatorice a CC al PCUS și ale Plenarei CC al PCM. A doua zi, 30 iulie 1989, președintele Prezidiului Sovietului Suprem al RSSM va participa la un miting al FPM organizat la Teatrul de Vară din Chișinău. În discursul ținut în fața celor 10.000 de cetățeni, Mircea Snegur se va pronunța pentru recunoașterea limbii moldovenești ca limbă de stat și reve­nirea la grafia latină, precum și pentru adoptarea tricolorului ca simbol național, înțelegând, astfel, că procesele de renaștere sunt ireversibile și că trebuie să le susțină integral prin utilizarea deplină a prerogativelor de Președinte al Prezidiului Sovietului Suprem al RSSM. „Pentru Snegur și colegii săi, problema limbii s-a dovedit a fi o armă puternică împotriva vechilor elite de partid și de stat (rusofone și transnistrene – n. n.)”, observa istoricul american Charles King. Referindu-se la comportamentul elitei comuniste din RSSM în perioada 1988 – 1991, istoricul Iulian Fruntașu consemnează: „Moderații regimului, în acest «pact» moldovenesc al tranziției, au fost mai abili și au reușit să gestioneze tranziția cu pierderi minime pentru cercul lor de foști tovarăși de partid, preluând și utilizând cu o încredere crescândă vocabularul naționalizant-eliberator al elitei mișcării social-politice frontiste”.

În cursul zilei de 2 august 1989, FPM va condamna Pactul Ribbentrop-Molotov printr-o Declarație și va cere guvernului de la Moscova: 1) să recunoască drept anexi­une includerea în anul 1940 în componența URSS a Basarabiei și Bucovinei de Nord și 2) să restituie RSSM teritoriile incluse nelegitim în componența RSSU (fostele județe Ismail, Bolgrad, Cetatea Albă și Hotin). Pe 17 și 18 august 1989, Comisiile noului Prezidiu al Sovietului Suprem al RSSM au început examina­rea proiectelor de legi: Cu privire la statutul limbii moldovenești, Cu privire la funcționarea limbilor în teritoriul RSSM și Cu privire la revenirea limbii moldovenești la grafia latină, urmând ca ele să fie dezbătute și adoptate în plenul Sovietului Suprem al RSSM, pe 29 august 1989.

Transnistrenii intră în grevă

La Tiraspol se va desfășura, în cursul zilei de 12 august 1989, o reuniune a colectivelor de muncă care vor cere amânarea sesiunii Sovietului Suprem din 29 august, precum și o nouă discuție publică asupra fiecărui articol din legile propuse. Conducerea RSSM era avertizată, totodată, despre posibilitatea declanșării unui val de greve ale colectivelor de muncă din spațiul transnistrean. „La începutul lui august, opoziția multietnică ad-hoc a Moldovei, care-i permisese Frontului Popular să se ridice ca o forță unită dintr-o mulțime de organizații neoficiale în luna mai, se stinsese cu desăvârșire”, concluziona istoricul american Charles King. Menționez faptul că primul Soviet al Colectivelor de Muncă (OSTK) a fost înființat în Transnistria pe 11 august 1988 bazându-se pe adoptarea în 1986 a Legii URSS privind întreprinderile de stat. Totodată, au fost înființate Detașamente muncitorești pentru sprijinirea Miliției (ROSM). OSTK-ul de la Tiraspol, înființat pe 25 august 1989 ca urmare a apariției Decretului Prezidiului Sovietului Suprem al RSSM „cu privire la modul provizoriu de înregistrare a asociaților civice ale cetățenilor în RSS Moldovenească”, se va ocupa de toate problemele legate de aprovizionare și militare și își va subordona, în secret, toate structurile militare transnistrene.

Primele greve de avertisment din Transnistria se vor derula pe 16 august 1989 și la ele vor participa 30 de întreprinderi din Tiraspol, cu un contingent de 30.000 de lucrători, și 12 întreprinderi din Râbnița (5.000 de lucrători). Prim-secretarul Comitetului Orășenesc de Partid din Tiraspol, Leonid V. Țurcan va avertiza asupra faptului că situaţia poate scăpa de sub control și că OSTK a preluat funcțiile de „apărare a rusofonilor contra adoptării legilor discriminatorii”, deoarece „este inimaginabil să introduci la Tiraspol limba moldovenească ca limbă a gestiunii de producţie”. Pe 21 august 1989 vor începe grevele politice din Transnistria în semn de pro­test față de proiectul legii care conferea statut de limbă de stat doar limbii moldovenești. Pe 26 august vor fi în grevă: 41 de întreprinderi din Tiraspol, 29 în Bender, 23 în Râbnița, 9 în Chișinău, 15 în Comrat și 2 în Bălți. Aceste greve vor înceta abia pe 25 septembrie 1989 și la ele au participat peste 60% (circa 150.000 de oameni) dintre muncitorii de la 177 de întreprinderi din RSSM. Prejudiciile econo­mice au fost de peste 184 de milioane de ruble.

Împotriva Pactului Molotov-Ribbentrop

Totodată, problematica Pactului Molotov-Ribbentrop din 23 august 1939 începea să revină din ce în ce mai mult pe agenda opiniei publice și a mass-media din spațiul sovietic astfel încât ideea condamnării Pactului Molotov-Ribbentrop avea să răsune cu tărie crescândă la Adunarea Baltică, din 13-14 mai 1989. Pe 8 iulie 1989, în cadrul şedinţei comune a Consiliului şi conducerii regionale a Frontului Popular Eston, care a avut loc la Polva, s-a cerut Sovietului Suprem al RSS Estonă să anuleze declaraţia Consiliului de Stat al Republicii Estonia, din 22 iulie 1940, privind intrarea Estoniei în componenţa URSS. Frontul Popular a anunţat că va declanşa o campanie publică de strângere de semnături în sprijinul acestei propuneri.

În cursul şedinţei din 2 iunie 1989 a Congresului Deputaţilor Poporului din URSS, Endel Lippmaa, în calitate de reprezentant al Estoniei în Prezidiul Congresului Deputaţilor Poporului din URSS a făcut următoarele propuneri: 1) înfiinţarea unei Comisii pentru evaluarea Pactului Molotov-Ribbentrop; 2) MAE al URSS, alte instituţii şi arhivele să fie obligate să prezinte Comisiei toate documentele relevante necesare evaluării; 3) Comisia să prezinte evaluările sale Sovietului Suprem al URSS până la sfârşitul lunii iunie 1989 şi să facă publice concluziile la care va ajunge. Pe 22 august 1989, Comisia Sovietului Suprem al RSS Lituaniene pentru studierea tratatelor germano-sovietice din 1939 și a consecințelor lor a considerat că acestea sunt ilegale și nevalabile, astfel încât Declarația Seimului Popular al Lituaniei din 21 iulie 1940 cu privire la aderarea Lituaniei la URSS, precum și Legea din 3 august 1940 privind acceptarea Lituaniei în componența URSS, sunt considerate ilegale și nevalabile.

În contextul evoluțiilor din Țările Baltice, FPM a organizat o Mare Adunare Națională în Chișinău și la care vor participa circa 500.000 – 800.000 de oameni, care se vor pronunța în sprijinul legiferării proiectelor de legi privind limba moldovenească și grafia latină, pentru suverani­tatea deplină a Moldovei, pentru dreptul de ieșire din componența URSS, re­stabilirea simbolurilor naționale, revenirea la etnonimul „român” și adoptarea tricolorului ca drapel național al RSS Moldovenești. După numeroase confruntări între deputații rusofoni și naționaliști din Sovietul Suprem al RSSM, pe 31 august 1989 s-a aprobat pachetul de legi privind limba moldovenească și limbile de pe teritoriul RSSM. În conformitate cu articolul 1 al Legii cu privire la funcționarea limbilor în teritoriul RSSM, „limba de stat a RSSM este limba moldovenească, care funcționează pe baza grafiei latine”, urmând a fi folosită în toate sferele vieții politice, economice, sociale și culturale, și, totodată, în conformitate cu articolul 3, „limba rusă, ca limbă de comunicare între națiunile din URSS, se folosește pe teritoriul republicii alături de limba moldovenească în calitate de limbă de comunicare între națiuni, ceea ce asigură un bilingvism național-rus și rus-național real”. RSSM era a doua republică unională după Tadjikistan, care adoptase o lege similară pe 22 iulie 1989, și care acorda garanții celorlalte limbi vorbite pe teritoriul său. Limba „națiunii titulare” a fost declarată limbă de stat în Kazahstan (1 sep­tembrie 1989), Kîrkîzstan (22 septembrie 1989), Uzbekistan (21 octombrie 1989), Ucraina (28 octombrie 1989), Bielorusia (29 ianuarie 1990) și Turkmenia (24 mai 1990).

Referindu-se la această clipă istorică, istoricul Gheorghe Negru consemnează: „Suprimarea tendinţelor «filoromâneşti» din RSSM, începând mai ales cu a doua jumătate a anilor ’60, nu a dus la dispariţia lor. Ca şi în perioada «dezgheţului» hruşciovist, revendicările de bază ale mişcării pentru drepturi etno-lingivistice care s-a declanşat în RSSM la sfârşitul anilor ’80, ca rezultat al «restructurării» gorbacioviste, au fost recunoaşterea identităţii moldoveneşti şi trecerea scrisului «moldovenesc» la grafia latină, adăugându-se şi revendicarea privind conferirea statutului de limbă de stat «limbii moldoveneşti». PCM s-a opus cu înverşunare cererilor «naţionaliste» dar, în cele din urmă, a fost nevoit să cedeze”. Problema „limbii” avea să devină nodul gordian al relaţiilor interetnice din RSSM şi va fi un factor agravant al crizei dintre Tiraspol şi Chişinău în perioada de până la proclamarea independenţei pe 27 august 1991, precum și după.

(Va urma)

__________________________________________________________________________________

* Articolul este parte din studiul intitulat De la suveranitate la independență. Cazul Republicii Moldova (II) apărut în revista Archiva Moldaviae, nr. IX (2017), Iași, 2017, p. 63 – 95.