La peste opt decenii de la acel ultim august liniștit înainte de începerea ultimei mari conflagrații a secolului XX, gândurile noastre se îndreaptă către cei care au reușit, totuși, să anuleze de jure și de facto, după cinci decenii, consecințele ultimului mare consens politico-diplomatic din vara anului 1939: Pactul Molotov-Ribbentrop. Cum ei au putut, iar noi, românii, încă…mai sperăm?!

Pe 18 august 1989, Alexandr N. Iakovlev, secretar al CC al PCUS,  a abordat problematica Pactului Molotov-Ribbentrop într-un interviu acordat ziarului Pravda. În inter­viu, Alexandr N. Iakovlev sugera că nu ar fi existat norme internaționale atunci când s-a sem­nat Pactul Molotov-Ribbentrop și încerca, totodată, eludând legăturile logice dintre eve­nimente, să justifice acțiunile lui Stalin și apela la sentimentele patriotice ale rușilor de rând. În contrareplică, populațiile din cele trei State Baltice vor organiza, la 23 august 1989, o serie de manifestații politice în fa­voa­rea independenței Statelor Baltice, inclusiv emoționanta Cale Baltică cu peste 100.000 de manifestanți. „Am ales să demonstrăm întregii lumi că noi am devenit parte a acestui tren (Uniunea Sovietică – n. n.) împotriva voinței noastre și că suntem tractați într-o direcție pe care nu noi am ales-o”, declara omul politic estonian Edgar Savisaar.

La Malta (2- 3 decembrie 1989), în cadrul întrevederii particulare dintre cei doi lideri, preșe­din­tele SUA a declarat că americanii nu se vor implica în comentarii în legătură cu Statele Baltice, deoarece nu doreau să creeze „probleme mari” Uniunii Sovietice, însă numai în cazul în care promisiunea repetată a lui Mihail S. Gorbaciov că nu se va face uz de forță va rămâne valabilă.

La București, în timpul desfășurării celui de-al XIV-lea Congres al PCR (20 – 24 noiembrie 1989), Nicolae Ceaușescu va face referire la Pactul Molotov-Ribbentrop și conse­cințele sale, precum și la faptul că trebuie căutate „modalități de a soluționa pro­ble­mele care au rămas nerezolvate” și, totodată, să se treacă la adoptarea unor „decizii prac­tice de eliminare a rezultatelor tuturor acelor acorduri și dictate”. Agenția TASS va re­plica: „Niciun politician serios sau responsabil nu poate ridica problema granițelor postbelice, inclusiv a frontierei sovieto-române”.

Ne-a lipsit o Cale Baltică” românească…în consens cu frații noștri aflați în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău pe 31 august 1989!

Însă, noi încă mai visam la…perestroika și glasnosti!

_______________________________

* Editorial publicat în numărul 8 al revistei Enigmele Istoriei