O decizie strategică bazată pe subestimare*

În urmă cu 85 de ani, pe 18 decembrie 1940, Hitler avea să semneze Directiva nr. 21 prin care Înaltul Comandament al Wehrmacht-ului (OKW) primea undă verde pentru trecerea la planificarea Operațiunii „Barbarossa”, respectiv atacarea Uniunii Sovietice în primăvara anului 1941. Tendinţele hegemonice ale Uniunii Sovietice, relevate în timpul campaniei finlandeze (1939 – 1940), precum şi în momentul ocupării Basarabiei, Nordului Bucovinei și Ținutului Herța (26 – 28 iunie 1940), deveniseră un pericol mortal pentru „noua ordine” europeană creată de către cel de-Al Treilea Reich. Concentrările de trupe sovietice şi suita de incidente de la noua frontieră româno-sovietică, imposibilitatea unei înţelegeri cu V. M. Molotov la Berlin, pe 26 noiembrie 1940, precum şi nevoia de a-şi apropia bogăţiile de „aur negru” din Caucaz l-au determinat pe Hitler să ordone începerea pregătirilor pentru executarea operaţiunii de invadare a Uniunii Sovietice.

Abwehr-ul va estima că Armata Roşie dispunea de circa 10.000 de care de luptă, însă s-a observat că deşi au fost distruse 26.000 de care de luptă sovietice, până la începutul lui aprilie 1942, Armata Roşie mai dispunea de încă 80 de brigăzi de care de luptă. OKW-ul a fost surprins de apariţia pe câmpul de luptă al tancului sovietic de 52 de tone, al tunului-rachetă şi de „«tenacitatea în luptă a soldatului roşu», care a rezistat fără aprovizionare în încercuire, fiind capabil de atac şi de luptă pentru a scăpa”. În decembrie 1941, OKW-ul şi OKH-ul au fost surprinse de apariţia pe câmpul de luptă de lângă Moscova a unor unităţi noi ale Armatei Roşii (80 de divizii de infanterie, 80 de brigăzi de infanterie, 10 brigăzi de care de luptă şi 25 de divizii de cavalerie). Abwehr-ul va identifica, până în aprilie 1942, 425 de divizii de infanterie, 100 de brigăzi de infanterie, 75 de divizii de cavalerie, 60 de divizii motorizate şi 80 de brigăzi mecanizate aflate în organica Armatei Roşii. Ofiţerii de informaţii germani estimau că aviaţia sovietică a dispus constant de 2.000 de aparate, deşi pierduse lunar 400 – 500 de avioane.

Pe 16 aprilie 1942, Directorul Serviciului Special de Informații, Eugen Cristescu, avea să-l informeze pe Conducătorul Statului român că ofiţerii de informaţii germani apreciau că „o altă cauză datorită căreia nu s-a putut cunoaşte valoarea reală a armatei şi potenţialului de război sovietic, constă în faptul că prin măsurile de ordin contrainformativ luate de către organele sovietice, agenţii Serviciului de Informaţii german nu au putut pătrunde în interiorul URSS pentru a culege informaţii într-o zonă mai adâncă de 100 – 150 km de la frontieră”. Pe 28 ianuarie 1941, generalul Franz Halder va nota în jurnalul său: „Dacă vom fi blocaţi în Rusia, situaţia va deveni şi mai dificilă”. Cele scrise de acest eminent militar erau o sumbră prevestire a ceea ce a urmat: coşmarul unui război pe două fronturi şi nimicirea totală a Wehrmacht-ului şi a Germaniei naziste.