În contextul valului de reforme generat după 1987 de conducerea de la Kremlin, precum și-al evoluțiilor din arena relațiilor internaționale din întregul an 1989, problematica Pactului Molotov-Ribbentrop (PMR) din 23 august 1939 se va afla în atenția mass-media și a opiniei publice internaționale. Trebuie menționat faptul că Mihail S. Gorbaciov primise o copie a textului Protocolului Secret din 23 august 1939, însă era doar o copie, nu un document autentificat sau microfilmat. În acea perioadă, în întreaga presă sovietică se vor publica un număr semnificativ de articole despre Pactul Molotov-Ribbentrop în care se vor vehicula jumătăți de adevăr și vor fi negate faptele. Și, totuși…pe 24 decembrie 1989, Congresul Deputaților Poporului din URSS a considerat că PMR și protocolul secret adițional este nul și neavenit, din punct de vedere politic și juridic.

Pe 12 februarie 1990, ministrul de Externe al României, Sergiu Celac, va înainta în dialogul cu omologul său sovietic, Eduard A. Şevardnadze, desfășurat în marja unei reuniuni internaționale, propunerea deschiderii unei reprezentanțe consulare românești la Chișinău, „reprezentanță care să aibă acoperire pe întreg teritoriul care aparținuse cândva statului român, adică inclusiv în Bucovina de Nord și inclusiv în cele trei bucățele din Sud care aparțineau, la momentul respectiv, Ucrainei”. În cursul zilei de 24 decembrie 1990, ministrul de Externe al României va purta o lungă discuție cu istorici, jurnaliști și diplomați români referitor la evenimentele aflate în curs de desfășurare în spațiul dintre Prut și Nistru, la reacțiile Uniunii Sovietice față de evoluțiile politice de la Chișinău, precum și asupra modului în care se poate implica România. Opţiunea unei reunificări în forţă sau de altă natură, în acele clipe, nu s-a aflat pe agenda nici publică şi nici secretă a noilor autorităţi române.

În condițiile primei amânări a vizitei președintelui Ion Iliescu în URSS, al noilor raporturi dintre România și URSS, precum și al Declaraţiei din 26 decembrie 1990 a MAE al României (în textul căreia Basarabia şi Nordul Bucovinei sunt apreciate drept „străvechi teritorii româneşti”), structurile din cadrul CC al PCUS au pregătit, în februarie 1991, un document în care se specifica: „Pas cu pas se pregăteşte baza juridico-statală a unirii: reorganizarea administrativ-teritorială a Moldovei după modelul românesc cu lichidarea organelor Puterii sovietice, proiecte de legi cu privire la acordarea reciprocă a dublei cetăţenii pentru locuitorii RSS Moldova şi ai României”.

Pe 23 martie 1991, la Kiev, în contextul discuțiilor privind evoluțiile politice din spațiul Uniunii Sovietice, ministrul de Externe al României avea să fie informat de către Leonid M. Kravciuk, președintele Sovietului Suprem al RSS Ucraina, că, totuși, „când în România se vorbește de pretenții teritoriale, nu este nici în avantajul vostru (românilor – n. n.) și nici al nostru (ucrainienilor – n. n.).

În cursul zilei de 24 martie 1991, la Chișinău, ministrul de Externe al României, Adrian Năstase, se va întâlni cu președintele Mircea Snegur și cu premierul Mircea Druc. Premierul RSS Moldova, Mircea Druc, va declara că „pornind de la ideea celor două state românești, vom putea spune ce vrem când Ucraina va spune exact ce vrea” astfel încât „până atunci, mergem pe ideea a două state românești”. Premierul Mircea Druc va sublinia faptul că „existența celor două steaguri românești și strategia noastră (a moldovenilor – n. n.) este «interferența»”. Ion Hadârcă, prim-vicepreședintele Parlamentului de la Chișinău, va sublinia că „teoria interferenței celor două state românești rezistă”. În discursul susținut după ceremonia de semnare a Protocolului privind colaborarea dintre MAE al României și MAE al RSS Moldova, Adrian Năstase va declara în mod foarte clar și ferm: „Cred că este foarte important pentru noi să decidem dacă respectăm Declarația de suveranitate a Republicii Moldova sau dacă ne menținem unele idei privind Moldova, Basarabia, drept o provincie românească ce trebuie preluată printr-o uniune imediată”.

La peste trei decenii de la acest discurs al ministrului de Externe al României…există, încă, o imensă nehotărâre pe ambele maluri ale Prutului!

_______________________________________

*Editorial apărut în nr. 1/2022 al revistei CLIO (Serie nouă) – publicație editată de Muzeul Județean de Istorie „Teohari Antonescu” din Giurgiu