Cezara Colesnic este un nume care devine cu fiecare expoziţie şi, mai ales, cu fiecare tablou una dintre revelaţiile artei plastice europene la acest început de secol XXI. Această artistă a spaţiului dintre Prut și Nistru, cetăţean francez şi locuitor al Parisului acum, a renunțat pentru o clipă la șevalet pentru a ne introduce în universul său creator și a ne bucura, astfel, sufletul.

Cine sunteţi dumneavoastră, Cezara Colesnic?

Sunt un artist plastic, născută în Republica Moldova, am împlinit de curând 32 de ani, mă pasionează pictura, istoria artelor şi expertiza de artă contemporană. Iubesc pisicile, caii şi călătoriile.

Unde v-aţi format ca intelectual şi artist?

O parte din studii le-am făcut la Chişinău, la Colegiul Republican de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală”, o altă parte mai importantă a studiilor le-am continuat în Franţa, unde am obţinut Diploma Naţională în Arte Plastice, Licenţa în istoria artelor şi Masteratul la Sorbona de asemenea în istoria artelor; a mai urmat şi o pregatire în domeniul expertizei şi a pieţei de artă contemporană. Toate aceste studii practic mi-au format o gândire şi m-au încurajat în pasiunea mea pentru pictură. Spun pasiune, fiindcă nu e vorba doar de propria mea pictură, dar în general despre tablouri.

Cum v-aţi descoperit pasiunea şi talentul pentru pictură?

Probabil el m-a descoperit pe mine. Încă din copilărie, de la câţiva anişori, îmi plăcea să-mi petrec tot timpul desenând ceva, până se terminau toate foile. După ce se terminau foile treceam la uşi, pervazuri sau orice altă suprafaţă albă; în momentul când am desenat capacul maşinii de scris, tatal meu a spus: „Cred că acest copil va fi pictor!”. Fiind mică, mergeam des cu părinţii în ospeţie la diferiţi artişti moldoveni, îmi plăcea mirosul de ulei din atelier, discuţiile despre artă pe care nu le înţelegeam, dar simţeam că se discuta ceva important, se vorbea cu pasiune despre culoare, forme, compoziţii, poezie. Cred că toate aceste lucruri au făcut ca în mod foarte natural să aleg aceasta cale, fără a mai discuta ce voi face mai târziu.

Ce v-a influenţat mai mult în pictură, în formarea dumneavoastră artistică: Vestul sau Estul?

Ambele cred. Şcoala din Republica Moldova mi-a permis să cunosc şi să deprind foarte bine tehnica picturală, în timp ce în Franţa m-am maturizat şi am înţeles ce aş vrea să caut şi poate să găsesc în artă, ce aş vrea să exprim şi cum să-mi cizelez ideile pentru a le reda într-o formă cât mai simplă şi accesibilă publicului.

Ce vă inspiră?

Viaţa, visele,copii, animalele, natura…

Care este pictorul dvs. preferat?

Este foarte greu de spus, am foarte mulţi. Când eram studenta îmi plăceau mult Claude Monet, Marc Chagall, pictorii ambulanţi ruşi Repin, Vrubel, Serov (adică mai mult clasici şi figurativi), acum îmi place să privesc şi pictura abstractă a lui Rothko, sau Simon Hantaï, în genere cred că orice formă artistică merită atenţie.

Idealul dvs. artistic?

Cred că aş putea spune Marina Abramovic, artista de origine sârbă, care a reuşit să vorbească despre ţara sa şi trecutul ei într-o formă contemporană, care a înfiinţat o fundaţie şi o şcoală de arte. Trăieşte în Europa şi SUA, dar este prezentă peste tot. Anul acesta a reprezentat Muntenegru la Bienala de la Veneţia, ţara de unde îşi au originile părinţii ei.

Sunteţi considerată ca fiind cel mai important pictor al Republicii Moldova din spaţiul european. Cum s-a ajuns la o astfel de apreciere şi ce înseamnă acest lucru pentru dvs.?

Sincer să spun, nu ştiu cum s-a ajuns la această apreciere, ar trebui întrebaţi cei care au făcut asemenea declaraţii. Există mai mulţi artişti moldoveni plecaţi şi stabiliţi în străinătate, care activează şi au succes. Probabil spaţiul cultural din Republica Moldova, are nevoie de istorii de succes şi oameni care să-i inspire pe cei tineri. Este poate puţin exagerată aprecierea în ce mă priveşte, dar o înţeleg. Pentru mine în afară de faptul că mă face să zâmbesc, o iau drept o responsabilitate şi chiar un motiv de a continua activităţile mele artistice. Înţeleg faptul că tinerii artişti au nevoie de aşa „legende” pentru a persevera.

De ce aţi plecat din Republica Moldova?

Am plecat în 1999, după ce am terminat studiile, deşi acesta nu a fost singurul motiv. Pur şi simplu nu vedeam nicio perspectivă în spaţiul moldovenesc şi nici în cel din Est şi mă simţeam de parcă mi se tăia oxigenul în fiece zi, totul în jur îmi părea lipsit de sens şi de culoare.

Cât de mult a contat pentru cariera dvs. artistică plecarea din Republica Moldova?

Nici nu-mi pot închipui cum aş fi putut fi altfel, Republica Moldova e un spaţiu foarte închis din punct de vedere economic şi cultural, desigur. Artiştii au nevoie de libertate şi de mai multe posibilităţi pentru a-şi realiza operele, pentru a evolua.

Eraţi cunoscută şi apreciată la dvs. acasă?

Prima mea expoziţie la Chişinău în 1999  a avut succes şi am început să fiu apreciată chiar de la prima expoziţie. Criticii şi colegii de breaslă au reacţionat pozitiv şi am devenit, în Chişinău,  pe cât se poate de cunoscută la ai mei 19 ani. În scurt timp am plecat şi am revenit abia în 2002 cu o altă expoziţie, iar de atunci n-am mai expus în Republica Moldova, dar îmi doresc acest lucru.

Între mirajul Versailles-ului şi cel al Ermitaj-ului, cum aţi ales şi de ce?

N-am avut ocazia să vizitez Ermitajul, şi nici Rusia, până când viaţa a hotărât pentru mine şi am rămas în Europa Occidentală, dar viitorul este imprevizibil. Mediul în care evoluezi este desigur foarte important, dar astăzi este epoca când nu prea mai există frontiere, comunicarea şi spaţiile virtuale apropie oamenii din diferite culturi. Cred că mi-aş dori să schimb pentru o perioada de timp locul de trai, poate într-un spaţiu total diferit de ce am cunoscut până acum.

Ce părere aveţi despre arta plastică din Republica Moldova?

Cred că în Republica Moldova există mulţi artişti talentaţi şi tineri artişti la fel de talentaţi, însă problema este una economică deoarece spaţiul cultural din Moldova este extrem de sărac pentru deplina realizare a unui artist.

Reprezentaţi o generaţie de artişti plastici care s-a impus sau nu în peisajul cultural european, şi nu numai?

Cred că fac parte dintr-o generaţie care a trăit schimbări radicale de sisteme economice şi politice, o generaţie care şi-a dorit cu orice preţ să cunoască alte orizonturi, o generaţie care trece dintr-o criză în altă criză economică. De la schimbare de alfabet, până la schimbări repetate de monezi, aceste lucruri lasă anumite amprente, poate ne-a făcut mai sensibili, mai nostalgici uneori, şi mai atenţi la orice schimbare. Dacă ne-am impus sau nu în spaţiul european, timpul va arăta, în orice caz pentru a vorbi despre ţara de unde venim (când aproape nimeni nu ştie de ea), cred că fiecare şi-a găsit o cale de a se exprima liber şi mă bucur când întâlnesc colegi care reuşesc şi perseverează.

Unde aţi expus până în prezent?

În diferite ţări, galerii, saloane internaţionale.

Unde pot fi vizionate lucrările dumneavoastră?

Sunt câteva galerii care prezintă lucrările mele în permanenţă, la Bruxelles, la Istanbul, în Germania, Bulgaria şi desigur site-ul meu oficial www.cezarakolesnik.com, spaţiul virtual fiind probabil cel mai uşor de vizitat azi de toată lumea.

Urmăriţi evenimentele politico-culturale din spaţiul Republicii Moldova?

Urmăresc cu atenţie tot ce se întâmplă în Republicii Moldova, diaspora de la Paris este foarte tânără şi activă, ne întâlnim des, discutăm, analizăm şi organizăm evenimente legate de Republica Moldova. Pot să spun că la Paris dorul de casă nu are când să apară.

Care vă sunt proiectele de viitor?

Cât mai mult, cât mai bine şi cât mai departe!

 

Cum arată o zi din viaţa Cezarei Colesnic?

E greu de spus, fiindcă depinde de perioade, de locul unde mă aflu. O zi obişnuită, oriunde  m-aş afla începe cu câteva cafele, pentru a disipa norii nopţii. Nu sunt deloc o persoană matinală şi orice dimineaţă pentru mine e un chin. Mai apoi vin planurile zilei, câteodată e greu să te organizezi fiindcă apar tot timpul chestii neprevăzute, administrative de multe ori, sau chiar casnice ca la toată lumea şi câteodată la sfârşitul zilei îmi dau seama că n-am făcut nimic din punct de vedere artistic. Îmi petrec destul de mult timp pe internet (fapt pentru care sunt criticată), dar este important pentru mine să întrețin relaţiile cu oamenii apropiaţi, prietenii şi artiştii pe care nu-i pot vedea des. Urmăresc creaţiile şi expoziţiile altora, contactez şi caut noi posibilităţi pentru a expune. În perioadele de „creaţie”, pot începe a picta de dimineaţă, după ce găsesc muzica potrivită pentru dispoziţia zilei. Îmi ia mult timp pentru a mă concentra şi a pregăti toate cele necesare picturii, însuşi aspectul tehnic e destul de lung şi greoi, câteodată îmi doresc să am un asistent care să facă asta pentru mine. De fiece dată când îmi curăţ paleta şi aranjez culorile, mă gândesc la Rubens care avea un atelier foarte mare cu foarte mulţi asistenţi care lucrau pentru el, iar el doar verifica procesul creativ şi se ocupa de noi comenzi (asta desigur e o glumă, dar chiar e un simbol al reuşitei profesionale). Sunt şi alte zile, zile în care nu fac nimic şi nu se întâmplă nimic, sunt zile grele în care îmi pun tot felul de întrebări inutile despre existenţa şi despre sensul vieţii. În aşa zile am nevoie de foarte multă atenţie şi afecţiune, probabil sunt zilele în care chiar mă simt şi mă port ca un copil…

Vă doresc multă inspirație!

Mulțumesc!