În seara cu miros de parfum de tei, confraţii într-ale simţirii poetice dintr-o parte şi alta a Prutului s-au reunit, sub auspiciile Institutului Cultural Român din Bucureşti, pe 5 iunie a.c., într-o seară dedicată poeziei basarabene. O întâlnire în cadrul căreia Emilian Galaicu-Păun, Irina Nechit, Dumitru Crudu, Alexandru Vakulovski şi Moni Stănilă ne-au oferit şansa de a-i asculta lecturând din propriile creaţii.

Preşedintele Institutului Cultural Român, dr. Lilian Zamfiroiu a ţinut să remarce faptul că intenţia organizatorilor acestei seri a fost să realizeze şi de jure un spaţiu cultural comun, atât la dreapta, cât şi la stânga Prutului în condiţiile în care, totuşi, acesta există de facto. Institutul Cultural Român este foarte interesat de tot ceea ce se întâmplă în plan cultural în stânga Prutului. Vreau să subliniez că importanţa pe care o acordăm spaţiului din stânga Prutului este pe măsura aşteptărilor pe care le avem de la artiştii din această zonă. Această importanţă am încercat să o demonstrăm şi cu ocazia Târgului de Carte de la Paris ‒ Salon du Livre, din luna martie a acestui an, unde, pentru prima dată în cadrul programului de la standul României, un loc distinct s-a referit la activitatea literară de dincolo de Prut. Domnul Emilian Galaicu-Păun a fost prezent, poate o să vă povestească mai multe. De asemenea, a fost prezent şi domnul Ambasador al Republicii Moldova la Paris, Excelenţa sa dl. dr. Oleg Serebrian. Vă mulţumesc că aţi venit, vă mulţumesc că aţi trecut Prutul şi vă doresc să mai treceţi Prutul de mai multe ori, tocmai pentru a realiza o osmoză pe care ne-o dorim cu toţii, între cultura de pe ambele maluri ale Prutului, a declarat dr. Lilian Zamfiroiu.

Întâlnirea a fost un nou prilej de a atrage atenţia asupra acestor tineri autori, în fond, toţi având un profil deja matur. Poezia nouă a acestora constă îndeosebi în poeme de o surprinzătoare prospeţime, dar şi într-o valorificare a moştenirii literare. Raportarea la dimensiunea timpului, la monotonia existenţei, viziunea asupra lumii, banalitatea faptului cotidian, criza comunicării, înţelegerea condiţiei umane sunt teme ce se conturează în aceste creaţii literare. Desigur, şi climatul social a constituit un factor important în creaţiile poeţilor basarabeni. Poezia basarabeană reflectă fără îndoială o stare de frământare continuă, o dramatică sinceritate, ideile rămânând uneori ascunse în spatele formulelor poetice şi  ale cuvintelor de o tonalitate grea, ameninţătoare. Preţuirea, iubirea faţă de ţara lor, dar şi denunţarea vehementă a nedreptăţii sociale, a umilinţei omului, durerea surdă şi amară a acestui popor capătă o expresie aparte în poemele şi scrierile poeţilor basarabeni. Motive de ordin istoric, cultural, mitologic, religios, conjugate cu sensibilitatea, confesiunea, fantezia şi ludicul, varietatea temelor şi stărilor de gând contribuie din plin la  construirea poemelor de un interes literar incontestabil. Tinerii poeţi prezenţi ne-au dovedit, dacă mai era nevoie, că fiecare poem reflectă bogăţia universului interior al fiecăruia, climatul lor sufletesc, poezia manifestându-se într-o varietate de formule poetice, contribuind astfel la îmbogăţirea universului poetic şi al ideilor. Intelectul, sensibilitatea, dar într-o mare măsură luciditatea sunt trăsături incontestabile ale discursului poetic, un discurs de multe ori, înţepător, incomod şi denunţător.

Referindu-se la noua generaţie de poeţi basarabeni, poeta Floarea Ţuţuianu, coordonatoarea proiectului cultural din seara dedicată poeziei basarabene, a considerat că noul val al poeziei basarabene este perfect definit de ceea ce scria Alexandru Muşina în prefaţa volumului de poezie al lui Dumitru Crudu: „Noua poezie basarabeană se compune din câteva promoţii de poeţi şi din mai multe direcţii literare. (…) Rândurile acestei promoţii zgomotoase care a zguduit serios canonul literar basarabean s-au îngroşat pe parcurs cu noi poeţi revoltaţi, dornici să pălmuiască, vorba futuriştilor, obrajii stafidiţi ai literaturii moldoveneşti”. Regretatul Alexandru Mușina era atât de încântat de ce se întâmpla în mințile tinerilor poeți basarabeni încât proclamase că ,,fenomenul cel mai important din lirica româna a ultimilor cinci-șase ani (începutul anilor ’90 – n. n.) e «apariția basarabenilor»”.

Cu prilejul acestei reuniri a simţirilor poetice dintr-o parte şi alta a Prutului, Emilian Galaicu-Păun a declarat: Aş avea ceva de adăugat. Un Nume. Eugen Cioclea. Dacă astăzi vorbim despre noua poezie basarabeană, este pentru că au existat vechii. Un vechi care pur şi simplu a detunat toată acea atmosferă lâncedă şi leşinată! Emilian Galaicu-Păun este poet, prozator, eseist şi editor,  născut la 22 iunie 1964 în satul Unchiteşti, comuna Cuhurestii de Sus, judeţul Soroca. Licențiat al Facultății de Litere a Universităţii de Stat din Chişinău şi doctor în litere (Institutul de Literatură „M. Gorki” din Moscova), este redactor pentru Basarabia al revistei Vatra (Târgu-Mureş) și redactor-şef al Editurii CARTIER. Printre volumele pe care le-a publicat se numără Cel bătut îl duce pe Cel nebătut (Editura Dacia, 1994) – distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova și Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România, Yin Tim (Editura  Vinea, 1999) – tradus în limba germană de Hellmut Seiler (Pop-Verlag, Ludwigsburg, 2007), Gesturi. Trilogia nimicului (Editura Cartier, 1996) – Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova),  Ţesut viu. 10 x 10 (Editura Cartier, 2011) – Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Poezia de după poezie (Eseu, Editura Cartier, 1999) – Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Este autorul a numeroase traduceri, din autori precum Roland Barthes, Michel Pastoureau ș. a.

Passager (1)

şi ce dacă-şi deschide din când în când venele? face parte din specia celor aleşi ce-şi ascut astfel sângele.

roş-albastru. la ambele capete. ca pe-un creion bicolor. răsucindu-se-albastru în ascuţitoarea

de creioane a inimii, să-şi facă vîrf. după felul în care împunge-n buricele degetelor, din interior spre afară, cu roşii corniţe, să-şi revendice non omnis moriar, gata de scris. jumătate în mâinile domnului, pe jumătate dat dracului — nimeni nu-i mulţumit cu juma’ de măsură! şi nici, întreruptă de lama cuţitului, linia de demarcaţie nu mai e sigură.

ca şi cum, aruncat în sus ca un toiag încrustat, să-şi dispute-n teren dreptul primei lovituri, două mîini osebite, zvâcnind amândouă odată, -n acelaşi timp s-ar întâlni undeva pe la mijloc. fiecare-n contra celuilalt, scrisu-i apropie: pus pe jar, demonul (zis şi-“al creaţiei”) face risipă de purpură până la dumnezeu tot aşa cum, tocindu-şi grafitul ce-i ţine de inimă, domnul e cât ce să dea de dracu’! puţin mai lipseşte şi unul va-ncepe să scrie cu sângele altuia, paloşe gotice faţă cu praporii glagolitici. pe viaţă şi moarte. cum ai completa un pomelnic cu nume — aceleaşi — trecute pe rând de la unii [morţi] la alţii [plugari]: nu e literă să nu fie scrisă de două ori, cu chinovar şi sineală, o dată în ceruri şi, -ntoarsă, pe pământ. după gustul, tot mai pronunţat, de rugină din gură, se simte că au şi pornit să se taie în săbii, de sânge. acum tot mai subţire, cu două tăişuri, de care se prinde când unul când altul cu mâinile goale.

într-o mînă de om, Dumnezeu şi Satana fac skanderbeg. Mâna

scrie morţii cu cerneală

şi pe cei vii cu roşeală

Poeta Irina Nichit a declarat, cu vădită emoţie, că totul i se pare ireal, însă doar nişte persoane foarte realiste au putut organiza o astfel de întâlnire. Era timpul de mai demult să se facă astfel de schimburi mai dinamice, din stânga Prutului, să fie implicaţi mai mulţi poeţi, mai multă lume. Noi reprezentăm noua poezie basarabeană în raport cu cea din anii ’60, ’70, dar acum se scrie o poezie şi mai nouă, şi în stânga, şi în dreapta Prutului. Pare ireal şi faptul că suntem aici, la această masă, doi poeţi din satul Antoneşti. Alexandru Vakulovski este din Antoneşti, judeţul Tighina, eu sunt din Antoneşti, judeţul Cahul. Mari mulţumiri poetei Floarea Ţuţuianu pentru că a avut inspiraţia de a porni în acestă aventură. Sper că se va continua şi cu alte ediţii, mărturisea Irina Nichit. Poeta s-a născut pe 1 ianuarie 1962 în comuna Antonești, judeţul Cahul. A debutat cu volumul de poezie Șarpele mă recunoaște (Editura Hyperion, Chișinău, 1992), premiat de Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova, distincție de care se vor bucura și volumele Cartea rece (Editura Cartier, Chișinău, 1996) și Un viitor obosit (Editura Augusta, Timișoara, 1999). Pentru volumul de critică de teatru intitulat Godot eliberatorul (Chișinău, 1999) a primit premiul UNITEM pentru critică teatrală. Acestui volum i s-au adăugat Proiectul unei tragedii (dramaturgie, Chișinău, 2001), Maimuța în baie (dramaturgie, Chișinău, 2006). Piesele Maimuța în baie, Coridorul morții, Ametist și Nudiștii au fost montate în teatre profesioniste din Chișinău și Bălți. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România, a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova şi a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor Teatrali.

Ești aici?

În afară de mine,

cine mai respiră în cameră?

Cărţile nu au plămâni,

clopotul de ceramică stă neclintit,

plapuma e bine întinsă,

pernele nu se umflă, nu se dezumflă.

Doar obiecte neînsufleţite în jurul meu,

doar masa, divanul, cuvertura moartă,

cuierul cu haine spânzurate,

pașaportul și buletinul

într-o cutie de pantofi.

Cine mai respiră totuși

în camera cu un geam spre asfinţit?

A, da, trifoiul.

Nu mai ţin minte de câte ori

mi-am luat rămas bun de la el.

Se ofilea încet,

îi îngălbeneau toate frunzele,

dar îi schimbam pământul

și încolţea din nou.

Trifoiul acesta

îl am de la mama,

într-o zi mi-a dat niște cartofiori,

nu știam ce putere au,

acum văd cum frunzele tinere

apucă soarele de ultimele raze

și-l ţin o vreme lipit de geam.

În fiecare an trifoiul se usucă,

pare un smoc veșted de buruieni,

trec zile și săptămâni

până găsesc pământ proaspăt,

îl mut în alt ghiveci

și firele răsar mai verzi ca altădată.

Norul de frunze fragede se mișcă ușor.

Ești aici, mamă?

Așa respiră trifoiul?

Dacă ţi-aș schimba pământul,

ai răsări din nou?

Un înger înalt

E ușor să stai la măsuţa neagră

cu mâinile pe genunchi,

n-ai plătit un leu pentru ea

a făcut-o gratis un om de treabă,

cine știe de unde a găsit metalul

și crucea de fier

tot el a meșterit-o

și literele de pe tăbliţă tot el le-a scris,

tu vrei să mai aduci încoace un înger,

dar să fie înalt,

să nu crească buruienile

peste capul lui,

să-l vezi de departe când vii,

hai ridică-te în picioare,

nu mai încălzi măsuţa neagră cu fruntea,

de-o oră bună stai acolo și nu faci nimic,

nu-ţi dăm voie să te odihnești,

odihna e altceva, altundeva,

nu sfredeli cu ochii pământul,

nu se odihnește nimeni la doi metri adâncime,

ci sus în leagăn de frunze

sau și mai sus, pe salteaua norilor,

nu pipăi tăbliţa colbuită,

vin ploile, o vor spăla cu grijă

și nu ne mai aduce la căpătâi

un înger de piatră albă,

încă n-ai adunat bani pentru înger,

oricum, e de-ajuns o cruce,

oricum, e de-ajuns o cruce,

nu inventa motive să rămâi,

hai ieși odată

din cimitirul nostru.

Un om de succes

Parcă duc o lumânare de pe o stradă pe alta

de la capătul oraşului până în centru

de dimineaţă până seara,

parcă o apăr cu palmele înţepenite de frig

să nu mi-o stingă vântul,

să nu mi-o smulgă din palme,

să n-o scap pe cărarea ninsă

care mă scoate din valea crucii pe bulevard,

parcă duc o lumânare aprinsă

între degetele de lemn,

dar n-o să vedeţi nimic în mâinile mele,

am uitat să vă spun că ele nu l-au atins,

nu l-au atins!

tata purta cămaşă nouă, costum de culoarea cafelei cu lapte şi era la cravată,

nu, noi nu l-am îngropat în costumul acesta şi nu i-am pus cravată,

noaptea asta l-am visat cum râde fericit,

nu, noi nu l-am văzut râzând aşa,

a ieşit din întuneric

ca un om de succes

mi-a întins o floare şi ea a început să tremure,

am luat-o fără să-i ating degetele cu unghii îngrijite,

o lalea albă-albă,

tatăl meu din vis mi-a dăruit o lalea fragedă,

o duc prin viscol şi nimeni n-o vede,

parcă am o lumânare aprinsă în palme

o apăr de fulgii usturători,

dar mâinile mele sunt goale

şi ziua lunecoasă tocmai s-a dus la vale pe derdeluş.

Dumitru Crudu s-a născut în 1968, în satul Flutura, județul Ungheni. Este absolvent al Facultăţii de Ştiinţe, secţia Filologie, a Universităţii „Transilvania“ din Braşov și al masteratului la Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu. Fondator, împreună cu Marius Ianuş, al fracturismului, curent literar lansat în 1999 printr-un manifest publicat în revistele Paralela 45 şi Vatra. A publicat volumele de versuri Falsul Dimitrie (Târgu-Mureş, 1994) – distins cu Premiul de debut al Filialei Braşov al Uniunii Scriitorilor din România și cu Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova; E închis vă rugăm nu insistaţi (Constanţa, 1994) – Premiul pentru experiment al Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România (ASPRO), Eşarfe la cer (Cartier, Chişinău, 2012) – (Premiul Uniunii Editorilor din Republica Moldova, precum și romanul Un american la Chişinău (Casa de Pariuri Literare, Bucureşti, 2013). A scris circa douăzeci de piese de teatru, montate în Republica Moldova şi în România.

Eșarfe în cer

ÎN ULTIMELE DOUĂ ZILE voia foarte tare să bea bere

și în ultima zi să mănânce

struguri albi

dar nu am găsit nicăieri

struguri albi

oricât i-am căutat

prin tot cartierul

după moartea ei

au reapărut pe tarabe

strugurii albi

și berea în magazine

după moartea ei

a apărut un bătrân

într-un

pardesiu roșu

și a întins-o pe spate

pe pat

iar înainte să iasă

din cameră

i-a băgat nu știu ce în buzunar

după moartea ei

pe scaunele de lângă patul Zoiei Gheorghievna

am găsit un

trandafir roșu

petalele pe un

scaun

și ciorchinele pe altul

după moartea ei

nevastă-mea deschidea ușa

ca să-mi spună

că Zoia Gheorghievna mai trăiește

după moartea ei

în camera Zoiei Gheorghievna se aud

suspine

dar când

deschid  ușa

acolo nu-i

nimeni

după moartea ei stătea

pe pat cu faţa

spre cer

de parcă urmărea încotro

se îndreaptă

sufletulei,

așa cum ai urmări o eșarfă roșie

pe care vântul ţi-o smulge din mâini

după moartea ei

în curtea blocului nostru

a apărut

un bătrân cu un pardesiu roșu

după moartea ei

cerul se umplu cu

eșarfe roșii

PRIVIRILE stinse și reci

mâinile amorţite și livide

atâtea lucruri neclintite

în juru-i ca niște melci

în camera ei un tropot de pași neîncetat

„în casă e un frig ca de cleștar”

e întuneric dar

ea de câteva luni n-a mai coborât din pat

mă apropii în vârful picioarelor

de ușa ei împodobită de sus până jos cu spini

într-adevăr ea stă pe pat

culcată pe o saltea de mărăcini

seamănă cu o dâră de apă plată

pe care o torni într-o cană spartă

DUPĂ CE AM umblat prin tot cartierul după

câteva bobiţe de struguri albii, fiindcă ea a vrut un strugure alb,

a vrut să mănânce un strugure alb, acum îl ţine în mână și-l

miroase,

îl pipăie cu degetele

își trece degetele de pe o bobiţă pe alta

așa cum ţi-ai trece mâinile prin

părul fiinţei iubite

apoi a vrut un strugure negru,

dar nu am găsit nicăieri struguri negri și i-am adus în schimb tot un strugure alb,

dar ea

nu a sesizat diferenţa și

l-a luat în mână

și l-a lipit de faţă,

și a adormit cu faţa lipita de ciorchinele ăla rece

după atâtea nopţi de insomnie

a adormit

a adormit cu faţa lipită de ciorchinele ăla rece

acum nu poate să adoarmă decât

după ce își lipește faţa de un strugure alb

sau negru

în ultimul timp tot mai mult seamănă

cu un strugure alb sau

negru

pe care ai vrea să-l iei în braţe

și să te plimbi cu el prin cameră

Alexandru Vakulovski a mărturisit că se simte la Bucureşti ca acasă, ceea ce e bine. Să ştiţi că noi nu suntem chiar aşa de trişti, putem să scriem şi mai vesel!, a declarat poetul. Acesta s-a născut pe 9 aprilie 1978 în Antonești/Suvorov în URSS, astăzi Ștefan Vodă în Republica Moldova. Este eseist, critic literar, poet, publicist, prozator, traducător din literatura rusă şi  blogger. A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi este redactor fondator al revistei web Tiuk! (k-avem kef), împreună cu fratele său Mihail Vakulovski şi cu graficianul Dan Perjovschi. Printre volumele publicate: Pizdeţ (Editura Aula, Braşov, 2002 – nominalizat de ASPRO şi România Literară pentru cel mai bun debut în proză), Oedip, regele mamei lui Freud (poezie, Editura Aula, Braşov, 2002), Ruperea (teatru, 2002), Letopizdeţ. Cactuşi albi pentru iubita mea (Editura IDEA Design&Print, 2004), ecstasy (poezie, Editura Pontica, Bucureşti, 2005), Dați foc la cărți (Editura Tracus-Arte, București, 2012) – volum distins cu Premiul Transmodernitate, oferit de Ministerul Culturii din Republica Moldova, în cadrul SIC.

încă un jurnalist a fost omorât

încă un jurnalist a fost omorât

moartea nu a mai fost atât de aproape

o urmărim în direct de la Kiev

uite oamenii

uite coasa

uite automatele kalaşnikov

uite nu mai sunt oamenii

uite cum moartea se întinde pe jos

într-o baltă

vie

cu sufletul la gură

oamenii înconjuraţi de baricade

cântă

poze

filme

oameni vii

oameni plini de sânge

aceeaşi oameni

deja cadavre

mor

scrie Olesea Zuhovskaia

sângele îi ţâşneşte din gât

lunetistul a fost bun

deşi n-a nimerit în

crucea rosie

din piept

încă un jurnalist a fost omorât

e un titlu

un titlu

ce se repetă

destul de des

seara

sau dimineaţa

se numără

25

30

100

şi toţi morţi

Igor Kostenko

22 de ani, jurnalist

mort

fiii lui ianukovici

au fugit din Ucraina

curul gras

nu

atâţia lunetişti

atâtea cartuşe

ar fi trebuit

un lunetist

un cartuş

Trăiască Ucraina!

sportivii ucraineni

de la soci

se întorc acasă

să poarte banderole

de doliu

o poză

un preot

masca de gaze la gât

crucea la gât

crucea în mână

scutul

apărător de gloanţe

în spate

Biserica Ortodoxă

nu se mai roagă

pentru conducerea ţării

lukaşenko îi transmite condoleanţe lui ianukovici

ianukovici îl sună pe putin

oamenii din Dnepropetrovsk

se culcă pe calea ferată

tancurile nu trebuie

să ajungă la Kiev

Kiev

capitala Ucrainei

se vede din spaţiu

de la cauciucurile arse

cât mai mult foc

mai mult fum negru

oamenii cară cadavre printre gloanţe

îi adună la un loc

îi pomenesc

lunetiştii trag salve

direct în inima Ucrainei

avioanele private

ale oligarhilor

ies

din Ucraina

ar trebui să mai iasă

doar unul

exact ca ceauşescu

bisericile s-au umplut de cadavre

şi de

răniţi

e ceva greu şi pentru Dumnezeu

a mai trecut o zi

20 02 14

Ucraina

nimeni nu vrea să moară

moartea-i peste tot

O cameră cu multe camere (în memoria lui G. V.)

hai frate

la mare

sunt singur

mai adun câţiva prieteni

am multe camere

încăpătoare

au trecut de atunci

doi ani

nu am dat pe ei

doi bani

george-mi zice

în continuare:

hai frare

la mare

am multe camere

încăpătoare.

Mă bucur foarte mult că am fost invitată. Tot ceea ce vă voi citi a fost scris în ultimii patru ani, de când m-am stabilit în Republica Moldova. Este vorba de prima carte pe care am scris-o la Chişinău, a mărturisit poeta Moni Stanilă. S-a născut pe 9  februarie 1978, Tomeşti.  Este absolventă a Facultății de Litere, Teologie şi Istorie a Universității de Vest din Timişoara și a unui masterat la Facultatea de Teologie “Andrei Şaguna” din Sibiu, este redactor la www.punkt.md, editorialistă la cotidianul Timpul (Chişinău), iniţiatoare şi coordonatoare a cenaclului Republica al Bibliotecii Naționale din Chişinău. A fost distinsă cu Premiul Tiuk! pentru debut, Premiul Ministerului Culturii din Republica Moldova pentru volumul Postoi parovoz. confesiunile dogmatistei (Ninpress-Charmides Publishing House, 2009), în cadrul Salonului Internaţional de Carte, Biblioteca Naţională, Chişinău, 2011, volum nominalizat, de asemenea, pentru premiul de debut Opera Prima, Botoşani. A mai publicat volumul Iconostas (Editura Graphe, 2007), un jurnal de convertire.

 Sagarmatha

mi-am sculptat floarea de prun în osul

frunţii şi-am acoperit-o cu zăpezi

alegând din pântece

lumea şi timpul în care urma să vin

sunt aici pregătită

să smulg din drumul Siberiei

paşii care nu s-au întors

am crescut pe insule îndepărtate în opinci de oţel

printre stânci mai firave decât braţele mele

cu crizanteme

încrustate în dosul palmelor

ca să aduc primăvara şi moartea

într-o singură zi

am pândit secole întregi ca să prind

ceasul mare

ora exactă când dilatarea lumii

îi aşază în scaune pe toţi

împăraţii planetei

nu le aduc nici o mângâiere piţigoilor albaştri

şi gaiţelor care-mi plantează stejari sub fereastră

nu le arunc

nici un pumn de grăunţe

doar oase şi cărţi de istorie

să-i transform în gladiatorii de mâine

care nu vor lupta până la moarte

care vor smulge povestea

plajelor din Miyaghi şi o vor aduce

în grădinile preşedinţilor

seara când masa e pusă

şi caviarul îmi ademeneşte soldaţii

nu citesc istoria din cărţi

învăţ din gurile bătrânilor la foc

după izbăvirea zilelor

dimineaţa culeg viile şi tai lemnele

când iese luna cânt la tobe

şi tobele mele au ornamente vii

flori de prun şi nori /

                                 / şerpi cu clopoţei

pitoni şi cobre

polen de crizanteme pentru mâinile toboşarilor

am crescut

acum sunt vântul care vine din patru zări

nu îl vede nimeni dar

toţi îl aud

amestecaţi

laolaltă soldaţii şi femeile violate

şi-au aranjat armele pe umeri

conduşi

spre văile încărcate cu faguri

sun goarna pentru război

îmi lovesc una de alta palmele

ca în ziua în care plantam zarzavaturi în spatele casei

eu vin înaintea tuturor

pe mâna stângă mi-am tatuat numărul

de identificare al morţilor de la Aiud

pe dreapta iniţialele evreilor din Varşovia

venim călare pe trenuri şi avioane

leg fluiere la săgeţi

şi clopoţei la puşti

suntem aproape

sunetul nostru de victorie a înconjurat pământul

precum odată Ierihonul

coborâm din munţi încălţaţi cu patine

un nor de ace de gheaţă se ridică în urmă

avem  arcul proptit de călcâie

tunuri pe umeri

prin afişele electorale făcute pâlnie

strigăm

rapsozii războiului meu

în loc de lauri purtăm împletituri din crizanteme

venim  din iarnă

aducem primăvara şi moartea în corturile noastre

care acoperă lumea ca nişte eoliene în mişcare

caii noştri nu sar peste ziduri înalte de doi metri

nu pasc în câmpiile pakistaneze

dar ca americanii aduc moartea pe 2 mai

judecata noastră nu e în tribunale

cine are urechi de auzit

vânătorul îşi simte urmele adulmecate

aşa că Bin Laden ascuns după ziduri

şi-a făcut rugăciunile şi-a spălat faţa şi mâinile

de cinci ori pe zi

iar la căderea nopţii a apăsat record şi a povestit toate

aşteptând moartea cum ai mei aşteaptă să plouă

să răsară cartofii

a şoptit ca fluierul prins la săgeată

poveştile care trebuiau să se împrăştie odată cu fruntea

Poemele, rezultat al simţului intim şi mărturii ale unor destine, dovedesc faptul că fenomenul literar actual din Republica Moldova este foarte viu, această perioadă extrem de fertilă şi de variată putând fi ilustrată fie doar şi prin aceste cinci nume: Emilian Galaicu-Păun, Irina Nechit, Dumitru Crudu, Alexandru Vakulovski, Moni Stănilă.