În zorii zilei de 22 iunie 1941, la orele 03.30, trupele Wehrmacht-ului, în cooperare cu cele româno-ungaro-finlandeze, au trecut la executarea prevederilor Directivei nr. 21 (Operaţiunea „Barbarossa”). Începea astfel să se deruleze una dintre cele mai importante operaţiuni militare ale celui de-Al Doilea Război Mondial, cu profunde implicaţii în geopolitica şi evoluţia relaţiilor internaţionale. Planul „Barbarossa” prevedea folosirea a 120 – 130 de divizii germane, care, prin manevre de încercuire, să distrugă Armata Roşie, înaintând pe trei direcţii: a) spre nord, de la Königsberg la Leningrad; b) spre centru, de la Varşovia la Moscova; c) spre sud, de la Lublin la Kiev şi dinspre România spre Odessa. La finalul celor două etape de lupte, principalele elemente ale Armatei Roşii urmau să fie încercuite şi distruse, iar linia frontului urma să fie stabilită de la Arhanghelsk, din nord până la Marea Caspică în sud. Luftwaffe urma să domine regiunea cuprinsă între linia frontului german până departe spre estul Munţilor Urali.
Atacul împotriva Uniunii Sovietice a fost declanşat, în zorii zilei de 22 iunie 1941, de către 153 de divizii germane, 14 divizii finlandeze şi 12 divizii româneşti, adică un total de circa 3.500.000 de oameni, 2.740 de avioane şi 3.700 de tancuri. Ordinul nr. 28, emis de Marele Cartier General român, la 22 iunie 1941, prevedea că armatele aliate germano-române se vor constitui în pivotul manevrei strategice cu misiunea „de a fixa maximum de forţe inamice, iar în cazul în care forţele inamice ar începe retragerea, armatele române şi germane le vor urmări cu vigoare: la nord de linia Ţuţora, Isakovka, Mihailovka forţele aflate sub ordinele Armatei 11 germane, iar la sud de această linie Armata 4 română şi Corpul 54 armată german”.
Între 22 iunie şi 2 iulie 1941, au fost executate zilnic bombardamente de artilerie şi incursiuni la est de Prut şi, respectiv, la nord de Dunărea maritimă. În zorii zilei de 22 iunie 1941, unităţi ale Armatei 4 române au ocupat podurile de la Bogdăneşti, Fălciu, Oancea, de peste Prut, şi au realizat capete de pod de valoarea unei companii. Aceste capete de pod n-au mai putut fi menţinute, datorită contraatacurilor sovietice, precum şi faptului că misiunea Armatei 4 române nu prevedea angajarea unor forţe mari în capetele de pod realizate. Unităţile din compunerea Armatelor 11 germană şi 3 română au forţat Prutul în numeroase puncte de trecere, realizând mici capete de pod, dar din cauza contratacurilor terestre şi aeriene au fost nevoite să se retragă. Reacţia sovietică s-a manifestat, cu precădere, prin trageri de artilerie (terestră şi navală) şi prin bombardamente de aviaţie. Trupele sovietice au acordat o mare atenţie lucrărilor de amenajare genistică a terenului. Pe linia Prutului, sovieticii au barat direcţiile importante de trecere, prin cazemate de beton, cărămidă şi lemn, judicios amplasate, puternic armate, înconjurate cu reţele de sârmă şi bine camuflate.
Pe 25 iunie 1941, generalul de brigadă Alexandru Ioaniţiu, şeful Marelui Cartier General român, a mai precizat încă două obiective ale misiunii forţelor române şi germane, respectiv de a stabili cât mai precis valoarea şi dispunerea forţelor sovietice şi de a crea condiţii favorabile trecerii la ofensivă atunci când situaţia generală o va cere. La 29 iunie 1941, în contextul general al ofensivei Grupului de Armate „Sud” în Ucraina, Hitler a cerut executarea unui atac peste Prut, din spaţiul de la est de Botoşani cu direcţia spre nord-est.
Analizând concepția operativă a Marelui Cartier General român privind trecerea la ofensivă, începând cu zorii zilei de 2 iulie 1941, se observă faptul că, totuși, frontul de ofensivă număra 120 de kilometri ceea ce însemna, în epocă, un front larg ceea ce făcea ca acesta să nu fie continuu. Unitățile militare românești urmau să acționeze pe direcții cu intervale mari între ele, în condițiile în care urma să fie forțat un curs important de apă și o luncă complet inundată. Dintr-o astfel de perspectivă avea să se nască tragedia de la Țiganca. Raportul Armatei a 4-a înaintat Marelui Cartier General român ne oferă o imagine de ansamblu asupra greutăților cu care se confruntau trupele din teren, respectiv: 1) inundații ale zonei de atac; 2) înjumătățirea materialelor de trecere ajunse la trupă; 3) împotmolirea materialelor de trecere grele din cauza drumurilor desfundate; 4) infanteria ajunsă în poziție de atac în proporție de 2/3 din efective; 5) întârzieri în sosirea artileriei în dispozitivul de luptă; 6) oboseala trupei din cauza marșurilor lungi.
Forțarea Prutului care s-a făcut în câteva sectoare, aflate la o distanță apreciabilă unele de altele și fără un raport de forțe de cel puțin 2/1 în favoarea trupelor aflate în ofensivă, greșelile din planificarea și desfășurarea operațiunilor de forțare și realizare a capetelor de pod, lipsa de inițiativă a comandamentelor românești, lipsa sprijinului artileriei generată de „necesitatea surprinderii inamicului și pentru economia de muniții”, cu ofițerii și trupa „cântând cântece patriotice în ciuda cerințelor de a se acționa în liniște”, orele ciudate de pornire la atac (ora 13.00), precum și traversarea mlaștinilor și bălților de către militarii români sub focul inamicului etc. s-au constituit în elementele care au favorizat pierderile grele din luptele desfășurate în zona Țiganca. Bătăliile date de către Corpul 5 Armată pentru trecerea Prutului au fost marcate de alte numeroase greșeli (forțarea râului fără pregătire de artilerie, plaje de îmbarcare sub focul artileriei sovietice, teren impracticabil din cauza ploilor căzute în zilele precedente) deși „recunoașterile arătaseră că lunca inundată a Prutului constituie un obstacol mai serios chiar decât râul”. Disperarea și dramatismul luptelor este relevat de ordinul comandantului Corpului 5 Armată: „Terenul cucerit nu se cedează sub niciun motiv; orice ostaș care se retrage sub foc inamic va fi împușcat pe loc, iar ofițerii care vor șovăi a-și împinge unitățile înaintate sau vor da înapoi fără ordin vor fi arestați imediat și înaintați Curții Marțiale”.
În amintirea jertfei militarilor români puși în situații tactice imposibile, a jertfei celor 1.020 de ofițeri, subofițeri și soldați români înhumați în Cimitirul de Onoare al Armatei Române de la Țiganca, Institutul „Frații Golescu pentru românii din străinătate”, Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina și Asociația Europeană de Studii Geopolitice și Strategice „Gheorghe I. Brătianu” au organizat în cursul zilei de 22 iunie 2018 un slujbă religioasă de pomenire, urmată de depunerea unor coroane de flori ca semn al recunoștinței urmașilor pentru lupta și jertfa militarilor români la Țiganca și Cania în 4 – 12 iulie 1941.
Cu acest prilej au fost rostite discursuri referitoare la clipele istorice de acum 77 de ani, la idealul reîntregirii statului român cu pământurile răpite în iunie 1940 ca urmare a prevederilor din Protocoalele secrete ale Pactului Molotov-Ribbentrop.