Cât stau acum la masă
țintind cu pixul cerul
o sapă taie undeva un deget
și – atâtea crengi se rup de rod
Irina Nechit
Cea de-a XXII-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru desfăşurată între 26 octombrie – 4 noiembrie 2012, la Bucureşti, s-a încheiat cu acordarea Premiului „Tânăra Speranţă” al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru pentru spectacolul Casa M producţie a Centrului de Arte „COLISEUM” din Chişinău, Republica Moldova. Despre Casa M putem vorbi în termenii fireşti ai unei cronici teatrale – aprecieri din partea criticilor specialişti şi reacţii bune din partea publicului, însă, această producţie ce impresionează prin tabloul realist şi şocant, fiind o piesă cu caracter documentar bazată pe testimonii, cere mai mult din partea spectatorilor.
În pofida faptului că situaţia socială şi politică a Republicii Moldova a suferit unele transformări ce favorizează individul, rolul și locul său în societate, deşi apropierea de civilizaţia occidentală este din ce în ce mai prezentă, mentalităţile cetăţenilor, în special ale celor din mediul rural, par a nu fi suferit nicio schimbare. Societatea din Republica Moldova se izbeşte de aceleaşi principii şi prejudecăţi. În fond, omul este vinovat sau societatea? Casa M pune în discuție această dilemă. Gândirea umană nu este decât continuatoarea aceloraşi mentalităţi, păreri, convingeri, norme de acţiune şi de comportare. Problemele nu se vor sfârşi numai atunci când situaţia socială, politică sau economică a acestei ţări se va ameliora, demersurile politice nefiind suficiente în astfel de cazuri, ci atunci când și toleranţa, receptivitatea, concilierea cu propria-i soartă şi condiţie existențială vor fi valori dominante ale individului. Publicului spectator i-a fost înfățișată o problemă socială gravă. Poveştile, diferite ca intensitate, acoperă o realitate dureroasă, care a existat şi din păcate continuă să existe. Piesa reflectă o stringentă şi presantă problemă a societăţii contemporane: violenţa domestică, iar istorisirile personajelor sunt inspirate din experienţe autentice. Experiențe traumatizante ale celor patru femei care au suferit de cel puţin una dintre formele de violenţă sau, mai grav, de toate formele de violenţă: abuzul fizic, psihologic, emoţional, verbal sau sexual.
Gravitatea actelor de violenţă, frecvenţa acestora şi ca urmare impactul asupra sănătăţii fizice şi mentale a femeilor-victime sunt transpuse scenic în Casa M. Nu doar informaţiile privind violenţa faţă de femeile din Republica Moldova ne provoacă la meditaţie, ci chiar şi atitudinile, stereotipurile şi percepţiile femeilor privind propria lor soarta în cadrul societăţii, destinul acestora, consecinţele acţiunilor lor, ale principiilor şi prejudecăţilor umane cu care se confruntă şi care le împiedică în a se elibera de povara unei vieţi chinuitoare. Din teamă, nesiguranţă, ruşine sau din convingerea că aceasta este normalitatea. Regizoarea Luminiţa Ţîcu ne îndeamnă la reflecție asupra condiției umane, a destinului femeii în societatea contemporană, nu numai în cea din Republica Moldova.
Textul piesei se bazează pe interviuri realizate cu victime din diferite adăposturi sau închisori, prelucrate în conformitate cu viziunea regizorală a Luminiţei Ţîcu. Interpretarea remarcabilă al celor patru actriţe Snejana Puică, Mihaela Strâmbeanu, Ina Surdu, Irina Vacarciuc ne transmite stări sufleteşti şi tensiuni ce izvorăsc din mărturisirile acestor femei şi ale lor destine frânte de prejudecățile celor din jur și mai ales de indiferența unei societăți. Limbajul specific plaiurilor moldave contribuie la autenticitatea relatărilor, la crearea atmosferei şi la introducerea spectatorului în universul basarabean. Raportul dintre ceea ce se comunică și suportul lingvistic, termenii ce constituie adevărate simboluri identitare şi registrul simbolic au semnificaţii multiple puternic ancorate în realitatea din Republica Moldova. Oare mediul social, starea economică a familiei, sărăcia socială sau sărăcia spirituală, lipsa de educaţie, ipocrizia, incapacitatea de adaptare, ignoranţa determină astfel de comportamente şi de situaţii familiale? Casa M nu scoate în evidenţă contextele care determină aceste norme de comportare, după cum nici nu oferă răspunsuri cauzelor. Tensiunile la nivel politic, problemele sociale, lentoarea cu care evoluează societatea, presiunile de anihilare a identităţii, eforturile de eliberare de dogmele ideologice pot fi cauze ale acestor drame individuale şi totodată comune. Piesa Casa M este un semnal de alarmă, o nevoie de a mărturisi, o dorinţă clară şi o necesitate de a face cunoscut acest fenomen opiniei publice. Spectatorul simte că este complice la aceste tragedii umane, conştientizând faptul că într-un fel anume este parte a acestei realităţi crude. Nu poate fi vorba de necunoşterea realităţii, ci doar despre ignorare acesteia. Casa M este o piesă-avertisment, un manifest împotriva nepăsării umane, a indiferenței față de femeie, femeia din spațiul civilizației moldave. Un simbol și un reper pentru înțelegerea a numeroase drame individuale și colective din spațiul ex/sovietic, și chiar și din alte spații culturale.
Prefer piese de teatru ce reflectă oglinda unei societăţi, în general reproducerea exactă, fie că este vorba de un subiect politic, cultural sau de altă natură. Nu am privit niciodată teatrul doar ca o formă de divertisment. Piesele elaborate, personajele puternice, transmiterea unor sentimente şi suferinţe ale personajelor, rezonanţa emoţională, conflictele interioare sunt elemente esenţiale pentru o piesă de teatru astfel încât să mă pot gândi mult timp la ea după ce cortina a căzut. Casa M m-a tulburat și m-a emoționat deopotrivă, iar jocul actoricesc a contribuit din plin la reușita spectacolului premiat de către juriul Festivalului Naţional de Teatru din 2012. Referindu-se la „Teatrul obsedat de tranziție”, criticul teatral Constanţa Popa scria în 2006: „La ora actuală, lumea teatrală din Chişinău se află în căutarea unor posibilităţi de supravieţuire. Doar succesele fulminante ale artei basarabene dintre 1985 şi 1995 ne mai amintesc astăzi că Moldova poate fi un spaţiu propice realizării unor proiecte scenice de înaltă clasă. În acea perioadă, entuziasmul, înflăcărarea şi iluzia evadării din strânsoarea canoanelor sovietice animau un întreg val de tineri actori şi regizori” astfel încât erau dispuși „să sfideze limitele obedienţei proletcultiste şi să experimenteze formule de gândire şi de creaţie novatoare”.
Casa M relevă faptul că arta teatrală basarabeană nu numai că a supraviețuit, ci dimpotrivă își afirmă valoarea și ne îndreptățește să sperăm la noi realizări scenice, la noi provocări intelectuale.
