Recenta decizie a președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, de-a o grația pe Nadia Savcenko, ofițer ucrainean aflat în închisorile rusești, relaţia NATO-Rusia şi vizita lui Vladimir Putin în Grecia au constituit subiectele aflate în dezbaterea intitulată PUTIN, DIN NOU IMPREVIZIBIL, din data de 26 mai 2016, iniţiată de către jurnalistul col. (r) dr. Ion Petrescu, realizatorul emisiunii Ziua Z de la postul 6TV, cu participarea președintelului Fundației EURISC, dr. Liviu MUREȘAN, și a președintelui Consiliului-Director al AESGS „Gheorghe I. Brătianu”, dr. Constantin CORNEANU. În cuprinsul emisiunii a fost reiterată necesitatea unor relaţii normale cu statul vecin Federaţia Rusă, și a fost salutată întâlnirea iniţiată de Clubul Militar Român de Reflecţie Euroatlantică, de la începutul lunii iunie, cu ambasadorul Federației Ruse la Bucureşti. Totodată, a fost abordată problema reîntregirii naţionale, până la 1 DECEMBRIE 2018, prin demersuri lucide, constante, adecvate, inclusiv pe plan diplomatic, în centrele de putere conştiente de relevanţa României la graniţa de est a NATO.

În timpul dezbaterii, președintele Consiliului-Director al AESGS „Gheorghe I. Brătianu”, dr. Constantin CORNEANU, a menționat faptul că:

● Eliberarea Nadiei Savcenko este o mişcare pe tabla de şah, a acestui conflict, în care Federaţia Rusă arată puţină bunăvoinţă, în contextul convorbirii telefonice avute anterior, de către preşedintele Vladimir Putin cu cancelarul german şi preşedinţii Franţei şi Ucrainei. Concluzia este că se poate discuta cu Moscova. Este un semnal pe care preşedintele Putin îl dă Occidentului, că este dispus să negocieze, însă rămâne o mare întrebare: ce este dispus să negocieze?

● Federaţia Rusă nu este înfrântă, dar se simte destul de încorsetată astfel încât are nevoie, din când în când, de o mutare tactică menită să ducă la o uşurare, pe moment, a situaţiei în care se află;

● Nadia Savcenko este un om care crede în această idee, de stat ucrainean, este un militar care şi-a făcut datoria, este un simbol al Ucrainei, în aceste momente. Poţi să te bazezi pe faptul că un militar care a trecut prin această experienţă, de 709 zile de închisoare rusească nu va accepta, pentru nimic în lume, decât să lupte şi să îşi recâştige demnitatea, ca militar, şi să câştige războiul acesta, în care Ucraina doreşte să întoarcă acasă Donbasul, din toate punctele de vedere, doreşte să reocupe Peninsula Crimeea şi să afirme măreţia Ucrainei. Dacă va face politică, Nadia Savcenko s-ar putea să fie, pe termen scurt şi mediu, până la o compromitere politică sau un eşec, acel om de care o întreagă generaţie are nevoie ca simbol, şi în acelaşi timp va da acea fermitate…numai că, cu fermitatea asta Ucraina s-ar putea să ajungă undeva, ca să fiu elegant, unde nu trebuie să ajungă…