Într-o recentă apariție editorială dedicată instituției Securității noastre „cea de toate zilele”, sunt consemnate „adevărurile” dintr-un timp istoric care ne-a marcat destinele. Regretabil este faptul că această explozie informațională de la începutul secolului XXI ne împiedică, totuși, să ne formăm o părere corectă și adevărată despre evoluția noastră istorică, despre modul în care a fost modelat destinul nostru istoric. Modul în care istoricul, om al cetății, înțelege sau nu adevărurile unei clipe istorice ne poate modela percepția despre trecutul și prezentul nostru în sens pozitiv sau negativ.

În paginile volumului lecturat se vorbește despre un moment aparte din istoria românilor, respectiv ziua de 13 aprilie 1978, când președintele Jimmy Carter i-ar fi cerut președintelui Nicolae Ceaușescu, cu ocazia vizitei celui din urmă în Statele Unite, să listeze economia românească la bursă. Economie care valora 170 de miliarde dolari. Refuzul președintelui Ceaușescu ne determină să ne gândim că a fost o șansă de dezvoltare uriașă, însă ratată din motive de ideologie și naționalism economic. Și, totuși…stenograma oficială a discuțiilor, publicată în 2013, nu relevă nicio discuție asupra acestui subiect, iar întâlnirea confidențială din Biroul Oval (cu martor, interpretul Sergiu Celac) nu poate decât să nască speculații care inspiră tot felul de fantezii etichetate ca fiind „adevărul” din acel timp istoric!

Totodată, aflăm că Nicolae Ceaușescu a cerut sprijin financiar Kremlinului, în 1975, pentru dezvoltarea economică a României, însă liderii de la Moscova mai aveau…doar 1.000 de ruble disponibile în vistierie! Într-o astfel de situație, Nicolae Ceaușescu a cerut sprijinul Băncii Mondiale!

În Nota strict-secretă nr. 00411 a Ministerului Afacerilor Externe al României înaintată președintelui Nicolae Ceaușescu, la data de 16 mai 1972, se menționa faptul că încă din anii 1967 – 1968 au fost purtate discuții neoficiale cu reprezentanții FMI și ai Băncii Mondiale, cu acordul conducerii politice a statului român. Obiectivul strategic era aderarea la cele două organisme financiare internaționale pentru a beneficia de credite pentru dezvoltare. România a aderat la FMI și Banca Mondială pe 15 decembrie 1972.

Pe măsură ce noi contribuții istoriografice alimentează nevoia noastră de-a cunoaște adevărurile dintr-un timp istoric, suntem surprinși de…răstălmăcirea acestora! Lectura volumului continuă!

______________________________________

* Editorial publicat în numărul 10/2020 al revistei Enigmele Istoriei