Liderii de la Kremlin au devenit extrem de îngrijorați de turnura pe care o luau evenimentele în spațiul RSSM, astfel încât, la sfârșitul lunii martie 1989, a sosit la Chișinău o Comisie a CC al PCUS condusă de către Ivan Feklistov cu misiunea de-a examina situația politică locală și acordarea ajutorului necesar CC al PCM.

Referindu-se la comportamentul acestui înalt activist de partid al Uniunii Sovietice, Mircea Snegur consemna faptul că „s-a opus, împreună cu unii adepți ai săi din aparatul CC al PCM, până la sfârșit tuturor transformărilor legate de problemele naționale ale poporului băștinaș”. Ivan Feklistov era responsabilul pentru relațiile cu RSSM și CC al PCM în cadrul CC al PCUS. Confruntați cu criticile Comisiei venite de la Moscova, activul de partid și de stat de la Chișinău se afla într-o situație extrem de dificilă: pe de o parte se cerea să se facă ordine, să nu se admită confruntări politice și interetnice, însă „entuziasmul acestei mișcări (de restructurare și renaștere națională – n. n.) era atât de mare, încât nu mai putea fi stăvilit”.

Mișcarea Democratică din Moldova în susținerea Restructurării (MD) va deveni principala forță motrice a societății în impunerea perestrokăi și a glasnosti-ului în RSSM și, totodată, va sparge monopolul politic al PCUS asupra vieții politice. Pe 29 iunie 1988, MD-ul va organiza primul său miting în susținerea restructurării și a lui Mihail S. Gorbaciov. MD-ul susținea, printre altele, consolidarea suveranității RSSM, în cadrul federației sovietice reclădită în baza principiilor leniniste, descentralizarea puterii, o reformă economică care să ducă la împroprietărirea țăranului, o reexaminare a politicii naționale, precum și stabilirea unor relații directe cu țările din exterior.

Bătălia pentru recunoașterea și acceptarea importanței limbii moldovenești în spațiul RSSM va lua un avânt și mai mare ca urmare a rezoluției Adunării Generale a Uniunii Scriitorilor din RSSM, din 14 septembrie 1988, prin care cerea  să se rezolve problema introducerii cetățeniei, autofinanțării și autogestiunii în republică, lărgirii sferei funcțiilor sociale ale limbii moldovenești și recunoașterea statutului ei de limbă de stat și asigurării bilingvismului real, precum și să se „revină la alfabetul de până la 1938, singurul care se potrivește naturii romanice a limbii noastre (moldovenești – n. n.)” și, totodată, „să se rezolve în practică învățarea mai profundă a limbilor bulgară și găgăuză”. Pe 25 octombrie 1988, un număr de 157 de scriitori din RSSM vor semna o Adresare către toți oamenii de bună-credință din republică în care se opera cu noțiunea de limba noastră, limba maternă, limba națională, precum și expresia străvechea limbă romanică. În zilele de 31 octombrie și 1 noiembrie 1988, o serie de cercetători-lingviști din Moscova, Kiev, Leningrad și Chișinău vor analiza în cadrul unei consfătuiri de lucru, desfășurată la Institutul de Limbă și Literatură al Academiei de Științe a RSSM, problema limbii și a alfabetului. În finalul consfătuirii, lingviștii au propus Comisiei Interdepartamentale din RSSM, următoarele: 1) decretarea limbii naționale din RSSM drept limbă de stat în republică; 2) recunoașterea unității limbilor care funcționează în RSS Moldovenească și în Republica Socialistă România și 3) revenirea la sistemul grafic latin. Eseul-apel al profesorului universitar dr. Ion Buga intitulat O limbă maternă – un alfabet ce va fi publicat în ziarul Învățământul public, pe 19 octombrie 1988, va cere recunoașterea adevărului privind existența unei singure limbi, cea română, și a unei singure națiuni: române, în spațiul RSSM și al Republicii Socialiste România.

În contextul pregătirilor pentru Plenara CC al PCUS intitulată Cu privire la perfecționarea relațiilor dintre națiuni în URSS, planificată pentru mijlocul anului 1989, CC al PCM, în acord cu Prezidiul Sovietului Suprem și Consiliul de Miniștri al RSSM, a lansat, la mijlocul lunii noiembrie 1988, Tezele intitulate Să afirmăm Restructurarea prin fapte concrete care însemna transpunerea reală în viață a lozincii Toată puterea – Sovietelor!, însă în condițiile unui sistem politic unipartit, și, totodată, cerea să se dea o ripostă hotărâtă „proceselor stihinice, «democrației mitingurilor», care îi abat pe oamenii muncii de la rezolvarea sarcinilor arzătoare ale restructurării”. MD-ul va riposta printr-un miting, pe 12 noiembrie 1988, iar studenții de la Universitatea de Stat, precum și de la alte instituții de învățământ superior din Chișinău, vor picheta sediul CC al PCM și al Guvernului, pe 17 noiembrie 1988, în semn de protest față de Tezele comuniștilor moldoveni. După eliberarea celor 30 de studenți arestați de Miliție, circa 2.000 de studenții vor organiza un miting de protest și, mai apoi, vor întemeia Liga Studenților din Moldova.

Pe măsură ce evoluțiile din viața publică și politică a RSSM căpătau noi valențe ca urmare a luptei pentru afirmarea identității naționale a majorității populației și a limbii sale, Comisia Interdepartamentală va comunica, pe 28 decembrie 1988, că este necesar „a se renunța la concepția cu privire la existența a două limbi est-romanice diferite, recunoscându-se identitatea lingvistică moldo-română” și a propus ca „limba moldovenească să fie decretată drept limbă de stat pe teritoriul RSSM și să fie introdusă completarea corespunzătoare în Constituția RSSM, asigurându-se principiul bilingvismului național-rus și rus-național, dezvoltarea și funcționarea liberă a limbilor naționalităților conlocuitoare de pe teritoriul RSSM”. Totodată, minoritățile naționale din RSSM, respectiv găgăuzii și bulgarii, au început să vorbească despre necesitatea studierii în limba maternă și despre nevoia unei autonomii administrative.

La începutul anului 1989, situația părea că va scăpa de sub controlul autorităților republicane în condițiile în care au început să se desfășoare mitinguri neautorizate, pe 22 ianuarie, 12, 19 și 26 februarie 1989, ale „neformalilor”. În ziua de 12 ianuarie 1989, cu ocazia mitingului din Ceadâr-Lunga găgăuzii vor cere crearea unei mișcări naționale găgăuze. Pe 16 februarie 1989, Cenaclul Găgăuz Halkî (Po­porul Găgăuz), înființat în martie 1988, se transformă în Mișcarea Găgăuz Halkî, care stabilește imediat contacte cu Interfront-ul. Adversarii restructurării și ai Mișcării de Renaștere Națională a Românilor considerau că o condiţie esenţială pentru protejarea limbilor găgăuză şi bulgară era crearea în limitele zonei de sud cu populaţie găgăuză a unei Republici Autonome Sovietice Socialiste Găgăuze în cadrul RSSM. Totodată, au început să fie sprijinite rezoluţiile repre­zentanţilor localităţilor bulgare şi găgăuze din regiunea Odessa (RSS Ucraini­ană), care cereau, în numele localităţilor bulgare şi găgăuze din RSSM şi din RSSU, crearea unei „Republici Bulgaro-Găgăuze” sau a „RASS Găgăuze” pe teritoriul RSSM şi a „RASS Bulgare în cadrul RSSU”. Pe 25 ianuarie 1989 a fost adoptată Hotărârea Prezidiului Sovietului Suprem al RSSM cu privire la elaborarea proiectelor de legi intitulate: Cu privire la statutul limbii moldovenești și Cu privire la funcționarea limbilor moldovenească, rusă și a celorlalte limbi de pe teritoriul RSSM. Pe măsură ce activul de partid și de stat de la Chișinău tergiversa restructurarea sistemului și acceptarea doleanțelor majorității populației, circa 15.000 – 20.000 de cetățeni ai RSSM se vor afla în stradă, pe 26 februarie 1989, protestând în fața sediului CC al PCM și scandând: „Vrem limbă și alfabet!”, „Opriți migrația!”, „Dați-ne istoria noastră!”, „Jos mafia!”, „Jos birocrația!”, „Am pierdut încrederea!”, „Trăiască Gorbaciov!”.

În cursul lunilor martie – aprilie 1989 se va intensifica acțiunea intelectualității românești din RSSM pentru promovarea și acceptarea limbii moldovenești în grafie latină ca limbă de stat. Uniunea Scriitorilor, pe 16 martie 1989, și Institutul de Limbă și Literatură al Academiei de Științe a RSSM, pe 24 aprilie 1989, vor propune diferite proiecte de lege menite să confirme limba moldovenească în grafie latină ca limbă de stat în RSSM, în timp ce „limba rusă este un mijloc de comunicare între republicile URSS”. Pe 13 mai 1989, Academia de Științe a RSSM a votat pentru decretarea limbii moldovenești în grafie latină ca limbă de stat în RSSM. Autoritățile republicane intraseră în alertă în condițiile în care la mitingul din 12 martie 1989 se afișase deasupra coloanelor, pentru prima oară, un drapel tricolor. Manifestații stradale și mitinguri în favoarea limbii de stat se desfășurau și la Cahul și la Bălți. Pe 13 martie 1989 a apărut primul ziar cu caractere latine, Glasul, fondat de scriitorii Ion Druță, Leonida Lari și Ion Vatamanu, tipărit în 60.000 de exemplare la Riga, datorită opoziției autorităților de la Chișinău. „Bineînţeles, un rol important l-au avut conexiunile cu prietenii noştri din Ţările Baltice. Eu am avut avantajul să particip la aceste activităţi conspirative, ca să spun aşa. Prima publicaţie periodică ilegală, clandestină, s-a numit «Deşteptarea». Am scos trei numere. A urmat «Glasul», care a fost o publicaţie periodică deja legală, pe care a condus-o Leonida Lari, iar pentru a-i da mai multă notorietate, Ion Druţă a fost un fel de preşedinte de onoare al colegiului de redacţie. Leonida a făcut acest ziar la Riga. A fost transportat cu maşină. Am participat la descărcarea lui. Însă «Deşteptarea» a fost făcută în clandestinitate la Vilnius, cel care a organizat această operaţiune fiind un basarabean de-al nostru, Victor Balmuş, nepotul istoricului literar Pavel Balmuş, un băiat de vârsta mea, căsătorit cu o lituaniană. (…) Duceam macheta cu ziarul cu avionul, iar înapoi veneam cu maşina prin Bielorusia – 100 şi ceva de kilometri. Ţin minte că am participat la primul congres al Sajudis-ului lituanian, în toamna anului 1988. Eram în trei: artistul şi regizorul Mihai Fusu, Mihai Ghimpu şi eu. Am văzut această extraordinară reuniune şi am învăţat foarte multe idei politice, pentru că balticii erau mult mai bine organizaţi datorită relaţiilor strânse cu diaspora din SUA şi ţările europene. Cei care ne-au sprijinit enorm au fost trei posturi de radio internaţionale, în primul rând postul Europa Liberă şi aici trebuie să-l pomenim pe Vladimir Socor, pe care prima dată l-am cunoscut radiofonic şi l-am văzut personal mult mai târziu, care îmi lua interviuri, practic, în fiecare seară. Mai era Vocea Americii, unde lucra Nicolae Dima şi alţi ziarişti importanţi, şi postul de radio BBC, care suna mai rar, dar totuşi menţinea o legătură destul de strânsă cu noi”,mărturisea Iurie Roșca.

Teatrul de Vară din Chișinău va găzdui, pe 19 martie 1989, cel mai mare miting de până atunci. Mitingul a fost inițiat de către Cenaclul Alexei Mateevici și MD, iar zecile de mii de oameni au participat, mai apoi, la o discuție referitoare la restructurare, timp de 7 ore, cu Simion Grossu – prim-secretarul CC al PCM, Alexandru Mocanu – președintele Prezidiului Sovietului Suprem al RSSM, I. Călin – președintele Consiliului de Miniștri al RSSM și V. Pșenicinikov – secretarul II al CC al PCM. Îngrijorați de tensionarea climatului social-politic din RSSM, ca urmare a răspândirii de zvonuri privind o posibilă insurecție armată a adepților MD-ului, Adunarea Generală a Uniunii Scriitorilor a adoptat o Adresare către cetățenii RSSM, pe 24 martie 1989, în care se menționa că „problema statutului de limbă de stat al limbii moldovenești și a folosirii alfabetului latin pentru această limbă nu poate fi un obiect de vrajbă între diferite grupuri etnice, nu poate servi drept cauză a îngrijorării pentru păturile populației de alte limbi, fiindcă fiecare popor este liber să-și rezolve problemele așa cum crede el de cuviință, iar problema limbii este un aspect al drepturilor fundamentale ale fiecărui popor”. Totodată, scriitorii menționau faptul că susțineau aspirațiile legitime ale minorităților etnice din RSSM, cu precădere ale găgăuzilor, în ceea ce privește păstrarea specificului național și redobândirea conștiinței naționale.

Pe 31 martie 1989, Prezidiul Sovietului Suprem al RSSM a decis publicarea proiectelor de legi Cu privire la statutul limbii de stat în RSSM și Cu privire la funcționarea limbilor vorbite în teritoriul RSSM. MD-ul a organizat un miting, pe 9 aprilie 1989, la care au participat 25.000 de oameni și în care s-a cerut retragerea proiectelor de legi propuse de autorități deoarece au fost calificate ca fiind „mostre ale incompetenței politice și juridice”, în condițiile în care „chestiunea trecerii scrisului moldovenesc la grafia latină” urma să fie reglementat printr-o lege aparte. Pe 23 aprilie 1989, Interfront-ul desfășoară primul său miting la care participă circa 6.000 de manifestanţi, iar a doua zi, 24 aprilie 1989, la Rîbnița, pe malul stâng al Nistrului, 5.000 lucrători ai Com­binatului Metalurgic vor manifesta împotriva adoptării legii privind folosirea limbii moldovenești ca limbă oficială de stat. În cursul zilei de 28 aprilie 1989, Grupul de Inițiativă al Interfront-ului înaintează Procurorului General al RSSM un apel: „Noi nu organizăm manifestaţii neautorizate, nu provocăm naționalismul, dar nici nu vom permite să fie batjocorit Drape­lul Roșu!”.

În pofida mitingurilor și a demonstrațiilor pro-restructurare și pentru recunoașterea limbii moldovenești în grafie latină ca limbă de stat, activul de partid de la Chișinău, reunit în Plenara CC al PCM din 11 mai 1989, a audiat raportul prim-secretarului Simion Grossu privind mersul perestroikăi în RSSM. Liderul PCM a condamnat „dispozițiile antirusești”manifestate cu ocazia mitingurilor și a demonstrațiilor organizate de către MD, precum și faptul că „tradițiile seculare de prietenie moldo-rusă” erau date uitării. Cenaclul Alexei Mateevici și MD au fost supuse rechizitoriului prim-secretarului Semion Grossu, însă acesta „doar în treacăt a vorbit – consemna istoricul Gheorghe E. Cojocaru –despre conservatorismul, nihilismul național și orientarea spre stereotipurile anilor trecuți ale Mișcării Internaționaliste Edinstvo (Unitatea), ce-și propunea să apere interesele populației vorbitoare de limbă rusă, despre tendințele autonomiste din zona de sud a RSSM, cu care speculau activiștii unor organizații găgăuze – Gagauz halkî (Poporul găgăuz) la Comrat și Birlik (Unitatea) – la Ceadâr-Lunga”. Nicolae Țâu, prim-secretarul Comitetului de Partid Orășenesc Chișinău, va declara, în timpul desfășurării Plenarei, că majoritatea membrilor de partid, fără a mai vorbi de locuitorii Chișinăului, nu știu care este poziția CC al PCM față de problemele cu care se confruntă societatea și care sunt termenele concrete de soluționare a acestora. Referindu-se la rezultatele acestei Plenare, Mircea Snegur consemna: „Intelectualitatea a rămas neînduplecată, încrederea față de conducere fiind epuizată”.

În cursul zilei de 17 mai 1989 va fi destituit din funcție redactorul-șef al ziarului Moldova Socialistă, Tudor Țopa, pentru faptul că a publicat proiectul alternativ al legii privind funcționarea limbilor în spațiul RSSM, elaborat de Institutul de Limbă și Literatură al Academiei de Științe a RSSM, și care era „mai corect – consemnează Mircea Snegur – și mai aproape de năzuințele neamului – decât cel oficial”. Protestul ferm al colectivului ziarului și amenințarea cu greva a determinat CC al PCM să revină asupra deciziei.

Pe 19 mai 1989, Prezidiul Sovietului Suprem al RSSM va da publicității proiectul de lege Cu privire la trecerea scrisului limbii moldovenești la grafia latină. Într-o anchetă sociologică privitoare la acest subiect, 99,3% din cei 100.000 de intervievați susțineau trecerea la grafia latină. „Situația devenea neunivocă chiar și în unele comitete raionale și orășenești de partid: unii criticau CC al PCM, alții ocupau o poziție neutră și nu întreprindeau nimic. Au avut loc arestări ale manifestanților care, ulterior, au fost eliberați sub presiunea mulțimii (până la urmă, asemenea acțiuni greșite, efectuate la indicația conducerii, au înrăit și mai mult participanții la manifestațiile publice). Probleme, probleme, probleme care, aproape zilnic, erau puse în discuție la CC”, consemna Mircea Snegur cu referire la acele clipe din primăvara fierbinte a anului 1989.

Pe 20 mai 1989, în Sala Mare a Uniunii Scriitorilor își va deschide lucrările Con­gresul de constituire a Frontului Popular din Moldova (FPM), convocat de Grupul de Inițiativă al MD-ului. Au fost prezenți 147 de delegați din 30 de raioane și orașe, precum și delegați reprezentând Mișcarea Ecologică „Acțiunea verde”, Cenaclul Alexei Mateevici, Liga Democratică a Studenților, Asociația Istoricilor, Societatea de cultură „Moldova” din Moscova. Congre­sul a adoptat în unanimitate Hotărârea privind crearea Frontului Popular din Moldova, Programul și Statutul FPM și a ales un Consiliu al FPM, format din 82 persoane. În Comitetul Executiv al FPM au intrat Gheorghe Ghimpu, Mihai Ghimpu, P. Gusac, Nicolae Costin, A. Plugaru, Iurie Roșca, Ion Ha­dârcă, A. Țurcanu, A. Șalaru. În discursurile delegaţilor şi în documentele adoptate au fost abordate: a) suveranitatea RSSM și „dreptul la ieşire din componenţa URSS”; b) limba de stat şi tricolorul; c) Pactul Molotov-Ribbentrop şi conse­cinţele lui asupra Basarabiei; d) alegerile şi drepturile cetăţeneşti; e) posibilitatea deschiderii unui consulat al RSSM la Iaşi şi a unui consulat român la Chişinău; f) libertatea de expresie şi mijloacele de informare în masă etc.

Referindu-se la personalitatea unuia dintre cei mai controversați lideri ai Mișcării de Renaștere Națională a Românilor din spațiul RSSM, primul însărcinat cu afaceri ad-interim al României în Republica Moldova (1992 – 1993), în gradul diplomatic de ministru-consilier, ambasadorul Ion Bistreanu, menționa în amintirile sale faptul că cel de-al doilea lider al FPM, Iurie Roșca, făcea impresia unei persoane ușor infatuate. Ostentativ, Iurie Roșca se declara ca fiind un luptător pentru cauza românească, însă manifesta foarte multă reținere atunci când era întrebat ceva mai mult des­pre curentul unionist din Republica Moldova. Totodată, era vizibil un anumit radicalism, voit afișat. Totuși, Iurie Roșca este autorul sintagmei „Republica Română Moldova”, pe care a introdus-o într-una din rezoluțiile celui de-al II-lea Congres al FPM, în 1990, însă așa cum a scris-o, așa a și rămas în arhive. După plecarea de la conducerea FPM a lui Ion Hadârcă (ales prim-vicepreședintre al Parlamentului), și după eșecul personal din 1990 de a accede în Parlament, Iurie Roșca a preluat, practic, conducerea Frontului, în calitate de președinte exe­cutiv. „Avea un disconfort vizibil în fața intelectualilor. Împotriva unor colegi din mișcare, pe care îi considera «incomozi» a început să răspândească zvo­nuri cum că ar fi fost agenți sau colaboratori ai fostului KGB. Nu au scăpat de asemenea acuzații figuri proeminente precum Nicolae Costin, Al. Moșanu, Lidia Istrati etc. Nu au fost cruțați nici Gh. Ghimpu, nici Al. Usatiuc-Bulgăr, oameni care, pentru vederile lor pro-românești, făcuseră ani grei de pușcărie, condamnați de acel KGB pe care îl invoca Roșca”, consemnează ambasadorul Ion Bistreanu.

În contextul evoluțiilor de pe scena publică a RSSM, Consiliul Orășenesc al Deputaților din Tiraspol se va pronunța, pe 23 mai 1989, pen­tru adoptarea a două limbi de stat: moldovenească și rusă. Ideea a fost preluată în cadrul sesiunii comune a Sovietelor Orășenesc și Raional al Deputatilor din Râbnița care vor proclama raionul Râbnița ca fiind o zonă populată compact de rusofoni și vor cere adoptarea legii cu privire la cele două limbi de stat. Ziua de 15 iunie 1989 a fost marcată de apariția primului număr cu caractere latine al săptămânalului Literatura și Arta, cu prilejul ceremonilor dedicate celor 100 de ani de la trecerea în eternitate a poetului Mihai Eminescu, și, totodată, cei prezenți la oficierea serviciului divin, în Soborul Catedral din centrul Chișinăului, i-au cerut mitro­politului Serapion să oficieze serviciul în limba română.

În perioada următoare, FPM va organiza o serie de acțiuni de protest față de tergiversarea, de către autoritățile republicane, a cererilor majorității populației privind problema limbii de stat. Cu ocazia mitingului din 25 iunie 1989, la care au participat 50.000 de oameni, FPM a cerut „ca ziua de 2 decembrie, data formării în anul 1917 a Republicii Populare Moldovenești, să fie declarată ca ZI A INDEPENDENȚEI poporului moldovenesc dintre Prut și Nistru” și, totodată, va cere delegației PCM la Plenara CC al PCUS să acționeze „cu toată hotărârea pentru obținerea unei statalități și suveranități reale a RSSM în componența federației republicilor sovietice socialiste, pe baza contractului unional”. Liderii FPM cereau ca delegația PCM să includă în programul lor: 1) independența economică sub forma autogestiunii republicane, în cadrul diviziunii unionale a muncii; 2) decretarea limbii moldovenești drept limbă de stat pe teritoriul RSSM și luarea sub ocrotire a limbilor populațiilor conlocuitoare; 3) recunoașterea prin lege a unității (și nu a identității – n. n.) lingvistice moldo-române și revenirea la alfabetul latin și la ortografia adoptată în RSR; 4) crearea școlii naționale; 5) lichidarea școlilor și grădinițelor mixte; 6) legiferarea constituțională în RSSM a drapelului național tricolor – albastru, galben, roșu, cu stema istorică stilizată – capul de zimbru; 7) adoptarea legii cu privire la cetățenia RSSM; 8) dreptul de veto asupra acțiunii legilor unionale pe teritoriul RSSM; 9) autonomia (independența) PCM; 10) autonomia (autocefalia) Bisericii Ortodoxe Moldovenești; 11) retrocedarea teritoriilor incluse pe nedrept în componența RSS Ucrainene.

(Va urma)

__________________________________________________________________________________