Preşedintele Consiliului-Director al AESGS „Gheorghe I. Brătianu”, dr. Constantin CORNEANU, a acordat un interviu site-ului www.ziare.com cu referire la evoluţia istorică a statului Republica Moldova în contextul destrămării URSS în decembrie 1991, a raporturilor dintre România şi Republica Moldova, după 27 august 1991, precum şi a viitorului acestei relaţii în contextul eforturilor de integrare ale Republicii Moldova în UE.

(a se vedea: http://www.ziare.com/europa/moldova/moldova-incotro-r-moldova-de-la-caderea-urss-la-acordul-de-asociere-cu-ue-1313400)

Textul articolului:

In contextul procesului de destramare a URSS-ului, ca urmare a politicii de glasnosti si perestroika initiate de catre Mihail S. Gorbaciov, drumul spre suveranitate si, mai apoi, independenta al locuitorilor traitori in spatiul dintre Prut si Nistru a fost condus de o parte a elitei culturale autohtone, basarabene, reunita, mai apoi, sub stindardul Frontului Popular din Moldova (FPM) in contextul aparitiei si afirmarii Fronturilor Populare in tot spatiul URSS.

Eseul intitulat Vesmantul fiintei noastre, scris de Valentin Mandacanu in 1988, si publicat in revista Nistru (publicatie a Uniunii Scriitorilor din RSS Moldoveneasca) avea sa impulsioneze si, totodata, sa revolutioneze dezbaterea publica despre destinul limbii romane la est de Prut.

Autorul eseului aducea in atentie faptul ca limba romana fusese supusa unui puternic proces de rusificare si combatea existenta unei limbi moldovenesti. Lupta inceputa de Valentin Mandacanu va fi continuata de doctorii in filologie Constantin Tanase si Vasile Bahnaru care vor pleda pentru repunerea in uz a etnonimului roman cu referire la adevarata identitate a moldovenilor basarabeni, precum si pentru utilizarea limbii moldovenesti in grafie latina in toate sferele vietii social-economice, alaturi de limba rusa, in spatiul RSSM.

Pe 27 mai 1988, Adunarea Generala a Scriitorilor din RSS Moldoveneasca a decis crearea Miscarii Democratice din Moldova in sustinerea Restructurarii (MDR), iar pe 3 iunie 1988 a avut loc sedinta de constituire a Miscarii si s-au ales liderii.

MDR-ul a militat pentru sustinerea proceselor de perestroika si glasnosti in RSS Moldoveneasca, pentru recunoasterea unitatii limbii moldovenesti si romane si pentru reabilitarea tuturor clasicilor literaturii, picturii si muzicii moldo-romane.

In anii 1988 – 1989, MDR-ul se va implica in efortul de a-i coaliza pe romanii basarabeni si elita lor politico-culturala si economica in lupta pentru afirmarea si impunerea limbii moldovenesti cu grafie latina ca limba de stat, precum si in afirmarea identitatii romanesti.

Pe 20 mai 1989 se va desfasura, in Sala Mare a Uniunii Scriitorilor din RSS Molodoveneasca, sedinta de constituire a Frontului Popular din Moldova (FPM), convocata de Grupul de initiativa al MDR.

Frontul Popular din Moldova va deveni port-drapelul Miscarii de Renastere Nationala care va desfasura o suita de actiuni publice de mare amploare, pe tot parcursul anului 1989, menite a impune conducerii politice de la Chisinau existenta romanilor ca majoritate a republicii, precum si a limbii romane.

In contextul vremurilor, FPM a solicitat ca cetatenii din RSS Moldoveneasca si Republica Socialista Romania, avand in vedere faptul ca „poporul roman si cel moldovenesc au o istorie seculara comuna”, sa aiba „dreptul de a vizita reciproc locurile istorice, de a sarbatori impreuna evenimentele ce tin de trecutul comun”.

Folosirea notiunilor de popor moldovenesc si limba moldoveneasca de catre reprezentantii FPM, in documentele oficiale, provenea din grija de a nu supara, mai mult decat era normal, autoritatile sovietice care vegheau cu strictete, totusi, in pofida vremurilor, la respectarea „binomului ideologic natiunea moldoveneasca/limba moldoveneasca-natiunea romana/limba romana”.

Problema limbii si a identitatii romanesti avea sa devina, inca din acel moment, nodul gordian al disputelor politice de la Chisinau in perioada de pana la 27 august 1991, precum si dupa, fiind, totodata, si marul discordiei dintre Chisinau si Bucuresti.

Problema „limbii” avea sa devina si un factor agravant al crizei dintre Tiraspol si Chisinau in perioada de pana la proclamarea independentei. In contextul noilor raporturi romano-sovietice, de dupa 22 decembrie 1989, ministrul de Externe sovietic Eduard Sevardnadze a tinut sa sublinieze, pe 6 ianuarie 1990, ca in ceea ce priveste raporturile dintre RSSM si Romania, „noi ne-am inteles ca vor fi create conditiile care sa faciliteze vizitele si contactele reciproce” dintre locuitorii de pe ambele maluri ale Prutului.

Optiunea unei reunificari in forta sau de alta natura, in acele clipe, nu s-a aflat pe agenda nici publica si nici secreta a noilor autoritati romane. Relatiile moldo-romane aveau sa capete o turnura noua dupa ce in ianuarie 1990, la Bucuresti, dupa 46 de ani de izolare fortata, s-a semnat Protocolul tratativelor dintre reprezentantii unor ministere si departamente din RSSM si Romania.

Incepea, astfel, o relatie bilaterala ce avea sa se dovedeasca a fi extrem de dificila pe parcursul celor doua decenii scurse si in care dosarul identitar avea sa joace un rol major. In contextul extrem de delicat, din punct de vedere politic, de la Chisinau, din primavara anului 1990, premierul Mircea Druc avea sa declare, in pofida convingerii ca „suntem o singura natiune, dar formam doua state”, ca, totusi, trebuie mai intai „sa facem cateva sute de intreprinderi mixte si sa punem la cale cateva zeci de mii de casatorii comune si apoi sa mai vorbim”.

Referindu-se la nevoia unei uniri grabnice intre cele doua state, Mihai Rosseti de la Radio Vocea Americii se dovedea a fi extrem de realist si previzionar cand declara, in iunie 1990, ca drumul spre unire „trebuie curatat si el poate fi curatat, intai si intai, cu ajutorul Romaniei” insa este nevoie de sprijinul unei mari puteri. Existenta Uniunii Sovietice scotea din discutie orice posibilitate de a se aborda problema unirii celor doua state romanesti.

La 27 aprilie 1990, Sovietul Suprem al RSSM a reintrodus steagul Romaniei ca drapel oficial al Republicii Moldova. La 23 iunie 1990, Sovietul Suprem de la Chisinau a luat in discutie proiectul Declaratiei cu privire la suveranitatea RSSM.

Declaratia a fost adoptata in urma apelului nominal cu 240 de voturi pentru (64,69%), 16 impotriva (4,31%) si 27 abtineri (7,28%) dintr-un total de 380 de deputati alesi. Au lipsit 83 de deputati, dintre care 2 erau motivati, iar 5 deputati, prezenti la apel, nu au votat.

RSSM a fost declarata stat unitar si indivizibil, ale carui frontiere „pot fi schimbate numai pe baza de acorduri reciproce intre RSSM si alte state suverane, in conformitate cu vointa poporului, adevarul istoric si tinandu-se seama de normele dreptului international unanim recunoscute”.

Totodata, deputatul Alexandru Mosanu a dat citire textului Avizului Comisiei pentru aprecierea politico-juridica a Tratatului sovieto-german de neagresiune si a Protocolului aditional secret din 23 august 1939, precum si a consecintelor lui pentru Basarabia si Bucovina de Nord care intregea mesajul Declaratiei de suveranitate a RSSM.

Congresul al II-lea al Frontului Popular din Republica Moldova (FPM), desfasurat intre 30 iunie – 1 iulie 1990, a readus in atentia opiniei publice interne si internationale, ca urmare a rezolutiei cu privire la repunerea in drepturi a etnonimului popor roman si a glotonimului limba romana, faptul ca „vehicularea etnonimului ‘popor moldovenesc’ si a glotonimului ‘limba moldoveneasca’, atat in perioada dominatiei tariste, cat si in anii de teroare sovietica, a fost operata in scopul deznationalizarii romanilor basarabeni si crearii unei pseudoconstiinte, pentru a justifica anexarea pamanturilor romanesti la Rusia si, respectiv, la URSS”.

FPM cerea ca „la preschimbarea buletinelor de identitate ale cetatenilor Republicii Romane Moldova, etnonimul ‘ROMAN’ sa fie pus in drepturile sale”.

Ideea de „Republica Romana Moldova” a fost o propunere a FPM nascuta in valtoarea evenimentelor din spatiul ex-sovietic si avea drept obiectiv edificarea unui stat la est de Prut in care populatia trebuia sa fie constienta de identitatea sa etnica.

In contextul evenimentelor din spatiul RSSM, Institutul de Cercetari Social-Politice al CC al PCM a dat publicitatii un sondaj de opinie, la 17 iulie 1990, in care se investiga atitudinea populatiei fata de perspectiva unei uniri cu Romania.

La intrebarea „Ce atitudine aveti fata de afirmatiile cu privire la unirea RSSM cu Romania?”, 82,5% au declarat ca nu sustin asa ceva, 7,5% sustin unirea si 9% au refuzat sa raspunda.

In continuarea chestionarului, 52% doreau o republica suverana in cadrul federatiei innoite a URSS, 42% vroiau o republica moldoveneasca independenta si 5% o republica moldoveneasca in componenta Romaniei.

Pe 16 decembrie 1990, peste 800.000 de romani s-au adunat la cea de-a doua Mare Adunare Nationala de la Chisinau si au cerut sa se declare independenta nationala a romanilor din teritoriile ocupate in conditiile in care articolul 8 al Actului Final de la Helsinki prevedea ca „toate popoarele au intotdeauna dreptul in deplina libertate, de a defini, atunci cand doresc si daca doresc, statutul lor politic intern si extern fara amestec din afara si de a urma asa cum doresc dezvoltarea lor politica, economica, sociala si culturala”.

Trebuie mentionat faptul ca Senatul SUA, dupa cum scria cotidianul Moldova Suverana din 20 iunie 1991, a recomandat guvernului american: „1. sa sprijine dreptul la autodeterminare al poporului din Moldova si nordul Bucovinei, ocupate de sovietici, si sa elaboreze o hotarare in acest sens; 2. sa sprijine eforturile viitoare ale guvernului Moldovei de a negocia pasnic, daca o doreste, reunificarea Moldovei si nordului Bucovinei cu Romania asa cum s-a stabilit in Tratatul de pace de la Paris din 1920, conform normelor in vigoare ale dreptului international si Principiul 1 al Actului de la Helsinki”.

Presedintele Republicii Moldova, Mircea Snegur, a efectuat prima sa vizita oficiala in Romania in perioada 11 – 17 februarie 1991. La 12 februarie 1991, presedintele Senatului Romaniei, Alexandru Barladeanu, a tinut sa mentioneze, in prezenta lui Mircea Snegur, in plenul camerelor reunite ale Parlamentului, faptul ca prezenta presedintelui moldovean in Parlamentul Romaniei „detine, mai presus de aspectele protocolare, o valoare simbolica si o puternica incarcatura emotionala” deoarece „nu pot fi eludate sau inabusite legaturile sufletesti, care leaga romanii de pe ambele maluri ale Prutului”.

In pofida faptului ca s-a vorbit, in epoca, ca vizita presedintelui Mircea Snegur ar fi avut loc si „la sugestia unor cercuri de la Kremlin” interesate ca FPM sa nu „monopolizeze romanismul”, in perspectiva alegerilor prezidentiale din RM, convorbirile au fost calificate „drept ‘un sfat’ intre doi conducatori care doresc sa amplifice cat mai mult legaturile intre tarile lor”.

Ana Blandiana, presedinta Aliantei Civice, in numele opozitiei politice din Romania, avea sa declare, ulterior, cu referire la cele spuse de Mircea Snegur in finalul discursului sau, ca, totusi, „nu credem ca suntem neamuri, noi credem ca suntem aceeasi fiinta”.

Unirea dintre Republica Moldova si Romania avea sa devina, pe masura curgerii evenimentelor in spatiul dintre Prut si Nistru, un ideal de neatins, o iluzie pentru unii dintre contemporani.

Mircea Snegur avea sa declare intr-un interviu ca elita politica de la Chisinau nu dorea sa realizeze unirea cu Romania. „Noi n-aveam de gand sa ne unim cu Romania. Lucrul acesta trebuie sa-l stie toti. Prea multe presupuneri se fac in jurul acestei chestiuni”, marturisea Mircea Snegur.

In complicata si tumultoasa relatie dintre cele doua state, Congresul „Casa Noastra – Republica Moldova” organizat de catre Alianta Civica din Republica Moldova, la 5 februarie 1994, a reprezentat inceputul in forta al unei politici interne si externe a Republicii Moldova in care se va tine „seama de diferenta dintre notiunile de ‘roman’ si ‘moldovean'”.

Mircea Snegur a anuntat reorientarea politicii interne si externe a Republicii Moldova, iar in cuvantarea sa el s-a bazat pe date pseudo-istorice referitoare la „natiunea moldoveneasca”, „poporul moldovenesc” si a cerut inlocuirea Istoriei Romanilor cu Istoria Moldovei.

In perspectiva, politica fata de Romania va urmari ca ideea statalitatii Moldovei sa fie intarita in timp ce „problema unirii va fi scoasa de pe ordinea de zi”.

Diferenta de interpretare a Istoriei Romanilor avea sa fie ridicata la rang de politica de stat in perioada 1994 – 2003, deoarece „poporul moldovean nu mai vrea sa fie moneda de schimb si nici jertfa cuiva, nu vrea sa mai auda cum tara lui e dorita ca teritoriu, de parca nu ar avea stapani adevarati”.

Mentionam faptul ca adversarii Istoriei Romanilor din spatiul moldav si-au adjudecat intregul arsenal de „argumente” nascocite de Komintern in perioada interbelica si pe care, ulterior, si le-au insusit si reprezentantii istoriografiei sovietice.

Ideologia moldovenismului sau a „fundamentalismului moldovenesc”, precum si „proiectul lingvistic” al Kremlinului aveau sa fie un esec iar „31 august 1989” ramane mai mult decat o data de referinta in istoria spatiului moldav, ramane ziua reafirmarii plenare a identitatii nationale, a constiintei de neam si limba.

Pe 7 iunie 1994, la initiativa fractiunii parlamentare a PDAM a fost abrogat Imnul de Stat al Republicii Moldova care era „Desteapta-te, Romane!”.

In contextul schimbarii atitudinii politice a guvernantilor de la Chisinau, prima tentativa de a introduce cursul de Istoria Moldovei in locul Istoriei Romanilor s-a petrecut in primavara anului 1995 in guvernarea lui Andrei Sangheli cand Istoria Romanilor a fost inlocuita cu Istoria Moldovei, inclusiv din sistemul de cercetare stiintifica.

Tinerii au iesit in strada si a fost declansata greva generala. Presedintele Mircea Snegur a intervenit in disputa si a reusit sa instituie un Moratoriu asupra dezbaterii subiectului.

In planul relatiilor bilaterale oficiale, dupa venirea la putere a PCRM si a presedintelui Voronin, s-a inregistrat o „raceala” din ce in ce mai accentuata, ce a culminat cu un adevarat blocaj declansat prin desfiintarea Comitetului Interministerial pentru relatiile Republicii Moldova cu Romania si aprobarea Comisiei interguvernamentale mixte moldo-romane de colaborare economica, comerciala si tehnico-stiintifica (aprilie 2003).

Partea moldoveana a incercat sa explice aceasta asimetrie prin dorinta de a impulsiona relatiile comercial-economice bilaterale, insa era evident faptul ca este vorba de o decizie politica, prin care se dorea limitarea actiunilor Romaniei in domeniile cultural, educational etc.

In acelasi timp, au fost inregistrate o serie de atacuri la adresa Romaniei lansate de autoritatile de la Chisinau la diverse forumuri europene in care se incerca descalificarea statului roman ca tara moderna, cu aspiratii occidentale, care nu se poate ridica la nivelul standardelor UE.

Totodata, procesul de „rusificare” inregistrat dupa 1993 in societatea moldoveneasca si cuprinzand toate domeniile vietii economice, culturale etc. avea sa se accentueze dupa revenirea la putere a lui Vladimir Voronin, astfel incat in economia oficiala s-a inregistrat o puternica ostilitate fata de cooperarea cu omologi din Romania, dandu-se prioritate firmelor si intereselor ruse si ucrainene.

In sectorul cultural si educational procesul de rusificare s-a manifestat similar cu perioada de dinainte de 1989. Eforturile de integrare ale Republicii Moldova in UE, amplificate de catre noua elita politica de la Chisinau, de dupa aprilie 2009, au readus intr-o normalitate relatiile dintre Bucuresti si Chisinau.

Relatia dintre Romania si Republica Moldova s-a dovedit a fi in ultimii 25 de ani, prin prisma dosarului identitar si nu numai, extrem de dificila si, de cele mai multe ori, impredictibila.

Ramane, totusi, pentru eternitate si pentru adevarul istoric faptul ca „proclamarea unui stat romanesc independent pe teritoriile anexate cu forta in urma intelegerilor secrete stabilite prin Pactul Molotov – Ribbentrop reprezinta un pas decisiv spre inlaturarea pe cale pasnica a consecintelor nefaste ale acestuia, indreptate impotriva drepturilor si intereselor poporului roman”, dupa cum se mentioneaza in Declaratia de recunoastere a Independentei Republicii Moldova (27 august 1991) de catre Guvernul Romaniei.

Dr. Constantin Corneanu
Presedintele Asociatiei Europene
de Studii Geopolitice si Strategice
„Gheorghe I. Bratianu”