În contextul evoluției evenimentelor de la Timișoara din perioada 16 – 20 decembrie 1989 și al radicalizării protestului maselor populare împotriva regimului Ceaușescu și al comunismului, locuitorii municipiului Reșița vor ieși în stradă pe 21 decembrie 1989. Revolta reșițenilor din ziua de 21 decembrie 1989 va conduce la preluarea controlului orașului, de către manifestanții aflați în stradă, astfel încât Reșița a devenit, în seara zilei de 21 decembrie 1989, cel de-al treilea oraș liber al României.
Muncitorii și tinerii Reșiței se revoltă
În contextul reîntoarcerii lui Nicolae Ceaușescu din Iran și al discuruslui său de la TVR din seara de 20 decembrie 1989, structurile de forță ale României socialiste și-au intensificat vigilența în ceea ce privește păstrarea ordinii și liniștii publice. Miliţia Judeţului Caraş-Severin a luat măsuri suplimentare de asigurare a ordinii şi liniştii publice în zona de responsabilitate a fiecărei subunităţi de miliție ceea ce avea să amplifice tensiunile dintre cetățeni și autoritățile locale. În municipiul Reșița, în jurul orei 10.00 din dimineața zilei de 21 decembrie 1989, tot mai mulți cetățeni se se vor aduna în centrul orașului, iar în jurul orei 12.30, în condițiile intonării cântecului Deșteaptă-te române!, de către un grup de tineri, un milițian va intra în conflict cu tinerii aflați în centrul Reșiței. Încercând să-și impună autoritatea și să interzică corul de cetățeni, milițianul devine amenințător și se îndreaptă în fugă spre cel care îndrăznise să cânte. Un tânăr, Irinel Struță, intervine și îl blochează pe milițian. Nelu Stan, Ion Avram, surorile Sydner și toți cei prezenți încep să cânte cu și mai multă forță, iar protestul devine public.
Pe măsură ce muncitorii din fabricile și uzinele Reșiței se vor organiza și vor ieși în stradă, în după-amiaza zilei de 21 decembrie 1989, grupului condus de Nicolae D. Vlădulescu și Irinel Struțu i se vor alătura, în jurul orei 15.00, circa 200 de muncitori de la Secţia de Maşini Electrice şi de la Întreprinderea de Construcţii de Maşini, precum şi alte persoane, care vor scanda în faţa Comitetului Judeţean de Partid lozinci antidictatoriale şi pro-Timişoara, urmați de un grup de 7.000-8.000 de oameni, în jurul orei 16.30, care scandau lozinci anti-Ceaușescu și anti-comuniste în fața Județenei de Partid. Dialogul dintre manifestanți și primarul Reșiței, Ion Văduva, va eșua. Referindu-se la acele clipe, Cazimir Kurta mărturisea: „Atuncea când în fața Consiliului Județean de Partid, Comitetul Județean de Partid, cum era atuncea, unde-i fântâna lui Lucaci, în fața fântânii, acolo, ne-am adunat în jur de 25-30 de persoane. Care au început cu scandarea Jos comunismul!, Jos Ceaușescu!, cu actualul imn Deșteaptă-te române!. (…) peste tot lumea s-a adunat la marginea pieței. Noi strigam la ei Veniți la noi!, Veniți cu noi!, ei întorceau spatele, intrau în magazine. Alții care erau la geamuri, strigam la ei, închideau geamurile. Și atuncea am avut așa un sentiment de teamă, că fiind așa de puțini oricând puteau să ne ia de acolo. Și asta a ținut, cam o oră, așa am ținut-o cam o oră și ceva, până au început să vină mase mai mari din orașul nou. Atunci o fost perioada de relaxare și când or ajuns ei am intrat în Consiliul Județean. Am spart geamurile de la ușă și am intrat în Consiliul Județean”[1].
În fața radicalismului protestatarilor, fostul prim-secretar al județului Caraș-Severin, Iosif Szasz, trece de partea revoluționarilor și aruncă de la balcon tabloul lui Ceaușescu, apoi îngenunchează și aprinde o lumânare în memoria martirilor Timișoarei. În jurul orei 20.00 se va organiza un Comitet de șase persoane care vor redacta Proclamația Reșiței care va fi citită de către Nicolae D. Vlădulescu. Se va întocmi o listă cu 21 de persoane care vor forma o primă formă coagulată de conducere a municipiului Reșița declarat Oraș Liber. Ana Mârșăvină, denumită ,,Mama Revoluției Reșița” deoarece era singura femeie din centrul orașului în zilele din decembrie 1989, mărturisește: ,,A fost primul comitet care și-a asumat responsabilitatea conducerii județului, fiindcă până atunci noi nu știam dacă va cădea sau nu va cădea Ceaușescu. Deci noi eram stăpâni în 21, dar să nu uităm că securitatea conducea aici. Eu am arestat primul nucleu de securiști, i-am băgat în buncăr, iar Stepan le-a dat drumul. 21 Decembrie a fost o noapte de cântece, de poezii, de vise”[2]. La ora 22.00, Mihai T. Ioan va sfâșia drapelul roșu al comunismului și va crea o primă brasardă pentru revoluționari, ca formă de recunoaștere și de protest față de regimul dictaturii ceaușiste. Structurile de forță ale României socialiste erau într-o așteptare ciudată și aducătoare de primejdii.
Referindu-se la cele petrecute în municipiul Reșița în cursul zilei de 21 decembrie 1989, colonelul (r) Aurel Mihalcea, fostul șef al Securității din județul Caraș-Severin, consemnează: ,,Spre sfârşitul zilei de 21 decembrie, o parte dintre demonstranţi au pătruns în sediul Comitetului Judeţean de partid, astăzi Prefectura judeţului, dorind a dialoga asupra revendicărilor lor. Personalul militar din Inspectoratul MI Caraş-Severin care asigura paza sediului şi a oficialităţilor de atunci s-a comportat exemplar. Împreună cu liderii demonstranţilor, aceştia au reuşit să atenueze unele stări tensionale care începuseră să apară, au determinat încetarea lozincilor incitatoare la dezordine şi a zvonurilor alarmiste cu tentă de violenţă. Numeroase au fost măsurile luate de conducerea Inspectoratului, la solicitarea liderilor, în acea noapte, spre a împiedica săvârşirea de acte cu implicaţii imprevizibile, accentul punându-se pe paza instituţiilor şi a obiectivelor economice din municipiu. Pe timpul nopţii de 21-22 decembrie am fost solicitat de liderul ad-hoc al revoluţionarilor pătrunşi în sediul Comitetului judeţean de partid, un pictor, pe nume Nicolae Vlădulescu (devenit ulterior preşedintele FSN Caraş-Severin), să verific prin subordonaţii mei numeroasele zvonuri alarmiste sau de natură incitatoare. De asemenea, i-am pus la dispoziţie mijloacele umane şi tehnice necesare pentru a se adresa demonstranţilor, asigurându-i că Securitatea este de partea lor. Încă din 21 decembrie, conform ordinului transmis telefonic de generalul Iulian Vlad, armamentul din dotarea subordonaţilor a fost depus la rastel, iar ofiţerii şi subofiţerii de Securitate au fost instruiţi să nu părăsească unitatea decât la ordin şi să nu răspundă la eventuale provocări”[3].
În tot cursul nopții de 21 spre 22 decembrie 1989, tinerii aflați în localul Județenei de Partid se vor organiza în grupuri de 6-7 oameni și se vor implica în misiuni de patrulare prin oraș, aducând informații prețioase despre starea de spirit. Se formează, astfel, ,,Garda 200 a Reșiței” condusă de Irinel Struțu. În jurul orei 02.00, unii revoluționari se vor răspândi prin oraș pentru a-și mobiliza prietenii și a-i readuce în centrul orașului la demonstrație. Oamenii vor aprinde focuri în zona centrală pentru a se încălzi, conștienți fiind că dacă pleacă , dacă renunță acum la visele lor, vor fi pierduți. Directorii fabricilor de pâine și lapte sunt somați să trimită alimente în piața centrală a orașului. În cursul zilei de 22 decembrie 1989, circa 15.000 de oameni se vor afla în fața Județenei de Partid. În zorii dimineții de 22 decembrie 1989, liderii revoluționarilor intră în discuții extrem de dure cu prim-secretarul județului, Ion Radu, pe care îl anunță că preiau puterea în oraș. ,,Pe tot parcursul zilei de 22 decembrie manifestările nu s-au soldat cu incidente, iar procesul de preluare a puterii a decurs în mod paşnic, aşa cum s-a petrecut şi în alte oraşe ale judeţului, cu excepţia municipiului Caransebeş. După alegerea comitetului provizoriu al Frontului Salvării Naţionale pe judeţ, preşedintele acestuia, Nicolae Vlădulescu, ne-a convocat în după-amiaza zilei de 22 decembrie (pe subsemnatul şi pe şeful Miliţiei judeţene) la sediul Prefecturii de azi, ce se afla încă sub paza instituţiei noastre. Cu această ocazie, a evidenţiat modul reuşit în care cadrele Inspectoratului nostru au acţionat, prevenind acţiuni violente şi acte de dezordine în municipiu, şi ne-a fixat sarcini pentru a doua zi, când urma să ne prezentăm din nou la el. La terminarea discuţiilor a ţinut să ne aducă mulţumiri din partea FSN şi, prin noi, tuturor cadrelor din subordine, pentru sprijinul acordat, pentru evitarea apariţiei unor victime, pentru faptul că a fost posibil să nu se tragă niciun foc de armă în Reşiţa”[4], mărturisește fostul șef al Securității din Caraș-Severin.
Diversiuni, morți, răniți și mistere neelucidate
În seara zilei de 22 decembrie 1989, ora 18.00, comandantul Centrului Militar Județean Caraș-Severin și al Garnizoanei Reșița, colonelul Teodor Stepan, s-a prezentat în fața membrilor noii puteri locale și i-a asigurat de loialitatea Armatei. În acord cu aceștia, unitățile MApN vor prelua, între orele 19.00 și 20.00, paza unor obiective de pe raza orașului, precum și al sediului Inspectoratului Județean al Ministerului de Interne unde se aflau lucrătorii de miliție și securitate.
,,În aceeaşi zi, în jurul orei 23.00, mi s-a cerut să mă deplasez la sediul FSN, deoarece cadrele Ministerului de Interne care asigurau paza acestuia, ca şi cei stabiliţi în garda de corp a noilor conducători sau cei ce fuseseră solicitaţi de însuşi colonelul Teodor Stepan pentru diverse misiuni, fuseseră sechestraţi. Ajuns la sediul amintit, am fost foarte surprins de faptul că am fost percheziţionat şi suspectat ca aş fi intenţionat să atac revoluţionarii şi am luat la cunoştinţă că paza fusese preluată de militarii colonelului Stepan. Consternat de aceste răsturnări de situaţie, am fost dus într-un birou şi acuzat că am trădat Revoluţia şi că desfăşor acţiuni împotriva poporului român. Închis în acel birou, singur şi în imposibilitate de a-mi îndeplini atribuţiunile de până atunci, am asistat la vânzoleala penibilă, în unele situaţii chiar tragică, auzind informaţii şoc, precum că trupe fidele lui Ceauşescu atacă Reşiţa, că se trage spre sediul Inspectoratului MI etc. În jurul orelor 3 din dimineaţa zilei de 23 decembrie, după ce se mai liniştise canonada, am fost scos din camera amintită de către militarii colonelului Stepan şi dus în biroul preşedintelui FSN, unde mi s-a spus, cu o oarecare jenă, ca voi părăsi clădirea pentru a-mi exercita atribuţiunile ce îmi reveneau, dându-mi-se în primire şi cei 9 ofiţeri MI care, de asemenea, fuseseră dezarmaţi şi sechestraţi în condiţiile arătate. Ajuns la sediul Securităţii, mi s-a raportat ca în acea noapte clădirea Inspectoratului a fost atacată cu gloanţe de mitralieră, de la o unitate de rachete ce se afla pe un podiş de pe teritoriul municipiului şi că au fost făcute cercetări asupra gloanţelor identificate, dar că militarii noştri de pază nu au răspuns atacului. Am informat conducerea Inspectoratului despre cele întâmplate cu mine şi cu militarii sechestraţi şi împreună am apreciat că militarii din paza Inspectoratului au procedat foarte bine atunci când nu au răspuns cu foc atacului amintit, fiind vorba de o provocare”[5], consemnează colonelul (r) Aurel Mihalcea cu referire la începutul acelei rivalități Armată-Securitate de la Reșița.
Începând cu noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989, pe fondul zvonurilor privind prezenţa pe raza municipiului Reşiţa a unor elemente teroriste, în zona UM 01929 Reşiţa, a Centrului Militar Judeţean şi a sediului Miliţiei Judeţene Reşiţa se vor executa focuri de armă rezultând mai multe victime. La ora 22.00 se deschide foc real sau simulat asupra unităților Armatei, cu 10-15 guri de foc automat, în special din zona împădurită. Totodată, la ora 19.00 pe ecranele radiolocatoarelor apărării antiaeriene apar primele ținte aeriene, iar comandantul UM 01929, maiorul Iulian Pârvulescu, ordonă deschiderea focului cu mitralierele antiaeriene. Însă, fără efect în plan real. La ora 02.00, în dimineața de 23 decembrie 1989, este observant în curtea Liceului C. S. Reșița un grup de șase-șapte persoane echipate cu ținute închise și care se vor desfășura pe dealul unde se afla UM 01929. La ora 02.40, în zona Reşiţa, în apropierea dispozitivelor de rachete antiaeriene, vor apărea noi ținte aeriene. Aparatele electronice vor indica faptul că rachetele lansate au lovit ţintele, însă nu au fost găsite urme. Unitățile militare de radiolocație și artilerie antiaeriană vor fi solicitate din plin în intervalul următor, respective la orele 02.56 (un divizion RRA lansează o rachetă asupra unei ținte pe care o nimicește), 04.10 (un alt divizion lansează o altă rachetă și nimicește ținta) și la ora 06.24 când o rachetă lansată nu mai poate fi dirijată către țintă.
În dimineața zilei de 23 decembrie 1989, un grup de șapte cadre și 110 militari în termen de la UM 01172 Caransebeș intră în dispozitiv de apărare în zona centrală a orașului Reșița. Totodată, militarii și cadrele de la UM 01626 Aiud aflați la muncă la Combinatul Siderurgic Reșița (cinci cadre și 123 militari în termen) intră în subordinea Centrului Militar Județean și vor participa la acțiuni militare în oraș, după ce vor fi înarmați cu armamentul luat din clădirea Inspectoratului Ministerului de Interne. În următoarele zile, municipiul Reșița se va confrunta cu nenumărate situații imposibil de descifrat, în acele clipe, care aveau să se soldeze cu numeroase dezinformări, tregeri suspecte de arme automate, morți și răniți, încercări de-a folosi frecvențele radio ale tancurilor venite în apărarea unităților din Reșița, întreruperea legăturilor telefonice cu restul României, zvonuri privind posibila dezertare la teroriști a colonelului Teodor Stepan etc. Atacul elicopterelor de la UM 01875 Caransebeș asupra dealurilor unde se aflau teroriști a făcut ca atmosfera să devină de-a dreptul dramatică pe 24 decembrie 1989. Lovirea pneurilor unui TAB care executa cercetarea dealurilor din jurul cazărmii UM 01929, pe 24 decembrie 1989, amplifică temerea privind existența unor teroriști sau forțe loiale lui Nicolae Ceaușescu.
Nicolae D. Vlădulescu confirmă comportamentul suspect, din acele zile, al colonelului Teodor Stepan. „Trimiterea de trupe în cercetare pe panta aia, în pădure, tot de el a fost regizată…Teodor Stepan a anunțat în mod oficial că va pieptăna dealul ăla să vadă cine-i acolo. În 23 decembrie, face aplicație, începe focul pe deal. Îi zic: Cine trage? Păi, tu faci aplicație în timpul Revoluției, ești tâmpit?! El, că avem în program! Te omor, trădător ce ești!, îi zic. Trăgea cu mitraliere, seara la ora 9. Diversionist de clasă joasă! El chiar credea că este unul din pionii mișcării ăsteia de schimbare a sistemului. Crea scenarii! Pe dealul ăla, când au ajuns elicopterele, nu mai era nimeni! Erau doar ăia de la unitate, că atunci i-au omorât pe unii! Au măcinat dealul ca într-un război!”[6], mărturisește Nicolae D. Vlădulescu. Un fost ofițer de contraspionaj, Ioan Micle, povestește cu referire la atacul elicopterelor de la Caransebeș din 25 decembrie 1989 (între orele 13.00 și 15.00), venite tot la ordinul lui Teodor Stepan, şi care au bombardat pădurea de peste drum de Inspectoratul Ministerului de Interne, cu armamentul de la bord, următoarele: „După această operaţiune, s-a efectuat scotocirea pădurii cu participarea unei subunităţi MApN şi a unei grupe de poliţie, solicitată de Teodor Stepan, prilej cu care s-a constatat că nu s-a găsit nici o creangă ruptă de rafalele armelor, nici o urmă de tragere, deci a fost o demonstraţie de forţă cu muniţie de manevră. Îmi pun întrebarea, cred eu firească: nu cumva singurul terorist din Reşiţa a fost Teodor Stepan? Am discutat cu o familie care locuieşte chiar la poalele crângului supus intervenţiei, care mărturisea că acţiunile din acele zile i-au «terorizat psihic». Mai târziu şi-au dat însă seama că totul a fost o făcătură, o înscenare menită să alimenteze psihoza «securişti-terorişti»”[7]. În ceea ce priveşte „tragerile misterioase din clopotniţa unei biserici”, Ioan Micle menționează: „Tot în acel articol se mai afirmă că din catedrală s-a tras de la un crenel, iar Teodor Stepan a apelat la un pluton de miliţie pentru prinderea teroristului, blocând căile de refugiu cu militari ai MApN. Din afirmaţiile unui participant la acţiune a reieşit că, la un moment dat, Stepan a spus că «merge la Front pentru consultaţii», iar miliţienii să stea pe poziţie în aşteptarea ordinelor. Stepan s-a deplasat prin spatele catedralei, a revenit după două ore, ordonând scotocirea. Teroristul nu a fost găsit, foarte probabil că în acel interval a fost retras din dispozitiv de către comandantul său”[8].
Referindu-se la comportamentul colonelului Teodor Stepan în relația cu cadrele Miliției și Securității, precum și la comportamentul terorist al acestuia, colonelul (r) Aurel Mihalcea consemnează: ,,Atunci când Ceauşescu a ţinut vestita sa teleconferinţă din 17 decembrie, legată de evenimentele din Timişoara, la încheierea teleconferinţei, colonelul Teodor Stepan a fost singurul din sală care s-a ridicat şi a condamnat tulburările din Timişoara, cerând primului secretar al judeţului dreptul de a interveni cu unităţile militare din judeţ, pentru a executa, exemplar, ordinele comandantului suprem. Teodor Stepan a început punerea în aplicare a scenariilor diversioniste care trebuiau să ducă la incitarea populaţiei împotriva cadrelor Ministerului de Interne şi în special împotriva Securităţii. Au urmat episoade dramatice derulate pe timpul detenţiei în aresturi improvizate, dar şi pe timpul transportului dintr-o localitate într-alta, acţiuni gândite coerent şi urmărind evident o finalitate previzibilă pentru mine: suprimarea fizică”[9].
Rememorând ,,fenomenul terorist” petrecut în municipiul Reșița în decembrie 1989, Hoater Gheorghe, fost subofiţer în cadrul Miliţiei Reşiţa la Biroul Pază şi Ordine, a precizat că, începând cu data de 23 decembrie 1989, a fost desemnat de conducerea unităţii, din care făcea parte, să asigure paza Staţiei de Salvare din Reşiţa. În seara zilei de 23 decembrie 1989 la Dispeceratul Staţiei de Salvare au fost solicitate telefonic două salvări pentru a ridica doi cetăţeni împuşcaţi pe strada Viaţa Nouă. După aproximativ o jumătate de oră cele două salvări s-au reîntors, şoferii şi asistenţii afirmând că nu mai pleacă în teren deoarece în Triaj (lângă Muzeul de locomotive) s-a tras asupra lor. Subofițerul Hoater Gheorghe a plecat cu o salvare spre strada Viaţa Nouă, având în vedere faptul că pe una dintre salvări s-a observat urma unui glonţ, iar acolo a găsit un cetăţean care fusese rănit în apropierea Centrului Militar Judeţean Reşiţa. S-a întors spre Spital deoarece a auzit pe staţia de pe salvare un apel prin care se solicita ca toate maşinile de salvare să meargă în faţa liceului, vis-a-vis de Miliţia Județeană Caraş-Severin, pentru a lua militarii răniţi de la liceul unde era cazată o companie de militari care lucrau la CFR.
După ce a ajuns la Spital s-a deplasat la Liceul Industrial nr. 2 unde a observat că salvările erau staţionate pe marginea drumului şi că la fiecare salvare erau luptători de Gărzi Patriotice care îi îndrumau către UM 01929 Reşiţa. După ajungerea în fața UM 01929 Reşiţa, căpitanul Daboveanu îi va comunica că a fost o alarmă falsă, întrucât nu au militari răniţi. ,,În momentul în care salvările au început manevra de întoarcere asupra acestora a început să se tragă din interiorul unităţii militare, fiind rănit în aceste împrejurări şoferul salvării în care se afla. A strigat să nu se mai tragă şi, la un moment dat, l-a auzit pe acelaşi ofiţer Daboveanu ordonând să se oprească tragerea. Au fost somaţi să se îndrepte spre poarta unităţii militare unde au fost reţinuţi. Hoater Gheorghe susţine că a fost percheziţionat, ocazie cu care i-au fost luaţi 3.000 lei, un cuţit automat, cheile şi legitimaţia, iar ulterior a fost agresat de către cadrele militare pe motiv că era «terorist». A fost reţinut singur într-o cameră, timp de 7 zile, timp în care ar fi scris mai multe declaraţii, sub ameninţarea pistolului”[10], consemnează procurorii militari în dosarul instrumentat privind desfășurarea Revoluției Române din Decembrie 1989 de la Reșița.
Cele petrecute în municipiul Reșița în perioada de 22 decembrie 1989, soldate cu morți, răniți și numeroase diversiuni care au bulversat și debusolat militarii și civilii implicați în gestionarea puterii, fac parte din acea rivalitate MApN-Securitate/Minister de Interne specifică unui timp istoric. Biografia profesională a colonelului Teodor Stepan rămâne un punct de referință în efortul nostru de-a înțelege misterele Revoluției Române din Decembrie 1989 din Reșița și județul Caraș-Severin.
_______________________________________________
[1] Revoluția din Reșița povestită de Cazimir Kurta pe https://mariusmioc.wordpress.com/2017/03/20/revolutia-din-resita-povestita-de-cazimir-kurta-unde-i-fintina-lui-lucaci-ne-am-adunat-25-30-de-persoane-noi-strigam-veniti-cu-noi-ei-intorceau-spatele-intrau-in-maga/#more-19246 (accesat pe 15.05.2019, ora 21.15).
[2] Oana Bejenariu, Cine este singura femeie care a luptat la Reșița în 1989, supranumită ,,Mama Revoluției”?, în Express de Banat, 21 decembrie 2014, pe https://expressdebanat.ro/foto-cine-este-singura-femeie-care-a-luptat-la-resita-in-1989-supranumita-mama-revolutiei/ (accesat pe 15.05.2019, ora 21.30).
[3] Aurel Mihalcea, Reşiţa: Cum am devenit „Şeful teroriştilor”, în Vitralii. Lumini și umbre, Anul III, nr. 9, decembrie 2011, p. 57-58.
[4] Ibidem.
[5] Ibidem, p. 59.
[6] Eugen Cotarcea, Șeful securiștilor l-a găsit pe capul teroriștilor de la Reșița, din decembrie 1989! (IV) în Express de Banat, 27 ianuarie 2017, pe https://expressdebanat.ro/seful-securistilor-l-a-gasit-pe-capul-teroristilor-de-la-resita-din-decembrie-1989-iv/ (accesat pe 15.05.2019, ora 21.30).
[7] Ibidem.
[8] Ibidem.
[9] Aurel Mihalcea, Reşiţa…, p. 62.
[10] Cercetările Parchetului în dosarul revoluției (98). Reșița. Reținuți sub acuzația de terorism pe https://mariusmioc.wordpress.com/2015/07/20/cercetarile-parchetului-in-dosarul-revolutiei-98-resita-retinuti-sub-acuzatia-de-terorism/ (accesat pe 15.05.2019, ora 21.45).
