Pe măsură ce se prefigura o revoltă internă având în vedere condiţiile de viaţă, elita politico-militară şi de ,,intelligence” a României socialiste a refuzat să accepte noile realităţi. În pofida tuturor sem­nalelor primite, în diferite formule politico-diplomatice şi nu numai, percepţia can­ce­lariilor diplomatice occidentale şi ale ţărilor membre ale Tratatului de la Varşovia era aceeaşi: la Bucureşti nimeni nu poate, nimeni nu încearcă sau nimeni, de fapt, nu vrea să schimbe ceva. Comportamentul structurilor de forţă (MApN, Ministerul de Interne şi Departamentul Securității Statului), începând cu 16 decembrie 1989, vor confirma întru-totul această convingere existentă în cancelariile diplomatice ale lumii. În numele unei primejdii externe, mai mult presupusă decât confirmată, struc­tu­rile de forță ale României socialiste vor deschide focul, vor aresta și vor maltrata pe cetățenii români care scandau împotriva lui Nicolae Ceaușescu și-al regimului său politic. În cursul zilei de 21 decembrie 1989, ofițeri și militari în termen ai MApN vor deschide focul în diferite cartiere ale municipiului Cluj-Napoca pentru a împiedica, astfel, declanșarea revoltei populare înpotriva regimului Ceaușescu. Investigarea evenimentelor petrecute în Cluj-Napoca în decembrie 1989 a presupus consultarea multor mărturii ale revoluționarilor, ale militarilor implicații în evenimente, documente oficiale ale organelor de cercetare penală, precum și numeroase surse mass-media care au relatat, mai apoi, despre eforturile de restabilire a adevărului.

România lui Ceaușescu sub presiune internațională

Istoriografia dedicată Revoluției Române din Decembrie 1989 numără peste 200 de titluri, însă foarte puține sunt dedicate celor petrecute în municipiul Cluj-Napoca în perioada 21 – 22 decembrie 1989 deoarece subiectul a fost abordat cu destulă reticență de către istoricii implicați în istoriografia problemei. O reticență născută ca urmare a faptului că unii dintre liderii Armatei a IV-a au ajuns să dețină funcții cheie în statul român în anii ’90, iar mass-media a scris enorm despre lipsa de moralitate și decență existentă a acestora în spațiul public. Încercarea de-ai trimite în arest și judecată pe cei care au comandat represiunea în Cluj-Napoca, precum și pe cei care au executat-o, a fost împiedicată de către conducerea Procuraturii Militare din 1990 iar, mai apoi, au existat ordine[1] pe linie militară care au interzis exprimarea adevărurilor din acele momente. Cercetarea dedicată celor petrecute în municipiul Cluj-Napoca, precum și-al contextului intern și internațional în care s-au desfășurat evenimentele, face parte dintr-un amplu efort de cercetare dedicat orașelor transilvane (Arad, Sibiu, Târgu Mureș, Alba-Iulia, Cugir, Brașov) care vor întregi imaginea de ansamblu a revoltei populare din Decembrie 1989, radicalizată și transformată într-o Revoluție pe măsură ce doleanțele politice începeau să fie exprimate din ce în mai clar de masele populare, împreună cu doleanțele economice și sociale.

În contextul evoluțiilor politice și sociale din spațiul Europei Centrale și de Est, temerile lui Nicolae Ceaușescu privind o posibilă înlăturare a sa erau alimentate de către UM 0544 (Centrul de Informații Externe/CIE) prin Nota nr. 00263/22 noiembrie 1989 în care se menționa faptul că șefii de stat și de guvern ai țărilor membre ale Comunității Economice Europene (CEE) au decis, în contextul pozițiilor concertate ale SUA și URSS cu privire la România, ,,intensificarea acțiunilor vizând crearea unor tensiuni interne destabilizatoare, prin folosirea unor stări de nemulțumire și incitări în mediul minorității maghiare, considerându-se că în acest fel România ar putea fi determinată să nu mai obstrucționeze procesele ce au loc în Est”[2]. Totodată, Nicolae Ceaușescu era informat de către ambasadorul României de la Paris, Petre Gigea, pe 11 decembrie 1989, că François Mitterand și Mihail S. Gorbaciov au decis, la Kiev (6 decembrie 1989), că „este nevoie de noi mecanisme pentru a servi con­­s­trucția Case Comune Europene”[3]. În timpul discuțiilor dintre François Mitterrand și Mihail S. Gorbaciov s-a abordat rolul SUA în noua dinamică a relațiilor internaționale avându-se în vedere „participarea Statelor Unite ale Americii – ca un element necesar și de anvergură – la noua etapă a construcției europene”[4].

Prin telegrama nr. D.10-015201 din 29 noiembrie 1989, ora 14.30, conducerea MApN și a Direcției de Informații a Armatei (DIA) erau informate de faptul că ,,actualele manifestări și demonstrații antisocialiste din Cehoslovacia au fost inițiate și provocate și de către minoritatea maghiară din Cehoslovacia”[5] . Factorii de decizie din MApN și DIA erau informați că ,,în fruntea acestor demonstrații antisocialiste s-au aflat îndeosebi intelectualitatea și studenții cehoslovaci de origine ungară, care printre altele cer crearea unei provincii autonome ungare în Cehoslovacia (zona Bratislava, Nitra, Banska-Bystrica, iar la sud frontiera cu Ungaria)”[6], iar ,,acțiunile și demonstrațiile minorității ungare din Cehoslovacia sunt susținute propagandistic și material de către Ungaria și de către unele țări occi­­dentale”[7]. Ofițerul de informații militare care a redactat telegrama invocată mai sus, atrăgea atenția asupra faptului că ,,Ungaria pregătește un amplu plan pentru inițierea și provocarea de demonstrații ale minorității maghiare din țara noastră (România – n. n.) în unele localități din Transilvania și chiar la București”[8], astfel încât ,,pentru declanșarea acestor demonstrații antisocialiste și antinaționale în România, în scopul destabilizării situației politice interne și realizării pretențiilor ungare, Ungaria susține propagandistic și material, inclusiv acțiuni de spionaj și cu ajutorul altor țări”[9]. Liderii de la Budapesta sperau să fie atrase și alte minorități naționale din România socialistă, la aceste manifestații, chiar și cetățeni români.

Pe 9 decembrie 1989, MApN și DIA erau informate că Ungaria ,,acționează pentru internaționalizarea problemei Transilvaniei, precum și pentru izolarea politică și economică”[10] a României și, totodată, ,,simultan cu provocarea unor demon­strații ale populației de origine maghiară din Transilvania, Ungaria are intenția să provoace incidente la granița”[11] cu România ,,care să degenereze în conflict militar între cele două țări, după care apoi să ceară intervenția unor țări ale Tratatului de la Varșovia, îndeosebi din partea URSS, cu scopul unei așa-zise «împăcare a părților»”[12]. DIA informa conducerea MApN că în realizarea acestui proiect, Ungaria urma să se sprijine pe Austria, precum și pe alte state occidentale, însă cu știrea URSS.

O sumă întreagă de informații provenite din cercetarea radio-electronică și gonio­me­trare, precum și o serie de mărturii ale participanților la evenimentele din Decembrie 1989, conturează ima­gi­nea unor intense pregătiri pentru o intervenție militară sovietică în România socialistă în pe­rioada 17 – 22 decembrie 1989. În Buletinul Informativ nr. 4.454 al DIA din 19 decembrie 1989 se menționa: ,,În URSS se semnalează o serie de aplicații notificate precum și unele executate de mari unități tactice în zona Cernăuți în perioada 14 – 17 decembrie 1989”[13] și, totodată, ,,intensificarea activităților practice desfășurate de unele unități de marină și aviație aparținând FMM în special în lunile octombrie în cadrul cărora au fost executate trageri navale și aeriene”[14].

Analiștii DIA raportau Marelui Stat-Major și ministrului Apărării Naționale că și în Ungaria se înregistraseră aplicații ale batalioanelor de cercetare-diversiune ale ar­matei ungare care au executat o pregătire specifică ducerii acțiunilor de luptă în spatele trupelor inamice. Totodată, DIA identificase în pădurea Podvorievka (URSS) pe direcția Rădăuți – Prut – Lipcani, o antenă parabolică a unei stații de radiolocație care începuse să funcționeze, fără întrerupere, încă din 19 noiembrie 1989. La frontiera ungaro – română se identificaseră numeroase persoane civile și militare care executaseră observarea teritoriului României, chiar prin încălcarea acestuia, precum și numeroase recunoașteri a unor grupuri de 5 – 7 militari conduși de cadre.

Implicarea Ungariei într-un efort susținut menit a sprijini disidența activă a minorității maghiare din România socialistă împotriva regimului Ceaușescu, și nu numai, precum și încurajarea gesturilor și atitudinilor care negau existența statului național unitar român, trebuie înțeleasă ca făcând parte din planul Budapestei[15] de a stârni, cu orice preț, un conflict cu România lui Nicolae Ceaușescu astfel încât să fie nevoie de intervenția Occidentului și a URSS, din postura de arbitri, care să ajute la anularea Tratatului de la Trianon (din 4 iunie 1920) în contextul redesenării arhitecturii relațiilor internaționale în anul 1989.

În volumul Armata Română în Revoluția din Decembrie 1989, colectivul de autori susține teza potrivit căreia, la acea oră, conducerea MApN era ,,în imposibilitatea să dețină un set mai larg de date provenite din surse diferite, care să permită o analiză mai cuprinzătoare și realistă a situației politico-militare în spațiul nostru geografic”[16], și, totodată, că ,,potrivit concepțiilor militare moderne, pentru a realiza realmente surprinderea, o invazie nu se execută doar în urma aglomerării forțelor aproape de granița statului vizat, ci prin aducerea trupelor din adâncime, folosindu-se pe scară largă desantul aeropurtat”[17]. În încercarea de a scuza liderii din conducerea MApN pentru lipsa de viziune politică și strategică, cerută în mod repetat și discret de către omologii lor din țările membre ale Tratatului de la Varșovia, autorii volumului invocat consideră că, totuși, ,,chiar dacă prin Direcția de Informații a Ar­matei au parvenit elemente concludente despre scenariul care se pregătea Ro­mâniei, ele circulau într-un cadru foarte restrâns la diferite nivele superioare”[18], astfel încât ,,declanșarea mișcării protestatare din Timișoara a luat prin sur­prindere Armata, în ansamblu”[19].

Referindu-se la noianul de informații politico-militare care prevesteau o lovitură în forță asupra integrității teritoriale a României socialiste, combinată cu o revoltă internă a populației nemulțumite de regimul Ceaușescu, viceamiralul (r) Ștefan Dinu, șeful DIA, va consemna: ,,La nivelul conducerii Armatei, diversiunea oficială a pericolului militar extern nu avea niciun efect. Cei abilitați a ști ce se întâmplă în jurul granițelor cunoșteau foarte bine situația, fiind convinși că nimic nu constituia o amenințare reală pentru România”[20]. Șeful DIA menționează faptul că aparatul de propagandă al regimului Ceaușescu va lansa, cu precădere în cursul anului 1989, o puternică campanie propagandistică cu privire la pericolul militar de la granițele de nord-vest și nord-est ale României, urmărind ,,reeditarea spiritului de solidaritate a populației în jurul lui Ceaușescu, din august 1968”[21].

Ordinul în 14 puncte

În ziua de 17 decembrie 1989, în contextul degradării situației politico-sociale din Timișoara, al acuzațiilor aduse de către Nicolae Ceaușescu generalului-colonel Vasile Milea, ministrul Apărării Naționale privind modul de implicare al unităților MApN în reprimarea revoltei populare, precum și al celor afirmate de către generalul-locotenent dr. Ilie Ceaușescu, adjunct al Ministrului Apărării Naționale și șef al Consiliului Politic Superior al Armatei, în cadrul ședinței Biroului Consiliului de Conducere[22] al Ministerului Apărării Naționale, desfă­șu­rat în jurul orei 13.30, că evenimentele de la Timișoara ,,sunt inițiate și se desfășoară cu sprijin din afară, din Ungaria și din alte țări, inclusiv din URSS”[23], Divizia 18 Mecanizată din Timișoara primește spre executare indicativul ,,Radu cel Frumos” (alarmă de luptă parțială) la ora 14.25.

Totodată, în jurul orei 15.15, Ministrul Apărării Naționale discută telefonic cu comandantul Armatei a IV-a, generalul-colonel Iulian Topliceanu, despre situația din zona de res­pon­sabilitate. Comandantul Armatei a IV-a îl informează pe ministrul Apărării Naționale de faptul că este liniște în Transilvania, însă există informații primite de la Brigada de Grăniceri care relevă faptul că persoane care au venit din Ungaria ,,au relatat despre depla­sări de trupe spre frontiera de vest a României”[24]. Ministrul Apărării Naționale îi atrage atenția comandantului Armatei a IV-a că toate cererile de efective pentru diferite misiuni le va aproba personal, iar prim-secretarii din județe să-l sune pe telefonul operativ pentru cererile lor.

Înregistrarea convorbirii telefonice dintre cei doi înalți lideri militari relevă faptul că s-a transmis Ordinul în 14 puncte al Ministrului Apărării Naționale. Ordinul în 14 puncte a fost transmis, mai apoi, de către comandantul Arma­tei a IV-a, generalul-colonel Iulian Topliceanu, către Marile Unități (MU) și Unități (U) subordonate și în el se menționa: ,,1. Muniția scoasă la alarma de luptă parțială se păs­trează pe subunități, în lăzi; se distribuie la om – piesă numai la primirea misiunii de luptă; excepție fac numai militarii din serviciul de gardă, patrulare și subunitățile de intervenție în cazul în care se pun în aplicare planurile existente în acest sens. 2. Toate subunitățile din cadrul unităților și formațiuni­lor Armatei, indiferent de arma de care apar­țin, trebuie să fie pregătite să execute misiuni specifice celor de infanterie; în același timp, să fie în măsură să îndeplinească și măsurile specifice armei. 3. Ofițerii vor avea permanent asupra lor pistolul și mu­niția pentru pistol (2 încărcătoare); celelalte cadre vor purta numai armamentul din dotare, fără muniția distribuită pe per­soană. Ofițerii vor avea muniție asupra lor și pe timpul înde­plinirii misiunilor în afara cazărmilor. 4. Să se acorde cea mai mare atenție pazei, securității și păstrării muniției. Comandanții de companii (baterii) răspund de întreaga cantitate de muniție scoasă la alarmă pentru sub­unitățile pe care le comandă. 5. Toate cadrele să fie anunțate și sa se asigure prezența permanentă a acestora la unități. 6. Se vor prezenta în unități și cadrele detașate pentru Direcția Lucrări în Economia Națională; comandanții de unități să se intereseze la această direcție despre situația ca­drelor care le aparțin. 7. La nivelul fiecărei companii (baterii) organizate pe 3 plutoane să se asigure încadrarea funcțiilor de comandă (companie, pluton) cu cel puțin 3 ofițeri și 1 subofițer. 8. Pentru subunitățile de tancuri destinate să intervină, în orice situ­ație, să se stabilească 3 – 4 militari care să acțio­neze ca desant pe fiecare mașină de luptă; aceștia să aibă asupra lor câte o unitate de foc muniție pentru armamentul care îl au în dotare. 9. Prin mijloacele mu­ncii politico-educative, militarii de toate categoriile să fie mobilizați să acționeze cu mult hotă­râre. 10. Mil­itarii care acționează pe transportoare amfibii blindate să nu aibă asupra lor materiale personale volumi­noase (ranițele), care să împiedice folosirea corespunzătoare a mașinii de luptă. 11. Asupra militarilor să se găsească permanent 1 normă-zi hrană rece. 12. Între unitățile și subunitățile participante la inter­venție, să se stabilească și mențină permanent legătura prin mijloacele de transmisiuni existente. 13. Sistemul de avertizare pentru forțele militare parti­cipate la acțiuni este următorul: Stai; stai că trag; în caz de nesupunere la somație, se trage foc în plan vertical; dacă se continuă încălcarea somației, se va trage la picioare. 14. Pentru dejucarea acțiunilor întreprinse de către cei care tulbură ordinea se va acționa prin fixare de front (în față) și executarea concomitentă a unor manevre în flanc și spate pe străzi paralele (laterale)”[25].

La ora 23.10, în seara zilei de 17 decembrie 1989, generalul-locotenent Nicolae V. Eftimescu, prim-locțiitor al șefului Marelui Stat-Major și șef al Direcției Ope­rații, a transmis un ordin telefonic al Ministrului Apărării Naționale, retransmis, mai apoi, de către locotenent-colonel Ilie Marin. În Ordin se menționa: ,,Muniția se ține pe companii ce­n­tralizat, nu pe soldați. ● Ofițerii poartă pistoalele cu unitatea de foc ● Când sunt chemați de eșaloanele superioare sau orga­nele de partid și de stat se deplasează înarmate ● Se cheamă cadrele din concedii ● Funcțiile unicat se cheamă în cazarmă chiar dacă sunt în economia națională ● La compania cu 3 plutoane să se asigure 4 ofițeri ● Comandantul de unitate se cheamă la unitate chiar dacă este în economie ● Pe fiecare tanc să fie asigurați 3 – 4 pistolari ca desant pe tanc – înarmați – în măsură să răspundă la provocări ● Mecanicii conductori să fie mai activi. ● TAB-ul să aibă strictul necesar pentru a fi mai mobil ● Militarii care sunt numiți în acțiuni să aibă hrană pentru 1 – 2 zile ● Demonstranții să fie serios avertizați și apoi să se tragă la picioare ● Sunt unii dintre demonstranți care împing bătrâni și copii în față, mijloacele noastre să-i ferească pe aceștia ● Subunitățile de armă să fie pregătite ca infanteriști ● Patrulele în oraș să fie formate dintr-un cadru plus 4 mi­litari în termen înarmați”[26].

Autorii volumului Armata Română în Revoluția din Decembrie 1989, precum și alți autori de lucrări[27] dedicate celor petrecute în decembrie 1989, nu consemnează sub nicio formă existența și punerea în aplicarea a Ordinului în 14 puncte. Existența unui astfel de document conduce la concluzia că forțele MApN au fost implicate, cu mult înainte de ședința CPEx al CC al PCR din 17 decembrie 1989, în acțiuni de reprimare a revoltei populare împotriva regimului Ceaușescu. În stadiul actual al documentării nu putem certifica faptul că acest Ordin în 14 puncte este născut la sugestia lui Nicolae Ceaușescu sau reprezintă o contribuție personală a gene­ra­lului-colonel Vasile Milea, ministrul Apărării Naționale, la conservarea regimului Ceaușescu și a dominației politice a PCR.

Referindu-se la acest Ordin, colonelul (r) Remus Macovei, fost comandant al Regimentului 36 Mecanizat „Vasile Lupu”, consem­nează: ,,Analiza acestui ordin anulează eforturile celor care încearcă să demonstreze că grija principală a conducătorilor Armatei era pregătirea în vederea respingerii unei inter­venții străine împotriva României. Orice militar cunoaște locul, rolul și importanța fiecărei categorii de arme pe timpul luptei, or, acest ordin prevedea ca «subunitățile de arme să fie pregătite ca infanteriști». Astfel, vor acționa ca infanteriști – artileriști, geniști, chimiști, radiolocatoriști, aviatori, tanchiști –, dar nu la frontieră, ci în orașele în care aveau loc manifestații de protest. Niciunul dintre generalii din conducerea Armatei nu protestează față de conținutul acestui ordin. Interesantă, semnificativă și lipsită de demnitate este acțiunea generalului Eftimescu Nicolae, care imediat după 22 decembrie a încercat să șteargă acest ordin din registrul cu note tele­fonice de la Grupa Operativă a MStM”[28].

Un oraș în așteptare, o Armată neliniștită

,,Clujul în acea perioadă, reflecta aidoma situația din România Socialistă (…) Lipsurile alimentare erau la ordinea zilei, alimentele mai importate erau cartelate (ouăle, uleiul, zahărul, carnea, untul, pâinea era și ea «cartelată», 350g/persoană). Îmbrăcămintea constituia și ea o problemă, ca să nu mai vorbim de lipsa de medicamente și de situația precară a spitalelor. Curentul electric, cât și energia termică erau puternic restricționate, iarna clujenii simțind pe «pielea» lor aceste «raționalizări». (…) Contrabanda ajunsese în floare, de exemplu un kg de carne la negru era 100 de lei, la fel un pachet de țigări Kent, o pereche de blue-jeans între 800 și 1.200 lei. Pantofii de piele se procurau de la celebra fabrică Clujeană prin pile, și-n general din stocuri refuzate la export. Privilegiații vremii, activiști de partid, securiști, milițieni erau aprovizionați cu cele necesare unui trai decent, din stocuri speciale ale statului socialist. De asemenea, de-o mare apreciere se bucurau chelnerii de la restaurantele orașului sau angajații din comerț, deoarece erau intermediari procurării de alimente și alte produse care nu se găseau în comerț. Clujul era un oraș cenușiu, și la propriu, și la figurat, populația având ca principal țel procurarea produselor necesare unui trai cât de cât decent. Toată lumea, în general era nemulțumită, dar pozițiile împotriva regimului erau palide, puține și înăbușite în fașă”[29], consemna profesorul Vladimir Bogosavlievici cu referire la acele clipe de decembrie 1989 din Cluj-Napoca.

Rememorând acele clipe de la sfârșitul regimului Ceaușescu, Vladimir Bogosavlievici menționează existența unor tineri rebeli clujeni care ,,își exprimau dezacordul față de regim printr-un mod de viață nonconvențional regimului, și anume o îmbrăcăminte mai mult sau mai puțin de factură hipioată, gusturi muzicale de muzică rock, pop, indezirabile regimului”[30]. Tinerii aceștia se perindau prin zona numită Floașter (traseul străzii Napoca de azi, având ca puncte de reper celebra cofetărie a Tineretului, numită de clujeni Arizona și celebra cafenea Croco, din Piața Lucian Blaga de azi). Locuri „celebre” erau fostele birturi (pub-uri) Pescarul, Pelișor, Decanat, iar cei cu bani mergeau la Hotel Continental sau Hotel Belvedere, Hotel Napoca, Cazinoul din Parcul Simion Bărnuțiu etc. „În aceste locuri își făceau traiul boemii Clujului, deceniului 1980-1989, și nu numai, pentru că existau și alte categorii de persoane, ca informatori ai Securității sau chiar securiști, care aveau ca misiune păstrarea ordinii în oraș. În 20 decembrie putem conchide că orașul Cluj era în expectativă, se cunoșteau în mare evenimentele de la Timișoara prin intermediul Radio Europa Liberă, Vocea Americii, cât și prin informații direct de la sursă, adică clujenii care au fost în contact cu orașul de pe Bega”[31], mărturisește profesorul Vladimir Bogosavlievici.

În contextul evoluțiilor de la Timișoara, comandanții Marilor Unități și Unități din compunerea Armatei a IV-a au luat măsuri, începând cu 17 decembrie 1989, ca militarii în termen să primească numai acele informații care trebuiau. Spre exemplu, la UM 01485 Florești s-a luat măsura izolării unui militar în termen care se întorsese de la Timișoara unde fusese în concediu. Și, totuși…conform declarațiilor maiorului Ioan Laurențiu Cocan de la UM 01215 din Florești, maiorul Valeriu Burtea, comandantul UM 01215, i-a avertizat pe ofițeri că „vor trage asupra unor ținte vii”[32]. În consecință, cadrele militare și-au anunțat telefonic familiile să nu iasă în stradă pentru că riscă să fie împușcate.

Rememorând evenimentele petrecute în decembrie 1989, generalul-colonel Iulian Topliceanu, comandantul Armatei a IV-a, mărturisea în fața anchetatorilor că în după-amiaza zilei de 18 decembrie 1989, ora 16.30, Nicolae Constantin, membru al CPEx al CC al PCR, a ținut, la Județeana de Partid Cluj, o adunare la care au participat Ioachim Moga, prim-secretarul Comitetului Județean de Partid Cluj (CJP), Constantin Dăscălescu (secretar cu probleme organizatorice la CJP Cluj), general-maior Ion Șerbănoiu (inspectorul-șef al Inspectoratului Județean al Ministerului de Interne), colonel Nicolae Ioniță (șeful Securității Județene), colonel Stoian Rusu (șeful Miliției Județene Cluj) și locotenent-colonel Gheorghe Ivan (șeful de stat-major al Gărzilor Patriotice), precum și comandantul Armatei a IV-a. Nicolae Constantin a informat despre evenimentele aflate în desfășurare în Timișoara, precum și despre indicațiile date de către Nicolae Ceaușescu în teleconferința din 17 decembrie 1989. Înaltul reprezentant al CPEx al CC al PCR a cerut măsuri ferme pentru a nu se ajunge în situația de la Timișoara, controale, razii amănunțite și patrule mixte (Miliție, Armată și Gărzi Patriotice). La cererea comandantului Armatei a IV-a s-a aprobat ca patrulele Armatei să fie independente.

În mod surprinzător, generalul-maior Ion Șerbănoiu va declara în fața organelor de cercetare penală că șefii Securității și Miliției nu au fost la această întâlnire cu Nicolae Constantin. Însă, cei trei înalți ofițeri din Ministerul de Interne vor fi convocați de către Ioachim Moga, prim-secretarul CJP Cluj, în dimineața de 19 decembrie 1989. Locotenent-colonelul de miliție Pintea Vasile va declara că, în cursul zilei de 18 decembrie 1989, împreună cu maiorul Ioan Mureșan, șeful Serviciului Judiciar, au luat măsuri pe linia Miliției pentru a asana municipiul Cluj-Napoca de elementele parazitare și au trecut la pentru prinderea urmăriților, care aveau mandat de arestare și se sustrăgeau executării pedepsei, precum și la verificarea elementelor predispuse la omoruri, violuri, tâlhării etc.

În cursul aceleiași zile, în conformitate cu mărturisirile căpitanului Ilie Dicu, s-a trecut la intensificarea pregătirii subunităților MApN pentru viitoarele acțiuni de luptă: „Pentru executarea măsurilor prevăzute în Nota telefonică ni s-a ordonat să intensificăm activitatea de instruire a militarilor, ziua și noaptea, să îi instruim să folosească armamentul de infanterie și să acționeze ca infanteriști, precum și AG-urile, instruirea trăgătorilor la puștile semi-automate cu lunetă pentru a se putea executa tragere asupra elementelor mai recalcitrante şi alte asemenea activităţi care să instruiască şi să antreneze militarii care din acest punct de vedere erau într-o oarecare deficiență, ținând seama de faptul că unitatea a fost în campania agricolă, din care s-a întors de două – trei săptămâni”[33].

La ora 19.30 se va desfășura o reuniune a generalului-colonel Iulian Topliceanu cu șefii de arme unde se va discuta situația pregătirii de luptă din toate Marile Unități (MU) și Unități subordonate astfel încât să poată fi îndeplinite misiunile de luptă în caz de atac asupra frontierei de stat. La ora 22.45, ministrul Apărării Naționale l-a sunat pe comandantul Armatei a IV-a și i-a cerut să ia măsuri pentru creșterea capacității de luptă a trupelor, cerându-i, totodată, ca pe plan județean și local să se acționeze pentru protejarea sediilor instituțiilor oficiale de partid și de stat, clădirilor publice, podurilor care pot fi incendiate etc. în conformitate cu dispozițiile prim-secretarilor din județe care sunt și comandanți ai tuturor forțelor din județ.

În seara zilei de 19 decembrie 1989, comandantul Armatei a IV-a, generalul-colonel Iulian Topliceanu, va avea o lungă discuție în cabinetul său cu câțiva dintre principalii săi colaboratori: colonelul Dorin Gheorghiu, șeful de stat-major al Armatei a IV-a, colonelul Gheorghe Grigoraș, locțiitorul comandantului Armatei a IV-a, colonelul Pantelimon Pralea, șeful Secției Operații, și locotenent-colonelul Constantin Degeratu, ofițer în Secția Operații a Armatei a IV-a. În cadrul discuției au fost analizate ultimele informații privind evoluțiile politice interne și internaționale, precum și evenimentele aflate în curs de desfășurare la Timișoara. „În acest context, col. Pantelimon Pralea a arătat că din analiza făcută în cadrul Secției Operații rezultă că în țările respective (statele membre ale Tratatului de la Varșovia – n.n.), din momentul începerii așa-zisului «proces de destabilizare» și până la răsturnarea vechii conduceri, durata medie era de zece zile. A mai arătat că, dacă în cele zece zile nu cunoaște o scădere curba ascendentă a fenomenelor destabilizatoare (demonstrații și alte acte politice publice – ale unor lideri de pildă), atunci situația se răstoarnă ireversibil. Mi-aduc aminte că s-a și calculat intervalul de aplicabilitate a curbei destabilizării la noi: 16 – 25 decembrie. Or, după 19 decembrie era evident pentru oricine în 21 că, departe de a cunoaște o cădere, în România, curba se desfășura în plină ascensiune și câștiga în extensie teritorială”[34], mărturisea comandantul în funcție al Armatei a IV-a, generalul-colonel Iulian Topliceanu, în interviul acordat publicistului Virgil Bulat de la ziarul Tribuna și publicat pe 6 februarie 1990.

În noaptea de 19 spre 20 decembrie 1989, la ora 01.00, comandantul Armatei a IV-a îi raportează generalului-colonel Vasile Milea că Armata a IV-a se află în faza de finalizare a măsurilor pentru ,,ridicarea capacității de luptă”, lucrându-se ,,24 de ore din 24”. Spre dimineață, ministrul Apărării Naționale revine cu precizarea că trebuie ,,să se acționeze la cererea primilor-secretari și a reprezentanților Comitetului Politic Executiv pentru evitarea distrugerii edificiilor”[35], dar numai cu aprobarea sa. Totodată, în după-amiaza zilei de 20 decembrie 1989, generalul-locotenent dr. Ilie Ceaușescu, adjunct al ministrului Apărării Naționale și șeful Consiliului Politic Superior al Armatei (CSP), face o informare, la Comandamentul Armatei a IV-a, despre evenimentele de la Timișoara, precizând că acolo se desfășoară o acțiune diversionistă şi teroristă, organizată de autoritățile de la Budapesta, cu sprijin american, sovietic şi occidental, având ca scop declanșarea unui conflict armat şi anexarea Transilvaniei de către Ungaria. În acest context, șeful CPS al Armatei îi cere lui Ioachim Moga, prim-secretarul Comitetului Județean de Partid Cluj, să organizeze adunări ale oamenilor muncii (pe secții, schimburi şi ateliere) în cadrul cărora să se ia atitudine față de evenimentele de la Timișoara.

În consecință, la cererea primului-secretar de partid, statul-major al Armatei a IV-a întocmește un plan de acțiune a unităților militare în vederea participării la ,,apărarea ordinii publice”, cu un procent de 10% din efective, alături de militarii din cadrul Comandamentului Trupelor de Securitate şi de unitățile de Miliție. Referindu-se la atmosfera din comandamentul Armatei a IV-a, generalul Constantin Degeratu avea să declare: „Începând cu ziua de 18.12.1989 am acționat, în perioade variabile, atât ziua cât și noaptea, împreună cu alți ofițeri din Secția Operații și Secția Pregătire de Luptă, ca operator de serviciu. (…) Și eu, ca și întregul personal al Armatei, nu am avut, în această perioadă, altă sursă de informare decât presa de partid, radioul, televiziune și informațiile transmise de gl. Ilie Ceaușescu la ședința din 20.12.1989. Pe baza acestor informații, și eu ca și alți militari, îmi formam convingerea că, din exterior, se va încerca o acțiune de destabilizare gravă a țării, având ca scop dezbinarea ei teritorială, îndeosebi ruperea Ardealului din trupul patriei. Se părea că acest act s-ar fi putu produce prin declanșarea unor acțiuni teroriste în principalele orașe ardelene și provocarea unor conflicte interetnice, urmate de o intervenție armată străină din partea unor state vecine interesate”[36].

În noaptea de 20 spre 21 decembrie 1989, locotenent-colonelul Constantin Degeratu va fi informat că, din motive complexe, nu se putea face mobilizarea astfel încât acesta va realiza un plan de apărare a frontierei de vest a României socialiste cu efectivele existente la pace, mai puțin 10% din acestea. Procentul de 10% din efective urma să fie folosit pentru apărarea sediilor instituțiilor politico-administrative, a unor locuri și obiective importante din garnizoanele de reședință ale unităților, precum și pentru apărarea populației de atacurile teroriste. În referatul Procuraturii Militare care a investigat cele petrecute în Cluj-Napoca în zilele de 21 – 22 decembrie 1989 va menționa faptul că „la Comandamnetul Armatei a IV-a s-a înscris pe un plan stradal locurile în care vor fi dislocate dispozitivele militare”[37], însă trebuie menționat faptul că modul în care urmau să acționeze militarii, în conformitate cu prevederile Ordinului în 14 puncte, rămâneau în întregime și obligatorii pentru subunitățile MApN.

Într-un astfel de context, ofițerii Armatei a IV-a vor trece la executarea unei misiuni de recunoaștere în teren a zonelor unde urmau să fie amplasate dispozitivele de represiune a manifestanților din municipiul Cluj-Napoca. Trebuie menționat faptul că în ziua de 21 decembrie 1989 s-a modificat un singur dispozitiv, modificare ordonată pe loc, respectiv: dispozitivul care urma să fie amplasat în fața fostului Consiliu Popular al Județului Cluj, actualul sediu al Primăriei, a fost mutat în Piața Libertății la intersecția dintre Librăria Universității – Hotel Continental – Agenția de Voiaj CFR. Totodată, în urma teleconferinței cu Nicolae Ceaușescu, din seara de 20 decembrie 1989, Ioachim Moga, primul-secretar al CJP Cluj și președinte al Consiliului Județean al Apărării, a dispus ca militarii Armatei a IV-a să formeze patrule înarmate cu muniție de război, iar activiștii de partid să se mobilizeze pentru a discuta cu oamenii din întreprinderi.

Armata se implică din plin în represiune

La Cluj-Napoca, în cursul zilei de 21 decembrie 1989, Nicolae Constantin, membru al CPEx al CC al PCR, sosit în Cluj-Napoca încă din 18 decembrie 1989, îi va cere generalului-colonel Iulian Topliceanu, comandantul Armatei a IV-a, să se acționeze cu tancuri chiar de la porțile întreprinderilor pe căile de acces spre centrul orașului şi la Gară. Frica de o coagulare a mulțimii şi de revoltă era foarte mare. Cererea înaltului activist de partid va fi refuzată în pofida faptului că va fi repetată apoi de mai multe ori. Totuși, la ora 10.45, generalul-colonel Iulian Topliceanu primește ordinul ministrul Apărării Naționale prin care se aprobă scoaterea trupelor[38] în centrul municipiului Cluj-Napoca, însă nu şi la întreprinderi, fabrici şi la gară, cum solicitase Ioachim Moga, prim-secretarul CJP Cluj. Trebuie menționat faptul că în jurul orei 12.00, în contextul dezagregării mitingului din București inițiat de Nicolae Ceaușescu, din clădirea aflată în Piața Libertății și care avea la parter Librăria Universității, s-a strigat de trei – patru ori ,,Victorie!”. După Revoluție, s-a aflat că cel care a strigat de la fereastra sediului Asociației Scriitorilor a fost criticul literar Valentin Tașcu, poet și cercetător la Institutul de Lingvistică și Istorie Literară ,,Sextil Pușcariu” din Cluj-Napoca. În jurul orei 13.00, circa 300 de muncitori de la Combinatul de Utilaj Greu (CUG) se vor aduna în curtea întreprinderii. Mitingul inițiat de conducerea de partid a CUG eșuase, iar muncitorii ieșiseră din ședință extrem de întărâtați și nervoși, însă hotărâți să facă și ei ceva. Aceștia vor revendica condiții mai bune de muncă şi de viață, manifestându-și nemulțumirea şi față de denaturarea adevărului cu privire la situația din Timișoara. Încercările făcute de Ioan Aurel Stoica, secretar cu probleme de propagandă la Comitetul Județean al PCR, şi de inginerul Mihai Tălpeanu, directorul între­prinderii, de a-i determina să nu iasă în stradă vor eșua, deși directorul CUG va ordona să se sudeze porțile întreprinderii pentru ca muncitorii să nu iasă.

Ioachim Moga, primul-secretar al CJP Cluj, informat fiind de cele ce se întâmplau, cere generalului-maior Ion Șerbănoiu, șefului Inspectoratului Județean Cluj al Ministerului de Interne, să ia măsuri pentru restabilirea ordinii. Ca urmare, în zona CUG se deplasează ,,plutonul de intervenție” şi efective ale Batalionului de Securitate şi Miliţie şi două mașini de pompieri. Forțele de ordine nu înregistrează niciun succes. Muncitorii de la CUG și personalul TESA vor porni pe Bulevardul Muncii, spre str. Fabricii și str. Oașului. Barajele instalate de Miliție și trupele de Securitate au fost ocolite și la intersecția cu strada Fabricii, o parte din demonstranți și-au continuat marșul pe această stradă spre Piața Mărăști. Restul demonstranților și-au continuat marșul de protest pe strada Oașului spre Gara CFR Cluj-Napoca, prin strada Horea, spre centrul municipiului Cluj-Napoca.

În intervalul orar 13.30 – 14.00, Ioachim Moga revine insistent și cere comandantului Armatei a IV-a să scoată trupele în oraș. Cu acordul conducerii Ministerului Apărării Naționale, generalul-colonel Iulian Topliceanu ordonă ocuparea pozițiilor stabilite conform planurilor pregătite ca urmare a recunoașterilor făcute în teren. Subunități ale MApN din garnizoanele Florești și Someșeni se vor deplasa în municipiul Cluj-Napoca și vor încerca să oprească afluxul oamenilor către Piața Libertății și Piața Mihai Viteazul unde urma să se protesteze față de deciziile lui Nicolae Ceaușescu, după cum era informată conducerea de partid a județului Cluj. În declarațiile date în fața instanțelor de judecată în 1991, Nicolae Constantin, membru al CPEx al CC al PCR, va menționa faptul că Ioachim Moga l-a informat despre faptul că a dispus ca ,,aceste piețe să fie blocate de ostași, încât manifestanții să nu poată pătrunde”[39]. Putem concluziona că activul de partid și de stat, împreună cu factorii decizionali din cadrul MApN și ai Ministerului de Interne de pe raza județului și municipiului Cluj-Napoca erau pregătiți să reprime în forță dorința de protest și de schimbare a cetățenilor din Cluj-Napoca.

Maiorul Ioan Laurențiu Cocan își amintește despre faptul că, în dimineața zilei de 21 decembrie 1989, maiorul Valeriu Burtea, comandantul UM 01215, le-a vorbit cadrelor militare adunate pe platoul unității despre elementele destabilizatoare, huliganice, despre bețivanii și alte forțe externe care pun în pericol România socialistă. Ofițerilor adunați pe platou li s-a spus că trebuie să nu manifeste milă față de cei aflați în stradă și că trebuie să tragă în plin cu muniție adevărată, de război. Căpitanul Ilie Dicu va confirma și el faptul că dispozițiile comandanților superiori direcți, respectiv locotenent-colonelul Florian Caba, au fost extrem de clare: oprirea manifestanților cu orice preț. ,,Dacă trece vreunul de tine, te fac trădător de patrie!”[40], i-a spus locotenent-colonelul Florian Caba căpitanului Ilie Dicu. Misiunea căpitanului Ilie Dicu era de a-i opri pe manifestanții de la CUG. ,,În conformitate cu ordinul dat de col. Lateș, în ziua de 20.12.1989, subunitatea formată din cele două plutoane cu 44 de militari în termen urma să o comand eu, astfel că în ziua de 21.12.1989, când tot prin col. Lateș am primit ordin de deplasare în orașul Cluj, eu m-am dus întâi cu subunitatea și am luat dispozitiv în intersecția Moților, Clinicilor, Coșbuc și străzile adiacente, iar subunitatea a cărui comandant era căpitanul Carp Dando, s-a deplasat în Piața Libertății, primind ordin de dispunere prin maiorul Șandru Vasile, ordin transmis tot de colonelul Lateș. Sarcina dispozitivului pe care îl conduceam eu, cum de altfel și a celuilalt dispozitiv, era să interzică accesul sau afluirea coloanelor spre centru orașului ”[41], avea să mărturisească maiorul Valeriu Burtea.

Trebuie menționat faptul că în jurul orei 14.40 s-a auzit în rețeaua radio a primului-secretar Ioachim Moga o solicitare a generalului-maior Ion Șerbănoiu, privind necesitatea ca Armata să iasă cât mai repede în stradă deoarece situația părea să scape de sub control. Totodată, maiorul Gheorghe Indrecan menționează în depozițiile sale faptul că superiorii săi aveau o hartă pe care erau consemnate misiunile tuturor unităților din garnizoana Florești. În pofida multor mărturii care se completează și contrazic, în același timp, privind responsabilitatea conducerii acțiunii de reprimare, este cert că subunitățile MApN scoase în stradă cu 300 cartușe/militar muniție de război trebuiau să stopeze afluxul de manifestanți către instituțiile de partid și de stat din Cluj-Napoca. Militarii au ajuns în Piața Libertății la ora 15.30 și la ora 15.47 s-a auzit primul foc de armă.

Totodată, unitățile Ministerului de Interne au trecut la executarea prevederilor din Ordinul nr. 02600 din 1988 și au început să conlucreze cu Armata în blocarea manifestanților. Batalionul de Securitate din Cluj-Napoca a realizat închiderea străzii Podgoriei în dreptul Fabricii Terapia, apoi a sprijinit subunitățile MApN din Piața Libertății, începând cu ora 15.45. Totodată, două plutoane de intervenție de la Batalionul de Securitate au fost trimise pentru întărirea plutonului de intervenție al Miliției care încerca să oprească sau să devieze coloana de manifestanți de la CUG și Fabrica de Oxigen. În mărturiile de după 1990 ale cadrelor cu funcții de conducere din aparatul Ministerului de Interne din Cluj-Napoca se va invoca mereu prezența unor elemente turbulente, bețivani sau țigani care ar fi pus în pericol liniștea publică și transportul în comun. Intervenția în forță a cadrelor Ministerului de Interne ar fi fost determinată de o astfel de situație, însă mărturiile celor care au participat la manifestațiile din ziua de 21 decembrie 1989 contrazic o astfel de situație.

,,Nu trageți, suntem frații voștri! Nu trageți!”

În zona centrală a Clujului, respectiv Piața Libertății, un grup de șapte cetăţeni[42] încercau să organizeze un miting de solidaritate cu revoltații din București și Timișoara. În jurul orei 14.45 va avea loc reunirea celor șapte cetățeni care doreau să organizeze o manifestație împotriva regimului Ceaușescu. ,,Eram așezați în fața Băncii Naționale vis-à-vis (…) grupul număra acum aproximativ 25 – 30 de persoane. Cineva a început să cânte «Deșteaptă-te române», imediat și ceilalți dar după primele două versuri ne-am oprit. Nu mai știam restul strofelor, așa că am început să cântăm «Hai să dăm mână cu mână» (Hora Unirii) dar după primele versuri am renunțat. În tot acest timp trotuarele din fața Librăriei Universității și Agenției de Voiaj CFR s-au umplut de cetățeni care se uitau la noi. Sesizând că suntem puțini i-am chemat să vină la noi; unii au motivat «că au familie și copii de crescut»”[43], mărturisea Gheorghe Pastor.

Inițiatorii protestului vor încerca să oprească circulația dinspre Hotelul Continental înspre Piața Avram Iancu și vor invada carosabilul. În contextul unei altercații verbale cu o doamnă nemulțumită de comportamentul acestor cetățeni, precum și-al indiferenței unui milițian care traversa strada, actorul Călin Nemeș avea să strige către acea ,,tovarășă” și acel milițian: ,,Trageți în noi ca în Timișoara”[44]. Manifestanții vor încerca să blocheze traficul de mașini, iar Călin Nemeș se va urca, totuși, pe o mașină de unde îi va îmbărbăta pe manifestanți și va scanda lozinci de susținere a Timișoarei și împotriva regimului Ceaușescu. La scurt timp, la intersecţia străzilor Napoca şi Universităţii apare o subunitate militară, care este huiduită de cetățenii care scandează în același timp: ,,Nu trageți, suntem frații voștri! Nu trageți!”. Apariția subunităților MApN a provocat stupoare. Demonstranții vor mărturisi, peste ani, că erau convinși de faptul că cei de la Securitate și Miliție urmau să intervină brutal asupra lor. ,,La ora 15.40, plutoanele 1, 2 și 3 au ajuns în Piața Libertății, iar după debarcare, grupa II și grupa III din cadrul plutonului 1, conduse de caporalul Fieraru Dumitru și caporalul Mailat Ioan, sub comanda căpitanului Carp Dando, s-au deplasat spre intersecția strada Universității cu strada Napoca, în fața hotelului Continental. În această intersecție, militarii din grupa a II-a s-au desfășurat în trăgători, iar la circa 10 metri de ei, spre strada Napoca, s-a desfășurat grupa a III-a. Împreună cu militarii din grupa a II-a a rămas și căpitanul Carp Dando care, însă, de la coborârea din autovehicul și-a scos pistolul din toc, ținându-l în mâna dreaptă”[45], se consemnează în referatul Procuraturii Militare din martie 1990.

Călin Nemeş se îndreaptă către lanțul de militari și îşi scoate cămaşa pentru a demonstra că nu este înarmat și, totodată, va striga: ,,Trageţi! Hai, trageţi! Ce mai aşteptaţi!”. În timpul altercaţiei cu căpitanul Carp Dando, comandantul subunităţii MApN din zonă, actorul Călin Nemeş este rănit prin împuşcare. Militarii deschid focul și sunt ucişi primii opt manifestanţi şi răniţi alţi trei oameni. ,,Declarațiile martorilor audiați în cauză, ale militarilor din grupa a II-a și din grupa a III-a din cadrul plutonului 1 comandat de căpitanul Carp Dando, ca și declarațiile persoanelor vătămate, probează ordinul de tragere dat de căpitanul Carp Dando, fără a ordona somațiile regulamentare, focul de avertisment și focul la picioare”[46], consemnează procurorii militari. După încetarea focului, accesul ambulanțelor care vor încerca să ridice răniţii va fi împiedicat de către militari[47]. Uimiţi şi speriaţi, o parte dintre manifestanți se răspândesc în municipiul Cluj-Napoca. Cei rămaşi pe loc încearcă să dialogheze cu comandanții, cerându-le să nu mai ordone deschiderea focului. În zona hotelului Continental manifestanţii vor intra în dialog cu militarii, scandând: ,,Plecaţi, plecaţi în cazarmă!”. În dreptul Catedralei Catolice, căpitanul Iacob Gheorghe va lua pistolul-mitralieră al unui militar din barajul Ministerului de Interne și va trage la bordură. În consecință, va fi ucis Ioan Sabău și rănite cinci persoane. În urma incidentelor din Piața Libertății (azi Piața Unirii) au fost ucise 13 persoane: 1) Lucian Matiș; 2) Horia Pedestru; 3) Jurja Sorinel Dorinel; 4) Szabo Attila; 5) Tamas Burgya Iosif; 6) Țiclete Mihai Călin; 7) Sabău Ioan; 8) Merca Aurel; 9) Cristurean Rodica; 10) Cioară Viorel; 11) Borbely Istvan; 12) Marin Vergică; 13) Egyedi Imre.

Totodată, coloanele de demonstranți (aproximativ 1.000 de persoane) care veneau de la CUG aveau să depășească relativ ușor barajele făcute de către subunitățile din cadrul Miliției și al Trupelor de Securitate, fără incidente grave între ambele părți, îndreptându-se spre Gara CFR Cluj-Napoca cu speranța că muncitorii de la Fabrica ,,16 Februarie” li se vor alătura. Ajunsă în fața restaurantului ,,Metropol”, coloana va fi blocată la trecerea de peste Someș de către subunitatea MApN de la UM 01278 (Someșeni) condusă de către căpitanul Ilie Dicu. ,,Pentru ca să opresc coloana de demonstranți, când aceasta se afla la aproximativ 100 – 150 m, personal am strigat «Stai, stai că trag», făcând câțiva pași în fața militarilor, după care tot dispozitivul a executat foc de avertisment în plan vertical”[48], avea să declare căpitanul Ilie Dicu după Decembrie 1989. Martorii prezenți la fața locului vor confirma că după prima salvă de avertisment, militarii comandați de căpitanul Ilie Dicu au deschis focul în plin. Au fost uciși: 1) Ciortea Emil; 2) Inclezan Ioan și 3) Pop Teodor. Totodată, au fost rănite zece persoane. Totul s-a petrecut în jurul orei 16.30.

În dreptul Fabricii de Bere, în intervalul de timp 18.00 – 18.15 și 21.30 – 22.00, subunitățile MApN de la UM 01215 (Florești), aflate sub comanda maiorilor Valeriu Burtea și Ioan Laurențiu Cocan, vor opri prin foc de avertisment și foc de armă direct coloanele de demonstranți care veneau din cartierul Mănăștur. Vor fi rănite 15 persoane și ucise nouă, respectiv: 1) Borș Grigore; 2) Vălean Ioan; 3) Chira Ioan; 4) Mișan Luminița Corina; 5) Ballai Zoltan Csaba; 6) Nașc Gh. Adrian; 7) Szabo Ștefan; 8) Smical Adrian Dinu și 9) Pop Alexandru.

În Piaţa Mărăşti din Cluj-Napoca se scandează lozinci anti-Ceauşescu, se cere libertate şi democraţie. Concomitent, manifestanţii (şi cetăţenii din blocurile din zonă) aruncă asupra militarilor din dispozitiv cu pietre, sticle, borcane etc. Aceştia execută foc de avertisment, însă atacurile asupra lor nu încetează. Va fi ucis Ioan Rusu și alți cinci demonstranți vor fi răniți. Dispozitivul militar a fost condus de către colonelul Gheorghe Timiș. În total, în cursul represiunii din ziua de 21 decembrie 1989, au fost uciși 26 de cetățeni.

,,Cazul Hetea”

În cursul evenimentelor din zona Fabricii de Bere se va produce acțiunea de nesupunere la ordinele de represiune a locotenentului-major de artilerie Ionel Marian Hetea de la UM 01215 (Florești). În contextul intrării în dispozitivul de represiune, locotenentul-major Ionel Marian hetea a primit comanda a opt militari în termen, înarmaţi cu câte 300 de cartuşe de război, deşi erau nepregătiţi pentru astfel de misiuni. Grupa lui a fost poziţionată vizavi de Fabrica de Bere, pe strada Moţilor, principala arteră care făcea legătura între cel mai mare cartier muncitoresc, Mănăştur, şi centrul oraşului. Militarii comandați de către locotenentul-major Ionel Marian Hetea erau primii care ar fi dat piept cu manifestanţii.  Misiunea lor era să oprească „huliganii” să ajungă în centrul oraşului, dar şi să-i blocheze pe studenţi să coboare pe strada Mărginaşă, arteră care mergea din complexul Haşdeu şi până în zona Fabricii de Bere. La ora 15.40 s-au auzit primele focuri de armă din Piața Libertății. „Rezonanţa era atât de diabolică încât aveam senzaţia că se trage la 50 de metri de mine. Troleibuzele au fost oprite, iar pe lână noi treceau oameni care veneau din centru şi mergeau spre Mănăştur. Unii se uitau la noi cu spaimă, alţii cu reproş”[49], va mărturisi peste ani cpt. (rtr.) Ionel Marian Hetea. Aflând de la o cunoștință, aflată în drum spre casă, că Armata trage în oameni în Piața Libertății, locotenentul-major Ionel Marian Hetea a fost uluit. În acel moment, locotenentul-major Hetea a decis să-și ducă militarii pe o stradă lăturalnică astfel încât să nu fie văzuţi de pe artera principală: „Acolo am stat de vorbă pe îndelete cu militarii. Le-am spus că suntem într-o situaţia delicată, dar indiferent de situaţia în care vor fi puşi, un lucrul să fie clar: «Nu vom trage în oameni»”[50], mărturisește cpt. (rtr.) Ionel Marian Hetea.

La un moment dat, de la o poartă apare un om care îl întreabă speriat dacă are ordin să tragă în oameni, cetățeanul fiind speriat de faptul că soția lui nu se întorsese de la serviciu. În urma dialogului, locotenentul-major Ionel Marian Hetea reușește să-l convingă să-i permită accesul la postul de radio şi astfel află de la Radio Europa Liberă că în toată ţara sunt proteste. În timp ce ieşise afară pentru a reconfirma militarilor ordinal de-a nu trage în oameni, un alt vecin de pe stradă, care tăiase porcul, venea spre ei cu o farfurie cu jumări şi o franzeluţă: „I-am lăsat pe militari să mânânce şi l-am rugat pe om să ne primească în curtea lui. Avea o poartă din fier, înaltă, fără viziblitate din stradă. În jurul orei 16.30, dinspre cartierul Mănăştur se aude vuietul unei mari mulţimi de oameni care strigau: «Doina Cornea», «Jos Ceauşescu», «Jos comunismul».  Înaintarea mulţimii este oprită de focuri de armă. Încremenesc. Nu-i posibil aşa ceva. Regret amarnic că m-am făcut ofiţer în Armată. Aud lumea cum se adăposteşte de gloanţe urcând pe strada Mărginaşă. Ce se întâmpla dacă nu intram în curte părăsind dispozitivul?”[51], îşi aminteşte cpt. (rtr.) Ionel Marian Hetea.

În jurul orei 23.00, locotenentul-major Ionel Marian Hetea a coborât cu oamenii săi pe strada Moţilor, în zona Fabricii de Bere. Comandatul UM 01215, maiorul Valeriu Burtea, îl ameninţă cu Curtea Marţială pentru părăsirea dispozitivului în caz de război şi îi ordonă să preia comanda întregului dispozitiv. Locotenentul-major Ionel Marian Hetea va cere ca nimeni să nu mai tragă, în condițiile în care se auzea vuietul mulţumii care venea din Mănăştur. La vederea militarilor, manifestanţii se opresc la câteva sute de metri distanţă. „La un moment dat, un grup de câteva persoane se desprinde şi înaintează spre noi. În acel moment, merg singur, cu mâinile ridicate, spre ei. Mă gândeam că astfel soldaţii nu vor trage. Rămân toţi uluiţi. Scandările încetează. Cei din grup, văzând că au cu cine discuta mă roagă să primim o delegaţie pentru discuţii. Li se citea pe chip hotărârea şi pot să declar că nu miroseau a alcool cum s-a zvonit”[52], va declara Ionel Marian Hetea.

Reîntors în dispozitivul militar, locotenentul-major Ionel Marian Hetea află că maiorul Valeriu Burtea nu vrea să negocieze și, surprinzător, maiorul Ioan Laurențiu Cocan începe să tragă după un cetățean. În acel moment, locotenentul-major Ionel Marian Hetea cere să părăsească misiunea. Maiorul Valeriu Burtea îi va permite să părăsească dispozitivul militar. În dimineața zilei de 22 decembrie 1989, locotenentul-major Ionel Marian Hetea nu a mai fost angrenat în alte misiuni. Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie l-a dat exemplu în sentinţa din 2006 privind Revoluţia Română din Decembrie 1989 din Cluj-Napoca: „Împuşcarea victimelor putea fi evitată, prin recurgerea la manevre de deplasare a trupelor pe străzi lăturalnice, aşa cum a procedat locotenentul-major Hetea Marian”[53]. În anii ’90, Ionel Marian Hetea a trecut în rezervă cu gradul de căpitan. „Evenimentele care au urmat în societate în general şi în Armată în special m-au făcut să iau decizia de a părăsi Armata. Nu a avut legătură cu ce s-a întâmplat la Revoluţie. Rămân convins însă, chiar dacă suportam consecinţele grave cu care fusesem ameninţat, că nu am făcut decât să-mi onorez calitatea de om”[54], concluzionează Ionel Marian Hetea.

Concluzii

Unitățile MApN și ale Ministerului de Interne vor fi retrase în cazărmi în jurul orei 24.00 din seara zilei de 21 decembrie 1989. În cursul zilei de 22 decembrie 1989, clujenii vor fi din nou în stradă, protestând împotriva dictatorului Ceauşescu şi vor lua cu asalt centrele de putere ale PCR la aflarea veştii că Nicolae Ceauşescu a fugit. O delegație de manifestanți o vor aduce de acasă pe dizidenta Doina Cornea. De pe treptele Teatrului Naţional, Doina Cornea va vorbi mulţimii despre importanţa doborârii regimuluicomunist și-a lui Nicolae Ceaușescu. Mulțimea scandează lozinci anticeauşiste şi anticomuniste.

Comitetul Judeţean de Partid din Cluj-Napoca va fi luat cu asalt de către clujeni. Primul-secretar Ioachim Moga va plânge în fața mulțimii, iar manifestanții vor constitui un Comitet de Conducere (actorul Dorel Vişan – preşedinte şi Doina Cornea – preşedinte de onoare) şi iau măsuri concrete pentru buna desfăşurare a activităţilor economice, sociale, administrative etc. din oraş. La Librăria Universităţii se scandează: ,,Jos Ceauşescu!”, ,,Jos dictatorul!”, ,,Moarte criminalilor!” şi se cântă ,,Deşteaptă-te Române!”. La solicitarea actorului Dorel Vişan, generalul-colonel Iulian Topliceanu va veni la sediul fostului Comitet Judeţean de Partid şi va da asigurări mulţimii că Armata nu va mai trage.

Evenimentele petrecute în perioada 21 – 22 decembrie 1989 în municipiul Cluj-Napoca relevă încremenirea unui sistem și neputința lui de-a accepta realitățile aflate în profundă transformare politică, economică și socială în spațiul Europei Centrale și de Est. Armata, în întregul ei, ca instituție, cu precădere Armata a IV-a, a fost pusă într-o situație de neimaginat și netratată în regulamentele militare: să tragă în propriul popor la ordinele activului de partid și de stat. Confruntați cu o lipsă de informații privind desfășurarea reală a evenimentelor din România și de la granițele sale, comandanții Armatei a IV-a au rămas militari, fideli până la capăt jurământului militar, au executat ordinele întocmai și la timp. ,,Cazul Hetea” este o excepție de la regulă.

În anii ’90, încercarea de-a bloca aflarea adevărului și stabilirea răspunderilor privind cele petrecute în Cluj-Napoca în zilele de 21 – 22 decembrie 1989 nu onorează pe cei care au trecut, în final, de partea poporului revoltat. Răspunderile stabilite de către instanțele de judecată par să facă dreptate[55], însă rămân morții și răniții care nu vor putea accepta că Armata poporului a fost, totuși, indiferent de conjunctură, atât de incapabilă în a se adapta noilor realități istorice.

______________________________

* Articol publicat în Anuarul Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989, nr. 1/2023, p. 75 – 97.

[1] Este vorba despre Ordinul nr. 522/19.11.1997 al șefului Statului Major General al Armatei Române, general de divizie dr. Constantin T. Degeratu, contrasemnat de către ministrul Apărării Naționale, Victor Babiuc, prin care se interzicea accesul mass-media la informații privind activitatea militarilor în evenimentele din Decembrie 1989, precum și prezentarea la anchetele Parchetului Militar numai cu aprobarea ministrului Apărării Naționale.

[2] Sergiu Nicolaescu, Lupta pentru putere – Decembrie ’89, București, Editura All, 2005, p. 21.

[3] Dumitru Preda, Mihai Retegan, 1989. Principiul dominoului, București, Editura Fundaţiei Culturale Române, 2000, p. 426.

[4] Ibidem, p. 423.

[5] Sergiu Nicolaescu, op. cit., p. 23.

[6] Ibidem.

[7] Ibidem.

[8] Ibidem.

[9] Ibidem.

[10] Ibidem, p. 22.

[11] Ibidem.

[12] Ibidem, p. 23.

[13] Ibidem, p. 28.

[14] Ibidem.

[15] ,,Am rezerve, dar o spun, Ungaria ar fi dorit un război civil în România și ar fi dorit o confruntare între puterile statului, Armata și forțele Ministerului de Interne. Acest război l-ar fi folosit pentru intervenția în Transilvania, cu scopul declarat de a-și proteja minoritatea. Fără îndoială că odată intrate pe teritoriul României aceste forțe era greu de prevăzut cum ar fi evoluat lucrurile. Războiul civil ar fi făcut posibilă încălcarea acordului dintre președinții Bush și Gorbaciov de neamestec. Or, intervenția străinilor în România nu putea avea loc dacă acest război civil nu avea loc”, concluzionează colonelul (r) Ioan Todericiu, fost atașat militar al României la Budapesta în perioada 1979 – 1990 (Apud Răzvan Belciuganu, Un colonel acuză: În 1989, ,,Ungaria ar fi dorit un război civil în România”, pe http://roncea.ro/page/36/?tag=extremism-maghiar, accesat pe 19 septembrie 2023).

[16] Costache Codrescu (coordonator), Armata Română în Revoluția din Decembrie 1989, Ediția a II-a, revăzută și completată, București, Editura Militară, 1998, p. 30.

[17] Ibidem.

[18] Ibidem, p. 32.

[19] Ibidem.

[20] Viceamiral (r) Ștefan Dinu, Condamnat la discreție, București, Editura Neverland, 2009, p. 228.

[21] Ibidem.

[22] În temeiul Decretului nr. 444/20 noiembrie 1972 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, capitolul III, art. 7, Consiliul de Conducere al MApN avea caracter deliberativ și hotăra în problemele generale privind activitatea acestuia.

[23] Alesandru Duţu, Revoluţia din Decembrie 1989. Cronologie, Ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Craiova, Editua Sitech, 2010, p. 90.

[24] Ion Calafeteanu (coordonator), Revoluţia Română din Decembrie 1989. Documente, vol. I, Cluj-Napoca, Editura Mega, 2009, p. 123.

[25] Victor Eugen Mihai Lungu, Tit-Liviu Domșa, ,,Împuș­cați-i că nu-s oameni”. Cluj-Napoca, 21 decembrie 1989, Cluj-Napoca, Fundația Academia Civică, 2005, p. 42 – 44.

[26] Revoluţia Română din Decembrie 1989…, vol. I, p. 152.

[27] Cu precădere cadre active sau foste cadre ale MApN.

[28] Remus Macovei, Represiunea armată în decembrie 1989, în ,,Caietele Revoluției”, nr. 3 (10)/2007, p. 34 – 35.

[29] Vladimir Bogosavlievici, Ce s-a întâmplat la Revoluția din 1989 în Cluj-Napoca pe https://www.clusa.ro/revolutia-din-1989-la-cluj-napoca/, accesat pe 19 noiembrie 2023.

[30] Ibidem.

[31] Ibidem.

[32] Victor Eugen Mihai Lungu, Tit-Liviu Domșa, op. cit., p. 62.

[33] Ibidem, p. 220.

[34] Ibidem, p. 70.

[35] Alesandru Duţu, op. cit., p. 117.

[36] Victor Eugen Mihai Lungu, Tit-Liviu Domșa, op. cit., p. 221 – 222.

[37] Ibidem, p. 227.

[38] Într-o astfel de situație, locotenent-colonelul Alexandru Corneliu Brânzaru, șef al Transmisiunilor la Divizia 6 Tancuri ,,Horia, Cloșca și Crișan” din Târgu Mureș, a refuzat să execute ordinul de-a le transmite subordonaților că trebuie să tragă în civili. În consecință, în baza Raportului S/CD – 4.116, locotenent-colonelul Alexandru Corneliu Bânzaru a fost retrogradat la gradul de simplu soldat și trecut în rezervă sub semnătura generalului-colonel Iulian Topliceanu în cursul aceleiași zile.

[39] Victor Eugen Mihai Lungu, Tit-Liviu Domșa, op. cit., p. 257.

[40] Ibidem, p. 260.

[41] Ibidem, p. 260 – 261.

[42] Gheorghe Pastor, Călin Nemeș, Ionică Rogozan, Radu Negru, Mircea Vasian, Ghiță Toșa și Traian Petrișor

[43] Victor Eugen Mihai Lungu, Tit-Liviu Domșa, op. cit., p. 284.

[44] Ibidem, p. 285.

[45] Ibidem, p. 289.

[46] Ibidem, p. 294 – 295.

[47] Trebuie menționat faptul că în rechizitoriul Procuraturii Militare din 29 mai 1998, referirile la această atitudine a militarilor MApN au dispărut.

[48] Victor Eugen Mihai Lungu, Tit-Liviu Domșa, op. cit., p. 427.

[49] Remus Florescu, Povestea locotententului clujean care a refuzat să ucidă la Revoluţie: „Le-am spus militarilor: indiferent de situaţie, nu vom trage în oameni” pe https://adevarul.ro/stiri-locale/cluj-napoca/povestea-locotententului-clujean-care-a-refuzat-sa-1587933.html, accesat pe 22 noiembrie 2023.

[50] Ibidem.

[51] Ibidem.

[52] Ibidem.

[53] Ibidem.

[54] Ibidem.

[55] În conformitate cu Decizia nr. 121/20.03.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție: 1) Ioachim Moga, fost prim-secretar al CJP Cluj, a fost condamnat la opt ani de închisoare și cinci ani de interzicere a unor drepturi civile; 2) generalul-colonel (r)Iulia Topliceanu a fost condamnat la zece ani de închisoare și cinci ani de interzicere a unor drepturi civile; 3) colonel (r) Valeriu Burtea a fost condamnat la nouă ani de închisoare și trei ani de interzicere a unor drepturi civile; 4) locotenent-colonel (r) Ioan Laurențiu Cocan a fost condamnat la nouă ani de închisoare și trei ani de interzicere a unor drepturi civile; 5) fostul căpitan Ilie Dicu a fost condamnat la 15 ani de închisoare și zece ani de interzicere a unor drepturi civile.