În perioada 1918-1940, România a acţionat pentru menţinerea relaţiilor dintre state pe principiile respectării independenţei şi suveranităţii naţionale, egalităţii în drepturi, indivizibilităţii păcii şi colaborării internaţionale, respectării statu-quo-ului teritorial şi al tratatelor internaţionale, precum şi renunţării la război ca instrument al politicii externe.

Totuşi, au existat în epocă o sumă de informaţii secrete şi analize politico-economice care îi îndreptăţeau pe oamenii politici şi de stat români să ia în considerare o răsturnare a alianţelor tradiţionale. O dovadă elocventă în acest sens o reprezintă raportul informativ din 17 octombrie 1939 în care agentul „Radu” al Serviciului Secret de Informații al Armatei Române raporta că partea germano-sovietică doreşte destrămarea imperialismului englez şi clădirea unor noi sisteme de dominaţie mondiale, iar „graniţele de interese germano-sovietice se află în nord, acolo unde trupele respective deja se găsesc, pe când în Europa sud-estică vor fi tratate potrivit Convenţiei acolo unde sunt hotarele vestice ale Bucovinei şi Basarabiei actuale”. Zona de Sud-Est a Europei avea să constituie punctul de convergenţă al acestor tendinţe de  destrămare a imperialismului englez şi de clădire a unor noi sisteme de dominaţie mondiale.

Diferitele aranjamente politico-diplomatice realizate în culisele celui de-Al Doilea Război Mondial vor confirma intuiţiile lui Mihai Antonescu care era încredinţat de faptul că: „Cine ţine Sud-Estul va ţine lumea”. Mihai Antonescu scria, la 16 octombrie 1943: „Am convingerea că geografia destinelor nu va răsturna lumea, prăbuşind Sud-Estul şi Balcanii; trebuie, însă, să facem imposibilul ca toţi să vadă această convergenţă de interese mondiale, care fac din pământul nostru un pământ al lumii”. Bătălia pentru obţinerea „armistiţiului românesc” şi actul de la 23 August 1944 confirmă, prin consecinţele sale imediate şi ulterioare, importanţa geopolitică şi geostrategică a României în Sud-Estul Europei şi în economia axei geopolitice Berlin-Bagdad, faptul că suntem „un pământ al lumii”.

Uniunea Sovietică avea să se constituie, datorită ambiţiilor slave privind  drumul spre Constantinopol şi Marea Mediterană, în inamicul principal al spaţiului românesc, ceea ce îi va determina pe liderii politico-militari ai României, din perioada 6 septembrie 1940-23 august 1944 să participe la recuperarea Basarabiei, Bucovinei de Nord şi Ţinutului Herţa, şi implicit la rezolvarea „problemei ruse”. România avea să intre, la 22 iunie 1941, într-un „conflict al continentelor, al civilizaţiilor, al raselor, al rezervelor economice mondiale”, cu speranţa că viitoarea pace va reprezenta o soluţie de esenţă istorică, de perspectivă şi de organizare durabilă, care să poată aduce, în acelaşi timp, o soluţie de echilibru al raselor şi al continentelor, un sistem economic de organizare, de dominare şi de distribuire a materiilor prime, un sistem de organizare politică şi regională, care să creeze funcţiuni şi organisme noi, pentru ca popoarele să-şi poată salva existenţa.

Trecerea Prutului, la 22 iunie 1941, a reprezentat o chestiune de demnitate naţională, rănită de evenimentele din 26-28 iunie 1940, iar trecerea Nistrului a avut drept obiectiv, dincolo de chestiunea războiului de coaliţie, a soluţionării „problemei ruse” sau a necesităţilor militare imediate, eliminarea unei uriaşe primejdii geopolitice: Ucraina Mare, dornică de reînviere cu sprijinul celui de-al III-lea Reich. Datorită bătăliei Stalingradului, iarna de la cumpăna anilor 1942-1943 avea să devină o veritabilă iarnă a pătimirii şi a vrajbei noastre şi orice înţelegere a rolului şi locului României, în rezolvarea „problemei ruse”, a devenit imposibilă. Tactica opoziţiei politice interne, respectiv a lui Iuliu Maniu, a generat imposibilul în ceea ce priveşte găsirea unei soluţii unanim acceptate în condiţiile în care destinul nostru istoric ne împinsese în vârtejul disensiunilor dintre Marile Puteri. „Discretele” jocuri ale serviciilor secrete aliate şi propaganda de război a Naţiunilor Unite au bulversat opinia publică românească şi pe factorii de decizie în stat, împiedicând, astfel, obţinerea unui consens politic, în drumul care trebuia urmat, precum şi alegerea unei soluţii de salvare naţională demne şi corecte. Eşecul soluţionării „problemei ruse”, reînvierea politicii „sferelor de interes” şi abilitatea conducătorilor politici sovietici, în special, aveau să determine din partea Aliaţilor Occidentali o serie de concesii politice şi economice privind zona Europei Centrale şi de Est, consfinţite la Yalta şi la Potsdam.

Ambiţiile Mareşalului Ion Antonescu de a realiza un „23 August”, în manieră proprie, derivau dintr-o anumită concepţie privind onoarea şi demnitatea unui militar, a unui conducător de stat şi a unui popor, precum şi a unei înţelegeri privind geopolitica locurilor. Curgerea timpului a demonstrat că modul în care rămâi în conştiinţa colectivă a umanităţii, pozitiv sau negativ, îţi influenţează relaţiile şi prieteniile viitoare. Actul de la 23 august 1944 avea să confirme, din plin, faptul că în România, după cum aprecia politologul Petre Ionaşcu, loviturile de stat „au fost urmate totdeauna de mari calamităţi pentru ţară”, şi că „niciodată inconsecvenţa unei atitudini şi a unei lupte nu a fost apreciată sau admirată, nici de prieteni şi nici de duşmani”.

În această uriaşă şi previzibilă încleştare geopolitică dintre Rusia şi Europa, rămâne extrem de actual şi interesant ceea ce credea şi afirma în scris, în 1941, istoricul român Gheorghe I. Brătianu, respectiv faptul că suntem un stat de necesitate europeană, aflat în atenţia Estului şi Vestului, Nordului şi Sudului deopotrivă, precum şi faptul că permanent poziţia noastră geopolitică şi geostrategică a atras grijă şi simpatie, uneori ocrotire, dar, de cele mai multe ori, apetit sau primejdie astfel încât „ideea de hotar, de putere şi apetit economic internaţional, de autarhie şi independenţă trebuie purtată acolo mereu în conştiinţe, ca o obsesie”. Atuurile noastre geopolitice şi geostrategice ne-au implicat, fără voia noastră, în vâltoarea marilor jocuri şi prefaceri geopolitice de la mijlocul secolului XX şi ne-au fost, de cele mai multe ori, din păcate, fatale în devenirea noastră ca naţiune şi în dorinţa noastră de progres şi de modernitate.

O incursiune în evoluția relațiilor internaționale și-a evoluției operațiunilor militare ale celui de-Al Doilea Război Mondial, a rolului și locului României, a fost realizată de către jurnalistul George Popescu, în cadrul emisiunii ISTORICA de la Radio România Actualități, într-un dialog cu președintele Consiliului Director al AESGS „Gheorghe I. Brătianu”, dr. Constantin CORNEANU.