Invocarea unei posibile folosiri a armei nucleare tactice în conflictul ruso-ucrainean, început pe 24 februarie 2022, a readus în discuție unul dintre momentele extrem de tensionate din cadrul Războiului Rece, respectiv operațiunea „Ryan” versus exercițiul NATO din 1983 („Able Archer 83”). Operațiunea „Ryan” (Raketno-Jadernoe Napadenie) realizată de către KGB&GRU, ca urmare a dispozițiilor lui Iuri V. Andropov, a fost „o misiune operațională permanentă de a descoperi pregătirile NATO pentru un atac cu rachete nucleare asupra URSS” și, totodată, a creat un cerc vicios în care oficialii informațiilor sovietice, precum și liderii de partid și de stat, aveau să consume resursele intelectuale și financiare ale URSS fără un rezultat concret. Oleg Gordievski, fost rezident KGB la Londra, mărturisea: „În timpul Operațiunii «Ryan», lumea nu s-a aflat cu adevărat în pragul unui conflict nuclear. Dar, fără să își dea seama, în timp ce «Able Archer 83» era în curs de desfășurare, omenirea ajunsese neîngăduit de aproape de abisul atomic, mult mai aproape decât fusese în timpul crizei rachetelor din Cuba, în 1962”.
„Ryan” versus „Arcașul iscusit” – omenirea la un pas de catrastrofa nucleară
