Summit-ul sovieto-american de la Malta (2-3 decembrie 1989). Stenograma unei întâlniri*

În contextul apariției în mass-media românească a numeroase articole, opinii, supoziții referitoare la o posibilă înțelegere sovieto-americană pentru dematelarea glacisului strategic al URSS în 1989, cu precădere căderea regimului Ceaușescu în Decembrie 1989, se cuvine a face o lectură a stenogramei întâlnirii de la Malta din 2-3 decembrie 1989.

Trebuie menționat faptul că pe 18 ianuarie 1989, Henry Kissinger, fost secretar al Departamentului de Stat al SUA, aflat la Kremlin, îi propunea lui Mihail S. Gorbaciov organizarea unor întâlniri şi negocieri la nivel înalt (SUA-URSS) pentru a se ajunge la realizarea unor înţelegeri unele formale, altele informale, vis-à-vis de limitele celor două mari puteri în promovarea intereselor proprii în Europa de Est. După plecarea emisarului de taină al Casei Albe, Mihail S. Gorbaciov avea să se consulte, conform declaraţiilor oficiale, cu consilierul său personal pentru Europa de Est, Gheorghi H. Şahnazarov, care îl va sfătui să sprijine planul lui Kissinger.

Ambasadorul României în SUA, Ion Stoichici, comunica MAE de la Bucureşti, la 24 august 1989, că în urma întâlnirii cu Robert Hutchings, director pentru afaceri politice cu Europa de Est în Consiliul Securităţii Naţionale al SUA, desfăşurată în cursul zilei de 23 august, s-a desprins faptul că SUA sprijină schimbările care au loc în Europa de Est şi, în mod deosebit, schimbările de ordin politic şi economic pe calea liberalizării şi că acest mod de abordare pentru Ungaria şi Polonia este valabil pentru toate celelalte ţări est-europene. Totodată, SUA nu doresc să se amestece în treburile interne ale Ungariei şi Poloniei, ceea ce fac este treaba Ungariei şi Poloniei, dar SUA doresc să se acţioneze pe calea reconcilierii.

„Dialogul” sovieto-american, început la 18 ianuarie 1989, la Kremlin, avea să se dezvolte pe parcursul întregului an 1989 şi să se concretizeze în întâlnirea la nivel înalt de la Malta din 2-3 decembrie 1989. La 28 noiembrie 1989, Helmut Kohl îi scria preşedintelui Statelor Unite, George H. W. Bush, cu referire la întâlnirea la nivel înalt sovieto-americană care urma să se desfăşoare la Malta: „(…) Întâlnirea de la Malta ar trebui să evite orice aparenţă de întâlnire la nivel înalt pentru păstrarea statu-quo-ului. (…) Din acest unghi de vedere ar trebui să fie tratată o problemă pe care secretarul general Gorbaciov o va aborda cu mare probabilitate faţă de dumneavoastră: respingerea oricărei destabilizări, creşterea stabilităţii prin reforme. Aş dori să vă recomand să fiţi pe deplin de acord – şi în numele meu – cu aceste ţeluri”. Totodată, Helmut Kohl îl conjura pe preşedintele Statelor Unite: „Vă rog foarte cordial să nu fiţi de acord la Malta cu nici o decizie care ar putea limita marja de acţiune a politicii noastre în problema germană”.

Referitor la stabilirea locului summit-ului, trebuie menționat faptul că președintele Bush dorea să-l invite pe Gorbaciov la Camp David sau la Kenennbunkport. Era luată în calcul și varianta unui loc îndepărtat din Alaska, astfel încât întâlnirea putea avea loc la jumătatea drumului dintre Moscova și Washington. Însă, sovieticii doreau ca prima întâlnire Bush-Gorbaciov să se desfășoare pe teren neutru. Sicilia a fost refuzată de către sovietici. La sugestia lui William Bush, președintele Bush a acceptat Malta ca loc de întâlnire. Moscova a fost de acord cu Malta și a propus ca întâlnirea să aibă loc la bordul unor nave militare sovietice și americane, în golful Marsaxlokk. Mass-media internațională și opinia publică au aflat în dimineața zilei de 31 octombrie 1989, din paginile lui Washington Post, că întâlnirea se va desfășura la Malta. „Cam proastă alegere, mai ales dacă se vor întâlni la bordul unei nave. Vremea e groaznică în această perioadă a anului”, avea să declare o secretară din staff-ul Consiliului Național de Securitate al SUA care își petrecuse doi ani la ambasada americană din Malta.

Pe 4 decembrie 1989, ambasadorul Ion Stoichici de la Washington informa MAE de faptul că „în cercurile politico-diplomatice de la Washington se apreciază că recentele convorbiri din Malta au constituit «o afirmare publică extraordinară a unor noi relaţii dintre URSS şi SUA»”. Ion Stoichici informa conducerea de partid şi de stat de la Bucureşti că Mihail S. Gorbaciov şi George H. W. Bush au hotărât, la Malta, că „se impune «abandonarea caracteristicilor Războiului Rece»”. În cursul zilei de 5 decembrie 1989, ambasadorul Ion Stoichici a revenit cu o nouă telegramă în care informa că preşedintele George H. W. Bush, pe parcursul întâlnirii de la Malta, a apreciat că „există o multitudine de probleme în care URSS şi SUA pot conlucra în interesul lor pentru o cauză comună”.

Summit-ul din Malta l-a determinat pe președintele Bush să structureze politica externă a Statelor Unite față de URSS pe patru principii: 1) să-i ajute lui Gorbaciov să rămână la putere; 2) să-l mențină pe făgașul «reformei», indiferent cât de vag ar fi fost definită aceasta; 3) să realizeze înțelegeri favorabile pentru Statele Unite, care ar fi mult mai greu de obținut cu un regim mai dur la Kremlin; 4) să nu facă nicio con­cesie care să dăuneze Statelor Unite, în cazul în care Gorbaciov ar fi brusc răs­turnat de la putere de tradiționaliștii sovietici.

O radiografie a stenogramelor de la Summit-urile Marilor Puteri, a memoriilor par­ti­ci­panților la acele evenimente, devenite de acum istorie, precum și alte numeroase iz­voare documentare, relevă faptul că România socialistă nu a existat ca subiect în sine pe agenda diplomatică a Marilor Puteri în acel sfârșit de an 1989. Prezentul și vii­torul ei se integra în contextul mai larg al transformărilor din Europa Răsă­ri­teană în care predomina strigătul tineretului comunist est-german: „Gorbi, ajută-ne! Gorbi, ajută-ne!”. Malta a fost locul în care numele României nu s-a rostit deloc, cu atât mai puțin nu s-a discutat o soluție politico-militară sau economică privind pre­zentul și viitorul ei. Stenograma pe care o redăm provine din Arhiva Fundaţiei Gorbaciov şi a fost publicată în volumul M. S. Gorbaciov, Gody Trudnykh Reshenii, 1985-1992. Years of Difficult Decisions, Moscow, Alfa-print, 1993, p. 173-185.

Prima şedinţă plenară – 2 Decembrie 1989

Mihail S. Gorbaciov: Bine aţi venit, domnule preşedinte şi membri ai delegaţiei americane, la bordul vasului de croazieră Maxim Gorki. Iniţiativa de a organiza această întâlnire vă aparţine, şi doresc să precizez că privim această iniţiativă cu mare interes.

George H. W. Bush: Vă mulţumesc foarte mult.

Mihail S. Gorbaciov: M-am gândit…oare ce s-a întâmplat în evoluţia lumii de a condus la întâlnirea noastră? Nu doar ce s-a întâmplat, dar mai mult ceea ce se întâmplă în continuare. Acesta este lucrul cu adevarat important. Pentru aceasta trebuie să găsim un nou şi profund dialog, unul care va fi complet conectat cu acele schimbări şi noi evenimente care vor trebui înfruntate pe arena internaţională. Trebuie să ne conducem afacerile în alt fel; trebuie să abordăm schimbările. De aceea, nu mai putem accepta ca munca activă să fie dusă la nivelul ministerelor de afaceri externe. Trebuie să organizam mai multe întâlniri de lucru şi să îmbunătăţim contactele între liderii naţiunilor noastre. Această întâlnire este, fără îndoială, un preludiu al unei întâlniri oficiale cu dvs. În orice caz, ar avea cu totul altă însemnătate. Sunt foarte impresionat de întâlnirile neoficiale care nu sunt acompaniate de formalităţi speciale. Noi doi avem o corespondenţă substanţială, dar este important să ne aşezăm la aceeaşi masă şi să discutăm. Este de o importanţă simbolică nu doar pentru URSS şi SUA, ci pentru întreaga lume. În Uniunea Sovietică şi Statele Unite, şi în lumea întreagă, oamenii speră că negocierile de la Malta nu vor fi doar un simbol plăcut al relaţiilor noastre, ci că vor aduce şi rezultate. Să îi lăsăm pe experţii noştri să lucreze împreună cu cei de la conducere, în acest scop fiindu-le create oportunităţi. Încă o dată, vă urez un sincer bun venit, domnule preşedinte.

George H. W. Bush: Vă mulţumesc pentru cuvintele amabile. Eu am fost cel care a venit cu ideea acestei întâlniri, dar am continuat presupunând că aceste negocieri ar fi acceptate şi de partea sovietică. În consecinţă, simt că am pregătit această întâlnire împreună. Când mă întorceam la Washington, de la Paris, vara trecută, şi eram în avion editând schiţa scrisorii mele către dvs. cu privire la această întâlnire, am înţeles că poziţia mea se va schimba la 180 de grade. Această schimbare în abordarea noastră a fost înţeleasă de poporul american. De la propunerea ideii acestei întâlniri, multe evenimente importante au avut loc pe scena internaţională. Mă aştept ca pe durata schimbării ce va urma, noi să fim capabili să împărtăşim viziunea noastră asupra acestor schimbări, nu doar în Europa de Est dar şi în alte regiuni, cu scopul de a înţelege mult mai bine poziţiile noastre. Sunt în favoarea unei schimbări, nu doar în prezenţa delegaţiilor noastre, dar şi faţă în faţă, şi cred că ar trebui să ne întâlnim mai des.

Mihail S. Gorbaciov: Sunt de acord. Am senzaţia că deja am vorbit şi că această întâlnire este o continuare a discuţiilor noastre pline de folos.

George H. W. Bush: Într-adevar, am avut deja discuţii foarte productive; mi-ar plăcea, dacă îmi veţi permite, să subliniez anumite gânduri ale părţii americane. Sunt total de acord în ceea ce priveşte importanţa întâlnirii noastre de la Malta, şi eram pregatit să punctez câteva similitudini, de aceea nu le voi repeta. În ceea ce priveşte atitudinea noastră faţă de perestroika, vreau să spun, în termeni siguri, că sunt perfect de acord cu ceea ce aţi spus la New-York: lumea va fi mai bună dacă perestroika se încheie cu succes. Nu cu mult timp înainte erau mulţi oameni în SUA care se îndoiau de asta, iar la acel moment aţi spus la New-York că există elemente care nu doresc succesul perestrokăi. Nu pot să spun că nu există astfel de elemente şi în SUA, dar pot spune cu deplină certitudine că oamenii cu o gândire serioasă din SUA nu împărtăşesc asemenea opinii. Aceste schimbări în starea generală a oamenilor din SUA este afectată de schimbările din Europa de Est, de întreg procesul perestrokai. Evident, printre analişti şi experţi există diferite puncte de vedere, dar puteţi fi sigur că aveţi de-a face cu o administraţie şi un Congres care doresc încununarea cu success a reformelor voastre. Aş dori acum să vă propun un număr de paşi pozitivi, care, în opinia noastră, pot oferi o direcţie generală pentru sarcina noastră comună în pregătirea unei întâlniri oficiale în SUA. Câteva comentarii privind problemele economice.

Doresc să vă informez că administraţia pe care o conduc intenţionează să ia măsuri cu privire la suspendarea Amendamentului Jackson-Vanik, care împiedică acordarea statutului de Naţiunea cea mai Favorizată Uniunii Sovietice…De asemenea, vreau să vă informez că administraţia a adoptat politica de abrogare a amendamentelor Stevenson şi Baird, care restricţionau posibilitatea extinderii creditului către partea rusă…Aceste măsuri, pe care administraţia le propune acum, pe tărâmul relaţiilor sovieto-americane, sunt ghidate de un anumit spirit; nu sunt sub nici o formă îndreptate spre o demonstraţie a superiorităţii americane. În acest sens, aşa cum înţelegem noi, ei sunt în linie cu abordarea voastră. Ca atare, pentru asemenea motiv, noi, în Statele Unite, suntem pe deplin convinşi de avantajele tipului nostru de economie, dar nu aceasta este problema acum. Am încercat să ne formulăm propunerile într-un mod care nu dă impresia că America “salvează” Uniunea Sovietică. Nu vorbim despre un plan de asistenţă, ci despre unul de cooperare. După abrogarea Amendamentului Jackson-Vanik, condiţiile vor fi favorabile pentru eliminarea restricţiilor de acordare a creditului. Administraţia americană consideră aceasta o problemă nu de acordare a asistenţei, ci de creare a unor condiţii de dezvoltare a cooperării efective pe probleme economice. Plănuim să transmitem consideraţiile noastre asupra acestui subiect părţii sovietice în forma unui document. El va include planuri serioase pentru zona de finanţe, statistici, funcţionarea pieţei etc…Aş dori să spun şi câteva cuvinte pentru a clarifica poziţia noastră referitoare la dorinţele părţii sovietice de a câştiga statut de observator în GATT.

A existat o sumă de opinii diverse printre noi referitor la acest subiect – SUA era împotriva admiterii URSS-ului în această organizaţie. Acum însă poziţia a fost reexaminată, şi suntem pentru acordarea statutului de observator în GATT al părţii sovietice. Aceasta se bazeaza pe ideea că participarea URSS-ului în GATT va fi favorabilă şi va deveni familiară cu operaţiile, condiţiile şi dezvoltarea pieţei mondiale…Există şi o altă zonă în care noile abordări pot fi folosite pentru a dezvolta cooperarea economică. Mă gândesc la stabilirea contactelor cu Organizaţia Cooperării Economice şi de Dezvoltare. Aceasta ar putea furniza un bun cadru pentru cooperarea pe probleme economice între Est şi Vest. Administraţia este în favoarea progresului activ în această direcţie…(Bush a continuat discutând despre probleme regionale şi a declarat poziţia SUA referitoare la situaţia din America Centrală, apoi a propus ca cele două părţi să discute problema dezarmării).

Mihail S. Gorbaciov: De acord.

George H. W. Bush: Ştiţi că administraţia mea este în favoarea eliminării armelor chimice din lume. Astăzi doresc să declar noua noastră propunere, care conţine un anume element nou. Dacă partea sovietică va fi de acord în principiu cu propunerea noastră cu privire la armele chimice, care a fost înaintată în discursul meu la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite din septembrie, şi apoi, în cadrul acestei abordări, SUA poate accepta să abandoneze programul de modernizare, adică [programul] o nouă producţie de arme binare după ce convenţia extinsă despre prohibiţia armelor chimice ar intra în vigoare. În termeni practici asta înseamnă că în viitorul apropiat, cele două părţi pot ajune la o înţelegere cu privire la o reducere semnificativă a stocurilor de arme chimice, aducând cifra actuală din arsenalul agenţilor chimici din SUA la 20%, iar apoi în opt ani de la convenţia armelor, [aducând-o] la 2%. Noi propunem să continuăm acest plan, astfel încât, la momentul întâlnirii din SUA de la mijlocul anului viitor, proiectul înţelegerii bilaterale va fi gata, iar apoi semnat. Despre armele convenţionale. Deşi această problemă solicită muncă de legatură serioasă, printre altele, cu necesitatea depăşirii anumitor bariere nu doar în ţările noastre, dar şi în altele, de exemplu în Franţa, ne aşteptăm să ajungem la un acord în următorul an. Cred că în acest sens am putea să ne propunem următorul scop: să ţintim către semnarea unui acord în 1990 despre reducerile radicale ale forţelor convenţionale din Europa, cu obţinerea semnăturilor în timpul întâlnirii reprezentanţilor ţărilor care participă la negocierile de la Viena.

Despre problema unui viitor tratat pentru reducerea armelor strategice ofensive. Partea americană caută să ofere iniţiativa potrivită pentru negocieri în această privinţă. Favorizăm ideea de rezolvare în tandem a tuturor elementelor cheie pentru întâlnirea ce va urma în SUA. Nu excludem, de asemenea, posibilitatea ca, până atunci, proiectul şi ataşamentele tratatului reducerii armelor strategice de ofensivă să fie discutate şi acceptate complet. În acest caz, tratatul poate fi semnat în cursul întâlnirii. Sperăm că la viitoarele discuţii sovieto-americane între ministerele noastre externe se va găsi o soluţie în viitorul apropiat pentru problemele gen procedura pentru contabilizarea lansării aeriene a rachetelor cu rază lungă, encriptarea telemetrică, restricţii ale rachetelor nedesfăşurate etc. În ajunul întâlnirii ministerelor noastre de afaceri externe, care ar putea avea loc la sfârşitul lunii ianuarie, partea americană plănuieşte să îşi formuleze poziţia asupra acestor chestiuni şi să o ofere la negocieri. Plănuim, de asemenea, să oferim instrucţiuni delegaţiei noastre la negocierile de la Geneva pentru retragerea propunerii americane anterioare asupra interzicerii rachetelor balistice intercontinentale mobile. Aş dori să rog partea sovietică să se reîntoarcă la chestiunea restricţiilor rachetelor balistice intercontinentale SS-18. Am dori să interzicem modernizarea acestor rachete şi am dori ca partea sovietică să cerceteze posibilitatea unor reduceri substanţiale unilaterale. În ceea ce priveşte protocoalele pregătitoare pentru tratatele din 1974-1976 despre testarea nucleară subterană, există, în opinia noastră, orice posibilitate pentru completarea acestei sarcini în curând şi semnarea protocoalelor declarate la întâlnirea noastră din SUA. Devine din ce în ce mai important în prezent să găsim o soluţie la problema prevenirii proliferării rachetelor şi tehnologiei lor. În acest sens, SUA salută alăturarea Uniunii Sovietice la convenţia pentru limitarea armelor, la care vor participa alte şapte naţiuni vestice.

Mihail S. Gorbaciov: Această chestiune este deja în discuţie.

George H. W. Bush: Ne-ar plăcea să discutăm dacă este posibil pentru Uniunea Sovietică să publice în mare acelaşi nivel de informaţii despre bugetul militar sovietic, aşa cum facem şi noi în SUA. Cred că publicaţiile noastre oferă o idee exhaustivă referitoare la modul în care activitatea militară este dusă în ţara noastră. Sunt sigur că serviciile voastre de informaţii pot confirma cu autoritate aceasta.

Mihail S. Gorbaciov: Din contră, îmi raportează că nu publicaţi chiar tot.

George H. W. Bush: Sunt convins că publicarea datelor mai detaliate despre bugetele militare, pe o bază mutuală, va încuraja raporturile de încredere în această zonă. Aş dori să ating şi câteva chestiuni care sunt importante pentru viitor…În prezent, sunt critice problemele protecţiei mediului. Suntem acum forţaţi să luăm în considerare chiar şi consecinţele economice ale schimbărilor globale de climă. Unele ţări vestice merg până acolo încât reduc drastic activităţi economice esenţiale de dragul împiedicării acestor schimbări. Încercăm să abordăm aceste chestiuni cu raţiune, pentru a evita extremele. În prezent, URSS şi SUA colaborează activ într-un comitet şi pregătesc o conferinţă internaţională despre climă, sub egida ONU. Aceasta aduce rezultate satisfăcătoare. Privind înainte, plănuim încă doi paşi importanţi în această direcţie. În primul rând, după ce vor fi încheiate discuţiile comitetului în toamna anului viitor, intenţionăm să găzduim o conferinţă pentru a schiţa un tratat de limitare în schimbările de mediu.

Protecţia mediului cere atenţia cercetătorilor de renume. Am cerut directorului Bromley, asistentul Casei Albe pe probleme de ştiinţă şi tehnologie, să organizeze primăvara viitoare o conferinţă despre mediu, pentru a aduce împreună cei mai reputaţi oameni de ştiinţă, la fel ca şi lideri ai departamentelor respective din mai multe ţări. Sper că reprezentanţii sovietici vor lua de asemenea parte la forum. Dezvoltarea cooperării între ţările noastre depinde în mare măsură de participarea tinerilor la acest proces, iar aici schimburile de studenţi joacă un mare rol. Sugerăm să se facă aranjamentele necesare ca, în anul şcolar 1990-1991, acest tip de schimb să crească la aproximativ 1.000 de persoane de fiecare parte. Programul extins va include tineri până în 25 de ani. În plus, o atenţie specială va fi acordată schimburilor studenţilor la ştiinţe umaniste şi sociologie. Experienţa practică va fi foarte productivă referitor la programele şi studiile agriculturale.

Mihail S. Gorbaciov: Vă mulţumesc că ne-aţi împărtăşit aceste idei interesante. Este probabil cea mai bună dovadă a faptului că administraţia preşedintelui Bush şi-a concentrat politica de-a lungul liniei sovieto-americane. Intenţionez să ating câteva subiecte specifice un pic mai târziu. Acum aş dori să fac câteva observaţii de o natură mai mult filosofică. Mi se pare foarte important că vorbim despre concluziile pe care le putem trage în urma experienţei noastre, de la “Războiul Rece” – ce s-a întâmplat, ce va rămâne în istorie. Acesta este, dacă vreţi, avantajul procesului istoric. Dar, încercând să analizăm cursul evenimentelor trecute constituie prima noastră obligaţie. De ce este necesar? Putem probabil afirma că am trecut toţi printr-un punct istoric de cotitură, în lume au apărut cu totul alte noi probleme, pe care oamenii din trecut nici măcar nu le puteau concepe. Şi astfel – le vom rezolva folosind vechile abordări? Nu ar ieşi absolut nimic din asta. În nici un sens ceea ce s-a întâmplat nu poate fi luat în considerare într-o lumină negativă. Timp de 45 de ani am reuşit să împiedicăm un război major. Numai acest fapt arată că în trecut nu chiar totul a fost rău. Dar, în acelaşi timp, concluzia este evidentă – accentul pe forţă, pe superioritate militară, şi împreună cu ea cursa pentru arme, nu s-au justificat. Aparent, ţările noastre înţeleg asta mai bine decât oricare altele. Accentul pe confruntarea ideologică nu s-a justificat nici el şi a rezultat doar în continua critică a unora faţă de ceilalţi. Am atins o linie periculoasă. Este bine că ştiam suficient încât să ne oprim. Este bine că o înţelegere mutuală a apărut între ţările noastre.

De asemenea, accentul pe schimbul inegal între ţările dezvoltate şi subdezvoltate este slăbit. În ce sens? Puterile coloniale au câştigat mult din această relaţie, dar multe probleme au apărut în lumea în dezvoltare, probleme care ne-au ajuns literalmente la os. Într-adevăr, totul este interconectat. La nivel strategic, metodele şi confruntările Războiului Rece au suferit înfrângerea. Recunoaştem asta. Probabil este şi mai bine recunoscut acest fapt de către publicul general. Nu voi începe să predic. Este doar sentimentul că oamenii se avântă în politică. Au apărut probleme referitoare la mediu şi la păstrarea resurselor naturale care sunt în legătură cu efectele negative ale progresului tehnologic. Este de înţeles – până la urmă, este esenţială problema supravieţuirii. Opinia publică de acest fel are un puternic impact şi asupra noastră, a politicienilor. În consecinţă, noi – în URSS şi SUA – putem face multe împreună în această etapă pentru a modifica radical abordările noastre vechi. Eram conştienţi de asta şi în negocierile cu administraţia Reagan. Procesul continuă acum. Şi priviţi cât de mult ne-am deschis unii faţă de ceilalţi. La nivel politic, zăbovim în spatele stării publice de spirit. Şi asta e de înţeles – în esenţă, sunt multe forţe care acţionează asupra liderilor politici. Este bine că mareşalul Serghei Serghei F. Ahromeiev şi sfătuitorul dvs., Brent Scowcroft, înţeleg problemele ce apar în sfera militară. Dar în ambele ţări există oameni – chiar un număr considerabil – care pur şi simplu ne înspăimântă. În zona de apărare sunt mulţi oameni care s-au obişnuit cu profesia lor şi cărora nu le este deloc uşor să îşi schimbe modul de gândire. Dar a început oricum şi acest proces. De ce am început acest subiect? În cercurile politice americane este pusă cu insistenţă la înaintare o anumită premisă: Uniunea Sovietică, se spune, şi-a început perestroika şi direcţia ei de schimbare sub influenţa politicienilor Razboiului Rece. Se spune că în Europa de Est totul se prăbuşeşte şi, se mai spune, că încurajează, de asemenea, neatingerea celor care s-au bazat pe metodele Războiului Rece. Din moment ce asta se întâmplă, atunci nu trebuie făcută nicio schimbare politică. Ce trebuie făcut este să creştem forţa de opresiune şi să pregătim mai multe coşuri pentru a culege fructele (acestei abordări). Domnule preşedinte, aceasta este o preconcepţie foarte periculoasă. Înţeleg că vedeţi ce se întâmplă. Ştiu că trebuie să ascultaţi reprezentanţii cercurilor diverse. Cu toate acestea, anunţurile dvs. publice şi propunerile concrete pe care le-aţi înaintat astăzi, care ţintesc către dezvoltarea cooperării între URSS şi SUA, înseamnă că preşedintele Bush a formulat o concepţie a lumii care răspunde provocărilor de azi. Nu trebuie să mai spun că fiecare persoană decide pentru sine. Dar este, de asemenea, clar că, referitor la relaţiile dintre URSS şi SUA, nu sunt acceptate greşeli şi erori în politică.

Nu trebuie să lăsăm politica noastră să fie construită pe neînţelegeri, în relaţiile noastre sau cu alte ţări. La început m-am gândit chiar să aduc un fel de reproş – spunând că preşedintele SUA, în repetetate rânduri, şi-a exprimat suportul pentru perestroika, i-a dorit succesul şi a spus că Uniunea Sovietică trebuie să îşi continue reformele de una singură; dar ceea ce am aşteptat de la preşedintele Statelor Unite nu a fost doar o declaraţie, ci şi o acţiune concretă care să susţină această declaraţie. Există o declaraţie şi o acţiune. Am ajuns la această concluzie după ce am ascultat ceea ce aţi spus. Chiar dacă asta înseamnă doar un plan pentru acţiune, este foarte important. A doua mea consideraţie. Lumea experimentează o regrupare majoră de forţe. Este clar că ne îndreptăm de la o lume bipolară spre una multipolară. Vrem sau nu, va trebui să negociem cu o Europă unită şi integrată economic. Putem discuta aceste chestiuni, ale Europei de Est, separat.

Ne place sau nu, Japonia este un alt centru de politică mondială. Am discutat odată despre China. Aceasta este o altă realitate serioasă, pe care nici unul din noi nu o va exploata împotriva celuilalt. Trebuie să ne gândim cum să nu facem China să se simtă exclusă din procesele care se întâmplă în lume. Toate acestea, repet, sunt factori majori în regruparea forţelor lumii. Sunt la curent cu evoluţia politică din India – aceste politici sunt dinamice. Am vorbit puţin cu Rajiv Gandhi. India are o abordare echilibrată la stabilirea relaţiilor bune cu noi şi cu voi. Ce rol jucăm în această regrupare? Urmează lucruri foarte serioase de aici. Am început discuţiile asupra acestei chestiuni cu George Schultz. După una din discuţii el ne-a arătat câteva diagrame ce reflectă schimbările ce vor avea loc la sfârşitul secolului în relaţiile economice între ţările ce conduc lumea. Este esenţial acum să înţelegem rolul URSS şi al SUA în aceste schimbări majore. Schimbările nu pot fi mereu acompaniate de un curs paşnic al evenimentelor. Luaţi de exemplu Europa de Est. Partea sa specifică în lumea economică nu este mare. Şi priviţi ce nervoşi suntem. Ce formă de acţiune să luăm? Acţiune colectivă? Şi ce se aşterne înaintea noastră în termeni economici, de mediu şi alte probleme? Trebuie să ne gândim şi la asta, împreună. De mult timp liderii Uniunii Sovietice au cugetat la asta. Am ajuns acum la concluzia că SUA şi URSS sunt pur şi simplu „sortite” să dialogheze, să acţioneze împreună, să coopereze. Nu se poate altfel. Dar pentru ca aceasta să se întâmple, trebuie să încetăm să ne privim ca inamici. Există destul rău în acest sens. Trebuie să avem grijă să nu ne tratăm relaţiile doar din punct de vedere militar. Asta nu înseamnă că sugerăm un condominiu sovieto-american. Este vorba de realităţi, care însă nu pun în discuţie relaţiile aliate sau cooperarea care s-a construit cu alte ţări. Trebuie să înţelegem toate aceste lucruri. Nu cred că aşa ceva s-a întâmplat şi înainte.

Acum însă am intrat în procesul înţelegerii reciproce. Am pus întrebarea: ce fel de Uniune Sovietică este în interesul SUA – cea dinamică, stabilă, solidă sau cea care se luptă cu tot felul de probleme? Sunt informat despre sfatul pe care l-aţi primit. În ceea ce ne priveşte, suntem interesaţi ca SUA să fie încrezătoare în deciziile pe care le ia referitor la progresul şi securitatea naţională. Acest gând este prezent în toate discuţiile cu partenerii mei vestici. Şi au fost sute de astfel de întâlniri. Cred că orice alt gen de abordare este periculos. Ignorând procesele politice locale, o lipsă de dorinţă în luarea în considerare a intereselor practice ale SUA în lume – aceasta este o politică periculoasă. Iar SUA trebuie să ţină cont de interesele altor ţări. În acelaşi timp, există acea dorinţă de a educa, oprima şi pune cizma pe gât. Există încă. O ştim cu toţii. Astfel, aş dori să vă ascult opinia în acest sens. Întrebarea este cum să construim un pod între ţările noastre – peste râu sau în aval. Din moment ce preşedintele SUA mai are destul timp la conducere, aceste puncte trebuie să fie clare. Cred că nu vom realiza totul într-o singură întâlnire. Dar principalele chestiuni trebuie să fie selecţionate. Repet: avem nevoie de claritate. Restul sunt detalii concrete, specificaţii care, în analiza finală, sunt conectate integral cu înţelegerea reciprocă a acestor probleme de bază…

George H. W. Bush: Sper că aţi observat schimbările din ultimul timp din Europa de Est şi faptul că Statele Unite nu s-au lansat în declaraţii condescendente care să ducă la o imagine negativă asupa URSS. Totuşi, sunt oameni în Statele Unite care mă acuză de prea multă precauţie; este adevărat, sunt un om precaut, dar nu sunt laş, iar administraţia mea va încerca să evite orice care poate dăuna poziţiei voastre în lume. Am fost sfătuit cu insistenţă să fac ceva în acest sens, să trec peste zidul Berlinului şi să fac declaraţii complete; totuşi, administraţia mea evită aceşti paşi, suntem în favoarea unui comportament rezervat.

Mihail S. Gorbaciov: Vreau să răspund opiniilor pe care le-aţi exprimat la începutul discuţiei. Sunt de acord cu ce aţi spus, cred că acele cuvinte sunt o manifestare a voinţei politice, iar asta e important pentru mine. Din propria experienţă, şi cea a colaborării cu preşedintele Reagan, ştiu cum ne-am aflat, de mai multe ori, într-o situaţie ce se referea la dezarmare, unde totul s-a oprit la o anume staţie şi s-a împotmolit în noroi. Delegaţiile erau la Geneva sorbind cafea, şi acolo nu mai era nimic de făcut. La acea vreme, am primit un mesaj de la preşedintele Reagan, l-am citit cu atenţie şi am concluzionat că nu se poate face nimic. Desigur, aş fi putut să scriu un răspuns formal, dar nu îmi place să irosesc cuvintele. A trebuit să fac o mişcare decisivă, şi astfel s-a născut ideea unei întâlniri la Reykjavik. Unii oameni au fost speriaţi de rezultatele discuţiilor de la Reykjavik, dar, în realitate, însă, întâlnirea a fost un real succes ân problema limitărilor armelor. Mai departe, mecanismul negocierilor a început să funcţioneze activ şi eficient. Priviţi şi altă zonă, a legăturilor economice, aici sunt numeroase posibilităţi pentru dezvoltare. Pentru a depăşi aceste limitări, este nevoie de voinţă politică. Este nevoie de un semnal de la preşedinte. Oamenii de afaceri americani sunt foarte disciplinaţi, şi imediat ce întrevăd un nou mod de gândire în sfera economică, răspund prompt.

La discuţiile de la Geneva, delegaţiile au stors literalmente absolut tot ce s-a putut din directivele trasate. Este esenţial să existe un anume impuls în orice acţiune întreprinsă, şi am luat la cunoşinţă viziunile voastre în această privinţă, considerându-le demne de atenţie. Vă mulţumesc pentru prioritatea de top pe care o acordaţi chestiunii cooperării bilaterale. Suntem pregătiţi să discutăm orice probleme legate de aceasta. Apare adesea următoarea situaţie: când se discută relaţiile dintre ţările noastre, ni se spune: „Să ajungeti la un acord cu americanii, vă vom susţine”, dar imediat ce începem negocierile, strigă: „O nouă Yalta”. Este, într-un fel, normal. Foarte multe lucruri depind de munca noastră cu aliaţii, ca şi cu ţările non-aliate. Vom face demersuri pentru a ne adapta economia la cea mondială, de aceea considerăm că este important să fim parte din sitemul GATT şi din alte organizaţii economice internaţionale. Credem că acest lucru va fi de folos perestrokăi noastre, şi ne va permite să înţelegem mai bine cum funcţionează mecanismele economice mondiale.

În trecut, Statele Unite au avut o poziţie negativă la chestiunea participării URSS în organizaţiile economice internaţionale, s-a spus că participarea la GATT ar politiza activitatea acestei organizaţii. Cred că acesta este un vestigiu al vechilor abordări. A fost într-adevar o vreme când am pus accent pe problemele ideologice, şi, apropo, şi voi aţi făcut-o. Dar timpurile s-au schimbat, sunt alte criterii acum, alte procese, şi nu va exista o reîntoarcere la vechile obişnuinţe…Permitem dezvoltarea a noi zone în ţara noastră, a posibilităţii unor forme de proprietate privată, scopul nostru e de convertire a rublei. Perestroika se întâmplă şi în cadrul Consiliului pentru Asistenţă Economică Mutuală, pentru a aduce principiile operaţionale ale acestei organizaţii mai aproape de standardele economice general acceptate la nivel mondial. Acum, despre America Centrală…

Observăm percepţia voastră despre situaţia de acolo, dar nu ne este foarte clar ce doriţi de la Nicaragua. Există pluralism politic în acea ţară, sunt mai multe partide decât în SUA, iar sandiniştii – ce fel de marxişti sunt?! E amuzant. Unde sunt rădăcinile problemei? La bază sunt probleme economice şi sociale, de ce Statele Unite nu le observă? Spuneţi că principala problemă în Nicaragua este chestiunea puterii. Bine, dar acolo vor fi alegeri, să le monitorizeze Statele Unite. Sincer vorbind, nu este treaba noastră, aşa că să lăsăm acest proces să îşi continue drumul, oricum. Despre Cuba…Cuba s-a înfiinţat fără asistenţa noastră. Mai degrabă au fost Statele Unite care au jucat un rol în aceasta. Când s-a născut noua Cuba, noi am aflat din ziare. Dar să nu ne atingem de istorie. Problema care se ridică acum este cum îmbunătăţim situaţia curentă. Este o metodă simplă şi bine dovedită: cineva trebuie să vorbească direct cu Castro. Trebuie să înţelegeţi că nimeni nu poate fi stăpânul lui Castro. Are idei proprii, chiar şi despre perestroika noastră. Vreau să evidenţiez din nou: nu urmărim nici un scop în America Centrală, nu vrem să ave baze şi centre de putere acolo. De asta să fiţi siguri.

Să ne întoarcem la problema dezarmării. Suntem la curent cu abordarea Statelor Unite referitor la rezolvarea problemei armelor chimice. Totuşi, în trecut, aceastei abordări i-a lipsit un element important – disponibilitatea de a reduce producţia de arme binare după  convenţia de interzicere a armelor chimice. Acest element a apărut şi este foarte substanţial, aici a existat un progres. Prin urmare, noi, Statele Unite şi URSS, credem că o interdicţie globală este esenţială, şi ne menţinem acest scop, dar sunt măsuri cu două tăişuri şi anumite stadii care trebuie negociate, iar miniştrii nosştri de externe pot discuta asta.

George H. W. Bush: Problema neproliferării armelor chimice este şi foarte critică şi sper că experţii noştri vor atinge acest subiect.

Mihail S. Gorbaciov: Sunt de acord. Acum, despre negocierile de la Viena şi reducerea armelor convenţionale în Europa. Aţi acceptat să încheiem un acord cu privire la această problemă importantă în 1990, cu semnarea la acel mai înalt nivel. Aici, abordările noastre au coincis. Suntem pregătiţi să cooperăm activ şi constructiv pentru atingerea acestui scop. Există şi dificultăţi, evident, dar nu vreau să elaborez acum asupra detaliilor. În ceea ce priveşte negocierea referitoare la limitările armelor strategice, este nevoie de voinţă politică pentru a da un impuls lucrărilor. V-am ascultat cu atenţie, aţi pus accent pe câteva elemente, dar, din păcate, nu am auzit să fi menţionat problema lansării rachetelor de croazieră. Climatul este favorabil acum pentru pregătirea unei schiţe de tratat asupra reducerii armelor strategice ofensive, pentru a fi semnat la momentul întâlnirii de anul viitor. Dacă până atunci nu se va găsi o soluţie pentru problema lansării acestor rachete de croazieră, atunci va apărea o dificultate serioasă. Aveţi un mare avantaj, iar partea americană trebuie să gândească această chestiune din nou, în contextul pe care l-am menţionat.

George H. W. Bush: Aici e o problemă.

Mihail S. Gorbaciov: Nu încercăm să dobândim simetrie în oglindă. Fiecare parte are alegerile sale; este vorba de situaţia unei ţări ce se pune în discuţie, de structurile diferite ale forţelor armate. În cazul cooperării în reducerea armelor strategice ofensive, este imposibil să ignorăm rachetele de croazieră.Statele Unite au un mare avantaj în această zonă. Puneţi-vă în locul nostru: Sovietele noastre supreme nu vor fi de acord cu ratificarea unui tratat dacă evită problema lansării rachetelor de croazieră. Sunt foarte de acord cu propunerile voastre referitoare la mediu. Vă puteţi aştepta ca experţii noştri să ia parte activă la conferinţa despre probleme de mediu plănuită de Casa Albă. Sunt bucuros că aţi atins şi chestiunea creşterii schimbului de studenţi. Am început această bună cooperare pe timpul mandatului preşedintelui Reagan. Pentru tineri este mult mai uşor să găsească un limbaj comun, şi sunt sigur că vor aduce o contribuţie serioasă la dezvoltarea relaţiilor noastre. Rezumând, aş dori încă o dată să accentuez faptul că sunt mulţumit de paşii pe care i-aţi subliniat aici. Dialogul sovieto-american capătă un anumit avânt, şi pentru a-i da un nou suflu, vor fi necesare noi eforturi şi alţi noi paşi…

Prima şedinţă particulară

Înregistrarea conversaţiei între secretarul general Mihail S. Gorbaciov şi preşedintele George H. W. Bush (unu la unu) – 2 Decembrie 1989

Mihail S. Gorbaciov: În discuţia noastră confidenţială, aş dori să ridic trei probleme: în primul rând, problema Americii Centrale, în special Cuba. Domnule preşedinte, poate vă amintiţi că, după vizita mea în Cuba, v-am scris o scrisoare. Discuţiile mele de acolo nu au fost deloc simple. Trebuie să admit faptul că Fidel Castro a exprimat o anume îngrijorare referitoare la cursul nostru. Am clarificat o serie de probleme pentru el, şi în general totul s-a încheiat cu bine. Printre altele, i-am spus: Ce facem în ţara noastră este dictat de nevoile noastre. Ce faceţi voi în ţara voastră este problema voastră, nu interferăm sub nicio formă. Într-o discuţie unu la unu, Castro ne-a cerut expres asistenţa pentru normalizarea relaţiilor cu Statele Unite. Recent, şeful Forţelor Aeriene cubaneze a vizitat URSS şi a vorbit cu oficialităţi ale Ministerului de Apărare, ca şi cu mareşalul Ahromeiev, repetând, în mod confidenţial, aceeaşi cerere. V-o încredinţez şi sper cu toată încrederea că această confesiune va rămâne între noi, altfel reacţia lui Castro poate fi puternică.

George H. W. Bush: Desigur, nu doresc să vă pun într-o situaţie jenantă, din partea mea nu vor exista scurgeri de informaţii, înţeleg cât de delicată este această situaţie pentru voi.

Mihail S. Gorbaciov: Probabil că ar trebui să ne gândim la un fel de mecanism pentru a începe contactele în această problemă.Suntem gata să participăm, dar poate nu va fi necesar, de voi depinde ce decizie luaţi. Suntem gata să vă asistăm în începerea dialogului, dar este absolut problema voastră, iar eu pot doar să vă rog să vă gândiţi la aceasta. Mi se pare că Fidel Castro înţelege cât de mult s-a schimbat lumea, am simţit asta în discuţiile noastre, dar are un remarcabil simţ al independenţei şi al respectului de sine.

George H. W. Bush: Puteţi repeta textual ce v-a spus?

Mihail S. Gorbaciov: Cuvintele lui au fost: pe durata discuţiilor voastre cu preşedintele, vă cerem să încercaţi să găsiţi moduri prin care să transmiteţi interesul Cubei în normalizarea relaţiilor cu Statele Unite. Asta este exact ce am făcut acum.

George H. W. Bush: Aş dori să vă arăt, cum se spune, toate cărţile mele despre America Centrală şi Cuba. Dacă ne gândim la aliaţii NATO, inclusiv Thatcher, Kohl, Mitterand în general, lor nu prea le pasă de America Centrală. Desigur, ei au cuvinte bune despre democratizare şi alegeri libere, dar nu au nici un interes vital în ceea ce se întâmplă acolo. Aceeaşi optică o are şi flancul stâng al politicii americane. Totuşi, tinere şi novice democraţii de la sudul lui Rio Grande, ca şi majoritatea covârşitoare a poporului american, privesc cu mare interes această problemă. Observăm, de asemenea, că, în comparaţie cu mişcarea voastră înainte, Castro pare o ancoră, ceea ce îl face şi mai greu de mişcat. Acest om este, evident, în afara schimbărilor şi proceselor care au învăluit URSS, Europa de Est şi emisfera noastră. Schimbările democratice îi sunt străine. Liderii ţărilor Americii Latine, desigur, evită criticarea altor latino-americani la Naţiunile Unite, de aceea, am fost surprins când preşedintele statului Costa Rica, Oscar Arias, a punctat că Fidel Castro se află în completă izolare. Castro mai pune şi o altă problemă foarte gravă: vorbesc aici despre mulţi cubanezi care au fost excluşi ca şi cetăţeni, care au rude acolo şi sunt persecutaţi; mulți dintre ei tind să locuiască în sudul Floridei, iar pasiunile lor sunt mari şi împotriva acestui om, care este considerat cel mai rău dictator. Castro ne-a auzit şi cu alte ocazii, dar niciodată nu ne-a urmat sfaturile sau a dat vreodată un semn că ar fi disponibil să îşi schimbe atitudinea. Acum, despre Nicaragua…Aţi spus că sandiniştii nu sunt marxişti adevăraţi. Mai devreme am avut o altă opinie, dar astăzi tind să fiu de acord cu voi. Cu toate acestea, ei încă exportă revoluţie. Sunt pe deplin convins că episodul Cessna nu a fost doar un accident. Indiferent ce vă spun ei, ei transferă arme metodic – aici nu prea contează din ce surse – pentru FMLN. Sunt îngrijorat că un nou transport de elicoptere dinspre URSS spre Nicaragua se livrează acum, deşi nu pun la îndoială declaraţiile domnului Șevardnadze privind rachetele. Într-adevăr, le pot lua şi din alte surse.

Mihail S. Gorbaciov: Și armele voastre sunt în regiune.

George H. W. Bush: Este posibil, vom căuta o modalitate să îndepărtăm această sursă de tensiuni din relaţiile noastre. Ne gândim ca la alegeri să avem monitorizare adecvată în acest sens.

Mihail S. Gorbaciov: De acord.

George H. W. Bush: Astăzi trebuie să sperăm şi să ne rugăm că alegerile libere vor avea loc cu adevărat şi că Daniel Ortega, dacă nu va fi ales, nu va încerca să se agaţe de putere cu ajutorul armatei. Dacă sunt cu adevărat alegeri libere, certificate de un grup de observatori străini, atunci Statele Unite vor accepta rezultatele lor şi nu vor încerca, sub nicio formă, să influenţeze sau saboteze rezultatul. Mai există o problemă malignă în America Latină, aş spune, o rană deschisă. Vorbesc despre Panama. Trebuie să vă spun că nimeni din Statele Unite nu crede că Uniunea Sovietică ar putea avea vreo miză în succesul lui Noriega. Pentru noi, el este o problemă; apropo, am cerut procurorului general o investigaţie despre dovezile incriminatoare împotriva lui Noriega. Să vă spun sincer, sunt gata să găsesc o cale pentru a-i da o şansă să plece fără a-şi pierde reputaţia, pentru a atenua problema. Vă spun asta, evident, cu încredere. Cu toate acestea, am primit răspuns că dovezile împotriva lui sunt foarte convingătoare, şi, considerând cât de gravă este problema drogurilor în Statele Unite, nu putem pur şi simplu ignora un rechizitoriu oficial al lui Noriega.

Mihail S. Gorbaciov: Aş vrea să ştiţi, domnule preşedinte, cum Uniunea Sovietică percepe anumiţi paşi ai administraţiei dvs. referitor la anumite ţări ca Panama, Columbia şi, mai recent, Filipine. În URSS, lumea întreabă: faptul că acestea sunt ţări suverane – nu cumva înseamnă o barieră pentru Statele Unite? De ce SUA aranjează un proces, ajung la un verdict şi îl continuă singure?

George H. W. Bush: La ce vă gândiţi când includeţi Columbia?

Mihail S. Gorbaciov: Mă gândesc la utilizarea forţei împotriva afacerilor cu droguri.

George H. W. Bush: În acest moment nu urmărim nicio operaţie militară, dar să nu aveţi nici un dubiu că, atunci când ni se cere să ajutăm un guvern ales democratic în lupta împotriva mafiei drogurilor, o vom face. Însă preşedintele (Virgilio) Barco este un om foarte curajos şi nu ne va cere asta. Cât despre Filipine, reacţia Dvs. mă surprinde. Preşedintele (Corazon) Aquino a fost ales democratic, iar acum este provocată de un grup militar, condus de colonelul (Gregorio) Honasan. A cerut protecţie aeriană pentru palat, care a fost sub ameninţare cu bombă. Mi se pare că nu a cauzat nicio problemă Uniunii Sovietice, iar scala asistenţei nu a fost atât de mare. Dacă acest fapt creează probleme Uniunii, atunci este bine că măcar aţi menţionat-o. Altminteri, nu m-aş fi gândit niciodată la asta. În orice caz, nu este dorinţa mea ca acest gest de minimă asistenţă să cauzeze dificultăţi în relaţiile noastre cu Uniunea Sovietică.

Mihail S. Gorbaciov: Se vorbeşte despre „Doctrina Bush”, care urmează să înlocuiască „Doctrina Brejnev”.

George H. W. Bush: Chiar se spune asta referitor la Filipine? Chiar nu înţeleg. Vorbim aici despre un lider ales în mod legitim, care ne cere ajutor împotriva unui colonel insolent.

Mihail S. Gorbaciov: Sunt de acord, dar totuşi, cred că se poate explica această reacţie în contextul situaţiei curente. Priviţi doar: Europa se schimbă, guvernele cad, chiar şi cele care au fost alese pe baze legitime. Cineva se poate întreba dacă, pe durata acestei lupte pentru putere, se cere ajutorul Uniunii Sovietice să intervină, ce ar trebui să facem? Ar trebui să urmăm exemplul preşedintelui Bush?

George H. W. Bush: Înţeleg.

Mihail S. Gorbaciov: Uneori aud că, în situaţia actuală, nu ne îndeplinim misiunea cu respect faţă de prietenii noştri. Întotdeauna răspund astfel: unu, nimeni nu ne-a cerut ajutorul, şi doi, schimbările se fac în conformitate cu Constituţia.

George H. W. Bush: Aş spune mai multe – însemnând mulţumiri pentru decursul paşnic al evenimentelor, dar este o mare diferenţă între aceasta şi un colonel care intenţionează să răstoarne regimul Aquino. Întreagul tablou se referă la faptul că schimbările trebuie să se întâmple paşnic. Preşedintele Aquino este chiar simbolul schimbării paşnice din Filipine, dar văd acum că anumiţi oameni din Uniunea Sovietică pot avea reacţii diferite.

Mihail S. Gorbaciov: Vă înţeleg. Suntem pentru pace; nu dorim să interferăm, şi nu interferăm în procesele care au loc. Să lăsăm oamenii să îşi decidă viitorul, fără interferenţe din exterior, dar, vedeţi, asemenea colonei, asemenea oameni pot apărea în orice ţară.

George H. W. Bush: Nu vreau să sun ca un disc vechi şi spart dar vreau să repet: opinia publică din SUA vă sprijină, sprijină din plin perestroika, ca şi rolul vostru în procesele pluraliste din Europa de Est: un rol care nu poate fi redus la simpla reţinere de sine, dar există şi catalizatorul pentru schimbare. Dar în ochii poporului nostru, continua voastră asistenţă a lui Fidel Castro vă cauzează probleme grave. Trebuie să fiu sincer: este de neconceput, el se opune total dezvoltării voastre. Ar fi bine să găsiţi un mod de a încheia această asistenţă extrem de scumpă, care nu vă aduce nimic în schimb. Aceste miliarde de dolari le puteţi cheltui cu mari beneficii pentru ţară, în acelaşi timp eliminând acest serios motiv de fricţiune din relaţiile noastre. Totuşi, chiar cu riscul de a mă contrazice, vreau să spun: toate acestea certifică faptul că Fidel Castro este în afara jocului cu voi şi, prin urmare, nu este marioneta voastră. Oamenii înţeleg asta, iar în acest caz, ar fi foarte bine să găsim o modalitate de a întrerupe asistenţa din Cuba şi alte ţări latine, pentru a nu fi separaţi în chestiuni privind Panama, Nicaragua şi Cuba. Se produc schimbări pozitive acum şi în Chile, sau alte ţări din America Latină, şi această realitate convine nu doar Statelor Unite, ci şi democraţiei şi libertăţii alegerilor. Împotriva acestui cadru stau Nicaragua şi Cuba, corpuri străine, şi, pe lângă asta, stau în calea înţelegerii sovieto-americane.

Mihail S. Gorbaciov: Uniunea Sovietică nu are nici un plan referitor la sferele de influenţă din America Latină. Acesta a fost şi este adevărul. Acest continent este în mişcare, o ştiţi mai bine decât mine. Sunt de acord: tendinţa generală este pozitivă, democratică; dictatura se lasă cale liberă formelor democratice, chiar dacă acestea sunt tinere şi nou formate, cu greaua povară a trecutului, iar drumul lor va fi foarte dificil. Suntem în favoarea acestor procese şi nu dorim să interferăm cu ceea ce se întâmplă. Cât despre Cuba, am stabilit anumite relaţii cu ei, care izvorăsc dintr-o anumită perioadă istorică, reprezentată prin blocaje economice etc. Am dori să transferăm gradual relaţiile noastre economice pe o pistă normală. Nu trebuie să uităm că este o ţară suverană cu guvern propriu, ambiţii şi percepţii proprii. Nu suntem în măsură să educăm Cuba. Să facă ce doresc…

Aş dori să spun câteva cuvinte despre reacţiile şi comportamentul referitor la evenimentele din Europa de Est. În primul rând, aş dori să spun că vectorul acestor schimbări din Est ne aduce mult mai aproape unii de ceilalţi, şi acesta este principalul lucru. Există, însă, şi un alt punct important: nu pot accepta când unii politicieni americani spun că procesul de depăşire a rupturii de regim din Europa se datorează valorilor occidentale. Mai devreme eram acuzaţi de „exportul revoluţiei”, iar acum vorbesc de exportul valorilor americane. Cred că această idee este împotriva spiritului schimbărilor de azi, şi poate complica procesele care au loc. Am vrut să vă împărtăşesc asta, deşi ştiu că poziţia voastră este alta. Referitor la „Problema Germană”, avem impresia că domnul Kohl pune prea multe fitile şi agită situaţia; nu acţionează responsabil. Ne este teamă că subiectul reunificării poate fi exploatat cu scop electoral, nu datorită factorilor strategici, ci sub imperiul unui moment se va lua o decizie. Apropo, opiniile din RFG variază în această problemă, în interiorul coaliţiei de guvernare, dar şi între coaliţie şi social-democraţi. Este important pentru noi să transmitem tuturor că anumite acţiuni pot cauza daune proceselor constructive. Mai mult, pot pune în discuţie probleme foarte importante şi grave, inclusiv încrederea în guvernul RFG. Deci, ce se poate întâmpla? Poate o Germanie unificată să fie neutră, non-membră a alianţelor politico-militare, sau să fie membră NATO? Cred că trebuie să lăsăm pe toată lumea să înţeleagă că este încă prea devreme să discutăm oricare dintre aceste opţiuni. Să lăsăm procesele să îşi continue cursul fără accelerări artificiale. Nici unul dintre noi nu este responsabil pentru divizarea Germaniei. Istoria a făcut asta, să continue istoria să decidă această problemă pe viitor. Mi se pare că am dezvoltat o înţelegere în acest sens.

George H. W. Bush: Cred că, în acţiunile sale, Helmut Kohl a fost mult influenţat de o reacţie emoţională la evenimente. La fel, şi în cazul lui Genscher. Adevărat, programul de 10 puncte are o aromă de consideraţii politice şi electorale, dar nu trebuie să căutăm mai departe valul emoţiilor de acolo. Kohl ştie că anumiţi aliaţi vestici au numai vorbe goale despre reunificare, chiar dacă germanii sprijină ideea, şi sunt chiar supăraţi de această posibilitate.

Mihail S. Gorbaciov: Da, ştiu asta, iar Kohl a fost informat despre acest punct de vedere. Dar, spre deosebire de voi şi aliaţii voştri, eu vorbesc deschis. Sunt două state germane; așa s-a întâmplat în istorie. Să decidă istoria cum se vor dezvolta procesele şi ce va conduce la contextul unei noi Europe şi noi lumi. Kohl a declarat, în mod repetat, că înţelege responsabilitatea pe care o are şi că va acţiona în conformitate cu înţelegerile la care am ajuns la Bonn. În general, aceasta este o problemă la care trebuie să acţionăm cu mare răspundere şi consideraţie, pentru a evita periclitarea şanselor care s-au oferit.

George H. W. Bush: Sunt de acord. Nu vom face nici un pas necontrolat, nu vom încerca să accelerăm rezultatul dezbaterii despre reunificare. Când veţi vorbi cu Kohl, veţi vedea că este de acord cu abordarea mea. Dacă declaraţiile lui publice o contrazic adesea, trebuie să luăm în calcul trăsăturile specifice ale ecuaţiei politice şi aspectele emoţionale, mai ales ultimele. Ei vorbesc despre acest subiect cu lacrimi în ochi.

Mihail S. Gorbaciov: Aş dori să evidenţiez faptul că noi considerăm pozitivă schimbarea care a creat aceste posibilităţi pentru contacte normale, cooperare mai largă şi comerţ între cele două state germane.

George H. W. Bush: Chiar dacă pare ciudat, în această problemă sunteţi exact pe aceeaşi lungime de undă cu aliaţii NATO. Cei mai conservatori dintre ei sunt de acord cu abordarea voastră, gândindu-se, în acelaşi timp, mai departe de momentul la care noţiunea de RFG şi RDG înseamnă istorie. Aş păşi cu grijă pe acest tărâm: dacă democraţii noştri îmi critică timiditatea, să o facă. Nu intenţionez să sar peste Zid, deoarece sunt foarte multe la mijloc în această chestiune.

Mihail S. Gorbaciov: Ei bine, saltul peste Zid nu este o activitate bună pentru un preşedinte (Râsete).

George H. W. Bush: Dacă Bush şi Gorbaciov îşi pot exprima mulţumirea despre schimbări, va fi extraordinar. Dar nu voi fi tentat să întreprind acţiuni care, chiar dacă par atractive, pot duce la consecinţe periculoase.

Mihail S. Gorbaciov: Corect. Timpurile în care trăim nu sunt doar promiţătoare, dar şi pline de cerinţe.

George H. W. Bush: Sper că vom avea şi altă şansă, azi sau mâine, să vorbim cu încredere şi despre alte subiecte.

Mihail S. Gorbaciov: Da, am şi alte subiecte. Afganistan. Astăzi l-aţi ocolit cu pricepere. La un alt moment am spus predecesorului dvs. că Afganistanul este un teren de testare care va arăta în ce măsură ţările noastre pot rezolva şi cele mai dificile probleme. Cred că trebuie să discutăm asta.

George H. W. Bush: Cred că astăzi acest subiect este mult mai important pentru voi, decât pentru noi. Trebuie să admit că, acum ceva timp, m-am înşelat în pronosticul meu referitor la ceea ce s-ar întâmpla după retragerea trupelor voastre. Sunt pregătit să discutăm despre asta. Din punctul meu de vedere, aş sugera să discutăm şi o chestiune referitoare la afacerile interne ale URSS. Pot fi discutate la întâlnirea plenară sau la o conversaţie unu la unu. Dacă obiectaţi, putem să nu mai discutăm deloc, dar aş vrea să am o înţelegere clară a felului în care abordaţi problema ţărilor baltice. Acolo nu trebuie să se facă greşeli. Cred că este de preferat să discutăm despre asta confidenţial, din moment ce doresc să înţeleg exact esenţa gândirii dvs. referitor la această problemă extrem de complicată.

Mihail S. Gorbaciov: Vom discuta această chestiune.

A treia întâlnire între Gorbaciov şi Bush (Şedinţa plenară) – 3 Decembrie 1989

Mihail S. Gorbaciov: Voi începe prin a spune că suntem încântaţi de lucrările de ieri, dar cred că există posibilitatea să mergem mai departe. Dacă nu obiectaţi, aş dori să încep primul; sunt, totuşi, oaspetele dumneavostră astăzi…

George H. W. Bush: Îmi place „barca mea” foarte mult. Vorbind serios acum, am dori să ne exprimăm gratitudinea pentru oportunitatea excelentă a delegaţiie noastre de a lucra cu autorităţile sovietice. Deşi presa pune presiune pe noi acum, bombardându-ne cu întrebări despre discuţiile noastre scurtate de ieri, cred că schimbările din program au afectat substanţial conţinutul discuţiilor noastre. În ceea ce mă priveşte, consider că aceste discuţii au fost foarte productive, de fapt, le-am continuat practic la micul dejun.

Mihail S. Gorbaciov: Da, am făcut un calcul şi am realizat că discuţiile au durat mai mult de cinci ore. Înainte de a începe să discutăm probleme fundamentale, aş dori să vă  fac o sugestie de natură organizatorică: de ce nu ţinem o conferinţă de presă împreună? Cred că ar reprezenta un simbol pozitiv.

George H. W. Bush: Este o idee bună, în principiu sunt de acord. Îmi este însă teamă că jurnaliştii americani ar putea să creadă că le evit întrebările, din moment ce nu am fost de acord cu o conferinţă de presă separată. Poate putem să pregătim o conferinţă de presă din mai multe părţi, în prima parte vom vorbi jurnaliştilor împreună, iar apoi voi răspunde singur la întrebări.

Mihail S. Gorbaciov: Am plănuit să mă întâlnesc şi cu televiziunea sovietică după conferinţa noastră comună, aşa că sunt de acord.

George H. W. Bush: Excelent, atunci aşa rămâne.

Mihail S. Gorbaciov: Domnule preşedinte, ieri am răspuns foarte pe scurt la opiniile pe care le-aţi exprimat referitor la chestiunile militare şi politice. Presupun că poziţia noastră în această zonă este de mare interes pentru Statele Unite. Îmi revizuiesc declaraţia, pentru a lua în consideraţie schimbul de opinii de ieri. Deşi aceasta este doar o întâlnire informală, ne vedem aşa pentru prima dată şi aş dori să încep cu câteva declaraţii referitoare la chestiuni de principiu. În primul şi în primul rând, noul preşedinte al SUA trebuie să ştie că Uniunea Sovietică nu va iniţia, sub nici o formă, un război. Este foarte important acest aspect, de aceea am dorit să vi-l repet personal. În plus, URSS e pregătită să înceteze să mai considere SUA un inamic, şi spune asta în mod deschis. Suntem deschişi cooperării cu America, inclusiv cooperării în sfera militară, şi acesta este un prim punct.

În al doilea rând, susţinem efortul comun de a oferi securitate mutuală. Conducerea sovietică este dedicată să continue procesul de dezarmare, în toate aspectele sale. Credem că este esenţial şi urgent să învingem limitările din această zonă, a armelor, şi să prevenim crearea unor noi tipuri exotice de arme. În trecere, menţionez că agreem procesul de cooperare care a început între liderii noştri militari; în special, suntem recunoscători pentru oportunitatea oferită ministerului apărării al URSS de  a deveni familiar cu forţele armate americane.

Încă un gând despre o chestiune de principiu: am adoptat o doctrină (militară) defensivă. Am făcut mari eforturi să vă explicăm exact despre ce a fost vorba. Forţele noastre armate sunt deja implicate în reforme serioase, iar structura grupării militare din Europa de Est devine defensivă: diviziile au acum mai puţine tancuri şi înlătură echipamente întregi pe feriboturi. La fel se schimbă şi implementarea forţelor aviatice, ele revenind la eşalonul secund, iar avioanele de luptă, adică forţele aviatice defensive, se mută în prima linie.

Nu facem un secret din planurile noastre pentru o perestroikă în forţele armate. Armata sovietică este pregătită în orice moment să se întâlnească cu colegii americanii, să ofere informaţii esenţiale, să discute chestiuni care pot apărea. Dar apar, în schimb, (noi) chestiuni: în timp ce Uniunea Sovietică a aprobat şi implementat o doctrină pur defensivă, Statele Unite continuă să fie ghidate de o strategie de reacţie rapidă, care a fost adoptată acum mai bine de 20 de ani. Aceasta ar fi putut fi justificată cumva în trecut, însă acum, când la nivel politico-militar este recunoscut faptul că fostele ameninţări ale Tratatului de la Varşovia nu mai există, punem o întrebare logică: de ce SUA sunt atât de încete în a pune în aplicare perestroika în rândul propriilor forţe armate? M-am familiarizat cu declaraţia voluminoasă (de circa 60 de pagini) de la Bruxelles, şi, din păcate, am observat că nu există nici un progres din partea NATO în schimbarea politicii sale de la nivelul de doctrină în această zonă importantă.

Următoarea chestiune de principiu: într-un anumit grad am atins deja acest subiect când am discutat dinamica procesului de negociere; totuşi, aş dori să revin la această problemă şi să evidenţiez un punct foarte important. Noi am căzut de acord că, în ceea ce priveşte problema armelor, de ambele părţi se ridică o putere militară inimaginabilă. Am ajuns la aceeaşi concluzie, că o asemenea situaţie este catastrofală; în acest sens, a fost iniţiat un important proces de negociere, la baza căruia s-a aflat chestiunea reducţiilor de arme nucleare.

George H. W. Bush: Mă scuzaţi că vă întrerup, dar aş dori ca, în acest context, să vă mulţumesc pentru profundul simbolic dar pe care mi l-aţi trimis prin ambasadorul Dobrînin – un memento făcut din rachete dezasamblate.

Mihail S. Gorbaciov: Da. Tratatul referitor la rachetele de rază scurtă şi medie a devenit unul de cotitură istorică. La nivel general, perspectivele care apar nu sunt negative, iar comentariile pe care le-aţi făcut ieri m-au convins că există o bază promiţătoare pentru progres. Dar ce ne îngrijorează? Până acum, negocierile au au lăsat la o parte una din cele trei componente fundamentale ale puterii militare – forţele navale. Şi administraţia trecută, dar și aceasta au reacţionat foarte emoţional de fiecare dată când s-a ridicat această problemă. În acest timp, nu a existat nici o încălcare a securităţii americane. Vreau să anunţ cu deplină răspundere că luăm în calcul interesele SUA. Această ţară este o forţă maritimă cu linii de comunicaţie de o importanţă vitală, transmise via mări şi oceane. Construirea unei forţe navale este o tradiţie istorică şi un întreg sistem de ştiinţă şi industrie, care este pe deplin integrat intereselor economice. Din acest motiv, este greu să schimbăm abordarea, înţelegem asta foarte bine, din moment ce şi noi avem o experienţă asemănătoare şi dificultăţi în zona construcţiei militare. Dar la ce se va ajunge?

De la începutul anilor ’50 am fost literalmente încercuiţi de o reţea de baze militare. Acestea însemnau mai mult de 500.000 de oameni, sute de avioane de luptă şi forţe navale puternice. SUA are 15 aeronave de transport, cu aproximativ 1.500 de avioane de luptă. Şi ce forţe imense sunt deja mobilizate pe ţărmurile noastre, sau pot fi mobilizate în orice moment? Nici măcar nu mai vorbesc despre submarinele strategice – cel puţin acelea sunt sub incidenţa negocierilor referitoare la armele ofensive (strategice) nucleare. Ca rezultat al discuţiilor de la Viena, nivelul confruntărilor militare pe uscat va fi substanţial redus. Cum am mai spus, sunt  perspective bune pentru încheierea unui tratat referitor la reducerile armelor ofensive strategice (START); în aceste condiţii, avem dreptul să ne aşteptăm ca ameninţarea maritimă asupra URSS să fie, de asemenea, diminuată. Miniştrii noştri deja au discutat acest subiect, aşa că eu iau iniţiativa şi ridic oficial problema începerii negocierilor asupra chestiunii forţelor navale. Cât despre cum să le începem – aici suntem pregătiţi să fim flexibili, la început să discutăm pe măsura încrederii, a reducerii generale pe scara activităţii navale, iar apoi, când situaţia devine clară în acelaşi timp la Geneva şi Viena, va veni şi timpul să discutăm sincer chestiunea reducerii forţelor navale. Vreau să spun dinainte că vom adopta o poziţie realistă; suntem conştienţi că SUA are şi alte probleme, în afară de forţele armate sovietice, dar eu doresc să evidenţiez încă o dată cu totală certitudine: la fel cum securitatea europeană este importantă pentru SUA şi aliaţii săi, şi noi suntem interesaţi de securitatea mărilor şi oceanelor.

Acum, după ce am delimitat câteva din abordările noastre fundamentale, aş dori să comentez câteva puncte specifice de negociere: din moment ce am fost de acord să nu ne lăsăm duşi de valul detaliilor, voi încerca, cum aţi făcut şi Dvs. ieri, să mă limitez la problemele principale. Aş dori să clarific câteva lucruri, cel puţin cele referitoare la trei poziţii de negociere foarte importante. În primul rând, miniştrii şi liderii noştri militari au clarificat interconexiunile dintre tratatul viitor asupra armelor strategice şi tratatul ABM. În al doilea rând, credem că este de  importanţă majoră – şi iniţiativa lui E. A. Şevarnadze în ascest sens este dovada – să ajungem la o înţelegere asupra regulilor de contabilizare a bombardierelor masive şi rachetelor strategice de croazieră. Dacă ne gândim la formula americană actuală, înseamnă că SUA poate pretinde nu 6.000, ci 8.500 de focoase. Nu încercăm să ne târguim aici, dar ca punct de plecare trebuie să acceptăm aceste fapte.

A treia problemă, pe care am mai atins-o, sunt rachetele strategice de croazieră. Mai sunt, evident, şi alte chestiuni, dar nu vreau să vorbesc despre ele acum. Dacă v-am înţeles corect, domnule preşedinte, ne propunem un cadru de referinţă comun, cel puţin pentru a rezolva toate problemele majore rămase de discutat la momentul summit-ului din Washington, şi pentru a semna chiar tratatul START la sfârşitul anului viitor.

Un alt punct important: înţeleg că acest punct a fost „împins” de Ahromeiev şi Scowcroft – marina URSS şi SUA are arme nucleare, strategice (rachete balistice submarine şi de croazieră) şi tactice (rachete de croazieră de rază scurtă, torpile nucleare şi mine). Subiectul de la negocierile de la Geneva este componenta nuclear strategică a marinei. Noi rămânem cu armele nucleare tactice, propunem, deci, ca acestea să fie distruse. Pentru moment, această discuţie este neoficială, dar voi propune să devină oficială. Uniunea Sovietică este pregătită să distrugă în totalitate armele nucleare strategice pe o bază mutuală, iar o asemenea decizie radicală va simplifica imediat procedurile pentru monitorizarea acestei implementări.

Acum, câteva cuvinte despre Viena: per total, sunt de acord cu evaluarea prezidenţială a negocierilor. Cu toate acestea, chiar şi aici rămân trei probleme importante. Prima este chestiunea reducerii nu doar a armelor, ci şi a personalului militar. Noi am propus o reducere de la 1.300.000 de fiecare parte, la 1 milion. Reprezentanţii NATO nu sunt de acord, dar, dintr-un anume motiv, nu spun o cifră. Cred că oamenii nu ne vor înţelege dacă ne limităm doar la o reducere a armelor când grupări foarte puternice se ciocnesc în Europa.

A doua chestiune se referă la reducerea trupelor pe teritoriu străin. Propunem să le limităm la un prag de 300.000, dar suntem traşi şi în altă direcţie – reducerea doar a trupelor sovietice şi americane, însă mai sunt şi trupe britanice, belgiene, olandeze şi canadiene. Pe scurt, ni se oferă o soluţie incorectă. Acum, despre problema forţelor aeriene: am propus fiecărei alianţe un nivel de 4.700 de avioane tactice de teatru de operaţiuni şi un nivel separat pentru aviaţia de interceptare. Până acum lucrurile au avut un progres foarte încet; sugerăm să se acorde o atenţie specială acestei chestiuni la următoarea întâlnire ministerială.

Pe scurt, referitor la propunerea de „cer deschis” a  preşedintelui: o susţinem. Vom participa la conferinţa de la Ottawa, suntem pregătiţi să conlucrăm cu Statele Unite, dar ni se pare că există rezerve serioase la această propunere. Să îi lăsăm pe miniştrii şi specialiştii noştri militari să discute extinderea statului de deschidere pe ocean şi mare, în spaţiu şi pe uscat…Pentru a rezuma, aş dori să evidenţiez că suntem dispuşi să avem o relaţie paşnică cu SUA; pe această premisă, propunem să transformăm confruntarea militară actuală. Acesta este cel mai important lucru.

* * *

Mihail S. Gorbaciov: Poate ar trebui să încheiem discuţia pe chestiuni militare şi să vorbim despre Europa, şi vă gândiţi cum răspundeţi la eforturile de cooperare în dezvoltare în acea zonă?

George H. W. Bush: Este o idee excelentă, dar permiteţi-mi să adaug câteva cuvinte. Sunt foarte încântat de cooperarea între departamentele noastre diplomatice, la nivel militar şi nu numai. Cred că aceste canale pentru discutarea chestiunilor militare şi politice suplimentează integral contactele iniţiate de Ahromeiev şi (preşedintele administraţiei de personal William – n. n.) Crowe; întâlnirile dintre specialiştii militari ajută foarte mult, şi sper că vom continua să dezvoltăm această bună practică.

Mihail S. Gorbaciov: Este exact ceea ce intenţionăm să facem.

George H. W. Bush: Vreau să fiu sincer şi să vă spun că armata noastră are o influenţă imensă în NATO. I-am rugat să facă o analiză a cheltuielilor militare în SUA şi în Vest, şi să îşi prezinte recomandările. Cred că, în această perioadă crucială, contactele între liderii noştri militari sunt foarte semnificative.

Mihail S. Gorbaciov: Deci vor trebui să se întâlnească mai des. Aţi dori să discutăm întâi problemele Europei?

George H. W. Bush: Sunteţi mai aproape de Europa, dar aş dori să prefaţez discuţia noastră prin câteva comentarii. În primul rând, admit că am fost şocaţi de rapiditatea cu care s-au produs schimbările. Apreciem foarte mult reacţia dumneavoastră şi a Uniunii Sovietice la aceste schimbări dinamice şi fundamentale. Deşi nu am intrat în detalii, în timpul discuţiilor de ieri am abordat faţă în faţă chestiunea reunificării Germaniei. Sper că înţelegeţi că nu vă puteţi aştepta ca noi să fim de acord cu această reunificare. În acelaşi timp, ne dăm seama de gradul de delicateţe şi sensibilitate al acestei chestiuni. Încercăm  să acţionăm cu o anumită rezervă. Aş putea exprima acest gând un pic diferit: nu există, din partea mea  sau a reprezentanţilor administraţiei mele, nici o dorinţă de a fi într-o poziţie care poate părea provocatoare. Ţin să sublinez acest punct.

Un alt exemplu al politicii noastre referitoare la Europa de Est: am trimis o delegaţie de nivel înalt în Polonia; din ea făceau parte consilierii mei vechi din domeniul economic, alţi reprezentanţi ai administraţiei, oameni de afaceri, lideri de sindicat etc. Au mers acolo nu pentru a crea dificultăţi, ci pentru a explica polonezilor ce mecanisme, în opinia noastră, sunt eficiente în sfera economică. Nu voi elabora despre fiecare ţară din Europa de Est, dar voi sublinia ideea că înţelegem foarte bine sensul secţiunii din Actul de la Helsinki, ce se referă la graniţele naţionale europene. Logic, sunt pregătit să răspund la toate întrebările dumneavostră. Personal, sunt foarte interesat să ştiu cum vedeţi posibilitatea de a ne mişca mai departe de limitele status quo-ului.

Mihail S. Gorbaciov: Nu sunt de acord că suntem „mai aproape de Europa”. URSS şi SUA sunt la fel de integrate în problemele Europei. Înţelegem perfect implicarea voastră în Europa. A privi diferit rolul SUA în Lumea Veche este nerealist, eronat şi, în cele din urmă, neconstructiv. Trebuie să ştiţi asta; este poziţia noastră de bază.

George H. W. Bush: Nu am spus-o în acest sens. Ceea ce am vrut să spun este că, din punct de vedere istoric, nu am fost atât de aproape de Europa de Est. Desigur că suntem aproape – şi vom fi aproape – de Europa; suntem vital interesaţi şi implicaţi în NATO. Statele Unite sunt, la drept vorbind, liderul NATO. Aş dori să subliniez, în afara celor spuse deja, că schimbările pe care le catalizaţi în Europa sunt constructive.

Mihail S. Gorbaciov: Am reafirmat poziţia noastră fundamentală cu privire la rolul SUA în Europa cu un motiv. Sunt prea multe speculaţii pe acest subiect, iar ţintele suntem şi noi, şi dumneavoastră. Trebuie să fim foarte clari referitor la aceste chestiuni.

Acum, despre schimbările din Europa: sunt de natură fundamentală, şi nu doar în Europa de Est – dar şi în Europa de Vest. Am primit reprezentanţi ai Comisiei Trilaterale, iar după una dintre discuţii, Giscard d’Estaing, care vorbea, mi s-a adresat, spunându-mi într-un mod plin de înţelesuri: „Fiţi pregătit să aveţi de-a face cu un stat federal unit al Europei de Vest”. Spunând asta, cred că a vrut să se înţeleagă faptul că, atunci când integrarea europeană atinge un nivel calitativ nou în 1992, va fi acompaniată de o profundă reorganizare a structurilor politice, care vor atinge chiar un nivel federal. Prin urmare, întreaga Europă este în mişcare, şi se mişcă în direcţia a ceva nou. Şi noi ne considerăm europeni şi asociem această mişcare cu ideea de casă europeană comună. Aş dori să îi rog pe E. A. Șevardnadze şi pe secretarul de stat Baker să discute această idee în profunzime, deoarece cred că este în interesul ambelor părţi, SUA şi URSS. Trebuie să acţionăm – şi să interacţionăm – într-un mod foarte responsabil şi echilibrat în această perioadă, când întreaga Europă trece prin asemenea schimbări dinamice.

George H. W. Bush: Sunt de acord.

Mihail S. Gorbaciov: Până la urmă, cum spune expresia, la fiecare cinci ani o armă se descarcă singură. Cu cât sunt mai puţine arme, cu atât scade riscul unei catastrofe accidentale. În acest timp, securitatea SUA şi a aliaţilor săi nu trebuie să fie mai mică nici măcar cu un milimetru decât a noastră.

Eduard A. Șevardnadze: Ieri, preşedintele a introdus o propunere interesantă despre armele chimice. Secretarul de stat şi cu mine am discutat această chestiune în detaliu şi într-un mod foarte constructiv. După cum rezultă, merită cea mai strictă atenţie.

Mihail S. Gorbaciov: Mi-am exprimat deja reacţia la această chestiune. După cum înţeleg, sunt două zone în care suntem de acord. Ca scop comun avem în faţa ochilor noştri o prohibiţie globală a armelor chimice, dar ne mişcăm în etape, şi, procedând aşa, respingem modernizarea armelor binare. Aceasta este o bază bună de negociere.

George H. W. Bush: Dacă îmi permiteţi, aş dori ca, în legătură cu aceasta, să ridic o problemă foarte critică, a proliferării armelor chimice în afara ţărilor noastre. Suntem preocupaţi în special de Libia; înţeleg, desigur, că nu sunteţi în poziţia de a controla liderului libian, cu toate acestea, însă, noi, ca şi înainte, suntem convinşi că facbrica din rabta este desemnată să producă arme chimice. Am dori să lucrăm împreună nu doar pe această problemă, ci pe întreaga chestiune de prevenire a răspândirii armelor chimice, care încă sunt numite „bomba atomică a săracului”. Întreaga lume a asistat la consecinţele oribile ale răspândirii lor în timpul conflictului dintre Iran şi Irak. Prin urmare, propunem să ajungem la un acord în acest sens; personal, această chestiune mă îngrijorează foarte tare.

Mihail S. Gorbaciov: Vreau să vă asigur că poziţiile noastre în această zonă coincid. Uniunea Sovietică este total împotriva răspândirii armelor chimice; propun ca miniştrii noştri să îşi continue discuţiile în această problemă, pe baza directivelor trasate de noi.

George H. W. Bush: Trebuie să progresăm imediat în acest domeniu. Pentru moment, suntem vulnerabili moral. Alţii nu doresc să se mişte, sau se mişcă în direcţia opusă, presupunând că arsenalul chimic sovietic şi american va rămâne neatins.

Mihail S. Gorbaciov: Sunt convins că şi aici putem lucra cu succes. Dacă URSS şi SUA încep să îşi reducă gradual arsenalul chimic, vom avea dreptul moral de a argumenta şi mai puternic pentru neproliferarea armelor chimice…

George H. W. Bush: Sunt perfect de acord cu aceste viziuni.

Mihail S. Gorbaciov: Când am întâlniri cu lideri politici din Europa, de Est sau Vest, le spun tuturor că acesta este un proces obiectiv care aduce împreună ţări de pe întregul continent. Acum caută variante optime pentru a îmbina standardele economice, tehnologice…Care este esenţa acestei abordări esenţiale bazate pe consens? Suntem convinşi că trebuie să lucrăm în sensul continuării şi dezvoltării procesului Helsinki, şi, sub nici o formă, în scopul distrugerii a ceea ce a fost creat pe baza acestuia. După asta, va fi nevoie de Helsinki II, pentru a  putea interpreta noua situaţie şi a coordona criteriile şi cadrele de legătură. Se înţelege că toate ţările care au semnat Actul de la Helsinki, inclusiv SUA şi Canada, trebuie să ia parte la această întâlnire.

O altă întrebare importantă: ce e de făcut cu instituţiile create în altă epocă? La fel, avem nevoie de o abordare responsabilă şi echilibrată, altfel direcţia actuală pozitivă a procesului de schimbare se poate transforma în opusul său, şi poate conduce la subminarea stabilităţii. Instrumentele existente pentru a susţine acest echilibru nu trebuie să fie distruse, ci modificate conform cu cererile vremii. Ele trebuie să fie utilizate pentru a întări securitatea şi stabilitatea şi pentru a îmbunătăţi relaţiile dintre state. Să lăsăm NATO şi Organizaţia Tratatului de la Varşovia să atingă un grad organizaţional politic şi mai înalt, nu doar militar; şi să fie o schimbare în natura confruntării lor. Este bine că generalii noştri au început deja să surprindă spiritul timpului, să se viziteze şi să discute cele mai complexe probleme.

Sunt convins că sunt perspective de succes pentru cooperarea în CMEAS, unde plănuim măsuri complexe pentru a uşura intrarea într-o structură a economiei mondiale. Membrii Parlamentului nostru deja cooperează – şi nu fac deloc o treabă rea: se dezvoltă o „diplomaţie populară”. O astfel de atmosferă pozitivă şi complexă ne va proteja pe toţi de surprize neaşteptate şi neplăcute pe viitor.

Am impresia că liderii SUA avansează, în mod activ, ideea cuceririi diviziei europene pe baza „valorilor occidentale”. Dacă această premisă nu are doar scop propagandistic şi ei intenţionează să o transforme în punct de plecare pentru o practică politică, atunci voi spune direct că ei dovedesc o lipsă de viziune. La un moment dat, în Occident exista o nelinişte cu privire la faptul că Uniunea Sovetică plănuia să exporte revoluţie. Dar scopul exportării „valorilor occidentale” sună cam la fel. Aş pune problema în felul următor: timpurile în care trăim sunt foarte complexe şi, prin urmare, cruciale. Faptul că Europa de Est se schimbă în direcţia unei mai mari deschideri, către democraţie şi apropiere de valorile umane în general, creând mecanisme pentru compatibilitate cu progresul economic mondial, toate acestea ducând la posibilităţi fără precedent în scopul trecerii la un nou nivel de relaţionare – un pas făcut într-un mod calm şi paşnic. Este foarte periculos să se forţeze artificial sau să se împingă procesele care au loc, mai ales dacă scopul este de a satisface anumite interese unilaterale.

Posibilităţile de integrare a Europei în sferele culturale şi politice pot fi dintre cele mai variate, incluzându-le chiar pe cele neexperimentate până acum. Acest lucru nu se va întâmpla fără eforturi, în unele locaţii situaţia va deveni chiar critică, şi este normal, deoarece există forţe sociale variate şi mase imense care sunt atrase în evenimente.

Pot face şi o judecată despre Uniunea Sovietică: ţara noastră este un veritabil conglomerat de popoare, care au tradiţiile lor diverse şi trăsături istorice de dezvoltare. Discutăm acum, foarte serios, viitorul economiei sovietice, sau, de exemplu, ce tipuri de instituţii politice sunt necesare în condiţiile unei serioase democratizări. Sarcina transformării federaţiei noastre a devenit, încă o dată, critică. Recent, am schimbat câteva opinii pe acest subiect cu prim-ministrul canadian; el este îngrijorat de Quebec, care, timp de mai mulţi ani, a urmărit scopuri separatiste. Apropo, chiar şi atunci m-am gândit: de ce Congresul american este implicat în regiunea baltică şi nu ajută canadienii să rezolve problema Quebecului?

Propria noastră experienţă ne permite să facem previziuni asupra faptului că procesele din Europa nu vor decurge întotdeauna lin. În general, acest lucru deja s-a confirmat, dar, per total, privim înainte cu optimism. Când vă gândiţi la nivelul unei simple reacţii la evenimente, puteţi tremura, unii chiar pot intra în panică; dar dacă vă ridicaţi la nivelul politic, filosofic, atunci totul se aşează de la sine. La urma urmelor, dacă natura procesului este una profundă, dacă implică chestiuni fundamentale pentru milioane de oameni, naţionalităţi întregi, atunci cum poate decurge lin şi uşor?

Este esenţial să continuăm să înţelegem importanţa imensă a schimbărilor actuale. Trebuie să evităm orice posibilă greşeală şi să ne folosim de oportunităţile istorice care ni se deschid în apropierea dintere Est şi Vest. Desigur, diferenţele vor rămâne, am discutat despre asta ieri. Chiar şi în Uniunea Sovietică – într-un stat – diferenţele între republici şi diferite regiuni sunt vizibile cu ochiul liber. Sunt sigur că asemenea diferenţe există şi în SUA, cu atât mai mult, deci, trebuie să fie prezente şi pe vastul continent european.

Suntem de acord cu o înţelegere comună cu SUA asupra evenimentelor care au loc în ţara noastră; astăzi am certificat faptul că un astfel de acord mutual există deja, dar procesele vor continua să se dezvolte. Doresc ca această înţelegere să nu slăbească, ci dimpotrivă, să devină şi mai puternică. Doresc să cooperăm în continuare pe baza acestei înţelegeri, pe durata acestei perioade complexe de tranziţie. În caz contrar, acest proces se poate prăbuşi, şi vom sfârşi într-o stare de haos, care va crea o multitudine de probleme, care va duce la stoparea schimbărilor şi ne va arunca înapoi, într-o eră a suspiciunilor şi neîncrederii. Subliniez: este o mare responsabilitate pe umerii Uniunii Sovietice şi ai Americii în acest moment istoric.

George H. W. Bush: Vreau să clarific un punct. V-aţi exprimat îngrijorarea faţă de valorile occidentale. Acest fapt ar fi de înţeles dacă adeziunea noastră la anumite idealuri ar fi cauzat probleme în URSS sau în Europa de Est, dacă ar fi perturbat procesele de dezvoltare progresive de acolo. Dar noi nu am urmărit niciodată asemenea scopuri. Orice discuţie despre valorile occidentale care a avut loc în NATO sau în alte organizaţii este absolut normală şi nu are nici un sens distructiv. Dar ce sunt valorile occidentale? Sunt, dacă doriţi, libera exprimare, deschiderea, dezbaterile libere. În domeniul economic – stimularea progresului, o piaţă liberă. Aceste valori nu sunt noi sau doar de moment, le-am împărtăşit mult timp cu europenii vestici, aceste valori unesc Vestul. Suntem de acord cu schimbările din Uniunea Sovietică sau din Polonia, dar nu le considerăm, sub nicio formă, împotriva valorilor occidentale. De aceea, doresc să înţeleg cât mai corect punctul dumneavostră de vedere, pentru a evita orice nedumerire.

Mihail S. Gorbaciov: Principalul punct pe care l-am adoptat şi pe care îl urmăm în cadrul unui nou tip de gândire este dreptul fiecărei ţări de-a organiza alegeri libere, inclusiv de a-şi reexamina sau schimba decizia originală. Este foarte dureros, dar este un drept fundamental: dreptul de a alege din interior, fără interferenţe. SUA aderă la un anumit sistem social şi economic, ales de poporul american. Să lăsăm, deci, pe alţi oameni să decidă singuri pe care Dumnezeu, figurat vorbind, să îl aleagă. Pentru mine este important ca tendinţa spre înnoire, care a început să ia formă în Europa de Est şi Vest, se mişcă spre o apropiere a statelor. Rezultatul nu va fi o copie a modelului suedez, britanic sau sovietic. Nu. Va reieşi ceva care va îndeplini toate cerinţele actualei etape de dezvoltare în civilizaţia umană şi europeană. Tocmai am descoperit că oamenii nu se tem să aleagă între un sistem sau altul. Ei caută o posibilitate unică, una care să le ofere cel mai bun standard de viaţă. Când această căutare va decurge liber, atunci nu rămâne decât un singur lucru de spus: noroc.

George H. W. Bush: Nu cred că avem păreri diferite în acest subiect. Suntem de acord cu determinarea de sine şi cu dezbaterile care derivă de aici. Aş dori să priviţi  abordarea noastră într-o lumină pozitivă: valorile occidentale nu înseamnă, sub nicio formă, intruziunea sistemului nostru în România, Cehoslovacia sau chiar RDG.

Mihail S. Gorbaciov: Este foarte important pentru noi. Se produc schimbări fundamentale, oamenii se apropie. Acesta este cel mai important lucru. Observ că, pe terenul Europei de Est, modul de rezolvare a problemelor care implică sisteme diferite – în domeniul economic, tehnologic etc. – se stabilizează. Este normal. Dacă împărtăşim aceeaşi idee şi înţelegere, atunci toate acţiunile noastre practice, întreprinse în condiţii de schimbare, vor fi potrivite şi vor dobândi un caracter pozitiv.

James Baker: Aş dori să clarific abordarea noastră referitor la determinarea de sine. Suntem de acord că fiecare ţară trebuie să aibă dreptul la alegeri libere, dar toate acestea au sens doar când cetăţenii ţării respective sunt într-adevăr în poziţia de a alege liber. Acest principiu intră tot în sfera „valorilor occidentale”, şi sub nicio formă nu dă cuiva dreptul să se impună în faţa sau contra celuilalt.

Mihail S. Gorbaciov: Dacă cineva pretinde adevărul absolut, se poate aştepta la un dezastru.

George H. W. Bush: Aveţi perfectă dreptate.

James Baker: Nu asta am vrut să spun. Luaţi, de exemplu, chestiunea reunificării Germaniei, care ne produce nervozitate, nouă şi vouă, la fel ca multor europeni. Pentru ce pledăm aici? Pentru ca reunificarea să se producă pe principiul deschiderii, pluralismului şi al unei pieţe libere. Nu dorim ca această reunificare să reproducă modelul din 1937-1945, care, evident, este ceva ce vă îngrijorează. Germania din acea vreme nu avea nimic în comun cu valorile occidentale.

Mihail S. Gorbaciov: A. N. Iaklovev întreabă: De ce sunt democraţia, deschiderea, piaţa (liberă) „valori occidentale”?

George H. W. Bush: Nu a fost întotdeauna aşa. Personal, aţi creat un început pentru aceste schimbări îndreptate spre democraţie şi deschidere. Astăzi este mult mai clar decât acum, să zicem, 20 de ani, că împărtăşim aceste valori cu dumneavoastră.

Mihail S. Gorbaciov: Nu are nici un sens să intrăm în discuţii de propagandă.

A. N. Iaklovev: Când insistaţi pe „valorile occidentale”, atunci inevitabil apar şi „valorile estice”, şi „valorile sudice”…

Mihail S. Gorbaciov: Exact, şi când se întâmplă asta, se stârnesc iar confruntări ideologice.

George H. W. Bush: Înţeleg şi sunt de acord. Să încercăm să evităm cuvinte spuse din neatenţie şi să vorbim mai mult despre conţinutul acestor valori. Ne bucurăm din adâncul sufletului de schimbările care au loc.

Mihail S. Gorbaciov: Este foarte important acest lucru. Vedeţi, cum am mai spus, cel mai important lucru este  că schimbările conduc la o mai mare deschidere, chiar şi în relaţiile dintre noi. Noi începem să devenim integraţi organic, eliberându-ne de orice ar fi putut să ne separe. Cum se va numi asta în analiza finală? Cred că reprezintă un nou nivel de relaţie. Pentru aceasta, din partea mea, vă susţin propunerea; să nu ducem discuţia la nivelul bisericii. În istorie asta a dus mereu la războaie religioase.

James Baker: Poate, prin intermediul unui compromis, vom spune că acest proces pozitiv se întâmplă pe baza unor „valori democratice”?

Mihail S. Gorbaciov: Există două realităţi în Afganistan – opoziţia şi Najibullah. Să încercăm să ajutăm această interacţiune între ei. Cum vor ajunge la o înţelegere este problema lor. Uniunea Sovietică va accepta orice decizie. Najibullah este gata pentru un astfel de dialog deschis şi nu trebuie să se prezinte ultimatumuri sau cereri pentru plecarea lui. Cine l-ar îndepărta? Sau, oare, trebuie să ne trimitem din nou trupele acolo?

James Baker: Opriţi-vă asistenţa masivă la Kabul.

Mihail S. Gorbaciov: Lăsaţi această discuţie fără sens. Nu presupuneţi că ştiţi tot. Aţi prezis demiterea lui Najibullah după retragerea trupelor sovietice deja de prea multe ori. Ei sunt într-o situaţie foarte dificilă, iar soluţiile primitive pur şi simplu nu există.

George H. W. Bush: Sincer vorbind, sunt surprins de informaţia că liderii tribali sunt pregătiţi să discute cu Najibullah.

Mihail S. Gorbaciov: Nu doar pregătiţi, ei chiar discută cu el, pe rând. Întrebaţi-l pe Hekmatyar, de exemplu.

George H. W. Bush: Noi nu avem nici o legătură cu el.

Eduard A. Șevardnadze: Dar CIA are.

Brent Scowcroft: Nu încercăm să împiedicăm vreo legătură între mujahedini şi Najibullah.

Mihail S. Gorbaciov: Noi ştim probabil doar o mică parte a acestor legături. Estul e Est.

George H. W. Bush: Sunt perfect de acord.

Mihail S. Gorbaciov: Să îi lăsăm pe miniştrii noştri să continue această discuţie folositoare.

James Baker: Avem nevoie de acordul mujahedinilor pentru idea unei „perioade de tranziţie”, înainte ca opoziţia să nu dorească să aibă o legătură cu Najibullah. Acum ei ne trimit semnale că sunt gata să înceapă negocierile referitor la o perioadă de tranziţie, la aceeaşi masă cu Najibullah. Vor asta, dar numai în condiţiile unei înţelegeri foarte clare, ca la sfârşitul perioadei de tranziţie Najibullah să se retragă şi să se formeze un nou guvern. Aici, participarea Naţiunilor Unite poate fi utilă, inclusiv organizarea unei conferinţe internaţionale. Delegaţia americană din Wyoming a negociat exact din aceste poziţii.

Mihail S. Gorbaciov: Putem discuta aceste idei.

James Baker: Dacă mujahedinii sunt de acord, atunci elementele PDPA ar putea fi incluse în următorul guvern, dar cu o înţelegere clară ca Najibullah şi aliaţii săi apropiaţi să nu facă parte din el.

Eduard A. Șevardnadze: Să îi lăsăm să decidă singuri.

Mihail S. Gorbaciov: Dialogul în sine va clarifica această problemă. Ideea unei perioade de tranziţie este rezonabilă, deoarece permite celor două realităţi să interacţioneze. Dacă afganii decod că Najibullah trebuie să plece, Dumnezeu să îi ajute. Este problema lor. Nimeni nu li-l impune.

George H. W. Bush: Aşa ar fi bine.

James Baker: Dar mujahedinii nu vor sta pur şi simplu la masa de negocieri dacă nu sunt convinşi dinainte că la finalul perioadei de tranziţie va exista un nou şef de guvern în Afganistan.

Mihail S. Gorbaciov: Şi cine le-ar da o astfel de garanţie? Dacă sunt atât de încrezători că poziţia lor are întâietate, de ce să se îngrijoreze?

James Baker: A apărut un nou element. Opoziţia este în sfârşit pregătită să discute cu Najibullah despre condiţiile formării unui nou guvern, dar trebuie să fie încrezători că, în interesul păcii, Najibullah se va retrage în final.

____________________________________________________________________________________

* Textul stenogramei a mai fost publicat sub titlul Malta. Decembrie 1989. Stenograma sovietică a întâlnirii de la Malta (I), în Caietele Revoluției, nr. 2 (40)/2012, p. 54-60; Idem (II), nr. 3 (41)/2012, p. 45-52; Idem (III), nr. 4 (42)/2012, p. 31-40.