Încurajați de evenimentele care se desfășurau în celelalte țări membre ale Tratatului de la Varșovia, alimentați cu informații, analize și opinii de către Radio Europa Liberă și Radio Vocea Americii, românii sperau, nădăjduiau la o schimbare de lideri politici, și, de ce nu, chiar de regim. Represiunea brutală a forțelor de ordine (Miliție şi Securitate) la Timișoara, în după-amiaza zilei de 16 decembrie 1989, a aprins flacăra revoltei populare împotriva regimului Ceaușescu.  

Revoltă, după o imensă așteptare

În contextul transformărilor din spațiul răsăritean, locuitorii Ti­mișoarei (315.000) erau în așteptarea producerii a ceva, a unei scântei, în contextul în care apăruseră în oraș ceva semne prevestitoare, respectiv: lozinci, manifeste anti-Ceaușescu pe pereții di­fe­ritelor clădiri, de­mon­strația spontană a câtorva mii de microbiști care au cântat „Deșteaptă-te române!” pe 15 noiembrie 1989, încercarea unui grup de oameni de la Uzinele Mecanice Timișoara de-a încerca să mobilizeze oamenii, pe 23 noiembrie 1989, pentru o demonstrație care să releve dorința ca Nicolae Ceaușescu să nu fie reales în funcția de secretar general al PCR. Într-un astfel de context, „Cazul László Tőkés” avea să devină pretextul pentru răbufnirea unor nemul­țu­miri latente ale cetățenilor Timișoarei, pentru manifestarea dorinței de schimbare a vieții de zi cu zi și, de ce nu, chiar a regimului social-economic și politic.

În timpul slujbei din 10 decembrie 1989, László Tőkés îi va anunța pe enoriași că urmează să fie evacuat pe 15 decembrie și i-a invitat să vadă cum va decurge o astfel de mutare forțată. În cursul dimineții de 15 decembrie 1989, simpatizanții lui László Tőkés au început să se adune în fața casei parohiale, câte 3 – 4, însă neavând curaj să stea au început să se plimbe prin zonă. La căderea serii, se aflau adunați în jur de 200 de oameni în fața casei lui László Tőkés. În jurul orei 21.00, Ion Rotărescu, secretar cu probleme organizatorice al Comitetului Municipal de Partid, și Petre Moț, primarul Timișoarei, vor sosi la locuința parohială pentru a purta discuții cu László Tőkés. Discuția a avut loc în casa scărilor, în prezența unor martori dintre enoriașii protestatari, iar cei doi reprezentanți ai autorităților au promis că vor rezolva doleanțele punctuale (medic pentru soție, salariu, lemne de foc, reparații la geamuri), însă nu și pe cea cu mutatul la Mineu.

În dimineața de 16 decembrie 1989, la ora 10.00, Nicolae Ceaușescu îi va cere lui Radu Bălan să ia măsuri pentru resta­bi­li­rea ordinii la Timișoara și pentru evacuarea pastorului Lászlo Tökes. Primul-secretar al CJP Timiș amână acțiunea în speranța de a nu se escalada conflictul. Începând cu ora 13.00, în zona străzii Timotei Cipariu nr. 1 se adună câteva sute de manifestanți, care scandează lozinci cu revendicări sociale și economice, antidictatoriale și împotriva lui Nicolae Ceaușescu. La ora 16.00, în zona casei parohiale sosește un grup de 60 – 70 de sindicaliști, trimiși de primarul Timișoarei cu misiunea de-a se opune susținătorilor lui Lászlo Tökes și celorlalți manifestanți, printre care se aflau și simpli curioși. În jurul orei 16.00, colo­nelul Traian Sima, șeful Securității Timiș, și maiorul Radu Tinu, adjunctul său, informează CPJ Timiș despre faptul că sindicaliștii au pactizat cu primii manifestanți și că se conturează un nucleu asemănător celui de la Brașov și că, foarte probabil, manifestanții se vor îndrepta spre sediul CJP Timiș. La ora 17.00, Nicolae Ceaușescu îl acuză pe Radu Bălan că nu îl informează corect despre situația de la Timișoara, însă primul-secretar cere introducerea Gărzilor Patriotice (GP) în dispozitivul de apărare al Județenei de Partid.

Începând cu ora 17.30 – 18.00, revolta timișorenilor se va extinde în Piața Maria, unde se blochează circulația, după ce poetul Ion Monoran va trage pantograful unui tramvai. Între orele 18.30 – 19.00, demonstranții aflați în zona Pieței Maria se vor împărți, unele grupuri rămânând pe loc, altele vor pleca pe străzile Timișoarei, pentru a-i chema pe timișoreni la revoltă. Oamenii vor scanda: „Lașilor!”, „Români, veniți cu noi!”, „Jos Ceau­șescu!”, „Jos tiranul!”, ,,Fără violență!”. Manifestanții aflați în zona Pieței Maria vor decide, în cele din urmă, să se deplaseze către zona Complexului Studențesc și, mai apoi, către sediul CJP Timiș. Echipa de filaj a Securității Timiș condusă de maiorul Niculae Mavru va raporta faptul că oamenii începuseră să strige ,,Jos Ceaușescu!”.

Manifestanții vor ajunge în fața CJP Timiș în jurul orei 20.45 și vor scanda lozinci anti-Ceaușescu și anticomuniste, cerând ca primul-secretar Radu Bălan să coboare pentru un dialog. Sediul CJP Timiș era pustiu, milițienii și soldații de pază fugiseră. Clădirea era în în­tuneric, iar dialogul pe care coloana de demon­stranți îl dorea cu autoritățile se dovedea imposibil. Demonstranții vor sparge geamurile de la parterul clădirii, iar doi tineri vor escalada zidul CJP, folosin­du-se doar de inter­valele dintre structurile clădirii, ajungând la stemele cu însemnele PCR și RSR, de pe frontispiciul CJP, pe care le vor sparge. Dinspre Podul Decebal, dintr-un au­tobuz, vor debarca scutierii de la Miliție echipați în uniforme albastre cu căști și scuturi albe, înarmați cu bâte și vor începe să-i lovească pe demonstranții din fața CJP Timiș. Scutierii vor reuși să împrăștie grupurile de manifestanți, apoi vor trece la arestarea violentă a manifestanților.

La ora 21.30, ministrul Apărării Naționale, generalul-colonel Vasile Milea, aprobă cererea lui Radu Bălan privind scoaterea în municipiul Timișoara a unor patrule militare înarmate (fiecare cu câte 10 militari), conduse de către ofițeri, dar fără muniție. La ora 22.00, Minis­terul de Interne ordonă punerea în aplicare a Situației nr. 2 (Ordinul nr. 0230 din 15 mai 1973) care pre­vedea starea de alertă a efectivelor și intensificarea activităților specifice pentru pre­ve­nirea și descoperirea faptelor antisociale, pentru întărirea pazei și ordinii publice. Până în dimineața zilei de 17 decembrie 1989, ora 04.40, au fost arestate de către forțele Ministerului de Interne un număr de circa 180 de persoane care au fost bătute în mod bestial. În dimineața acelei zile, în jur de ora 03.30 – 04.00, locuința lui Lászlo Tökes a fost luată cu asalt de către forțele Ministerului de In­terne care aveau misiune de-al evacua, la Mineu, pe preotul reformat și familia sa.

Unul dintre cele mai controversate momente ale izbucnirii Revoluției Române din Decembrie 1989 este reprezentat de acțiunea de spargere a vitrinelor unor magazine din Timișoara de către niște tineri, mai mult sau mai puțin atletici, bine instruiți în acest sens și foarte violenți. În ziarul Timișoara din 8 decembrie 1990 s-a publicat Nota nr. 261.653/19.12.1989 a Serviciului ,,F” (Filaj) al Securității Timișoara (Raport secret al Securității timișorene referitor la evenimentele din 16-18 decembrie 1989) privind acțiunea de spargere a vitrinelor. Maiorul Niculae Mavru, șeful Serviciului de Filaj scria: ,,Menționez că spargerea geamurilor și alte acte huliganice au fost începute de trei copii de 10-12 ani, țigani, fiind urmați la început de 3-4 tineri prost îmbrăcați apoi de circa 40-60 de alți tineri”[1]. Pe 14 octombrie 1991, în timpul desfășurării procesului ,,Lotului Timișoara”, colonelul (r) Filip Teodorescu va declara: ,,Nu afectez în niciun fel prestigiul contraspionajului român recunoscând, așa cum am mai făcut-o și în depoziția din 7 martie 1990, că eu și ofițerii de contraspionaj de la Timișoara nu am reușit atunci să evidențiem acest amestec străin”[2].

Sângeroasa duminică

În dimineața zilei de 17 decembrie 1989, începând cu ora 10.00, se va desfășura în municipiul Timișoara defilarea unor subunități ale MApN, însă militarii vor întâmpina difi­cul­tăți în zona Podului Maria și în Piața Operei unde vor fi huiduiți și agresați de cetățenii furioși. În jurul prânzului, situația în Timișoara va deveni tot mai tensionată și câteva mii de demonstranți pașnici se vor îndrepta în coloană spre CJP Timiș, pentru a-și face cunoscute revendicările. În contextul în care prim-secretarul Radu Bălan și Ilie Matei, fostul prim-secretar al CJP Timiș, refuză dialogul cu manifestanții, aceștia iau cu asalt sediul Județenei de Partid. Sunt incendiate camioanele militare aflate în fața sediului CJP Timiș, birourile de la parter, steagul PCR, iar la balconul de la etajul I, apare o tânără fluturând tricolorul fără stemă. Contraofensiva forțelor de ordine este puternică, manifestanții sunt loviți cu baionetele și cozile de la lopeți de către forțele Ministerului de Interne. Sediul Județenei de Partid este eliberat la ora 15.00.

Pe măsură ce situația de la Timișoara evolua într-un mod neașteptat pentru autoritățile locale și centrale, Nicolae Ceaușescu decide, la ora 14.30, să-l trimită la Timișoara pe Ion Coman, secretar al CC al PCR, membru al CPEx al CC al PCR și șef al Secției pentru Probleme Militare și Justiție a CC al PCR. La aceeași oră, ministrul Apărării Naționale îi ordonă șefului Marelui Stat-Major, general-maior Ștefan Gușă, să se deplaseze la Timișoara împreună cu un grup de generali și ofițeri superiori din MApN și Marele Stat-Major[3], alături de colegii de la Ministerul de Interne, sub comanda lui Ion Coman. Avionul cu această delegație politico-militară va ateriza la Timișoara la ora 16.38. Totodată, la ora 14.25, Divizia 18 Mecanizată primește spre executare indicativul ,,Radu cel Frumos” (alarmă de luptă parțială). Începând cu ora 15.00 se va transmite ordinul ministrului Apărării Naționale privind executarea de către Marile Unități și Unități ale MApN, începând cu ora 18.30, a indicativului ,,Radu cel Frumos” (alarmă de luptă parțială).

În jurul orei 17.30 se va înregistra prima victimă ucisă cu foc de armă a Revoluției Române din Decembrie 1989, respectiv Lepa Bărbat[4] care se afla împreună cu soțul său, Vasile Bărbat, tehnician veteri­nar în vârstă de 52 ani, și cu fiica sa, Ioana, elevă, în vârstă de 12 ani, în Piața Libertății, lângă clădirea Comenduirii Garnizoanei Timișoara. Lepa Bărbat a fost împușcată mortal, fiind nimerită de două gloanțe: unul în cap și unul în piept[5]. Lepa Bărbat a fost arsă la Cremato­riul Cenușa din București. Probele instrumentate în dosarul Revoluției de la Timișoara, relevă faptul că în după-amiaza zilei de 17 decembrie 1989, cu mult înainte de teleconferința lui Nicolae Ceaușescu, cadrele de securitate și miliție au fost înarmate cu pistoale și pistoale-mi­tralieră cu muniție de război, ,,acțiune ce nu se putea realiza, conform planului unic de acțiune întocmit în baza ordinului 002600/1988, decât din ordinul inspec­torului șef”[6], respectiv colonelul Ion Popescu, cu aprobarea sau cel puțin înștiințarea prealabilă a președintelui Comitetului Județean de Apărare, prim-secretarul Radu Bălan.

Ca urmare a ordinelor date de către Nicolae Ceaușescu în timpul teleconferinței din după-amiaza zilei de 17 decembrie 1989, la care au participat membri și membri supleanți ai CPEx al CC al PCR, prim-secretarii din județe, comandanții garnizoanelor militare și ai inspectoratelor județene ale Ministerului de Interne, cadrele Ministerului de Interne și unitățile MApN au trecut la executarea de foc asupra demonstranților aflați în stradă. Procesul-verbal S.201 din 12 ianuarie 1990 relevă faptul că în urma verificării făcute de către comisia mixtă, formată din reprezentanți ai MApN și ai Ministerului de Interne, s-a observat că ,,o parte din armele preluate în ziua de 22 decembrie 1989 de la cadrele M. I. prezentau urme de funingine, ceea ce duce la concluzia că s-a tras cu ele”[7]. Totodată, există mărturii privind faptul că unele cadre ale Inspectoratului Județean Timiș al Ministerului de Interne au ridicat o mare cantitate de cartușe de război pe 17 decembrie 1989.

Conform Rechizitoriului Pro­curaturii Militare Timișoara din 5 februarie 1990, numărul persoanelor decedate prin îm­puș­care, în perioada 17 – 22 decembrie 1989 în Timișoara, este de 72 de persoane, dintre care 54 de persoane în acea duminică de 17 decembrie. Pe 22 august 1994, Procuratura Militară din Timișoara a comunicat că în perioada 16 – 22 decembrie 1989 au fost reținute 978 persoane, dintre care 944 în Penitenciarul Timișoara, 33 în arestul Inspectoratului Județean de Miliție și o persoană în arestul Garnizoanei Timișoara. Mărturiile celor care au trecut prin mâinile forțelor de represiune din Timișoara, relevă o atmosferă cumplită în care amenințările verbale obscene (mărturiile unor femei redau această atmosferă vulgară), bătăile soldate cu maltratarea victimelor, cărora li se dădea senzația că vor fi împușcate, mai apoi, umilințele verbale și psihice etc. au dominat spațiile de anchetă și detenție.

Represiune și conciliere

Pe 18 decembrie 1989, începând cu ora 15.30, Timișoara începe să se anime și o coloană de tineri purtând steaguri tricolore, fără stema socialistă, reușește să ajungă, sfidând dispozitivele militare care blocau intersecțiile din oraș și circulația, în fața Catedralei Ortodoxe din Timișoara, unde se aprind lumânări în memoria victimelor din seara precedentă. Subunități ale MApN și Ministerului de Interne se aflau față în față cu demonstranții, iar TAB-urile ambalau motoarele pentru intimidarea oamenilor. După ora 17.00, generalul-locotenent Mihai Chițac va da indicații ca soldații și ofițerii să fie cât mai duri și va dispune distribuirea și utilizarea unor grenade lacrimogene pentru împrăștierea mulțimii. Totodată, vor continua operațiunile de arestare ilegală a unor cetățeni pașnici sau care manifestau, precum și de intimidare prin tiruri cu arme de foc a tuturor celor care ar fi încercat să se revolte. Ziua de 18 decembrie 1989 avea să intre în memoria locuitorilor Timișoarei, precum și a întregului popor român, ca fiind ziua în care s-a comis cea mai odioasă crimă îndreptată împotriva poporului revoltat: furtul și, mai apoi, incinerarea morților Timișoarei (43 de persoane) la crematoriul ,,Cenușa” din București.

În dimineața de 19 decembrie 1989, începând cu ora 07.00 se vor derula manifestații de protest ale muncitorimii timișorene la Întreprinderile 6 Martie, Azur, ELBA și Solventul. Muncitorii vor organiza mitinguri de protest și chiar greve în cadrul cărora își vor exprima revendicările economice și politice și vor scanda lozinci anti-Ceaușescu. În acest interval de timp, prim-secretarul Radu Bălan și alți activiști de partid se deplasează la întreprinderea ELBA pentru a încerca să-i calmeze pe muncitorii care ieșiseră în curtea întreprinderii, alarmați de zvonul că dintr-un camion militar se descarcă arme. Muncitorii îi vor cere lui Radu Bălan să scoată Armata de pe străzile Timișoarei și fabrici. Radu Bălan îl va informa despre acest lucru pe Ion Coman care nu adoptă o poziție tranșantă astfel încât situația rămâne neschimbată: pe străzi, în piețe ca și la unele obiective, efective militare, provenind de la toate structurile de forță, vor fi prezente în continuare.

La ora 14.00, șeful Marelui Stat-Major primește ordin din partea lui Ion Coman de a merge la Întreprinderea ELBA pentru a-l scoate de acolo pe Radu Bălan care era ținut ostatic de către muncitorii revoltați. Confruntat cu protestele muncitorilor de la ELBA, șeful Marelui Stat-Major ordonă plutonului de militari care sosise la poarta fabricii să se retragă în cazarmă. La ora 21.50, generalul-maior Ștefan Gușă ordonă: ,,Se interzice executarea focului asupra oamenilor!”. În urma discuțiilor telefonice purtate cu ministrul Apărării Naționale, generalul-maior Ștefan Gușă ordonă, la ora 23.50, ca tancurile, TAB-urile și o parte din efectivele militare să se retragă în cazărmi. În cazul ieșirii muncitorilor, militarii au primit ordin să se replieze în apropierea clădirilor și autovehiculelor, iar coloanele să fie lăsate să treacă.

În cursul dimineții de 20 decembrie 1989, la ora 11.00, șeful Marelui Stat-Major ordonă, din nou, tuturor unităților militare din garnizoană să nu se deschidă focul, iar militarii rămași în diferite dispozitive să nu se împotrivească afluirii coloanelor de manifestanți. În jurul orei 12.00, coloanele de manifestanți se vor uni în fața Catedralei Ortodoxe, se vor opri, vor îngenunchea și vor rosti în cor Tatăl Nostru, după care masa de demon­stranți își va relua deplasarea: majoritatea către Operă și o altă parte către CJP Timiș. În fața mulțimii care se revarsă spre Piața Operei, detașamentul de militari, comandat de maiorul Vasile Paul, așezat în lanț de trăgători în apropierea clădirii somea­ză, în zadar, mulțimea să se oprească, făcând cunoscut că au ordin să tragă. Mul­țimea va scanda: ,,Armata e cu noi!”, ,,Noi suntem poporul!”, ,,Voi pe cine apă­rați?”, ,,Libertate! Libertate!”, ,,Să fie judecat pentru morții din Banat! Să fie judecat aicea în Banat!”, ,,Fără violență!”, ,,Și noi suntem români!”. Inginerul Ioan Lorin Fortuna va desface pan­­cartele pregătite anterior pe care scrisese: ,,Unde ne sunt morții!”, ,,Jos Ceau­șescu!”, ,,Asta-i Timișoara! – Unde este țara?” și le va oferi celor din jurul său. Mărturiile celor care au fost în Piața Operei relevă că în jurul orei 13.00 mulțimea de demonstranți ocupase clădirea Operei, iar liderii ei se aflau deja în balconul care va deveni celebru.

Imposibila negociere

La ora 12.30 va ateriza la Timișoara un avion special care îi aducea pe Constantin Dăscălescu, prim-ministrul României socialiste, și pe Emil Bobu, din dispoziția Elenei Ceaușescu, pentru a negocia cu demonstranții. În acest timp, coloanele de demonstranți aflate în fața CJP Timiș scandau ,,Armata e cu noi!” și ofereau militarilor pâine, apă și flori. În jurul orei 15.00, generalul-colonel Vasile Milea va fi sunat de la Timișoara, pe telefonul guvernamental, de către Ion Coman care îi va cere să-i explice Elenei Ceaușescu că mulțimile de demonstranți de la Timișoara sunt muncitori și funcționari din fabrici și instituții, împotriva cărora unitățile militare nu au cum să acționeze cu TAB-uri și tancuri. Ministrul Apărării Naționale a refuzat să facă acest lucru.

În Balconul Operei din Timișoara, universitarul Ioan Lorin Fortuna va anunța crearea unui Comitet de inițiativă al revoluționarilor și, mai apoi, a unui Front Democratic Român, ca organizație politică menită a realiza un dialog cu guvernul în scopul democratizării țării. Ioan Lorin Fortuna va cere mulțimii și întreprinderilor să se mobilizeze, să-și desemneze delegați care să-i reprezinte în Frontul Democratic Român și să declanșeze greva generală. În jurul orei 18.00 se aflau în Piața Operei peste 40.000 de oameni ceea ce însemna că voința poporului era aceea a schimbării regimului Ceaușescu și a realizării unor transformări în societatea românească, de esență. Proclamația FDR ce avea să fie redactată în noaptea de 20 spre 21 decembrie 1989 reprezintă primul document programatic a ceea ce avea să fie Revoluția Română din Decembrie 1989.

În paralel cu evenimentele din Balconul Operei, în fața CJP Timiș manifestanții încercau să stabilească un dialog cu reprezentanții regimului Ceaușescu. Reprezentanții manifestanților vor discuta cu Constantin Dăscălescu și Emil Bobu, repetând aceleași revendicări și cerând în plus morții și eliberarea reținuților. Într-un acces de furie, prim-ministrul României socialiste bate cu pumnul în masă și îi amenință cu moartea prin împușcare pe liderii manifestanților. În lista de revendicări a celor din fața CJP Timiș se menționa: ,,1. Demisia președintelui Ceaușescu. 2. Demisia Guvernului. 3. Alegeri libere. 4. Înființarea unei comisii de anchetă pentru lămurirea evenimentelor de la Timișoara. 5. Tragerea la răspundere penală a celor vinovați. 6. Punerea imediat în libertate a deținuților politici. 7. Cine a dat ordin să se tragă la Timișoara? 8. Restituirea morților familiilor pentru a fi îngropați creștinește. 9. Apariția în aceeași seară la TVR a lui Ceaușescu pentru a informa opinia publică despre situația reală de la Timișoara. 10. Libertatea presei. 11. Libertatea radioului și a televiziunii. 12. Reforma învățământului”.

Dintre toate revendicările, Nicolae Ceaușescu va aproba doar eliberarea celor arestați, începând cu ora 18.00. La ora 19.00, Nicolae Ceaușescu va ține o cuvântare întregii țări, transmisă în direct de către Radio-Televiziunea Română, și va anunța poporul român de faptul că evenimentele de la Timișoara, în special cele din seara zilei de 17 decembrie 1989, au avut un caracter terorist, fiind organizate și declanșate în strânsă legătură cu cercurile reacționare, imperialiste, iredentiste, șoviniste și cu serviciile de spionaj din diferite țări străine. La ora 20.30, Nicolae Ceaușescu va semna decretul prezidențial cu privire la instituirea Stării de Necesitate pe întreg teritoriul județului Timiș, începând cu ora 23.00, prin care toate unitățile MApN, Ministerului de Interne și Gărzilor Patriotice sunt puse în stare de alarmă.

În Balconul Operei, liderii FDR vor încerca să mobilizeze mulțimea pentru a rămâne în Piață și, totodată, vor lua niște măsuri organizatorice necesare pentru a putea întreține rezistența în Piața Operei. După definitivarea textului Proclamației FDR, în cursul dimineții de 21 decembrie 1989, acesta va fi citit, din oră în oră, mulțimii aflată în Piața Operei. Începând cu ora 06.00 au început să sosească vești despre faptul că muncitorii de la întreprinderile timișorene se pregăteau să vină în Piața Operei. Ideea de grevă generală începea să devină, astfel, o certitudine.

În gara din Timișoara vor sosi, în primele ore ale dimineții de 21 decembrie 1989, mai multe garnituri de tren pline cu detașamente ale Gărzilor Patriotice din județele Olt, Vâlcea și Dolj. Erau circa 16.000 de oameni înarmați cu bâte, cu misiunea de a participa la anihilarea manifestanților. Membrilor Gărzilor inițial li se spuse că au intrat ungurii și sârbii în Banat. Informați din vreme asupra faptului că vin aceste trenuri cu membrii ai Gărzilor Patriotice, liderii FDR vor decide să trimită un număr de manifestanți la gară pentru a intra în contact cu muncitorii aduși pentru represiune în uniforma Gărzilor Patriotice. O parte dintre aceștia sunt preluați de revoluționari și duși în Piața Operei, unde fraternizează cu timișorenii. În cursul serii de 21 decembrie 1989, unitățile MApN sosite din alte garnizoane vor începe defluirea Timișoarei.

Conducerea Garnizoanei militare Timișoara va rămâne în expectativă în perioada de după 22 decembrie 1989, încercând să devină un factor de mediere în lupta dintre FDR și fostul activ de partid și de stat din județul Timiș. În cursul zilei de 23 decembrie 1989, o delegație a FDR-ului, condusă de Tudorin Burlacu, s-a deplasat la București și a fost primită de către Ion Iliescu și ceilalți reprezentanți ai CFSN, la sediul TVR, împreună cu adeziunea scrisă a FDR-ului la Consiliul Frontului Salvării Na­ționale[8].

___________________________________________________________

* Articol publicat în revista HISTORIA, Anul XIX, nr. 214, noiembrie 2019, p. 25 – 33.

[1]Apud http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/mmioc/revjurnat/docs/04mavru.htm și a se vedea: https://mariusmioc.wordpress.com/2012/08/20/registrul-comunicari-teren-al-serviciului-filaj-al-securitatii-timis-in-decembrie-1989/#more-13792 (accesat pe 06.09.2014, ora 23.12).

[2] Filip Teodorescu, Filip Teodorescu, Un risc asumat, Editura Viitorul Românesc, Bucureşti, 1992, p. 314.

[3] Din delegație vor mai face parte: general-locotenent Victor A. Stănculescu, prim-adjunct al ministrului Apărării Naționale și șef al Departamentului pentru Producția de Apărare și Înzestrarea Armatei; general-locotenent Mihai Chițac, comandant al Trupelor Chimice și al Garnizoanei București; general-maior Florea Cârneanu, locțiitor al comandantului Comandamentului Apărării Antiaeriene a Teritoriului (CAAT); colonel Gheorghe Radu, locțiitor al șefului Direcției Operații din Marele Stat-Major; colonel Vasile Ioniță, șeful Secției Cercetare din Direcția de Informații a Armatei, precum și general-locotenent Constantin Nuță, adjunct al Ministrului de Interne și șef al Inspectoratului General al Miliției.

[4] Era născută pe 13 iulie 1946 la Moldo­va Veche, județul Caraș-Severin și lucra în calitate de contabilă la Industria Cărnii din Timișoara. Era căsătorită și avea doi copii.

[5] În acest caz a fost învinuit căpitanul Vasile Joițoiu, ofițer de contrainformații militare la UM 01185 Timișoara, iar prin sentința nr. 1 din 15 februarie 1991, emisă de Tribunalul Militar Extraordinar Timiș, a fost condamnat la 18 ani de închisoare. În urma recursului formulat de inculpat, a fost achitat prin De­cizia nr. 2 din 21 mai 1991 a Tribunalului Militar Teritorial București.

[6] Marius Mioc, Curtea Supremă de Justiție: procesele revoluției din Timișoara (1989), Editura Artpress, Timișoara, 2004, p. 65.

[7] Ibidem, p. 75.

[8] Delegația FDR condusă de Ioan Lorin Fortuna a plecat în seara de 22 decembrie 1989 spre București, însă cursa de linie TAROM a aterizat la Arad și nu a mai putut pleca de acolo din cauza împușcăturilor și-a situației create după ora 18.30 din seara de 22 decembrie 1989 în întreaga Românie. În aceeași seară, Ioan Lorin Fortuna s-a întors de la Arad la Timișoara cu un autovehicul maghiar plin cu ajutoare, sub focul „teroriștilor” și va reuși să oprească o încercare de confiscare a conducerii județului Timiș de către Radu Bălan, fost prim-secretar al județului.