Pe 6 iunie 2024 s-au împlinit 80 de ani de la debarcarea trupelor aliate anglo-americane în Europa (Operațiunea „Overlord”) ceea ce a însemnat împlinirea unui vis pentru națiunile europene aflate sub ocupația brutală a Germaniei naziste și, totodată, concretizarea a ceea ce aliatul sovietic aștepta de foarte mult timp: deschiderea celui de-Al Doilea Front. Deschiderea unui Al Doilea Front în Europa împotriva Germaniei naziste a fost un punct constant în dialogul politico-diplomatic dintre Aliații Occidentali și Uniunea Sovietică pe tot parcursul războiului, mai ales după intrarea Statelor Unite în război pe 7 decembrie 1941.
O analiză extrem de atentă și la rece a potențialului militar și industrial al Aliaților Occidentali, precum și a detaliilor problemelor strategice, tactice și de asigurare generate de pregătirea unei debarcări de vaste proporții în Europa, i-a făcut pe decidenții politico-militari occidentali să concluzioneze că o ofensivă pe scară mare nu va putea fi lansată, totuși, în cursul anului 1942. Relevarea publică a cauzelor care împiedicau realizarea debarcării în Europa și, implicit, deschiderea celui de-Al Doilea Front ar fi făcut „irespirabilă atmosfera de tristețe și descurajare, atât de apăsătoare” din rândul Aliaților Occidentali ca urmare a victoriilor germane din Africa și japoneze din Pacific.
Într-un interviu acordat Agenţiei Ria Novosti în mai 2005, istoricul și diplomatul rus Valentin M. Falin, autorul cărţii Al doilea front, susţine ideea că liderii politici occidentali au cerut generalului Dwight D. Eisenhower să pregătească debarcarea din Franţa, însă să nu piardă din vedere realizarea Planului RANKIN, care prevedea instaurarea unui control anglo-american asupra întregii Germanii și asupra tuturor statelor din Europa de Est, astfel încât să interzică pătrunderea sovieticilor în centrul şi vestul Europei. Foarte probabil, serviciile de informații sovietice au avut acces la informațiile privind parteneriatul dintre Consiliul pentru Relaţii Externe (Council on Foreign Relations – CFR) și Departamentul de Stat al SUA, începând cu 12 septembrie 1939, care avea să genereze 682 de note confidenţiale pentru liderii politici ai Statelor Unite. Nota EB 34 din 24 iulie 1941 elaborată de către CFR a schiţat conceptul „unei Mari Zone” pe care SUA va trebui să o domine din punct de vedere politic, economic şi militar. Minimul necesar al acestei mari zone ar fi urmat să cuprindă emisfera vestică a Europei, Marea Britanie, restul Commonwealth-ului britanic, Indiile Orientale olandeze, China şi Japonia. Conceptul schiţat în cuprinsul notei implica dezvoltarea integrării economice, cu un nucleu cât mai întins posibil, şi apoi, lărgirea acestuia pentru extinderea lui şi în alte regiuni, în funcţie de circumstanţe.
Lipsa reprezentanților fostului aliat strategic din Est de la ceremoniile din Franța, dedicate celebrării celor 80 de ani trecuți de la ceea ce a fost Ziua cea mai lungă, relevă faptul că interesele geopolitice și strategice, precum și pasiunile, au rămas constante…astfel încât ISTORIA pare să se repete în cele mai mici amănunte! Totul pare să fi fost în zadar!
__________________________
*Editorial apărut în nr. 2 (7)/2024 al revistei CLIO