Un confrate al scrisului istoric consemna într-o ultimă apariție editorială despre faptul că au existat și există publiciști și istorici, din țară și din exterior, interesați să răstălmăcească poziția lui Nicolae Ceaușescu în ce privește relația cu spațiul dintre Prut și Nistru. O relație aflată sub povara unor „adevăruri istorice” promovate de regimul de la Chișinău și de protectorii săi de la Kremlin. Sub presiunea liderilor comuniști de la Chișinău, deranjați în mod vădit de adevărurile istorice promovate de presa, literatura și istoriografia din România socialistă, Uniunea Sovietică a inițiat un dialog cu Nicolae Ceaușescu asupra acestui subiect.

În cadrul dialogului de la Snagov, din 29 mai 1976, dintre Nicolae Ceaușescu și K. F. Katușev, secretar al CC al PCUS responsabil de relațiile dintre PCUS și „partidele frățești” din cadrul blocului sovietic, s-a convenit asupra „adoptării unei declarații care să confirme că între România și Uniunea Sovietică nu există probleme teritoriale, iar în publicațiile din RSR să nu se folosească formule ce ar contrazice această declarație”. Pe 2 iunie 1976, în cadrul lucrărilor primului Congres al Educației Politice și Culturii Socialiste, Nicolae Ceaușescu a declarat, în conformitate cu cele stabilite pe 29 mai 1976, că „România nu are probleme teritoriale sau de altă natură cu Uniunea Sovietică”.

Și, totuși…Nicolae Ceaușescu i-a spus în mod clar lui K. F. Katușev că în RSS Moldovenească nu s-ar fi format un popor sau o națiune moldovenească diferită de cea română. Convingerile președintelui României socialiste au fost reiterate de către Paul Niculescu-Mizil, în timpul întâlnirii de la București, din 13 – 14 octombrie 1978, cu delegația sovietică condusă de A. A. Gromîko, ministrul de Externe al URSS. „Noi nu putem în niciun caz să acceptăm teza care contravine flagrant adevărului istoric, că românii și moldovenii sunt două națiuni diferite, că limbile română și moldovenească sunt două limbi diferite”, va declara Paul Niculescu-Mizil. Fostul ministru de Externe al României socialiste, Ștefan Andrei, a confirmat, în memoriile sale, faptul că Nicolae Ceaușescu a avut o astfel de poziție în mai 1976.

În dialogul avut cu Leonid I. Brejnev, cu ocazia vizitei secretarului general al CC al PCUS la București în perioada 22 – 24 noiembrie 1976, Nicolae Ceaușescu va face o propunere neașteptată pentru liderul sovietic. „Și pentru că suntem între noi, trebuie să spun că este greu de înțeles de ce este nevoie ca la granițele noastre să mai păstrăm sârma ghimpată. (…) Cred că trebuie să ne gândim să înlăturăm unele lucruri care într-adevăr sunt anormale”, va declara Nicolae Ceaușescu pe 23 noiembrie 1976.

Convingeri, certitudini istorice, poziții politice exprimate, în contextul raporturilor de putere din acele momente, care relevă faptul că, totuși, nu eram nepăsători la „adevărurile istorice” născute dincolo de Prut, după 28 iunie 1940. Având în vedere evoluțiile geopolitice și strategice din fostul spațiu ex-sovietic la acest început de secol XXI, cu precădere cele din Republica Moldova, cele petrecute în anii 1976 – 1978 reprezintă o frumoasă lecție de istorie, de demnitate națională și interes politic strategic asumat. Dintr-o astfel de perspectivă…unii dintre noi încă mai speră că, totuși, cetățenii celui de-al doilea stat românesc proclamat pe teritoriile anexate cu forţa în urma înţelegerilor secrete stabilite prin Pactul Molotov – Ribbentrop vor dori să se reîntoarcă…ACASĂ!

___________________________________________

*Editorial apărut în nr. 2 (3)/2023 al revistei CLIO