În timpul discursului său de la Budapesta, din 12 iulie 1989, președintele SUA, George H. W. Bush, va declara: ,,Acum, pentru Ungaria a început anotimpul libertății”. Pe 19 august 1989 se va desfășura Picnicul Pan-European de la Sopron, în vestul Ungariei, la inițiativa lui Otto von Habsburg, fiul cel mare al ultimului împărat habsburgic, Carol I von Habsburg, și cu sprijinul liderului maghiar reformator Imre Pozsgay. Din ordinul ministrului de Interne, István Horváth, grănicerii maghiari au ținut deschisă frontiera cu Austria timp de patru ore, printr-o ,,poartă simbolică”, și s-au făcut că nu-i observă pe est-germanii care treceau în Austria. În cursul acelei zile, peste 600 de oameni au intrat în Austria prin acea ,,poartă simbolică” și 1.400 prin punctele de frontieră. Televiziunea din RDG i-a informat pe est-germani că ,,unii cetățeni ai RDG-ului au fost seduși și plătiți să emigreze de către Republica Federală, pentru a ne calomnia statul”, însă nu au fost difuzate imagini de la Picnicul Pan-European din Sopron. Începea astfel criza refugiaților est-germani. ,,Mergeam în vizită la un prieten care locuia lângă casa consulului general vest-german. A trebuit să calc peste cei care stăteau întinși pe trotuar și așteptau dimineața ca să se deschidă consulatul…și să obțină pașapoarte vest-germane”, mărturisea premierul maghiar Miklós Németh.

În următoarea perioadă, guvernul de la Budapesta se va afla sub o puternică pre­siune a cancelariilor occidentale și a SUA, precum și a guvernului est-german, fiind conștient că o decizie favorabilă refugiaților est-germani, respectiv deschiderea frontierei către Occident, ar fi provocat nemulțumire la Kremlin. ,,Eram foarte îngrijorați de reacția sovieticilor. (…) Știam că reacția Germaniei de Est va fi una virulentă. Ne așteptam la represalii de ordin economic și am făcut planuri pentru acea even­tualitate”, mărturisea adjunctul ministrului Afacerilor Externe, László Kovács. După o lungă ezitare, autoritățile de la Budapesta au solicitat un punct de vedere al Kremlinului. Răspunsul de la Moscova a venit extrem de repede, ministrul Afacerilor Externe al URSS, Eduard A. Șevardnadze, avertizând asupra faptului că ,,«aceasta este o problemă care privește doar Ungaria, RDG-ul și Germania de Vest»”.

În cursul zilei de 10 septembrie 1989, guvernul de la Budapesta va rezilia Tratatul din 20 iunie 1969 încheiat cu guvernul RDG privind limitarea trecerilor cetățenilor est-germani într-o țară terță, dând astfel posibilitatea zecilor de mii de refugiați din RDG să treacă în Austria și RFG. În prima zi au trecut frontiera austro-ungară un număr de 8.100 de persoane. În următoarele trei zile vor trece frontiera un număr de 10.000 de oameni. În cursul dialogului privitor la ,,criza refugiaților” est-germani, Eduard A. Șevardnadze, ministrul Afacerilor Externe al URSS, îi va declara ministrului Afacerilor Externe al RDG, Oskar Fischer: ,,Ar trebui să discutați cu grupurile de opoziție așa cum fac tovarășii din alte părți”. Șeful diplomației est-germane a înțeles că de la Moscova nu mai trebuia să aștepte niciun ajutor, ba dimpotrivă.

Decizii politice cu implicații geopolitice și strategice în istoria bătrânului continent!

___________________________________

*Editorial apărut în nr. 2 (11)/2025 al revistei CLIO